pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Duminica a VI-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXIII-a după Rusalii)

După ce Mântuitorul, la sfârșitul celor patruzeci de zile de ajun, a biruit întreita ispitire din partea satanei, izgonindu-l prin cuvintele: "Du-te de la Mine, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău te vei închina și Lui singur Îi vei sluji»", principele întunericului a renunțat să se mai apropie de Isus. Dar el nu a părăsit niciodată gândul de a se apropia, cu vicleniile lui, de oameni, aceste biete creaturi înclinate din fire spre păcat. Înfuriat pentru înfrângerea suferită și știind că Isus a venit să-i distrugă stăpânirea asupra sufletelor, el și-a îndreptat cu toată furia atacurile împotriva omului, umblând "ca un leu răcnind și căutând pe cine să înghită" (I Petru V, 8). Nu rare erau cazurile când el punea stăpânire pe trupurile bieților nenorociți, cazuri cunoscute sub denumirea de îndrăciți sau posedați de duhuri necurate.

Unul dintre aceste suflete nenorocite, ajunse sub stăpânirea Satanei, formează spectacolul de groază din ținutul Gadarenilor, relatat de fragmentul evanghelic citit azi. Agitat și fără odihnă, îndrăcitul rupea lanțurile și obezile cu care era încătușat, și nici o putere omenească nu era în stare să-l domolească. Devenise spaima locuitorilor de prin împrejurimi, astfel că nimeni nu cuteza să treacă prin acele părți, nici chiar ziua. Îndrăcitul se comporta ca un nebun: umbla gol; facultățile, deși sănătoase, erau folosite de Satana după bunul său plac. Avem aci o dovadă despre teribila forță pe care "cel tare" o poate exercita - desigur, cu îngăduința lui Isus - pentru a chinui și înrobi pe om.

Dar, pe neașteptate, "cel tare", care pusese stăpânire pe acel sărman nenorocit, se pomenește față în față cu "cel mai tare", cu Isus Stăpânitorul atotputernic al creațiunii. Simțindu-I prezența, duhurile se pleacă în fața suveranității lui Isus și Îl roagă să nu le chinuiască și să nu le trimită în iad, ci să le poruncească să intre în turma de porci ce păștea prin apropiere, ceea ce Isus le permite. Întreaga turmă sări în mare și se înecă, iar cel eliberat redeveni într-o clipă omul normal și liniștit de odinioară, stând blând la picioarele Binefăcătorului său. Copleșit, pe de o parte de recunoștință, și, pe de altă parte, fiind încă sub imperiul fricii de Cel rău, "Îl ruga pe Isus să-l lase să fie cu dânsul" (Marcu V, 18). Isus însă avea alt plan cu el, căci îi zice: "Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte ți-a făcut Domnul și cum te-a miluit" (V, 19). Astfel completează, tot Sfântul Marcu, relatarea Sfântului evanghelist Matei. Isus l-a lăsat deci acolo în mijlocul Gadarenilor, a acelei populații păgâne, ca să fie un monument viu al milei Sale divine și un vestitor înflăcărat al dumnezeirii Sale.

Acest fapt istoric, relatat de toți cei trei evangheliști sinoptici (Matei VIII; Marcu V și Luca VIII), are, ca orice faptă a lui Isus, pe lângă sensul istoric, și un sens mai adânc, spiritual, dincolo de timp și spațiu, un mesaj, o chemare la mântuire, valabilă oricând și oriunde. Să căutăm să descifrăm acest mesaj ascuns în vindecarea miraculoasă la care am asistat.

Figura îndrăcitului este pentru noi o imagine vie a felului în care duhul necurat încătușează, prin păcat, un suflet, deși acest lucru nu se arată în afară, în chip dramatic, ca în cazul unor posedări trupești, adică al îndrăcirii propriu zise. Să plecăm de la Gadarenii care-L înconjurau pe Isus. Aceștia, fizicește, erau liberi, dar sufletul lor era înrobit de Satana, prin atașamentul lor dezordonat față de agoniseala vremelnică. Ca negustori de porci, ei erau preocupați exclusiv de câștigul material, neglijându-și sufletul. De teamă ca nu cumva averea și comerțul lor să aibă de suferit în cazul că Isus ar rămâne în ținutul lor, Îl roagă pe Isus să părăsească acest ținut, ca și cum i-ar fi zis: "Du-te de la noi, căci ne omori animalele și ne ruinezi afacerile". Orbiți de goana după bunuri vremelnice, ei nu au înțeles că Isus, permițând acea pagubă materială, voia să le deschidă ochii asupra unei bogății nevăzute, dar infinit mai importantă și mai prețioasă decât toate avuțiile, decât tot aurul și nestematele din lume, decât universul întreg, asupra propriului lor suflet. Ei n-au înțeles că Isus, impresionându-i în gradul cel mai înalt prin această minune, voia să le demonstreze că pierderea bunurilor pământești nu trebuie luată în seamă când este vorba de salvarea de la pieire fie chiar și numai un singur suflet, chiar dacă acela ar fi în aparență cel mai mizerabil și cel mai neînsemnat om de pe pământ.

Cele mai măiestrite și mai impresionante cuvinte ori parabole nu ar fi fost în stare să producă în acești oameni, atașați până la abrutizare de interese materiale, impresia zguduitoare produsă în inimile lor de pierderea turmei de porci. Înrobiți însă materiei și insensibili la realitățile lumii de dincolo de simțuri, ei au rămas doar cu sentimentul spaimei și durerii pentru pierderea suferită, ceea ce i-a determinat să-L roage pe Isus să se retragă din ținutul lor. Totuși, pământul arid al acestor inimi, răscolite de minunea săvârșită de Isus, își primea prima arătură, ca un prim impuls spre convertire, iar îndrăcitul vindecat, sortit din porunca lui Isus să rămână pe mai departe printre ei ca o permanentă mărturie vie a puterii și iubirii milostive a lui Isus, avea să fie fermentul care va face ca în sufletul lor răscolit să încolțească, încetul cu încetul, înțelegerea și interesul pentru imensa valoare a sufletului, valoare ce li se va dezvălui mai târziu, când Isus își va dovedi pe Cruce infinita Sa iubire față de suflete.

Dar să nu ne lăsăm amăgiți. Puterea duhului infernal ce pusese stăpânire pe trupul îndrăcitului, ca și pe sufletele Gadarenilor, lucrează și astăzi, și va continua să lucreze asupra sufletelor care resping lumina harului lui Isus, și Îl izgonesc din viața lor.

Bunăoară, când cel lipsit respinge cu revoltă gândul purtării de grijă a lui Dumnezeu, dorind și râvnind cu orice preț să posede ceea ce nu este al său; când bogatul, absorbit cu toată ființa de idolul mamonei, își zice ca bogatul din Evanghelie: "suflete, ai multe bunătăți, strânse pentru ani mulți, odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește"; când omul se lasă fascinat de iluzia unei fericiri redusă la această viață, uitând de acel "unic necesar", adică de sfințirea și mântuirea sufletului, pentru care toate celelalte sunt exclusiv mijloace puse în slujba acestui scop -, oare nu dovedește, toată această stare de lucruri, că oamenii sunt, și astăzi, dominați de Satana? Sau, când știința pozitivă - care prin definiție trebuie să se limiteze la fenomenele supuse experimentului - își depășește competența, negând orice realitate transcendentă, orice adevăr suprasensibil; când, în numele rațiunii și al unei false libertăți, se profesează amorul liber desmățat, care urmărește plăcerea ca scop în sine, concepție ce stă la originea atâtor dezordini individuale și sociale, oare toate acestea nu ne amintesc de lucrarea distrugătoare a aceleiași puteri satanice care teroriza pe îndrăcitul din Gadar?

Fără îndoială, această putere nu lucrează cu aceeași intensitate pretutindeni și în toate sufletele. Uneori ea se strecoară subtil - chiar și într-un suflet evlavios - sub forma unei afecțiuni dezordonate față de o anumită persoană, afecțiune legitimă, în aparență, dar născută dintr-o pornire senzuală, alteori se insinuează sub forma unui atașament exagerat și înrobitor față de lucruri, ori, dimpotrivă, sub chipul unei aversiuni pentru o persoană -, tot atâtea încercări ale duhului diabolic de a ne scoate de sub stăpânirea lui Isus și de a-I lua, el, locul.

Iată de ce, iubiții mei, trebuie să veghem mereu asupra noastră înșine, să ne studiem prin meditație și examen zilnic de conștiință mișcările ascunse ale inimii, înclinațiile, preocupările și atașamentele dezordonate mascate, resorturile adevărate ale gândurilor, sentimentelor și acțiunilor de fiecare zi, și să facem ordine în suflet; să eliminăm tot ce nu e conform voinței lui Dumnezeu, adică tot ce nu izvorăște din iubirea adevărată și nu e condus de ea, și să ne orientăm toată viață spre Dumnezeu. În prezența lui Dumnezeu și în lumina harului cerut de la El, să ne privim în față scăderile, să ne recunoaștem așa cum suntem, chiar dacă acestea ne costă, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu, căci umilința este temelia sfințeniei. Apoi să luăm hotărâri ferme de a ne corecta, hotărâri concrete, practice, reînnoite zilnic. Să ne spălăm sufletul, ori de câte ori simțim nevoia, în baia Sfintei Spovedanii și să ne împrospătăm puterile sufletești prin nutrirea cu trupul și sângele lui Isus, pâinea cea vie, rugându-L să rămână cu noi. Astfel, influența celui Rău asupra noastră va slăbi tot mai mult, pe măsură ce vom progresa în unirea cu Dumnezeu prin iubire, spre a deveni potire pline de viață divină. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire