pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Duminica a cincea din Post

Autoritate și slujire

"Dar între voi nu va fi așa: ci oricare va vrea să fie între voi mai mare
să vă fie slugă; și cel ce vrea să fie între voi întâiul să fie tuturor slugă,
căci și Fiul Omului n-a venit ca să-L slujească alții, ci ca să slujească El
și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți."
(Marcu X,43-45)


Isus se afla cu apostolii pe ultimul Său drum spre Ierusalim și le vorbea despre cele ce aveau să se întâmple: cum va fi vândut și predat arhiereilor și cărturarilor, apoi judecat, batjocorit, bătut și în cele din urmă omorât, iar a treia zi va învia. Și în tăcerea apăsătoare a acestei dramatice prevestiri, Iacob și Ioan - cei doi fii ai lui Zevedei - Îi cer lui Isus să le dea cinstea de a ședea unul de-a dreapta și celălalt de-a stânga întru slava Lui. Ce nesăbuită rugăminte! Cât de pământești și lumești erau încă vederile și dorințele apostolilor, chiar și acum, după cei trei ani și mai bine petrecuți în preajma lui Isus, timp în care El le vorbise de atâtea ori despre împărăția spirituală pe care o va întemeia. Cu toate acestea, tocmai acum, când le vorbea despre patimile și sfârșitul său cutremurător, unii dintre ei visau la o împărăție în care ei să ocupe locul de frunte.

Nici acum, ei încă nu pricepeau că la fericirea și slava ce le-o pregătea Isus -fericire și slavă din altă lume - nu se putea ajunge decât îmbrățișând, asemenea Maestrului lor, crucea suferințelor, prigoanelor și morții. De aceea, Isus îi dojenește cu blândețe pe cei doi ucenici: "Nu stiți ce cereți: Putea-veți bea paharul pe care Eu îl voi bea și să vă botezați cu botezul cu care Eu mă voi boteza?" Adică: veți putea suferi moartea precum o voi suferi eu? Și, vrând să le spulbere gândul la deșarta mărire lumească pe care o râvneau în nepriceperea lor, Isus adaugă: "Știți că aceia cărora li se pare că împărățesc peste neamuri le domnesc și mai marii lor le stăpânesc" (adică își arată cu trufie puterea, n.n.). "Dar între voi nu va fi așa: ci oricare ar vrea să fie între voi mai mare să fie slugă; și cel ce vrea să fie între voi întâiul să fie tuturor slugă."

Prin aceste cuvinte Isus corectează greșita concepție cu privire la sensul puterii, al autorității în Împărăția Sa, adică în Biserică, și subliniază că această putere, autoritate, are un cu totul alt sens decât acela pe care și-l închipuiau oamenii de pe atunci în societatea civilă, în stat.

În orânduirile lumești, guvernanții se serveau de legi ca de niște instrumente spre a pune pe supuși în slujba intereselor lor, folosind chiar și teroarea și minciuna în scopul de a parveni la locuri de conducere. Cei sus-puși aveau toate drepturile; cei mici, doar datoria de a se supune și servi, cu sau fără voia lor.

În Împărăția lui Cristos însă, această prăpastie între conducători și supuși nu există. Cetățenii ei formează, prin răscumpărarea Împăratului Cristos, un singur trup, o unitate vie în care orice bariere sociale și rasiale au fost surpate. În această Împărăție nu există sclav și liber, evreu și păgân, femeie și bărbat, ci toți sunt frați în Cristos.

Legea supremă ce stă la temelia noii Împărății este iubirea, care este binefacere, slujire, nu numai de jos în sus, ci și de sus în jos, și mai mult de sus în jos. De aceea, autoritatea, în sensul adus de Cristos, este un mijloc prin care iubirea se revarsă asupra supușilor prin slujire. Isus cere supunere atât conducătorilor, cât și supușilor; iar când le amintește celor mici că sunt datori cu supunere, nu uită să adauge că mai marii sunt datori să premeargă cu exemplul lor, precum a făcut-o El Îsuși, dându-se tuturor pildă de supunere și slujire, exemplificate simbolic prin spălarea picioarelor apostolilor la Cina de taină, când, după săvârșirea acestui ritual, le zice: "Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul v-am spălat picioarele, și voi datori sunteți a spăla unul altuia picioarele. Căci pildă v-am dat, ca, precum am făcut Eu, să faceți și voi" (Ioan XIII,14-15).

Ca nu cumva viitorii conducători ai Împărăției Sale să fie ispitiți a guverna asemenea unor stăpâni ce și-i aservesc pe supuși, Isus învață atât Evanghelia Stăpânului, cât și pe aceea a Servitorului, arătând că acestea două sunt identice. (I. Miclea, Evanghelii din Evanghelie, Blaj, 1943, p. 137). Vom vedea cum.

Nimeni nu poate tăgădui că oamenii, de obicei, doresc demnități tot mai mari, locuri tot mai de cinste în societate. Este oare de osândit această dorință. Se pune oare Evanghelia de-a curmezișul progresului pe scara socială?

Ca să răspundem, trebuie să căutăm motivul ce îi împinge pe oameni tot mai înainte și mai sus pe scara socială și politică. Doresc ei, prin demnitatea la care aspiră, să se dăruiască cu mai mult zel și abnegație binelui abștesc? Să facă mai mult bine celor din subordine? Dacă da, dorința lor este legitimă și meritorie. Dar, din păcate, de cele mai multe ori, motorul goanei omului după autoritate este concepția necreștinească după care, ajuns mai sus, el are dreptul ca supușii să-l servească; și cu cât e cățărat mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu atâta se simte mai puțin obligat să slujească. (I. Miclea, Ecouri din veșnicie, Blaj, 1944, p. 176).

Or, după Evanghelie, a fi mai mare, a fi stăpân înseamnă cu totul altceva. Până ești supus, starea ta este mai fericită decât a superiorului tău, pentru că tu ai de servit, în afară de Dumnezeu, pe un singur stăpân lumesc; dar cu cât te înalți deasupra altora, cu atât, în loc să fii ușurat de sarcina de a sluji, ești dator să servești tuturor celor mai mici decât tine. Iar dacă ești cel mai mare, ai obligația de a servi tuturor. "Și cel ce vrea să fie între voi întâiul, să fie tuturor slugă. Căci, și Fiul Omului nu a venit să-I slujească alții Lui, ci să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți." Iată sensul adevărat al autorității, adus de învățătura și pilda lui Isus Însuși.

Dar, dacă în lumina Evangheliei, a domni înseamnă a sluji, e adevărat și viceversa: a sluji înseamnă a domni, deoarece cel ce slujește cu totală dăruire de sine, după exemplul lui Cristos, ajunge stăpân pe inima aceluia pe care îl slujește, câștigând iubirea lui; și chiar dacă nu izbutește să facă aceasta, se bucură de satisfacția cea mai curat creștină, pe care o dă iubirea dezinteresată, neașteptând nimic în schimb; mai mult, cel ce, slujind astfel, primește în schimb nerecunoștință, atinge prin aceasta apogeul desăvârșirii, devenind asemenea Maestrului Isus, Domnul domnilor și Slujitorul prin excelență, disprețuit și răstignit, cu care va domni în veci.

Ce model sublim de slujire prin guvernare le oferă Isus domnilor acestei lumi, tuturor care râvnesc la titluri și la onoarea locurilor de frunte, precum și nouă tuturora! Fiecăruia El ne amintește că viața e iubire, că iubirea e slujire, că slujirea este consumarea zi de zi a ființei noastre în folosul semenilor, al celor mici, suferinzi, năpăstuiți, ignoranți, al tuturor care au nevoie de lumina, sfatul, mângâierea și ajutorul nostru.

Iubiți frați, Paștile pe care le așteptăm sunt sărbătoarea prin excelență a slujirii, a iubirii împinsă până la dăruirea totală pe Cruce, pentru restabilirea comuniunii noastre vitale cu Dumnezeu, prin înviere. Dar, pentru a ne împărtăși de acest dar al Învierii, e necesar, în prealabil, să bem și noi din paharul suferinței, al iubirii jertfelnice, al consumării în slujirea aproapelui, după porunca cea nouă a lui Isus: "(...) să vă iubiți unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi" (Ioan XIII,34). După exemplul Său: "(...) pildă v-am dat ca precum am făcut Eu, și voi să faceți" (Ioan XIII,15). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire