pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Cultul Maicii Domnului în tradiția răsăriteană
pr. Dr. Ene Braniște

achizitionare: 20.11.2002; sursa: Liturgica generală

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creștină și temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului

V. Alte forme

4. Zugrăvirea de icoane și pe pereți a chipului Maicii Domnului și cinstirea acestor icoane constituie o altă formă de cinstire a Maicii Domnului în cult. Cele mai vechi chipuri ale Maicii Domnului le aflăm în picturile de pe pereții catacombelor din jurul Romei, ca de exemplu, catacomba Domitillei (proorocul Isaia și Fecioara cu Pruncul, secolul al III-lea), catacomba Sfinților Petru și Marcelin (Fecioara cu Pruncul, încadrată de doi magi, secolul al III-lea), Cimitirul Ostrian (Fecioara-Orantă cu Pruncul, secolul al IV-lea).

Dar primele icoane cu chipul Maicii Domnului ar fi fost făcute, după o veche tradiție, de către Sfântul Evanghelist Luca. Una dintre acestea a fost trimisă din Ierusalim, de ămpărăteasa Eudoxia, văduva lui Teodosie al II-lea, împărătesei Pulheria la Constantinopol, unde s-a păstrat în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor (icoana s-a numit de aceea Vlachernitissa), până la distrugerea ei de către împăratul iconoclast Constantin Copronimul (secolul al VIII-lea). Alta (probabil din secolul al V-lea) se păstrează în biserica Santa Maria Maggiore din Roma. În Marea bazilică a Patimilor (Martyrion sau Martyrium), construită de Constantin cel Mare pe Golgota, pelerinii din secolele IV-VI vedeau și admirau, printre alte relicve sfinte, și o frumoasă icoană a Sfintei Fecioare, devenită celebră prin rolul determinant pe care l-a avut în convertirea Sfintei Maria Egipteanca.

La mai toate popoarele creștine, există icoane ale Maicii Domnului care se bucură de multă venerație atât în cultul public cât și în cel particular (domestic, familial), unele dintre ele fiind reputate ca făcătoare de minuni și devenind obiecte de pelerinaj. Astfel de icoane sunt numeroase mai ales în Biserica ortodoxă rusă, unde s-au instituit și sărbători speciale în cinstea lor. Dintre acestea ar fi de amintit icoana Maicii Domnului din Novgorod (secolul al XII-lea), cea de la mănăstirea de lângă râul Tolga (un afluent al Volgăi), aflată într-o scorbură de copac (secolul al XIV-lea), cea de la Iaroslav (sărbătoarea fiind fixată la 8 iunie), icoana Uspenia (Adormirii) din Lavra Pecerska-Kiev (sărbătoarea fiind fixată la 3 mai) ș.a. La polonezi amintim vestita icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea catolică Czestochowa, numită și "Fecioara cea Neagră", din pricina culorilor întunecate cu care este zugrăvită. La greci asemenea icoane, cu diverse numiri și reprezentând diferite tipuri iconografice ale Maicii Domnului - Portărița, Glycofilusa sau Dulceiubitoarea, Platytera (cea mai cuprinzătoare decât cerurile), Odighitria (călăuzitoarea) ș.a. - se păstrează mai ales în mănăstirile atonite (la Filoteos, Chilandria, Vatoped).

La noi în țară putem aminti icoana de la Nicula, care după ce până în 1948 a aparținut mănăstirii greco-catolice de acolo, acum este în posesia călugărilor ortodocși de la Nicula. În mănăstirile ortodoxe românești, și chiar în unele biserici ortodoxe românești, se păstrează de asemenea câteva icoane de acest fel, ca de exemplu cea de la Neamțu, numită "Închinătoarea" (primită de domnitorul Alexandru cel Bun de la împăratul bizantin Ioan Paleologul, la 1424), cea de la mănăstirea Agapia, tot de proveniență bizantină (secolul al XIV-lea), icoana Maicii Domnului din biserica mănăstirii Dintr-un lemn (secolul al XVI-lea), cea din biserica mănăstirii lui Neagoe de la Curtea de Argeș (icoana "junghiată"), cele din bisericile Olari și Icoana din București (icoană din 1682) ș.a.

5. Cinstirea Maicii Domnului s-a exprimat în cultul public al Bisericii și prin diferitele genuri de predici (omilii, panegirice, cuvântări de laudă) rostite de marii cuvântători creștini, la diferite sărbători ale Maicii Domnului, mai ales din secolul al V-lea înainte (Patriarhii Proclu și Gherman ai Constantinopolului, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Ioan Damaschinul ș.a.).

6. Tot ca o formă a cultului de supravenerare a Maicii Domnului, putem socoti și frecvența numelor de Maria și Marian, la toate popoarele bizantine, dar mai ales la români. Într-o statistică onomastică, profesorul I.A. Candrea a arătat că în Oltenia, 75% dintre femei purtau numele de Maria; este incontestabil, nu numai la români, ci mai la toate popoarele creștine, cel mai cunoscut și cel mai frecvent între prenumele feminine. O altă formă a cultului o constituie și larga circulație în popor a cărților de pietate în legătură cu viața și minunile Maicii Domnului, cele mai multe apocrife: Visul și Epistolia Maicii Domnului, Călătoria Maicii Domnului la iad, Minunile Maicii Domnului ș.a. Deși nu au girul oficial al Bisericii, ele constituie o dovadă indirectă despre marea dragoste, încredere și venerație, cu care credincioșii au înconjurat totdeauna persoana sfântă a Maicii Domnului.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire