pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Intrarea în Biserică a Preacuratei Fecioare Maria

"Preacurata Biserică a Mântuitorului (...), vistieria cea sfințită
a măririi lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului,
împreună aducând harul Dumnezeiescului Spirit (...)"
(Condacul Sărbătorii)


Convingerea pe care poporul evreu o avea despre unica sa alegere și menire de a fi poporul din care se va naște, după trup, Mesia, Răscumpărătorul său și al întregului neam omenesc, a aprins în sânul său dorul după urmași; deoarece fiecare fiu al acestui popor avea dreptul să spere că, poate, din familia sa va răsări așteptatul Soare al Dreptății, Cristos. Iată de ce, dacă toate bunurile de care se poate bucura un muritor erau socotite un dar al Creatorului, apoi cel mai prețios dar la evrei era socotit copilul, al cărui suflet, ce purta în el chipul Ziditorului, venea direct de la Acesta.

Și, deoarece era un dar deosebit, evreii nu uitau acest lucru nici după ce copilul se năștea. Acesta aparținea și pe mai departe lui Dumnezeu, părinții înțelegând că menirea lor era de a-l crește, sădindu-i și cultivându-i în suflet iubirea de Dumnezeu, și de a se strădui să descopere gândul lui Dumnezeu referitor la tânărul vlăstar. Ei știau că omul, încă din cea mai fragedă vârstă, trebuie să se apropie de Dumnezeu, de la care și-a primit ființa și căruia , drept consecință, îi datorează supunere necondiționată.

Ioachim și Ana, din seminția lui David, după rugăciuni stăruitoare, au primit, ajunși la bătrânețe, cel mai ales dar ceresc, pe Maria, pe care arhanghelul Gavriil o va numi "cea plină de dar", adică împodobită de Dumnezeu cu cele mai alese virtuți și privilegii divine, de care nu a fost învrednicită nici o altă ființă omenească, deoarece singură ea, Maria, a fost aleasă, din veșnicie, ca să zămislească în sânul ei feciorelnic pe Mântuitorul lumii. Iată de ce, această gingașă floare a Cerului se cădea să crească într-un climat aparte, în preajma lui Dumnezeu, în atmosfera de reculegere a templului din Ierusalim, ea care era menită să devină templu viu, "Biserica Preacurată a Mântuitorului", cum am văzut că o numește Condacul Sărbătorii. Întrucât cei doi părinți făcură vot că pruncul ce li se va naște îl vor consfinți lui Dumnezeu, când Maria avea de abia trei ani, ei își iau odorul de mână și, împotriva legăturilor firești atât de legitime ce îi lega strâns de unica lor odraslă, se îndreaptă, cu lacrimile strivite sub gene, spre Templu, unde restituie lui Dumnezeu darul primit, încredințând-o pe Maria bătrânului arhiereu Zaharia.

Iată cum zugrăvește psalmul 44 acest act: "Ascultă fiică și vezi și pleacă-ți urechea și uită poporul tău și casa părintelui tău: Și Regele va îndrăgi frumusețea ta și, fiindcă El este Stăpânul tău, închină-te Lui." Iar mai departe: "În podoabă strălucită va intra fiica Regelui înăuntrul palatului; veșmântul ei este din aur împletit. În talar de broderie este adusă înaintea Regelui, în vreme ce fecioare, prietenele ei, îi sunt înfățișate. Pomenirea numelui tău păstra-se-va din neam în neam, iar noroadele te vor lăuda în veac de veac!"

Astfel, Maria, mica Mireasă a Spiritului Sfânt, părăsind lumea, intră în palatul Regelui ceresc, unde petrece în reculegere și în îndeletnicirile cerute de curățenia și împodobirea Templului, rămânând acolo până la vârsta de 15 ani.

Oferta făcută de părinți a fost, desigur, acceptată și reînnoită și de Maria, al cărei suflet neprihănit petrecea într-o neîntreruptă comuniune cu Dumnezeu pe care Îl adora ca fiind Părintele ei preabun și supremul ei Stăpân.

"Ascultă Israile, Dumnezeul nostru este unicul Domn." Așa își începe Maria toate rugăciunile, fiindcă acesta este începutul obișnuit al tuturor rugăciunilor evreiești.

Și, după acest adevăr, al unicității lui Dumnezeu, Preacurata intuiește al doilea adevăr de temelie, care se reazemă pe primul: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău și din toată puterea ta."

La aceste cuvinte inspirate, în sufletul ei preacurat se luminează deodată tot sensul vieții ei: Dacă Dumnezeu este Unul singur; dacă El este Creatorul tău și deci Stăpânul tău absolut, tu nu mai ești a ta, nu ești nici a părinților tăi; tu nu aparții nimănui decât singur lui Dumnezeu. A Lui e inima ta, iubirea ta cea mare și curată, a Lui e mintea ta cu toate gândurile și planurile ei mărețe, a Lui este trupul tău cu toate simțurile, a Lui este puterea ta, viața ta întreagă; Lui trebuie să I le consacri pe toate, Lui trebuie să I te dăruiești cu tot ce ai.

Și, astfel, înțelegând ca nimeni altul acest adevăr, Preacurata se consacră total și definitiv lui Dumnezeu, prin votul fecioriei perpetue: "Dumnezeule al lui Avraam, Isac și Iacob, iată juruința ce o fac azi în fața Ta; inima mea numai pe Tine te va iubi pururi, mai întâi și mai presus de toate; gândurilor mele, de azi înainte numai Tu le ești Stăpân; puterile mele numai Ție Îți vor sluji. Nimic din ceea ce sunt și din ceea ce am, nu voi împărți cu nimeni; a Ta voi fi, Doamne, servitoarea și Logodnica Ta... Da, știu, am și părinți în lumea din afară; am și rudenii și cunoscuți... În Tine, cu Tine și prin Tine îi voi iubi și pe ei, sincer, curat și mult. Dar această iubire nu va putea niciodată să mă facă să doresc altceva, să mă bucur de altceva sau să lucrez altfel de cum vrei Tu..." (I. Miclea, op. cit., vol. II, p. 55-56).

În spiritul acestei totale și definitive dăruiri de sine, făcută lui Dumnezeu, gingașa fecioară "plină de har" crește tot mai mult în desăvârșire în fața lui Dumnezeu, pregătindu-se, în taină, și fără să-și dea seama, la demnitatea unică și mai presus de fire de Mamă a lui Dumnezeu Răscumpărătorul. Pentru că ea s-a dăruit lui Dumnezeu total și definitiv, Dumnezeu i se dăruiește de asemenea total și definitiv învrednicind-o să fie Biserica vie, chivotul preasfânt în care Se va coborî și va sălășlui Mântuitorul ei și al lumii.

Există, dragii mei, un moment solemn și unic în viața noastră, a fiecăruia, când și noi ne-am dăruit și consfințit lui Dumnezeu, când și noi ne-am unit cu El în mod intim. E momentul botezului nostru. Atunci ne-am lepădat de diavol, de poftele și slujirea lui, și am făgăduit fidelitate și supunere totală lui Cristos cu care ne-am unit. "Mă lepăd de Satana". "Mă unesc cu Cristos" și "Cred Lui ca unui Împărat și Dumnezeu", am declarat prin gura nașului. Iar, mai târziu, ajunși la pricepere, după ce ne-am spălat și reînnoit sufletește în Sfânta Pocăință, ne-am împărtășit pentru prima oară cu Cristos Euharisticul, cu care prilej am reînnoit noi înșine, în mod conștient, fidelitatea față de Cristos.

Dar, durere, câtă deosebire între consfințirea și dăruirea de sine făcută lui Dumnezeu de Preacurata și consfințirea și dăruirea de sine făcută de noi lui Dumnezeu! Maria nu și-a retras niciodată ofranda. Ea s-a dăruit fără rezerve și definitiv. Noi ne-am oferit viața mai mult cu vorba sau, dacă am făcut-o cu toată hotărârea, n-a trecut mult și ne-am retras ofranda, ne-am călcat făgăduința, și, în loc să-L slujim pe Dumnezeu cu întreagă ființa, ne-am împărțit între lume și El, dând ascultare mai mult egoismului din noi decât Stăpânului nostru.

Dacă mintea noastră ar aparține în întregime lui Dumnezeu, am fi mai reculeși , nu numai în rugăciune, ci și în ocupațiile de fiecare zi, și în relațiile cu semenii. În ocupații am vedea manifestarea voinței lui Dumnezeu, iar în semeni prezența lui Isus și am trata cu ei ca și cu Isus, ferindu-ne de a impune altora, cu încăpățânare, judecata și voința noastră; dacă inima n-ar bate decât pentru Isus, nu ne-am tulbura și întrista când lucrurile nu merg după dorințele noastre, deseori egoiste, ci ne-am împăca, în toate, cu rânduiala Providenței, care conduce totul spre slava Sa și binele suprem al nostru: sfințirea și mântuirea.

Când, bunăoară, suntem nemulțumiți și murmurăm contra întâmplărilor neplăcute ce ne ating sănătatea, starea materială, profesiunea ori prestigiul, nu înseamnă oare că nu avem deplină încredere în Dumnezeu căruia I-am încredințat ființa și soarta noastră, și astfel ne retragem actul de dăruire totală făcut la Botez și reînnoit de atâtea ori, prin care ne-am angajat să renunțăm la voința proprie și să acceptăm necondiționat dispozițiile voinței Sale?

Sărbătoarea de azi să ne fie prilej și îndemn de a ne revizui viața de până acum în lumina Modelului de consfințire al Preacuratei, iar actul de consfințire pe care îl vom reînnoi să ne transforme ființa într-o continuă jertfă vie străbătută de văpaia iubirii față de Dumnezeu, Stăpânul și Părintele nostru. Dată fiind însă repetata experiență a slăbiciunii și nestatorniciei firii noastre, să facem această consfințire prin Inima Neprihănită a Mariei, Mama noastră, rugând-o să ne dobândească de la Fiul ei harul fidelității și statorniciei în slujirea lui Dumnezeu. "Mijlocitoare și acoperemânt vieții mele te pun, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, tu mă îndreaptă la ocrotirea ta, ceea ce ești pricina bunătăților și credincioșilor întărire, singura întru totul lăudată." (2 Paraclis, cântarea a III-a). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire