pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Simboluri liturgice
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

I. TIMPUL CA SEMN

Viața omului cunoaște diferite faze: copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea, bătrânețea. Pentru fiecare din aceste faze ale vieții liturgia cunoaște anumite sacramente și sacramentalii specifice. Semn că Dumnezeu intervine în mod special în anumite faze ale existenței umane.

Același lucru se aplică la natură. Ca și în viața omului, în ciclul unui an sau în ciclul unei zile sunt diferite faze în care diferite elemente cosmice ale naturii se nasc, se dezvoltă, descresc și mor. Așa cum Dumnezeu intervine în diferite faze ale vieții omului, tot așa intervine în diferite faze sau momente ale ciclului unui an sau ale ciclului unei zile. Aceste momente privilegiate ale timpului se numesc în grecește KAIROI adică timpuri sfinte, momente de mântuire, deosebindu-se de restul timpului considerat profan și numit în grecește KRONOS.

 

Ciclul anual. Anul liturgic are raporturi strânse cu ciclul cosmic anual. Diferite faze sau sărbători ale anului liturgic sunt sincronizate cu diferitele faze ale ciclului anual. Astfel, în obscuritatea și întunericul iernii, la Crăciun, soarele începea să devină mai puternic, noaptea devine mai scurtă, ziua mai lungă. În 25 decembrie păgânii sărbătoreau nașterea soarelui victorios. Acestui moment îi corespunde nașterea lui Isus Cristos, soarele sfințeniei care a izgonit întunericul păcatului și a adus lumii lumina harului și a învățăturii sale. În fiecare an, acest moment al anului e semnul intervenției speciale a lui Dumnezeu. În acest moment se reactualizează harul Întrupării. De aceea sfântul Leon, papă, repetă de nenumărate ori în omiliile și în rugăciunile compuse pentru sărbătoarea Crăciunului: astăzi s-a născut Mântuitorul lumii.

Primăvara, când întreaga natură învie, se trezește la viață, e simbolul Învierii lui Cristos din morți. Și acest moment al ciclului anual este un nou semn al intervenției lui Dumnezeu care reactualizează harul Învierii Domnului.

Zilelor însorite ale verii le corespunde sărbătoarea Rusaliilor, ziua primei recolte în Vechiul Testament, ziua în care în Noul Testament Biserica oferă primele roade culese din toate popoarele de sub cer, e semn al unei noi intervenții a lui Dumnezeu care îi conferă Bisericii o veșnică tinerețe prin primirea de noi membri în sânul ei.

În sfârșit, ciclul liturgic se încheie cu zilele triste de toamnă când Biserica îi comemorează pe toți răposații pentru a fi reluat cu timpul Adventului, timp de speranță și pregătire pentru nașterea soarelui dreptății, Cristos.

 

Ciclul zilnic. Ca și ciclul anual, ciclul zilnic de 24 de ore are diferite faze sau momente care sunt adevărate semne liturgice. Sunt și acestea timpuri sfinte - KAIROI - momente ale intervenției lui Dumnezeu, motiv pentru care de aceste momente sunt legate din cele mai vechi timpuri rugăciunile oficiale ale Bisericii sau liturgia orelor.

Primul moment este cel al dimineții. Fiecare dimineață, după o noapte neagră, pare ca o nouă creație. Natura se trezește la viață. Somnul e ca o moarte de mică durată. Trezirea din somn dimineața e ca o mică înviere din morți. De aceea primii creștini se adunau în zorii zilei pentru a-l preamări pe creator prin rugăciuni și pentru a celebra învierea lui Cristos. Săptămânal celebrau sfânta Liturghie în zorii zilei de duminică, întrucât Cristos înviase în dimineața acestei zile. Această rugăciune - rămasă și astăzi în breviar cu numele de "laudele de dimineață" - creștinii din primele veacuri ale Bisericii o făceau cu fața spre răsărit, de unde răsărea soarele, simbolul lui Cristos înviat.

Un al doilea moment important al zilei este seara. Seara este ceas al despărțirii de prieteni, de ocupațiile obișnuite, de zgomot și agitație și scufundarea în somnul nopții cel considerat frate cu moartea. Seara e momentul care amintește de moartea lui Cristos. Acest moment este însoțit din cele mai vechi timpuri de ora de rugăciune din breviar numită "vespere".

Între acești doi poli principali ai zilei sunt încă trei momente însoțite de trei ore de rugăciune în breviar numite "tertia" (ora 9), "sexta" (ora 12) și "nona" (ora 15). Și acestea sunt semne ale unor evenimente din istoria mântuirii lumii. Explicațiile le găsim într-o carte numită "Tradiția apostolică", scrisă în jurul anului 215 de către, sfântul Ipolit Romanul: "La ora a treia (9) dacă ești în casă, roagă-te și laudă pe Dumnezeu; dacă ești în altă parte, roagă-te lui Dumnezeu în inima ta. Căci la această oră, Cristos a fost bătut în cuie pe cruce. Pentru aceasta în Vechiul (Testament) legea poruncea ca să se ofere întotdeauna la această oră, pâinea punerii înainte ca simbol al Trupului și Sângelui lui Cristos, și să se jertfească un miel nepătat, simbol al Mielului desăvârșit. De fapt Cristos este păstorul, dar și pâinea care coboară din cer.

De asemenea roagă-te la ceasul al șaselea (12), deoarece când Cristos se afla bătut în cuie pe lemnul crucii, ziua a dispărut și s-a făcut un mare întuneric. De aceea, la ora aceasta să se facă o rugăciune puternică, imitând glasul celui care s-a rugat și a acoperit cu întuneric întreaga natură din cauza evreilor necredincioși.

La ora a noua (15) să se facă rugăciuni și laude îndelungate lui Dumnezeu, imitând felul în care sufletele celor drepți îl laudă pe Dumnezeu care este adevăr și-a amintit de sfinții săi trimițând Cuvântul său spre a ilumina (Cristos a coborât la cei din limb la această oră). La această oră Cristos a fost lovit în coastă și a lăsat să curgă sânge și apă și a luminat restul zilei până seara".

De asemenea, creștinii din primele veacuri se sculau în toiul nopții pentru rugăciune. Sunt ceasuri escatologice de rugăciune, semne ale venirii a doua a lui Cristos. Ceasuri de veghere și așteptare în rugăciune conform îndemnurilor lui Cristos: "Să fie mijlocul vostru încins și făcliile aprinse. Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschideți îndată când va veni și va bate la ușă. Ferice de servitorii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui" (Lc 12,35-37). Creștinii petreceau toată noaptea dinspre sâmbătă spre duminică și sărbătorile mai importante în veghere și rugăciune. În zilele noastre a mai rămas doar vegherea din noaptea Paștelui. Dar, în anumite mănăstiri călugării continuă să se scoale în toiul nopții pentru rugăciune. Clopotele bisericilor care sună de trei ori pe zi marchează trei din momentele amintite mai sus. După ce creștinii au încetat să mai spună rugăciunile breviarului, lăsându-le pe seama clerului, au început să se roage la trasul clopotului rugăciunea Îngerul Domnului.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire