pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins STAȚIUNEA A ȘAPTEA
Isus cade a doua oară


V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Din cartea Plângerilor 3,1-2.9.16
Eu sunt omul care am văzut nenorocirea sub varga aprinderii Lui. El m-a purtat și m-a dus în întuneric și în beznă. El a astupat cărările mele cu piatră și a întortochiat potecile mele.
A zdrobit de piatră dinții mei și m-a afundat în cenușă.


MEDITAȚIE
Tradiția legată de tripla cădere a lui Isus și de povara crucii amintește căderea lui Adam - faptul că suntem ființe umane căzute în păcat - și misterul participării lui Isus la căderea noastră. În istorie, căderea omului în păcat asumă forme mereu noi. În prima sa scrisoare, sfântul Ioan vorbește de o triplă căderea a omului în păcat: concupiscența cărnii, concupiscența ochilor și mândria vieții. În acest fel interpretează el căderea omului și a omenirii, pe fundalul viciilor din timpul său, cu toate excesele și perversiunile sale. Dar ne putem gândi, în istoria mai recentă, și la modul în care și creștinătatea, plictisită de credință, l-a părăsit pe Domnul: marile ideologii, precum banalizarea omului care nu mai crede în nimic și se lasă dus de val, au construit un nou păgânism, un păgânism mai rău, care voind să-l dea de o parte pe Dumnezeu în mod definitiv, a ajuns să se lepede de om. Și astfel omul zace în țărână. Domnul duce această povară și cade și iar cade, pentru a ajunge la noi; ne privește pentru a se trezi în noi inima noastră; cade pentru a ne ridica pe noi.

RUGĂCIUNE
Doamne Isuse Cristoase, ai dus povara noastră și continui să o duci. Povara noastră este cea care te face să cazi. Dar fii tu cel care ne ridică, pentru că singuri nu reușim să ne ridicăm din țărână. Eliberează-ne de puterea concupiscenței. În locul inimii de piatră dă-ne o inimă nouă de carne, o inimă care să fie în stare să vadă. Distruge puterea ideologiilor, așa încât oamenii să poată recunoaște că sunt țesute din minciuni. Nu permite ca zidul materialismului să devină de nedepășit. Fă să te putem percepe din nou. Fă-ne serioși și atenți pentru a putea rezista în fața forțelor răului și ajută-ne să recunoaștem nevoile interioare și exterioare ale celorlalți, să-i sprijinim. Ridică-ne, ca să-i putem ridica pe ceilalți. Dă-ne speranță în mijlocul acestei întunecimi, ca să putem deveni purtători de speranță pentru omenire.

Toți:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostrum cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.

Quis non posset contristari,
Christi matrem contemplari,
dolentem cum Filio?

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire