pregateste pagina pentru tiparire

































 
 PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Cultul Maicii Domnului în tradiția răsăriteană
pr. Dr. Ene Braniște

achizitionare: 20.11.2002; sursa: Liturgica generală

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creștină și temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Materialul de mai jos reprezintă o prelucrare/adaptare după "Liturgica Generală" (ortodoxă) a pr. prof. Dr. Ene Braniște.

Vechimea cultului Maicii Domnului
în Biserica creștină și temeiurile lui biblice

Sfânta Fecioară Maria, ca cea mai sfântă dintre femei și ca una care s-a învrednicit de cinstea excepțională de a naște cu trup pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, este venerată ca cea dintâi dintre toți sfinții, fiind "mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii". Cinstirea ei a fost inaugurată de însuși Arhanghelul Gavril, care, trimis de Dumnezeu să vestească Fecioarei din Nazaret că ea va naște pe Mesia, a salutat-o cu cuvintele: "Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!" (Luca 1,28). Cu același salut o întâmpină pe Sfânta Fecioară și vara ei, Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de nașterea acestuia, când Sfânta Fecioară o vizitează, după vestirea îngerului: "Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău" (Luca 1,42). În imnul de bucurie, de laudă și de mulțumire pe care îl înalță atunci lui Dumnezeu, și pe care ni l-a transmis Sfântul Luca, Sfânta Fecioară însăși prevestește situația ei excepțională între celelalte femei și venerația universală de care urma să se bucure, datorită rolului ei de primordială importanță în istoria mântuirii: "Mărește, suflete al meu, pe Domnul... că a căutat spre smerenia roabei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui..." (Luca 1,46-49).

Mai târziu, admirația profundă a oamenilor din popor pentru lucrurile minunate pe care le făcea Isus și pentru cele ce El învăța, se adresa nu numai Lui însuși, ci trecea și asupra Sfintei Lui Maici: "Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii la care ai supt!", cum a zis odată o femeie din mulțime (Luca 11,27).

Am putea spune, deci, că cinstirea de care Sfânta Fecioară s-a bucurat din partea creștinilor a început încă din timpul vieții ei, persoana ei fiind totdeauna asociată în chip firesc cu aceea a dumnezeiescului său Fiu și înconjurată de dragostea și respectul celor din jurul Lui. Dar în primele trei secole cinstirea aceasta se manifesta în chip latent și sub forme mai discrete, mai ales în cultul particular al creștinilor din Biserica Ierusalimului și din jurul mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani. Intrarea acestei cinstiri în cultul public al Bisericii și o dezvoltare mai mare a ei se constată abia după libertatea acordată de împăratul Constantin creștinătății. În secolul al IV-lea Sfinții Părinți vorbesc de obicei cu mare respect despre Maica Domnului, cum face de exemplu Sf. Ambrozie, care se întreabă: "Cine este mai de cinste decât Maica Domnului?".

Ca o sămânță care a așteptat prea mult timp în pământ pentru ca să răsară la lumină, îmboldită de o cauză externă, așa și cultul Maicii Domnului a luat o dezvoltare explozivă și mereu crescândă mai ales din prima jumătate a secolului al V-lea, datorită ereziei dioprosopiste a lui Nestorie, care susținea că, deoarece în ființa lui Hristos ar exista două persoane deosebite (de o parte cea dumnezeiască, de alta cea omenească), Sfânta Fecioară Maria nu a născut decât pe omul Hristos și nu poate fi numită și Născătoare de Dumnezeu, ci numai Născătoare de om sau, cel mult, Născătoare de Hristos. Când un Episcop predicând în biserica lui, în care se afla și Nestorie, a îndrăznit să blasfemieze pe cei ce susțin că Maria este și Născătoare de Dumnezeu, tot poporul care îl asculta a ieșit ostentativ din biserică, în semn de protest, ceea ce dovedește cât de veche și adânc înrădăcinată era în conștiința credincioșilor credința în calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Sfintei Fecioare. De aceea, precum este știut, Sinodul al treilea ecumenic de la Efes (431) a condamnat erezia lui Nestorie și a formulat esența doctrinei mariane a Bisericii, prin recunoașterea celor două atribute ale Sfintei Fecioare: meritul de a fi născut pe Dumnezeu în trup și pururea fecioria ei. De aceea, precum vom vedea îndată, de aici înainte cultul Maicii Domnului se dezvoltă repede și nestingherit, ca o reacție firească împotriva ereziei nestoriene.

În termeni teologici, cinstirea pe care o dăm celei mai sfinte dintre femei se numește hiperdulie sau supravenerare (sau preacinstire), spre deosebire de cinstirea pe care o dăm celorlalți sfinți și pe care o numim, simplu, dulie sau venerare (cinstire).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire