pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins Stațiuna a XII-a

Isus moare pe cruce

Vineri după amiază pe la ora trei. O parte din poporul Ierusalimului se pregătea de sărbătoare. Imediat urma Paștele. Ce sărbătoare frumoasă, îmbelșugată, plină de bucurie ar fi trebuit să fie pentru tot evreul credincios! Dar în acel an, al treizeci și treilea al lui Isus, nu pentru toți a fost o sărbătoare veselă. Acel ajun de Paști a stricat planurile multor oameni credincioși. Mulți evrei au venit la Ierusalim să se bucure, dar pentru ei nu a mai fost sărbătoare. Pentru ei a fost doar durere, condamnare, derută, plâns, sânge, cruce, moarte, înmormântare...

Vârful Calvarului, într-o frumoasă după amiază de primăvară, și totuși atât de tristă! Pe fondul unui cer frumos, cum numai la Ierusalim se poate vedea, trei siluete, pe trei cruci. Trei oameni diferiți, dar cu aceeași soartă: răstigniți! Un tâlhar, un salvat, în care mai era un dram de speranță, și un salvator care mai are puterea să rostească cuvinte mari: iertare, împlinire, mamă, fiu, paradis, Tată.

Isus cel nevinovat, Isus făcătorul de minuni, Isus salvatorul, Isus tânăr (la doar 33 de ani), Isus vorbitorul admirat de toți ("nimeni nu a mai vorbit vreodată ca acest om"), Isus care a învins și a scos diavoli, Isus cel strălucitor pe Tabor, Isus vindecătorul, Isus care dă viață, încet, încet, pe vârful Calvarului se stinge din viață. Atârnat între cer și pământ, cu mâinile străpunse, lipite de cruce, este în agonie. Și cuvintele ies greu, dar au atâta putere, sunt testamentare, mântuiesc!

Răstignindu-l pe cruce, oamenii au vrut parcă să-l împiedice să mai lucreze cu mâinile: să mai facă minuni, să mai mângâie, să mai aline suferințe. Dar, curios: nimeni, nimeni nu a putut să-l oprească pe Isus, chiar și pe cruce fiind, să ierte și să iubească. Dreptul la iubire și la iertare nu poate să i-l ia nimeni! Pe cruce i s-a luat orice drept, dar dreptul de a fi în legătură cu Tatăl Ceresc nu i l-a putut lua nimeni. El, care a creat universul cu toate bunătățile și frumusețile, nu mai are dreptul nici măcar la câteva picături de apă. Când îi este sete i se dă fiere și oțet. Nu mai are dreptul nici să-și pună piciorul pe pământ: trebuie să stea atârnat!

Vârful Calvarului este și un loc al părăsirii: toți l-au părăsit. Doar iubirea de mamă a Mariei e mai tare ca moartea, răzbate prin cele mai mari greutăți. Unde este Petru care spunea că va merge chiar și la moarte cu Isus? Unde este Iacob, cel care a fost și pe Tabor, și în Ghetsemani? Unde-i Lazăr cel înviat din morți? Unde-i paraliticul de la Betesda? Unde-i Nicodim care venea noaptea la Isus ca să primească învățătură? Calvarul nu place nimănui: e prea mult sânge aici, e prea multă duritate, e prea multă suferință, e prea multă moarte!

Și totuși Calvarul e marele și unicul altar al istoriei: pe acest altar se aduce jertfa supremă - se jertfește, își varsă sângele Fiul lui Dumnezeu. La marea Liturghie se unește în jertfă și Maria, Mama plină de durere. Pe altarul Calvarului Maria devine co-răscumpărătoare. Jertfa inimii ei se unește cu jertfa sângelui Fiului. Ceea ce Maria a primit de la Tatăl în ziua de Buna Vestire oferă acum Tatălui. Pe cruce, Isus spune: "S-a împlinit!", adică: Tată, Eu am dus la bun sfârșit opera de mântuire a omenirii. Maria poate spune exact același lucru: "Tată, ceea ce mi-ai cerut la Buna Vestire, iată că am dus la bun sfârșit!".

De pe Calvar creștinii au reținut această imagine sinistră, dureroasă, greu de închipuit, dar atât de reală și grăitoare: CRUCIFIXUL, Isus atârnând pe cruce. De aceea, crucea are un loc aparte și în casele creștinilor. Isus răstignit urmărește parcă familia în toate greutățile și bucuriile ei. În fața crucifixului se reunește familia seara în rugăciune; privind spre crucifix capătă putere soțul și soția când viața este foarte apăsătoare; în fața crucii învață copiii primele rugăciuni; privind spre cruce capătă putere de a suferi bolnavul care vede că cel răstignit a suferit mult mai mult decât el.

Tată ceresc, îți mulțumim că ai trimis pe Fiul tău în lumea noastră pentru a ne salva și că ai acceptat aceste suferințe de pe cruce pentru ca și noi să putem fi cu tine în veci. Învață-ne să fim recunoscători pentru acest mare dar al mântuirii!

Doamne Isuse, prins în cuie pe cruce, dă-ne o sensibilitate mai mare față de crucea și suferințele tale. Arată tuturor oamenilor de azi că sfânta cruce, lemnul prețios stropit cu sânge divin, este semnul mântuirii, este semnul biruinței, este cartea de identitate a creștinului, este izvor de har, este mângâiere în ceasurile grele.

Maică preasfântă, tu care ai îmbrățișat crucea pe care atârna Isus, învață-ne să iubim și să prețuim Crucea care ne-a obținut mântuirea.

Ne închinăm Ție, Cristoase, căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

pr. Iosif Dorcu, Iași
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire