pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Cultul Maicii Domnului în tradiția răsăriteană
pr. Dr. Ene Braniște

achizitionare: 20.11.2002; sursa: Liturgica generală

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creștină și temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului

II. Sărbătorile mari

Vom relua în cele ce urmează, mai în detaliu, sărbătorile mari dedicate Maicii Domnului:

a. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Această sărbătoare există și la eterodocșii răsăriteni separați de Biserică după Sinodul al patrulea ecumenic, adică la copții egipteni (care o sărbătoresc la 9 mai) și la iacobiții sirieni. Având în vedere că după separarea lor aceștia nu au împrumutat mai nimic de la bizantini, înseamnă că sărbătoarea respectivă era deja în uz și la ei înainte de această despărțire; începutul ei trebuie pus deci între Sinodul al treilea ecumenic din 431 și Sinodul al patrulea ecumenic din 451.

Ca și sărbătoarea Adormirii, la origine a fost și ea aniversarea anuală a sfințirii unei biserici din Ierusalim închinate Sfintei Fecioare, zidită între anii 430 și 480, pe locul unde, după tradiție, fusese casa părinților Sfintei Fecioare. În Apus a fost introdusă de Papa Sergiu I (687-701), sub influența Constantinopolului. În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul compune pentru această sărbătoare Condacul și Icosul rămase până acum în rânduiala slujbei în Mineiul bizantin. La începutul secolului al VIII-lea, în 715 probabil, Sfântul Andrei Criteanul a scris în cinstea ei patru predici și un canon, care se cântă la Utrenia acestei sărbători. În Apus ea s-a generalizat mult mai târziu, în secolele IX-X.

A doua zi după Nașterea Maicii Domnului, adică la 9 septembrie, sărbătorim Pomenirea Sfinților Ioachim și Ana, părinții Născătoarei de Dumnezeu.

b. Cea mai nouă dintre sărbătorile Maicii Domnului este Intrarea în Biserică (ducerea Fecioarei la templu), sărbătoare de origine ierusalimiteană, care se pare că a luat naștere în secolul al VI-lea. La 20 noiembrie 543, Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria "cea nouă". Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu. Era generalizată în tot Orientul înainte de secolul al VII-lea. Spre sfârșitul secolului al VIII-lea, Sfântul Andrei Criteanul asistă la această sărbătoare în Ierusalim.

În același secol, Sfinții Gherman I și Tarasie, Patriarhi ai Constantinopolului, au ținut cuvântări la această sărbătoare. În Apus, ea a fost introdusă sporadic, probabil prin influența mănăstirilor grecești din Italia, mai întâi în Anglia (secolul al XI-lea), apoi în Franța, întâi la Avignon, la 1371 (la propunerea făcută Papei Grigore al XI-lea de către cancelarul Filip de Mezieres, fost ambasador papal în insula Cipru); generalizarea ei în întreaga Biserică Latină se datorează Papei Sixtus al IV-lea, în 1472; suprimată de Papa Pius al V-lea, sărbătoarea a fost reintrodusă definitiv de Papa Sixtus al V-lea, în 1585.

c. Cea mai de timpuriu confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului, este Bunavestire. Se știe că, încă din secolul al IV-lea sau al V-lea, s-a zidit la Nazaret o biserică pe locul unde fusese casa în care Maica Domnului a primit de la înger vestea că va naște pe dumnezeiescul Prunc. În cinstea acestei sărbători, ne-au rămas panegirice celebre de la marii cuvântători din secolul al V-lea, ca Proclu, Patriarhul Constantinopolului (+446), Episcopul Vasile al Seleuciei și Arhiepiscopul Petru Chrisologul al Ravenei.

Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia și Milano, Bunavestire s-a sărbătorit la 18 decembrie, dată păstrată până azi în ritul galican și cel mozarabic, pentru sărbătoarea Maicii Domnului, cu titlul Genetricis Dei dies. La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de Papa Leon al II-lea, de origine siciliană și de cultură greacă (681-683), la început ca o sărbătoare locală și cu denumirea de sărbătoare a așteptării Nașterii Domnului (Faestum Expectationis Partus Beatae Mariae Virginis); dar vairiația datei a durat în Apus până în secolul al XI-lea, când data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică de atunci. În Răsărit însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot la 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a secolului al V-lea înainte. Numai la armeni, Bunavestire se serbează încă în raport cu data veche a sărbătorii Nașterii Domnului (6 ianuarie), păstrată la ei, adică la 7 aprilie.

d. Având în vedere că, de regulă, Biserica a însemnat în calendarul ei și a sărbătorit zilele morții Sfinților, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului ar trebui să fie cea a Adormirii ei; știri documentare despre existența acestei sărbători nu avem însă decât din secolul al V-lea înainte. Astfel, în Siria exista sigur în secolul al V-lea. Locul ei de orgine este probabil Ierusalimul, căci în vechile sinaxare georgiene ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfințirii unei biserici a Maicii Domnului, zidită în secolul al V-lea de Ikelia Romana, între Ierusalim și Betleem, aproape de locul unde era mormântul Rachelei, și unde, după tradiție, Sfânta Fecioară a făcut un popas cu puțin înainte de Nașterea Mântuitorului. În secolul al VI-lea, sărbătoarea este menționată și în Apus, pentru prima dată de Sfântul Grigore, Episcopul de Tours (+593 sau 594), dar acolo Adormirea se serba la 18 ianuarie, iar în unele părți la 15 ianuarie. Se pare că generalizarea sărbătorii în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (582-603), care a rezidit biserica Maicii Domnului din Ghetsimani și care a fixat definitiv data sărbătorii la 15 august. În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puțin mai târziu, de către Papa Teodor I (642-649), care era de origine ierusalimiteană și care a impus data de 15 august, ca în Răsărit. Numai creștinii din Galia și copții egipteni sărbătoresc Adormirea la vechea dată, de 18 ianuarie.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire