pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins Stațiuna a V-a

Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-și ducă crucea

Drumul parcurs de Isus cu crucea în spate de la fortăreața Antonia până la Calvar a fost mai puțin de un kilometru. Dar Isus era epuizat din cauza nopții nedormite, petrecută în batjocuri și maltratări, a sângelui pierdut la biciuirea și încoronarea cu spini. Pe acest drum, Mântuitorul, purtându-și crucea, cade de mai multe ori, iar soldații și-au dat seama că cel condamnat, prăbușindu-se mereu la pământ, ar putea muri pe cale, înainte de a ajunge la locul de execuție. Iată pentru ce soldații romani, nu din milă sau compătimire, l-au forțat pe un trecător, pe un țăran care se întorcea de la câmp, să îi ia crucea lui Isus din spate și să o ducă el până pe Calvar. Se numea Simon din Cirene. El devine modelul creștinului care își ia crucea în spate și merge pe urmele lui Isus. Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. (Mt 16,24)

Zilnic avem de purtat în spate ca și Simon din Cirene o cruce mai grea sau mai ușoară. Este o lege de la care nimeni nu se poate sustrage. Dar marea noastră șansă este aceea că putem transforma crucea în instrument de mântuire.

În intenția dușmanilor și a călăilor lui Isus, crucea pe care i-au pus-o pe spate trebuia să fie instrumentul umilirii, al suferinței supreme; dar în realitate a fost instrumentul mântuirii noastre, semnul iubirii Lui pentru noi, iubire care s-a manifestat într-un mod și mai generos nu numai prin semne și minuni, ci și prin propria persoană, îndeosebi prin suferința, pătimirea și moartea sa.

Isus ne spune în cuvinte foarte clare ce trebuie să facem ca să rămânem în această iubire: "Dacă vrea cineva să vină după mine să renunțe la sine..." Trebuie să renunțăm în mod radical la egoismul nostru, să nu mai facem din eul nostru centrul a toate, și să acceptăm să ne pierdem chiar și viața pentru Cristos. Dacă voim să o salvăm, o vom pierde. Dacă o pierdem pentru El, o vom afla.

Cu acest paradox, Isus ne dă o revelație decisivă pentru orientarea noastră corectă în viață. În viața noastră simțim două aspirații puternice: dorința de fericire și dorința de iubire. De fapt, Dumnezeu ne-a creat tocmai pentru fericire și pentru iubire. Există însă o certă incompatibilitate între aceste două scopuri, cel puțin în lumea temporală. Cine caută direct propria fericire trăiește în egoism și se îndepărtează de iubire. Cine vrea să trăiască în iubire trebuie să renunțe să caute direct propria fericire. Mulți rămân într-o situație ambiguă: pretind că vor să iubească, dar în realitate caută, înainte de toate, propria fericire. Isus nu vrea ca noi să ne amăgim. Ne spune cu claritate că, dacă vrem să găsim fericirea, trebuie să renunțăm să o căutăm și să urmărim doar un singur lucru: progresul în iubire, urmând calea pe care El însuși ne-a trasat-o.

Simon din Cirene, purtând crucea, a înțeles cine este Isus și a început să ducă povara crucii din iubire față de Mântuitorul. Harul pe care l-a primit Simon din Cirene îl implorăm și noi repetând rugăciunea de la stațiunea a V-a: "O, Isuse, dă-mi și mie harul ca, prin crucea ce-mi este dată, să cunosc cine ești, să învăț a te iubi și a răbda orice suferință din dragoste către tine. Amin."

"Mergea agale pe drum.
Și l-au pus la lucru.
Un călător necunoscut, un fiu al nimănui.
Doamne, cu toate acestea, i-ai acceptat ajutorul. N-ai pretins ca fapta lui să izvorască din adâncul inimii, așa cum se angajează un prieten mărinimos și devotat pentru fratele său, istovit și batjocorit. Acest om înjosit venea numai din constrângere.
Și tu l-ai acceptat.
Un om sărman și neputincios te ajută pe tine, Dumnezeule atotputernic,
Pentru că ai vrut să trăiești și cu ajutorul pământesc al omului.
Doamne, și eu am nevoie de ajutorul altora.
E lung și anevoios drumul oamenilor dacă îl străbați numai de unul singur.
Resping brațele care vor să mă ajute,
singur vreau să fac totul,
singur să lupt
și singur să înving,
Deși trece pe lângă mine poate un prieten, un soț devotat, un frate drag, un vecin bine intenționat sau
un tovarăș cumsecade.
Tu mi i-ai trimis și de multe ori eu nici nu-i bag în seamă.
Deși lumea n-o putem mântui decât împreună!
Dă-mi, Doamne, harul să recunosc și să îi accept pe toți "Simonii" din calea vieții mele, chiar și atunci când vin "șovăind". (Michel Quoist)

PS Cornel Damian, București
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire