pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Cultul Maicii Domnului în tradiția răsăriteană
pr. Dr. Ene Braniște

achizitionare: 20.11.2002; sursa: Liturgica generală

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creștină și temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului

I. Sărbătorile mari

Ca și la ceilalți sfinți, cinstirea Maicii Domnului în cultul public al Bisericii s-a manifestat, încă de la început, prin mai multe forme sau modalități de expresie, dintre care cea dintâi ca importanță este instituirea de sărbători sau zile anumite din cursul anului bisericesc, consacrate pomenirii și cinstirii ei deosebite.

Gradul superior de cinstire acordată Maicii Domnului se vede și din numărul mare al sărbătorilor închinate amintirii și supravenerării ei. Pe când sfinții ceilalți sunt, ca regulă generală, pomeniți sau sărbătoriți o singură dată pe an - și anume în ziua morții lor - Sfânta Fecioară este sărbătorită, în chip special, de mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care comemorează nu numai adormirea sau trecerea ei la cele veșnice, ci și alte câteva momente importante din cursul vieții, precum și unele minuni săvârșite prin puterea ei, după mutarea din viața aceasta.

Din punctul de vedere al importanței lor, putem împărți sărbătorile Maicii Domnului în două categorii: 1. Sărbătorile mari (de poruncă), în număr de patru, socotite de regulă între praznicele împărătești; 2. Sărbătorile mai mici (care nu sunt de poruncă).

1. Sărbătorile mari ale Maicii Domnului sunt patru, și anume:

a. Nașterea Maicii Domnului, numită în popor și Sântă Mărie mică, la 8 septembrie;

b. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie, în amintirea zilei în care, după tradiție, Sfinții Ioachim și Ana au adus pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la templu, unde ea va rămâne până la vârsta de 14 sau 15 ani, ca una care, încă înainte de zămislire, fusese hărăzită Domnului, de către părinții ei;

c. Bunavestire, este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavril a vestit Sfintei Fecioare că ea va naște pe Mesia (Luca 1,26-38), când S-a și zămislit dumnezeiescul Prunc în pântecele Sfintei Fecioare, prin puterea Sfântului Spirit; de aceea, în Apus, această sărbătoare era numită și Sărbătoarea Zămislirii Domnului (Festum Conceptionis Christi). Ea a fost așezată cu nouă luni înainte de nașterea cu trup a Domnului, adică la 25 martie;

d. Adormirea Maicii Domnului, numită în popor și Sântă Mărie mare, la 15 august, este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu; de aceea, în Apus, în timpurile mai noi, această sărbătoare a primit denumirea de Assumptio Beatae Mariae Virginis, adică Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria.

Toate aceste sărbători sunt socotite de obicei în rândul sărbătorilor mari bizantine (praznice împărătești), și sunt zugrăvite ca atare pe tâmpla (catapeteasma) bisericilor, deoarece Sfânta Fecioară este supranumită și "Doamna sau Împărăteasca cerului", iar cultul ei este strâns legat de al Celui ce S-a născut dintr-însa. De altfel, unele dintre ele, ca de exemplu Bunavestire, deși socotită între sărbătorile Maicii Domnului, se referă de fapt și la persoana Mântuitorului, fiind vorba de comemorarea zilei întrupării sau zămislirii Lui cu trup omenesc.

Așa după cum s-a întâmplat în general cu toate sărbătorile sfinților, cultul Maicii Domnului este cu mult anterior stabilirii în Biserică a unor sărbători închinate deosebitei sale cinstiri.

Sărbătorile cele mai vechi ale Maicii Domnului apar în forma lor primă ca sărbători ale Mântuitorului. Ele sunt de origine mai nouă decât sărbătorile propriu-zis împărătești, adică cele care se referă direct și exclusiv la persoana Mântuitorului. De altfel, dintre ele numai Bunavestire are la bază un eveniment istoric consemnat în Sfânta Scriptură (Luca 1,26-38); celelalte au ca obiect fapte din viața Sfintei Fecioare despre care Evangheliile canonice nu scriu nimic, ci au fost păstrate prin tradiție, unele fiind consemnate numai în Evangheliile necanonice sau apocrife (vezi Maica Domnului în textele apocrife), ca de pildă Intrarea în biserică, adică aducerea la templu a Sfintei Fecioare, care este istorisită în Protoevanghelia lui Iacob (cap. 7). Nici una dintre ele nu figurează între sărbătorile creștine numărate în Constituțiile Apostolice (cart. V, cap. 13 și cart. VIII, cap. 33); nici una nu pare a fi mai veche decât secolul al V-lea, secol în care, precum am văzut, cultul Maicii Domnului ia un deosebit avânt, în urma condamnării ereziei nestoriene la Sinodul al treilea ecumenic de la Efes, din 431. Ceva mai mult, în Apus, unde cultul marian va lua cu timpul o și mai mare dezvoltare decât în Răsărit, nici una dintre aceste patru sărbători nu este cunoscută înainte de secolul al VII-lea, când apusenii le adoptă pe toate de la Bizanț.

Se pare că, la început, a existat o singură sărbătoare mariană, care în Răsărit, înainte de Sinodul din Efes (431), pomenea amintirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, care avea ca obiect maternitatea divină în general și îndeosebi zămislirea virginală. La Antiohia, această sărbătoare exista încă de pe la sfârșitul secolului al IV-lea și era fixată în preajma Crăciunului (analoagă cu Serbarea Preasfintei Fecioare Maria, de la 26 decembrie, din calendarul bizantin de azi). La ea făcea aluzie Patriarhul Proclu al Constantinopolului în anul 429, când vorbea în fața lui Nestorie despre "această sărbătoare care trebuia să mijlocească ajutor celor ce asistă la ea". Tot în preajma Crăciunului, și anume la 18 decembrie, se sărbătorea amintirea Sfintei Marii și în Galia, din secolul al VI-lea înainte; această dată a fost adoptată și în Biserica din Spania, de un Sinod ținut la Toledo în anul 656.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire