pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Simboluri liturgice
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprins

Introducere

Odată cu inițierea mișcării liturgice și mai ales a publicării cărții lui Romano Guardini «Semnele sfinte» istoricii și teologii au început să sublinieze importanța și rolul semnelor în liturgie. "Drumul către viața liturgică, scria Guardini, nu trece doar pe calea informațiilor, ci mai presus de toate prin acțiune. A observa cu atenție și a acționa sunt activități fundamentale în fața cărora trebuie să se plece toate celelalte."

Limbajul omenesc nu se reduce doar la cuvânt. Semnul este un limbaj mult mai grăitor decât cuvântul. El este folosit atunci când cuvântul este insuficient pentru a exprima o realitate sau un sentiment, intensificând și prelungind cuvântul. Când omul nu e capabil, de pildă, să exprime un sentiment puternic de iubire pe care îl poartă în inimă, preferă să tacă și să ofere un buchet de flori. Prin acest semn e capabil să exprime ceea ce nu poate exprima prin cuvintele sale. Chiar tăcerea poate constitui uneori un limbaj mai grăitor decât vorbirea. Un moment de tăcere poate exprima în anumite împrejurări ceea ce nu ar putea exprima cel mai fulminant discurs.

La fel, raporturile dintre Dumnezeu și oameni se bazează nu numai pe limbajul vorbit, dar și pe limbajul semnelor. Adeseori Dumnezeu vorbește poporului său prin semne: să ne gândim numai la anumite gesturi simbolice ale profeților, iar poporul răspunde nu numai prin cuvinte la cuvântul lui Dumnezeu, dar și prin semn, rituri, simboluri. Antropologia modernă preferă termenul de simbol, întrucât acesta are o putere naturală de evocare a realității pe care o exprimă, în timp ce semnul are o semnificație pur convențională și arbitrară. Noi preferăm să folosim termenul de semn, iar motivul este următorul: în centrul întregii simbolistici liturgice stau sacramentele creștine, ori, teologia clasică definește sacramentele drept semne eficace, adică semne care produc realitatea pe care o semnifică. Întreaga gândire teologică de la Sfinții Părinți până la Conciliul Vatican II ne spune că însuși Cristos, prin întrupare, devine sacrament sau semn al dumnezeirii: pe fața lui strălucește chipul lui Dumnezeu (2Cor 4,6) cine îl vede pe El, îl vede pe Tatăl (In l4,9), căci însăși Biserica este sacrament sau semn care manifestă prezența lui Cristos; că sacramentele ca semne globale derivă și se întemeiază pe unicul sacrament sau semn care este Cristos; că din aceste sacramente sau semne globale s-au dezvoltat progresiv alte semne parțiale.

În calea înțelegerii semnelor liturgice pot apărea diferite obstacole. Astfel, teoria așa numitei religii "în duh", cu rădăcini care merg până la gnosticii din primele veacuri, se opune ritualismului. De asemenea adepții spontaneității și creativității liturgice considera că semnele, sunt în contradicție cu teoria lor întrucât ele cer să fie reglementate de o anumită autoritate. Se mai poate aminti și atitudinea individualistă care refuză angajarea comunitară. De asemenea, trecerea timpului și diferitele situații pe care le înfruntă viața liturgică pot face mai puțin transparente semnele liturgice. Ele pot fi umbrite de anumite interpretări alegorice, artificiale. De aceea măsurile impuse de ultimul Conciliu:

"Trebuie orânduite textele și riturile în așa fel încât să exprime mai clar realitățile sfinte pe care le semnifică." (SC 2l)

"Riturile să strălucească printr-o simplicitate nobilă; să fie clare prin scurtime și să evite repetările; să fie adaptate la capacitatea de înțelegere a credincioșilor și să nu aibă nevoie, în general, de multe explicații." (SC 34).

"Pentru că în cursul secolelor s-au strecurat în riturile sacramentelor și ale sacramentaliilor anumite elemente care astăzi fac mai puțin clare natura și scopul lor, e necesar să se facă anumite adaptări la cerințele timpului nostru." (SC 62)

Pentru o bună înțelegere a semnelor liturgice:

- Există o anumită capacitate naturală a unor lucruri de a simboliza anumite realități. Nu orice poate simboliza orice. Acest lucru îl constată istoria, sociologia și psihanaliza. Prin urmare trebuie descifrat un anumit limbaj înscris de Dumnezeu în natură.

- Majoritatea semnelor liturgice sunt semne biblice și ca atare trebuie văzut ce semnificație le dă Sfânta Scriptură.

- O altă parte din semnele liturgice sunt orânduite de Biserică, cu autoritatea și din împuternicirea lui Cristos. De aceea trebuie văzut ce semnificație le-a dat Biserica la origine.

- Trebuie cunoscute anumite interpretări culturale ale semnelor, interpretări care pot varia de la popor la popor: de pildă, doliul e simbolizat în Europa de culoarea neagră, în Extremul Orient de culoarea albă.

De toate aceste aspecte va ține cont această lucrare.

De adăugat că limbajul semnelor nu se adresează atât rațiunii, cum se adresează cuvântul, dar se adresează în special inimi.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire