pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Cultul Maicii Domnului în tradiția răsăriteană
pr. Dr. Ene Braniște

achizitionare: 20.11.2002; sursa: Liturgica generală

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creștină și temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Tradiția atribuie Sfântului Evanghelist Luca primele reprezentări iconografice ale Sfintei Fecioare. Originalele acestora nu s-au păstrat dar se crede că ele au servit ca prototipuri pentru iconografia de mai târziu.

Ceea ce s-a putut cunoaște însă au fost frescele din catacombele din împrejurimile Romei. Cele mai vechi și cele mai numeroase fresce reprezentând pe Sfânta Fecioară s-au descoperit în cimitirul sau Catacomba Mariei.

Una din aceste fresce, datând din prima jumătate a secolului al II-lea, reprezintă pe Maica Domnului alăptându-și Pruncul. Lângă ea, în picioare stând, se află un prooroc care arată către o stea. Tot aici mai sunt două reprezentări ale Sfintei Maria: Bunavestire și Închinarea magilor. În prima scenă, Maria stă pe scaun iar lângă ea, în picioare, se află Sfântul Arhanghel sub chipul unui tânăr fără aripi. În a doua, ea este așezată pe un tron, ținând Pruncul pe genunchi, iar magii îi oferă daruri. Scena subliniază vrednicia ei ca Maică a lui Dumnezeu. Această scenă era des reprezentată (s-au găsit reprezentări din secolele II-IV) și constituia o sărbătoare specială cum mai este și astăzi în Biserica latină. Magii au fost considerați primii reprezentanți ai Bisericii creștine proveniți dintre păgâni. Reprezentarea închinării magilor se vede în secolul al VI-lea în mozaicul bisericii Sfântul Vitalie din Ravena, cusută pe mantia împărătesei Teodora, în scena în care ea și împăratul Iustinian aduc daruri la Hristos, repetând într-un fel slujirea adusă de craii de la Răsărit. Deseori Sfânta Fecioară era reprezentată ca Orantă (exemplu Coemeterium Maius de pe Via Nomentana). Pe numeroase vase liturgice, găsite în catacombe, erau reprezentați alături de Sfânta Fecioară și Apostolii Petru și Pavel, sau mama ei, Sfânta Ana, ceea ce a subliniat însemnătatea Maicii Domnului ca întâistătătoare în fața lui Dumnezeu.

Din secolul al IV-lea înainte, unii scriitori creștini, bazați pe tradiția veche, păstrată până la ei, au căutat să formuleze descrieri literare ale chipului trupesc și sufletesc al Maicii Domnului. Una dintre acestea, transmisă până la noi este din secolul al IV-lea și aparține lui Epifaniu:

"În toate era plină de demnitate și serioasă, vorbea puțin și numai când trebuia; bucuroasă la ascultare și binevoitoare; cinstea pe toți și se pleca în fața tuturor. De statură mijlocie, deși unii zic că ar fi fost de trei coți. Fața o avea nici rotundă, nici ascuțită, dar mai prelungă; chipul îi era de culoarea grâului, cu părul ascuns gălbui; cu ochii vioi și curați având în ei nuanțe gălbui, tocmai de culoarea olivelor, cu sprâncene arcuite lungi și puțin negre; nasul ceva cam lung, cu nările mijlocii, iar buzele trandafirii; cu mâinile prelungi și cu degetele asemenea. Și în fine, toată ființa ei era simplă, fără de mândrie sau vreo împodobire omenească, ci smerită, neprefăcută și fără de prihană, cu îmbrăcăminte cuviincioasă, iubind veșminte numai cu un fel de vopseală, după cum omoforul care se află în biserica ei, ce este în Chalkopratrii, o mărturisește. Și înafară de acestea... mai presus de toate, era întrânsa multă frumusețe divină."

Tipuri de icoane. Tipurile de icoane atribuite Sfântului Evanghelist Luca și pe care le-ar fi pictat după Cincizecime, se crede că sunt: a) Hodighitria sau Călăuzitoarea, în care Maica Domnului este reprezentată cu pruncul în brațe, amândoi cu fața spre cel care privește. b) A doua reprezentare este cunoscută ca Glykofilusa (duioasa, dulce-iubitoarea). Pruncul este strâns lipit cu fața lângă obrazul Maicii Domnului, pe care o îmbrățișează. Chipul mamei este îndurerat, prevestind suferințele viitoare ale Fiului. c) În unele icoane, Maica Domnului este înfățișată fără prunc, singură, în chip de Orantă. Apare în Deisis, rugându-se Mântuitorului, pentru omenire.

Icoanele atribuite Sfântului Evanghelist Luca (vreo 10 în Rusia și alte 21 la Athos și în Occident) nu sunt decât tipuri transmise după originalele lui Luca. De exemplu din tipul Glykofilusa, nu se cunosc exemplare decât datând din secolul al X-lea. Tipul Hodighitria s-a păstrat în reprezentări provenind din secolul al VI-lea. În afară de icoanele atribuite Sfântului Evanghelist Luca, tradiția vorbește de un chip nefăcut de mână al Maicii Domnului.

Sfinții Petru și Pavel, făcând multe convertiri în orașul Lida (Diosopolis), de lângă Ierusalim, au rugat pe Sfânta Fecioară să vină la sfințirea bisericii. I-a le-a promis că va veni, trimițându-i înapoi la Lida. Aici au găsit pe un perete (sau o coloană) zugrăvit chipul Maicii Domnului. În secolul al VIII-lea, Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, călătorind la Lida, a făcut o copie după icoana cea nefăcută de mână, pe care în timpul prigoanei iconoclaste a trimis-o la Roma. După încetarea iconoclasmului, icoana a fost adusă la Constantinopol. De aceea, s-a mai numit și "romană". Se numește Icoana Maicii Domnului din Lida. Se sărbătorește la 26 iunie.

Textele liturgice confirmă tradiția că Sfântul Evanghelist Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului. Astfel este slujba Utreniei din ziua de 26 august, când se prăznuiește icoana Maicii Domnului din orașul Vladimir ("Vladimirskaia"), care aparține tipului Glykofilusa. În prima piasnă a canonului se consemnează numele Evanghelistului Luca: "Zugrăvind prea cinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a înfățișat pe Ziditorul a toate pe brațele tale." Tot din textul liturgic aflăm despre icoana cea nefăcută de mână, din care o copie se află în orașul Kazan. Praznicul icoanei numită "Kazanskaia", se sărbătorește la 22 octombrie. În slujba zilei se arată pe scurt originea ei: "Dumnezeieștii apostoli cu mare glas binevestind cuvântul Evangheliei lui Hristos, au zidit o dumnezeiască biserică în numele tău prea sfânt, Născătoare de Dumnezeu, și au venit la tine, stăpână, rugându-te să vii la sfințirea ei. Iar tu, o Maică a lui Dumnezeu, le-ai spus: mergeți în pace și eu voi fi cu voi acolo. Iar ei mergând, au aflat acolo pe stâlpul bisericii tale, Stăpână, asemănarea chipului, zugrăvită prin puterea dumnezeiască și văzându-l s-au închinat ție și au preaslăvit pe Dumnezeu..." (Sedealna cântării a treia a Canonului).

În afară de tipurile Hodighitria și Glykofilusa, care sunt cele mai cunoscute și cele mai răspândite atât printre icoanele murale ori mobile, un alt tip iconografic este Galactotrofusa (hrănitoarea cu lapte), în care Maica Domnului își alăptează pruncul, așa cum se poate vedea în frescele din catacomba Priscillei, din secolul al II-lea; un exemplat vechi al acestui tip s-a aflat într-o frescă din Saqqara, Egipt, datând din secolul al VI-lea. În secolul al VI-lea, icoanele mariane deveniseră foarte răspândite. Și în Apus se aflau în acest timp câteva reprezentări ale Sfintei Marii, cum este Fecioara Oranta din cimitirul Sf. Agnes din Roma și din biserica Sfânta Maria Maggiore, sau de pe porțile Sfintei Sabina (Portatissa, porta - cea de la intrare). O astfel de icoană se află pe Muntele Athos la mănăstirea Vatopedi sau Iviron, vestită mai ales prin legenda de care se leagă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire