pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Pogorîrea Sfântului Spirit

I. Spiritul Sfânt - Viața Bisericii

Încă înainte de mântuitoarele Sale Patimi, Isus Cristos Își încurajează învățăceii, întristați din pricina apropiatei despărțiri de învățătorul lor, promițându-le un alt Mângâietor: "Și eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da, ca să rămână cu voi în veac, pe Spiritul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, și nici nu-L cunoaște, dar voi Îl veți cunoaște, căci între voi va locui și între voi va fi" (Ioan XIV, 16-17). "Și când va veni Acela, Spiritul Adevărului, El vă va învăța tot adevărul: căci nu va grăi de la Sine, și câte va auzi va grăi și cele viitoare vi le va spune. El Mă va preamări, căci din al Meu va lua și vă va spune" (Ioan XVI, 13-14).

Mai târziu, după glorioasa-I Învierea și înainte de Înălțarea la Cer, Mântuitorul le-a poruncit Apostolilor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte "făgăduința Tatălui", adică coborârea peste ei a Spiritului Sfânt, care îi va îmbrăca cu "putere de sus", spre a putea propovădui popoarelor Evanghelia mântuirii, a boteza pe oameni în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, și ai învăța să păzească toate cele poruncite lor de Isus (Matei XXVIII, 19-20), devenind astfel, ei, apostolii, mărturiile lui Isus "în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului" (Fapte I, 8).

Și iată cum, astăzi, la cincizeci de zile după Înviere și la zece zile după Înălțare, promisiunea lui Isus s-a împlinit. În pericopa din Faptele Apostolilor citată azi, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca ne istorisește că în timp ce ucenicii se aflau adunați în foișorul din Ierusalim, stând cu ușile încuiate de frica Evreilor, "fără de veste s-a făcut din cer un vuiet ca de suflare de vifor și a umplut casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și s-au lăsat peste ficare dintr-înșii. Și s-au umplut de Spiritul Sfânt și au început a grăi în alte limbi, precum le da Spiritul să grăiască (...). Și făcându-se glasul acela s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa" (Fapte II, 2-4, 6).

Revărsându-Se peste Apostoli, sub această formă vizibilă și minunată, Sfântul Spirit îi transformă dintr-odată, din oameni fricoși cum fuseseră până atunci, în misionari înflăcărați și neînfricați cum lumea nu mai văzuse niciodată, astfel că în aceeași zi, la predica lui Petru, s-au botezat circa trei mii de suflete din toate neamurile păgâne care erau pe atunci în Ierusalim la sărbătoare, luând astfel naștere primul nucleu al Bisericii. Așadar, evenimentul coborârii Spiritului Sfânt pe care Îl prăznuim astăzi marchează actul de naștere a Bisericii, a cărei universalitate o simbolizează convertirea și botezarea păgânilor "din toate neamurile care sunt sub cer" (Fapte II, 5).

Spiritul Sfânt care astăzi se coboară peste Apostoli, și prin ei peste cei care s-au botezat, este principiul vital supranatural, izvorul vieții divine a Bisericii, care luminează, sfințește și conduce sufletele la mântuire prin cuvântul Evangheliei, prin Sfintele Taine și prin poruncile lăsate ei de Mântuitorul.

Spiritul Sfânt este viu și activ astăzi și întotdeauna în Biserică. El este Sfințitorul sufletelor care primesc solia răscumpărării înfăptuită de Cristos o dată pentru totdeauna și pentru întreaga omenire. Spiritul Sfânt revarsă în suflete harul sfințitor adus de Sângele lui Cristos. De aceea, începând de azi, din ziua Rusaliilor, atenția și privirea Apostolilor și ale tuturor acelora care vor îmbrățișa credința în Cristos se vor îndrepta spre Spiritul Sfânt, prin care Cristos, deși înălțat în slava Tatălui, rămâne pe mai departe prezent în mijlocul nostru și în noi, căci Spiritul Sfânt nu este decât Spiritul lui Isus, de o ființă cu Isus și cu Tatăl, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Dătătorul vieții harice. El Îl actualizează pe Isus în viața noastră, a creștinilor, reproducând în noi virtuțile, darurile și sfințenia lui Isus, deoarece tot ce are Spiritul Sfânt primește de la Tatăl prin Fiul. De aceea le spune Isus Apostolilor: "El Mă va preamări, căci din al Meu va lua și vă va spune. Toate câte le are Tatăl ale Mele sunt; pentru aceea am zis că din al Meu va lua și vă va spune" (Ioan XVI, 14-15).

Din clipa coborârii Sale în lume, prin apostoli, locul lui Cristos Domnul nostru l-a luat Spiritul, sau, mai corect spus, Cristos nu mai acționează prin trupul Său fizic vizibil, ci prin Spiritul Sfânt, care este Însuși Spiritul Său, al lui Cristos.

El este Cel care ne naște la viața divină, prin apa Sfântului Botez, când ne sădește în suflet, odată cu harul sfințitor, cele trei virtuți teologale: credința, nădejdea și iubirea; precum și virtuțile morale cardinale: prudența, dreptatea, cumpătul și tăria, toate acestea ca o sămânță din care, cu concursul nostru conștient, acordat lucrării în noi a Spiritului Sfânt, se dezvoltă organismul vieții noastre suprafirești, divine. El, Spiritul Sfânt, Dătătorul acestei vieți și izvorul tuturor bunătăților, prin harurile sale ajutătoare ne luminează, ne inspiră și ne susține clipă de clipă în toate acțiunile noastre bune de fiecare zi. Iar prin Taina Sfântului Mir, taina maturității spirituale prin care devenim ostași ai lui Cristos, noi primim cele șapte daruri ale Spiritului Sfânt, care desăvârșesc în noi virtuțile amintite primite în Botez și deprinse de noi sub continua înrâurire a aceluiași Spirit. Sunt darurile cu care a fost înzestrată umanitatea lui Isus după cum ne-o spune Isaia profetul, cu sute de ani înainte de venirea lui Isus: "Spiritul Domnului se va odihni peste El: Spiritul înțelepciunii și al înțelegerii, Spiritul sfatului și al tăriei, Spirtiul științei și al evlaviei și Spiritul temerii de Dumnezeu" (Isaia XI, 2). E logic deci ca, întrucât Isus Cristos s-a făcut fratele nostru întâi născut, aceste daruri ale firii sale umane să se reverse prin Spiritul Său și asupra noastră, ca să ne desăvârșească.

Spiritul Sfânt este deci ca o ploaie binefăcătoare, sub care se maturizează și rodește trăirea noastră creștină. Necontenita Sa asistență ne este absolut necesară, căci fără ea nu putem face nimic folositor pentru sufletul nostru, nici măcar să pronunțăm numele lui Isus: "Nimeni nu poate zice: Domnul Isus, decât numai prin Spiritul Sfânt", zice Sfântul Pavel (I Corinteni XII, 3). Ca să credem și să sporim în credință, bunăoară, este necesar harul prevenitor și concomitent al Spiritului Sfânt, care să ne lumineze și să ne călăuzească mintea, să ne miște inima, s-o îndrepte spre Dumnezeu și s-o încline ca să consimtă și să accepte adevărul revelat de Isus. De asemeni, fără darul tăriei al aceluiași Spirit nimeni nu poate da mărturia sângelui pentru credință. De aceea Sfânta Lucia, în fața tiranului Pascaziu, afirma că Spiritul Sfânt este cel care o întărește.

De același permanent influx al Spiritului Sfânt avem nevoie și pentru deprinderea celoralte virtuți enumerate, precum planta are nevoie de apă, pământul de aer și mașina de combustibil.

Spiritul Sfânt este acela care-i adună pe cei credincioși în acest organism viu, uriaș, care este Biserica, Trupul tainic al lui Isus Cristos, făcând-o mijloc unic de mântuire prin Cuvântul Evangheliei și prin Sfintele Taine, mamă spirituală a tuturor celor răscumpărați de Mirele Cristos. După cum, la Bunavestire, Spiritul Sfânt a colaborat cu Fecioara Mamă în zămislirea lui Cristos-Omul, tot astfel El lucrează neîncetat în noi și cu noi, în fiecare în parte, spre a-L zămisli și maturiza în mod mistic, în noi, pe Cristos, reproducând în viața noastră virtuțile Lui.

Mai mult, deoarece răscumpărarea lui Cristos este universală în timp și în spațiu, extinzându-se la omenirea din toate timpurile și de pretutindeni, vocația la mântuire și unitate este de asemenea tot universală. De aceea, deși Isus Își revarsă Spiritul Său numai peste Apostoli și peste cei ce vor crede în El prin cuvântul lor, nu și peste cei care Îi resping mesajul și pe care El îi numește lume, totuși El, prin Spiritul Sfânt lucrează de la începutul omenirii asupra tuturor oamenilor. El luminează, cheamă la credință și convertire neîncetat, inspiră toate inițiativele generoase și faptele bune; încât putem afirma că toate elementele de sfințenie, virtute și adevăr, ale celor ce nu fac parte din trupul Bisericii, sunt daruri proprii ale Bisericii lui Cristos, ca o consecință a revărsării în Ea a Spiritului Sfânt. Asemeni fermentului care face să dospească aluatul, Biserica, prin Spiritul Sfânt care o animă, însuflețește și desăvârșește treptat toată omenirea, ba chiar și universul întreg, care "suspină" în așteptarea Parusiei, adică a Pământului nou și a Cerului nou, când Cristos va fi "Totul în toate", deoarece, așa cum spunem în rugăciunea "Împărate Ceresc", Spiritul Sfânt este Împăratul, atotstăpânitor, Spiritul Adevărului care este pretutindeni prezent și activ, împlinind și desăvârșind toate. El transformă, sfințește și conduce toată creația, în frunte cu coroana ei care este omul, spre Cristos, Alfa și Omega, începutul și scopul ultim al întregii creații, însuflețite și neînsuflețite.

De aci și în acest scop, Biserica a instituit ritualul de sfințire a apei și al binecuvântării țarinei în praznicul de azi, precum și toate ierurgiile, adică sacramentalele și binecuvântările de lucruri, alimente, unelte, ca expresie a credinței că Spiritul Sfânt este principiul nu numai al vieții harice "prin care tot sufletul viază și prin curăție se înalță", ci și principiul din care "izvorăsc râurile darului, adăpând toată zidirea, spre rodire de viață", adică spre a sluji scopului pentru care ea a fost orânduită.

Iată, iubiții mei, de ce astăzi când, sărbătorind evenimentul Pogorârii Spiritului Sfânt, acțiunea Lui asupra noastră și a întregii firi continuă - fiind tot atât de vie și rodnică precum în urmă cu două milenii -, se cuvine să ne trezim din teamă și nepăsare, să ne deschidem inimile cu sinceritate și generozitate și să-L invocăm cu adevărată căință și iubire ca să ne curețe cu focul iubirii Sale intențiile, sentimentele și vrerile noastre de tot ce este întinare, profanare. Astfel, sălășluindu-Se în chivotul inimii noastre, curățit și luminat, să-L rugăm tot pe El, care este sufletul sufletului nostru, să ne păstreze pururi supuși inspirațiilor Sale, pentru ca, orientându-ne de acum întreaga trăire spre împlinirea voinței lui Cristos, Împăratul nostru, să se înfăptuiască zi de zi în noi și în jurul nostru Împărăția lui Dumnezeu. Amin

II. Lucrările Spiritului Sfânt

După ce am meditat asupra rolului pe care Spiritul Sfânt îl are în lume, și, îndeosebi în viața noastră de creștini pe care El o generează în Sfântul Botez, o întărește prin Sfântul Mir și o întreține, o dezvoltă și o regenerează prin celelalte Sfinte Taine, să vedem, azi, modul în care El, Spiritul Sfânt, lucrează în noi, influențează și conduce viața noastră spirituală, deoarece știm că El exercită o continuă înrâurire asupra sufletului nostru.

Spiritul Sfânt lucrează în noi în două moduri.

1. Uneori ni se pare că El stă pasiv, lăsându-ne nouă rolul de a ne conduce, cu puterile noastre, prin acte de credință, nădejde și iubire, de prudență, dreptate, cumpăt și tărie, cu un cuvânt, ne lasă să deprindem toate virtuțile. Fără îndoială, în toate aceste cazuri El nu este absent, dar noi suntem aceia care punem în acțiune energiile întru deprinderea virtuților, El mulțumindu-se să ni le susțină și supravegheze. Deși lucrăm în permanență sub influxul harului, agenții principali ai acțiunii suntem noi. De pildă: spre a face un act de prudență, dreptate, iubire ori smerenie, vom chibzui și alege modalitatea cea mai potrivită pentru a face actul de virtute respectiv, ne vom feri să nu vătămăm iubirea față de semeni, reprimând impulsurile, cuvintele ori gesturile lipsite de caritate. În toate aceste cazuri, principiul și susținătorul energiilor noastre rămâne Spiritul Sfânt, dar noi suntem agentul care le activează și le cârmuiește.

2. În această practicare și conducere a vieții noastre, nu rareori întâmpinăm rezistență, dificultăți, căzând din pricina fragilității înnăscute a firii noastre în ispite și greșeli mai mult sau mai puțin grave, ceea ce frânează și încetinește înaintarea noastră spre țintă. Spre a înlătura piedicile și a înainta mai repede și mai ușor pe calea desăvârșirii creștine, Spiritul Sfânt, la un moment dat, intervine într-un mod mai eficient. El, care până atunci lucra oarecum din umbră și părea a fi fost absent, acum ia El însuși cârma sufletului nostru, acționând prin cele șapte daruri ale Sale: darul Înțelepciunii, al Înțelegerii, al Științei, al Sfatului, al Tăriei, al Pietății și al Fricii de Dumnezeu. El pusese aceste daruri în noi încă prin Taina Sfântului Botez ca niște germeni, ca niște potențialități suprafirești, divine, iar prin Taina Sfântului Mir se întăriseră. Acum El le activează, le pune în acțiune prin îndemnurile și inspirațiile Sale, iar noi trecem de acum pe planul al doilea. Rolul de conducător a trecut în mâinile Lui, iar noi ne mulțumim să-I fim receptivi și să nu punem piedici acțiunii Sale.

Să nu uităm însă că acest al doilea mod de acțiune a Spiritului Sfânt, prin cele șapte daruri, presupune, ca o condiție din partea noastră, practicarea în prealabil a tuturor virtuților - teologice și morale -, deci efortul nostru de zi cu zi, deoarece Spiritul Sfânt ne respectă demnitatea de ființe libere și nu face nimic fără asentimentul nostru și fără ca mai întâi să fi făcut noi ceea ce trebuia și puteam să facem, pentru ca apoi să intervină El - spre a suplini insuficiențele noastre funciare și a desăvârși astfel sfințirea noastră.

În felul acesta, lucrarea sfințirii noastre este o colaborare continuă cu Sfântul Spirit, colaborare în care, pe măsură ce înaintăm pe calea desăvârșirii, rolul de cârmuitor trece tot mai mult în mâinile Spiritului Sfânt.

Aceste două moduri de a lucra ale Spiritului Sfânt reprezintă cele două voințe ale lui Dumnezeu: voința semnului, exprimată prin cele zece porunci și prin sfaturile evanghelice, și voința bunului plac, exprimată prin bucurii și încercări. Acestor două voințe le corespund - din partea noastră - cele două aspecte ale evlaviei: evlavia activă și evlavia pasivă. Sfântul Francisc de Sales ilustrează această dublă acțiune divină astfel: "(...) noi, ca fii ai Tatălui ceresc, putem merge cu El în două feluri. Căci putem merge, în primul rând, umblând cu propria noastră voință, pe care o conformăm cu a Lui, ținând cu mâna supunerii noastre mâna intenției Sale divine și urmând-o ori unde ea ne duce; aceasta e ceea ce Dumnezeu cere de la noi prin voința semnului (...). Dar mai putem merge cu Domnul nostru și lăsându-ne pur și simplu purtați de bunul Său plac, precum un copil se lasă purtat pe brațele mamei sale" (Trattato dellOamor di Dio, L. IV, c. XIV, apud J. Tissot, La vita interiore semplificata e richiamata al suo fundamento, p. I, L. II, c. I, în românește de Pr. Gh. Neamțiu.) (...) "El ne conduce de mână atunci când ne face să umblăm în deprinderea virtuții. Bunătatea Sa divină vrea desigur să ne conducă și să ne țină de mână pe cale, dar mai vrea și aceea ca noi să facem pașii noștri cei mici, adică să facem din partea noastră ceea ce putem cu ajutorul harului Său. Dar Domnul, conducându-ne de mână (...) ne ia apoi în brațele sale și săvârșește cu noi lucruri în care ni se pare că noi nu facem nimic" (Predica la Intrarea în Biserică). Aceștia sunt pașii mei cei mari în evlavie.

Pentru a înțelege și mai bine aceste două moduri ale acțiunii Spiritului Sfânt, să apelăm la o analogie sugerată de autorul din care s-a inspirat această predică. Dacă vrem să înaintăm pe apă într-o barcă cu vâsle, pe lângă atenția de a orienta barca spre locul dorit, ni se cere efortul continuu de a vâsli. Dacă însă trecem într-o barcă cu pânze, situația se schimbă: efortul nostru este înlocuit de forța vântului, rolul nostru reducându-se la atenția de a veghea ca pânzele să fie astfel întinse, încât barca să-și păstreze direcția dorită. În felul acesta, înaintăm mai repede și mai ușor.

Ceva asemănător se întâmplă în viața spirituală. Barca sufletului nostru, și în acest al doilea caz, cere din partea noastră atenție, disponibilitate, supunere pentru ca suflul spiritului sfânt să o poată duce unde vrea El, dar El nu va face aceasta decât după ce noi vom fi depus întregul efort spre atingerea desăvârșirii.

Dacă mai întâi ne vom strădui din răsputeri să deprindem virtuțile și să evităm păcatele, și vom folosi în acest scop toate mijloacele: rugăciune, examen de conștiință, Spiritul Sfânt va veni, în etapa următoare, în ajutorul nostru și prin cele șapte daruri ale Sale va suplini insuficiențele noastre și ne va conduce El însuși mai departe spre desăvârșire.

Astfel, de pildă, după ce în prima etapă am deprins virtutea credinței prin credința în Dumnezeu, în prezența Sa în toate lucrurile și în noi, va interveni în a doua etapă darul Înțelegerii și darul Științei; prin darul Înțelegerii vom avea o credință spontană în misterele divine, în Euharistie etc., iar prin darul Științei vom vedea în toate lucrurile pe Dumnezeu, toate lucrurile și evenimentele ne vor duce la Dumnezeu, vor fi cuvântul prin care ne vorbește Dumnezeu, sacramentul în care se ascunde Dumnezeu.

După ce în prima etapă vom face mai multe acte de iubire față de Dumnezeu, în a doua etapă va interveni Spiritul Sfânt cu darul Înțelepciunii, prin care El ne face să-L gustăm pe Dumnezeu și lucrurile divine ca și cum le-am experimenta. E ceea ce exprimă psalmistul: "Gustați și vedeți că bun este Domnul" (Psalm XXIII, 9).

Virtutea speranței sau a încrederii noastre în Dumnezeu se va perfecționa prin acțiunea Spiritului Sfânt, iar prin darul Sfatului ne vom lăsa conduși de Spiritul Sfânt acolo unde vrea El.

Același dar al Sfântului ne perfecționează și virtutea prudenței. Prin prudență noi judecăm, chibzuim cum să facem binele și să ocolim răul; dar Spiritul Sfânt când intervine cu darul Sfatului Său ne arată El însuși binele ce îl avem de făcut, precum și mijloacele de care să ne folosim.

Și dacă luăm mai departe fiecare virtute cardinală, după ce noi, asistați de Spiritul Sfânt, o practicăm prin acte corespunzătoare, El intervine cu ajutorul darurilor Sale și ne conduce mai departe decât am putea ajunge prin actele noastre de virtute.

Astfel virtutea tăriei, adică a posibilității de a face lucruri mari pentru Dumnezeu sau de a suporta suferințe mari pentru El, se perfecționează cu darul Tăriei, prin care Spiritul Sfânt Însuși devine tăria noastră de a face lucruri mari sau de a suporta suferințele grele.

Virtutea cumpătului, prin care ne stăpânim poftele trupești, se perfecționează cu darul Temerii de Dumnezeu. Aici e vorba nu de frica de pedeapsa lui Dumnezeu, ci de teama de a nu-L supăra prin greșelile noastre. Acest dar al Spiritului Sfânt ne face să fim delicați în viața spirituală, să ne ferim instinctiv de toate păcatele, deci și de plăcerile trupești nepermise, de lăcomie, necurăție etc.

În sfârșit, virtutea dreptății, prin care dăm lui Dumnezeu și aproapelui ceea ce li se cuvine, se perfecționează prin darul Pietății. În timp ce prin virtutea dreptății îl socotim pe Dumnezeu Creatorul și Stăpânul nostru, prin darul Pietății îl socotim Părintele nostru, iar noi ne purtăm cu El ca niște copii ai Săi. Față de aproapele, acest dar al Spiritului Sfânt ne face nu numai să fim drepți, adică să dăm fiecăruia ce este al său, ci și să vedem în aproapele un frate, un copil al lui Dumnezeu, la fel ca noi, să-l iubim ca frate și să-i facem servicii de dragoste, fără a pretinde răsplată.

"Bineînțeles, numai cel ce practică mai întâi dreptatea prin acte de dreptate, numai acela care este corect (la plata datoriei, la restituire de bani, cărți împrumutate etc.), numai acela care practică adevărul și urăște minciuna poate să ajungă să beneficieze de darul pietății, prin care Dumnezeu devine Tatăl lui, Isus - fratele lui, Preacurata - mama lui, sfinții din cer și toți oamenii - frații lui" (N. Cășianu).

Să medităm, iubiții mei, cât mai des asupra acestor adevăruri și să ne străduim a le da viață, practicându-le zi de zi, spre a ne împărtăși de rodul lucrării Spiritului Sfânt în noi, prin darurile Sale. În acest scop Îl vom ruga să ne lumineze și să ne inspire ce să gândim, cum să lucrăm, ce să vorbim și când să tăcem. Ne vom strădui, în fiecare situație concretă, să fim deschiși și supuși inspirațiilor Sale, pentru ca, după ce, susținuți de asistența Sa, vom fi făcut tot ce ne va fi stat în putință spre a împlini voia Tatălui nostru Ceresc, în situația concretă dată, să poată prelua El, Spiritul Sfânt, cârma sufletului nostru și să-l conducă nestingherit spre desăvârșire, noi rezervându-ne rolul de a ține permanent întinse pânzele sufletului nostru, adică atenția de a nu pune piedici acțiunii divine a Spiritului Sfânt.

În felul acesta, același Spirit Sfânt, care prin acel Fiat al Preacuratei a zămislit și format în sânul ei feciorelnic pe Isus Cristos, va face ca Isus Cristos să se formeze și maturizeze și în noi, în mod mistic, prin influxul Său permanent, secundat cu fidelitate de împreună lucrarea noastră. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire