pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Duminica a XIII-a după Rusalii

Este un adevăr de credință - întemeiat deci pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție - că omul poate cunoaște existența lui Dumnezeu și atributele Sale, desăvârșirea Sa unică, chiar și numai cu lumina naturală a minții, prin considerarea admirabilei ordini și finalități din universul mic și din universul mare. Aceasta ne-o spune limpede Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani, unde le reproșează păgânilor vina de a nu-L cinsti pe Dumnezeu, deși L-au cunoscut, "căci" - spune el - "ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este arătat întru ei, pentru că le-a arătat Dumnezeu. Pentru că cele nevăzute ale Lui (adică însușirile Lui, n. n.) de la facerea lumii s-au făcut cunoscute din făpturi și se văd precum și veșnica lui putere și înțelepciune, ca ei să nu poată avea cu ce să se apere" (Romani I, 19-20). Omul poate cunoaște, de asemenea, și numai cu mintea, și alte adevăruri de credință necesare pentru mântuire - de exemplu nemurirea sufletului și existența răsplatei și pedepsei în cealaltă viață. Dar el nu poate cunoaște și pătrunde numai cu mintea misterele, de pildă Sfânta Treime, Întruparea și transsubstanțierea, precum și alte adevăruri ce privesc modul cum trebuie să-L slujim pe Dumnezeu pentru a ne atinge scopul: mântuirea veșnică.

Toate acestea ni le-a descoperit Dumnezeu prin trimișii și profeții Săi, iar mai pe urmă prin însuși Fiul Său întrupat care a spus despre Sine: "Cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M-a trimis" (Ioan XII, 45). El ni L-a descoperit pe Tatăl și ne-a arătat calea spre Dumnezeu și mijloacele prin care ajungem să ne unim cu El.

Poporul ales de Dumnezeu ca să i Se descopere și să beneficieze primul de mântuirea adusă de Fiul Său a fost poporul evreu. În sânul lui a luat trup omenesc și de la el trebuia să treacă Evanghelia la celelalte popoare. Cum a răspuns el acestei chemări ne-o ilustrează Parabola lui Isus consemnată de Sfântul Matei în evanghelia duminicii de azi.

Stăpânul viei din parabolă este Dumnezeu. El a făcut tot ce se putea face ca via Sa, adică poporul ales, să-I aducă roadele ce I se cuveneau. Îngrăditura, teascul, turnul construit în vie, înseamnă grija și predilecția cu care Dumnezeu a ocrotit dintru început, de-a lungul istoriei, acest popor. L-a scos din robia egipteană, l-a condus prin deșert spre Pământul făgăduinței, procurându-i în mod miraculos cele necesare existenței și scoțându-l biruitor din luptele cu neamurile păgâne. În schimbul grijii Sale părintești nu îi cerea decât să rămână credincios legământului încheiat cu Avraam, strămoșul lui.

Cum a răspuns acest popor la tot ce a făcut Dumnezeu pentru el, ne-o spune în continuare Evanghelia. Când a sosit vremea recoltei, Stăpânul viei Și-a trimis slujitorii să-I aducă rod din vie. Dar lucrătorii pe unul l-au omorât, pe altul l-au bătut, iar pe celălalt l-au ucis cu pietre. Alte sluji au avut aceeași soartă. E vorba de trimișii din Vechiul Testament. Profetul Ilie a fost persecutat și silit să se refugieze în pustiu din cauza regelui Ahab și a reginei Idolatre Izabela care instaurase cultul zeilor Baal și Astarta; profetul Ieremia a fost nevoit să ia calea exilului; profetul Isaia a fost tăiat în două cu ferăstrăul din ordinul regelui Manase; Zaharia, ultimul profet al Vechiului Testament, a fost omorât în templu. Regii au trăit toată gama dezordinii morale.

În cele din urmă, Însuși Fiul Stăpânului divin al viei, trimis la poporul ales ca să-l mântuiască, a fost răstignit ca cel mai mare răufăcător, astfel că pe drept întreabă Dumnezeu prin Isaia profetul: "Ce aș mai fi putut face viei mele și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut struguri sălbatici când Eu mă așteptam să facă struguri buni?" (Isaia V, 4).

Soarta ce îi va fi rezervată acestui popor după atâta infidelitate, nerecunoștință și împietrire față de bunătatea și îndelungă răbdarea lui Dumnezeu, o prevestește cu amărăciune Mântuitorul cu prilejul intrării triumfale în Ierusalim în Duminica Floriilor, când, privind orașul, "a plâns pentru el, zicând: «De ai fi priceput și tu în această zi a ta cele ce sunt pentru pacea ta! Iar acum s-au ascuns de la ochii tăi. Pentru că vor veni zile asupra ta și vor pune vrăjmașii tăi scut împrejurul tău și te vor înconjura și îmbulzi din toate părțile și te vor face asemenea cu pământul și nu vor lăsa în tine nici piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale»" (Luca XIX, 41-49). Aceeași soartă dramatică i-o prevestește Isus și în Evanghelia după Matei: "Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să adun pe fiii tăi precum își adună găina puii sub aripi, și nu ai vrut. Iată vi se va lăsa casa pustie" (Matei XXIII, 27-28). Da, pustie, și nu a rămas piatră pe piatră când orașul a fost asediat și templul distrus de generalul Titus, fiul Împăratului roman Vespasian, în anul 70 după Cristos.

Dumnezeu este primul care iubește și ultimul care își îndreaptă iubirea în altă parte, atunci când chemările, îndemnurile harurilor Sale sunt respinse cu îndărătnicie de către păcătos. Dar nici atunci nu-l părăsește, ci așteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea păcătosului. El își va încredința via altor lucrători, care își vor aduce roadele așteptate. Își va forma un nou popor ales din toate neamurile pământului. Acest popor este Biserica Sa, făgăduită lui Avraam, întemeiată pe Petru și propovăduită de cei doisprezece galileeni și de urmașii lor, Trupul Tainic al lui Cristos, Împărăția spirituală ce începe aici și se desăvârșește în Cer, și în care, în cele din urmă, vor intra și cei care au încetat de a fi poporul ales.

Iubiți credincioși, acum, așadar, din mila lui Dumnezeu, noi suntem poporul ales; fiecare din noi am devenit o viță din via Lui, pe care suntem chemați s-o cultivăm și să-I aducem roadele așteptate de El. Prin Sfântul Botez, în ființa noastră s-a vărsat viața divină a lui Cristos, harul sfințitor; pentru sporirea și rodirea acestei vieți divine ni se pun la dispoziție Sfintele Taine, mai ales Sfânta Pocăință și Sfânta Euharistie care ne asigură harurile necesare pentru o viață curată și suportarea crucii de fiecare zi. Din partea lui Dumnezeu nu mi-a lipsit nici o lumină, nici un har pentru a putea înainta în virtute, în unirea cu El. Sfântul Ioan Evanghelistul în prologul Evangheliei Sale ne spune despre Isus: "Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi și am văzut mărirea Lui, mărire ca a unuia născut din Tatăl, plin de dar și de adevăr (...). Că din plinătatea Lui noi toți am luat și dar peste dar" (Ioan I, 14, 16). Am primit deci prisos de haruri.

Cum am răspuns acestei iubiri infinite? Ce am făcut cu darurile oferite cu atâta generozitate? Cum am primit cuvântul Evangheliei Sale? Ce roade am adus până acum și ce trebuie să fac, începând chiar de azi, pentru ca vița care sunt eu să-I aducă Stăpânului meu ceresc struguri în loc de aguridă?

Înainte de a răspunde, trebuie să facem câteva precizări. În primul rând, să nu pierd din vedere nici o clipă că principiul din care izvorăște viața mea de creștin este harul sfințitor care îmi transmite viața divină, viața Sfintei Treimi. Fără acest har sufletul este mort pentru Cer, precum trupul este mort fără suflet, astfel că orice gând bun, orice dorință, orice faptă, oricât de bună ar fi ea din punct de vedere natural, omenesc, nu are nici o valoare, nici un merit înaintea lui Dumnezeu dacă nu izvorăște din harul sfințitor. "Fără harul lui Dumnezeu nu sunt nimic", spune Sfântul Pavel. Urmează, de aci, că trebuie să depun toată strădania ca să-mi păstrez cu orice preț acest har și să-l sporesc prin conlucrarea cu harurile ajutătoare, îndeplinindu-mi îndatoririle impuse de iubirea față de Dumnezeu, față de aproapele și față de mine însumi. În toate să am intenția curată, căutând în toate împrejurările voința lui Dumnezeu, în comportarea în familie, pe stradă, la școală, la birou, în întreprindere. Astfel vom deveni viță roditoare, realizând îndemnul Sfântului Pavel: "Ori de mâncați, ori de beți, orice altceva faceți, toate spre mai mare mărirea lui Dumnezeu să le faceți" (I Corinteni X, 31 ). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire