pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins Stațiuna a II-a

Isus ia crucea pe umeri

Isus Cristos, prin cuvintele Evangheliei ne dă o povață: "cel ce voiește să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze mie" (Marcu 8,34; Matei 16,24). În stațiunea a doua medităm punerea crucii pe umerii lui Isus. El este exemplul nostru, model pentru fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi trebuie să-l iubească pe Dumnezeu Tatăl precum Isus Cristos, împlinind voința Tatălui și supunându-ne Lui; iar voința lui Dumnezeu este ca noi să ajungem la fericirea sa, mergând pe această cale a crucii, precum Isus.

Se poate observa o completare în textul evanghelic: "și să-mi urmeze mie". Cristos ne cheamă pe drumul vieții alături de El, nu separat, tocmai pentru a nu ne lăsa singuri în vâltoarea și greutatea vieții; vedem că Isus are inițiativa, El este cel care ni se oferă a fi alături. Și în Vechiul Testament, poporul iudaic îl urmează pe Dumnezeu, se lasă în grija lui, se încrede în planul divin, știe că scopul final este un scop benefic lui (călătoria prin pustiu spre pământul făgăduinței Exod 13,21).

Noi îl avem pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care ne cheamă pe drumul său. "Eu sunt calea" pentru a ajunge la Tatăl; dacă îl urmăm cu adevărat, nu putem să ne îndepărtăm de Dumnezeu. "A lua crucea" nu este numai o învățătură, ci este chiar aderarea la însăși persoana lui Cristos, a-i împărtăși viața și destinul, a participa la ascultarea lui liberă și plină de iubire față de voința Tatălui.

Chemându-ne pe fiecare "pe calea desăvârșirii", Isus ne cere să trăim în mod desăvârșit porunca iubirii, să intrăm în dăruirea Sa totală, să imităm și să trăim iubirea Sa. Iubirea lui Cristos este o iubire fără limite, o iubire până la jertfa supremă, este "porunca cea nouă" exemplificată chiar de El (Ioan 15,12). Comportamentul lui Cristos, cuvântul său și faptele sale, trebuie să fie pentru noi o regulă a vieții creștine. Faptele care culminează cu Patima și Moartea Sa pe cruce sunt revelația vie a iubirii sale față de Tatăl și față de fiecare dintre noi. Isus ne cere ca această iubire să fie imitată de cei care-l urmează (Ioan 13,34-35).

A accepta chemarea adresată fiecăruia dintre noi înseamnă a ne conforma celui care s-a făcut slujitor până la dăruirea sa pe cruce (Filipeni 2,5-8). Ce înseamnă a te dărui în contextul lumii contemporane? Este acceptarea crucii după pilda Mântuitorului, o cruce a vieții cu tot ceea ce implică ea. A vedea un rău în suferință, în boală, în bătrânețe și în moarte, înseamnă de fapt a face pe placul diavolului; el ne îndeamnă să ne răzvrătim, să deznădăjduim, să nu mai avem răbdare, să ne pierdem speranța.

Însă creștinul, cel care acceptă crucea alături de Cristos, înțelege că Dumnezeu permite aceasta pentru a câștiga merite și a ne sfinți. Trebuie să știm să dăm valoare momentului, pentru a putea crește pe plan spiritual: în suferință să practicăm speranța și curajul, rugăciunea noastră să fie mai intensă; avem ocazia să ne dăm seama cât de prețioasă este prezența celor apropiați, să apreciem mai mult lucrurile frumoase. Suferințele de fiecare zi sunt jertfe "de bună mireasmă spirituală" pe altarul vieții noastre. Cu ajutorul lui Dumnezeu, aceste suferințe le acceptăm cu încredere și curaj și cu iubire față de cei din jurul nostru

Iată că a-l urma pe Isus înseamnă și să ne luăm crucea noastră în fiecare zi. Isus se referă la toată durerea de fiecare zi, cu toate micile suferințe. Îndemnându-ne să ne luăm crucea noastră, Isus a dat sens și valoare și suferinței noastre. Louis Marie Grignion de Montfort, înțelegând valoarea crucii spunea: "nici un fiu nu e primit dacă nu o poartă (crucea) ca semn distinctiv, nici un ucenic, dacă nu o poartă cu mândrie fără să roșească... și pe umeri fără să o târască sau fără să se lepede de ea."

În purtarea crucii, drum încheiat cu moartea pe cruce a lui Cristos, Dumnezeu Tatăl răspunde acestei iubiri cu puterea sa și împlinește o lucrare pe care nu o mai împlinise până atunci: Învierea. Prin aceasta Trupul lui Isus, supus suferinței și morții, este transfigurat și glorificat (2Cor 13,4), vrednic să urce la dreapta Tatălui. Astfel, Isus Mântuitorul deschide poarta fericirii veșnice pentru cei care primesc crucea și o poartă cu răbdare până la sfârșitul vieții.

pr. Florin Bozântan, Cluj-Napoca
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire