pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Duminica Samarinencei

Despre har

Este îndeobște recunoscut că, numai în câteva decenii, lumea a luat o înfățișare atât de surprinzătoare, încât nici închipuirea cea mai întraripată nu și-ar fi imaginat. Plăsmuiri de domeniul basmului au devenit realitate. Știința și tehnica au pus la dispoziția omului tot confortul și toate mijloacele de informare și de distracție spre a-l face pe om fericit. Dar toate la un loc: vehicule terestre ultra rapide, nave cosmice supersonice, zboruri interplanetare, comunicarea prin radio și televiziune, care îi aduce în cămin o întreagă lume necunoscută, toate aceste născociri ale minții în necontenită căutare după fericire au reușit oare să-l facă pe omul zilelor noastre mai fericit decât era omul veacurilor trecute? Hotărât, nu! Niciodată, poate, nu a fost în lume mai multă ură și egoism, mascate în lozinci ce propovăduiesc generozitatea, iubirea dezinteresată și pacea; niciodată mai multă plângere împotriva omului ca azi, în acest veac al automatizării și al performanțelor tehnice; iar aceasta deoarece în vreme ce tehnica s-a perfecționat, ființa umană - ca spiritualitate, ca moralitate -, a rămas mult în urma acesteia, lăsându-se înrobită instinctelor primare și disprețuind cele mai elementare legi și virtuți morale sădite în însăși firea lui. Idealul, țelul vieții, a devenit plăcerea; după vechea deviză hedonistă: "Mănâncă, bea și te veselește, căci după moarte nimic nu-i", aici e totul, iad și rai. Și, astfel, omul trupesc soarbe zilnic cupa plăcerii, dar, la fundul ei, după trecerea orgiei, gustă scârba, amărăciunea golului din suflet, unde arsura unei însetări chinuitoare începe din nou să-i mistuie ființa. Este setea nepotolită după supranatural, ce nu poate fi astâmpărată decât cu supranatural, cu Dumnezeu. Este glasul lui Isus care îi vorbește fiecărui suflet, ca astăzi femeii samarinence, la fântâna lui Iacob.

Această femeie nu a fost nici ea străină de experiența tristă a sufletului ce își caută fericirea acolo unde nu poate fi găsită. Ne-o putem închipui cum din copilărie bătuse zilnic cu urciorul la braț cărarea ce ducea la fântâna lui Iacob, de lângă Sihar. Acum, în puterea vârstei fiind, îi încolțește în minte un gând încă nedeslușit. O copleșea viața de până acum cu cei cinci bărbați ce se perindaseră, și acum cel de-al șaselea, care îi era concubin, adică nelegiuit, îi amăra și mai mult sufletul. Ce folos - își spunea -, am cărat de aici atâta apă și totuși mi-e sete. Ce minunat ar fi să am o apă care să-mi astâmpere setea pentru totdeauna, ca să nu trebuiască să vin mereu aici!

Frământată de astfel de gânduri, cu sufletul gol și uscat, zărește de departe un călător ce se odihnea pe ghizdul fântânii. Acel străin știa că o să vină, căci el o chemase printr-un glas tainic al inimii ei, fără să-și dea seama. Ajunsă la fântână, o agrăi: "Femeie dă-mi să beau". Lui Isus - căci El era străinul - îi era sete nu atât de apă cât de sufletul ei pierdut, căci, la riposta femeii indignată de a-i fi vorbit un evreu, Isus îi replică: "Dacă ai ști harul lui Dumnezeu și cine îți zice: Dă-mi să beau, ai fi cerut tu de la El și ți-ar fi dat apă vie". Și, la nedumerirea femeii, Isus continuă: "Tot cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarăși, însă cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci apa pe care i-o voi da va fi izvor de apă curgătoare în viața de veci".

- "Doamne, exclamă femeia, dă-mi această apă (...)"

- "Mergi de cheamă pe bărbatul tău și vino aici!"

- "N-am bărbat."

- "Bine ai zis că nu ai bărbat, pentru că cinci bărbați ai avut, iar acela pe care îl ai acum nu-ți este bărbat (...)".

- "Doamne, văd că ești proroc (...)". Și, la întrebarea femeii asupra locului unde trebuia să se închine lui Dumnezeu, Isus îi răspunde: "Vine vremea, și acum este, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în spirit și adevăr" - adică din inimă și cu tot sufletul -, căci și Tatăl astfel de închinători caută. Spirit este Dumnezeu și cel ce I se închină trebuie să I se închine în spirit și adevăr". Femeia simte cum i se umezește sufletul de apa cea vie.

- "Știm că va veni Mesia (care se cheamă Cristos); când va veni acela ne va spune toate".

- "Eu sunt, cel ce grăiesc cu tine", îi zice Isus. În acea clipă, un torent de apă vie se revărsă în sufletul femeii, purificând-o și umplând-o de o nespusă pace și bucurie. Nu mai avea nici o dorință, căci băuse din apa ce se transformase în ea în izvorul de apă curgătoare în viața de veci.

Fericită, lăsă totul și alergă într-un suflet să-și spună lumii fericirea neașteptată, harul primit: "Veniți și vedeți pe omul care mi-a spus tot ce am făcut; oare nu El este Cristos?". Nu că ea s-ar fi îndoit de adevăr, ci voia doar să cruțe slăbiciunea concetățenilor ei. Părăsește viața păcătoasă, pentru Cristos; nu o mai interesează decât să trăiască viața cea nouă primită de la El, devenind o adoratoare a Domnului, venerată de Biserică sub numele de Sfânta Fotina, adică Sfânta Luminii.

E ușor de înțeles că apa cea vie, care a purificat-o și a sfințit-o pe Samarineancă, este harul sfințitor sau habitual care, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, este o accidență creată, foarte apropiată de esența divină, prin care se comunică sufletului viața divină, îndumnezeind toată ființa omului, dând valoare veșnică întregii lui activități, precum seva altoiului nobil înnobilează fructele produse de portaltoiul pe care el se grefează. "Eu sunt Vița" - ne spune Isus - "voi mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el aduce rod mult, căci fără de Mine nu puteți face nimic" (Ioan XV, 5). Sufletul mort prin păcatul de moarte, adică lipsit de seva vieții lui Cristos, nu poate face nimic vrednic de răsplata veșnică. Această viață divină, cum știm, o primim în Sfântul Botez prin care devenim fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai cerului; ne-o sporim în Sfânta Taină a Mirului; ne-o reînnoim în Sfânta Spovedanie și ne-o alimentăm prin împărtășirea cu Isus Euharisticul, Pâinea Vieții, prin care biruim ispitele și ne asigurăm viața veșnică.

Harul sfințitor, dimpreună cu harurile ajutătoare sau actuale, sunt pentru suflet ceea ce este soarele pentru viața de pe pământ. Precum lumina și căldura solară face ca sămânța să încolțească și să aducă rod, tot astfel prin lumina și căldura harului divin sufletul primește viață supranaturală și putere ca să-și stăpânească instinctele, menținându-le în cadrul legilor morale, spre a aduce astfel roadele așteptate de Dumnezeu: credința, speranța, iubirea, blândețea, curăția, bunătatea, îndelunga răbdare - cu un cuvânt întreg buchetul virtuților ce trebuie să împodobească sufletul creștinului adevărat.

Dar, cum Dumnezeu care "ne-a creat fără de noi nu ne poate mântui fără de noi" (Sfântul Augustin), pentru ca harul său să-și poată produce în noi aceste roade, El ne cere conlucrarea, căci precum planta nu poate rodi dacă pe lângă soare și ploaie nu este îngrijită, săpată și plivită de buruieni, tot așa nici harul divin nu poate pătrunde și rodi într-un suflet care respinge lumina și căldura Soarelui Cristos, nu-și înfrânează instinctele și nu plivește buruienile păcatelor. El, care vrea "ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului" (I Timotei 2,4) îți dă și ție în fiecare moment al vieții harul corespunzător situației în care te afli. Fiecare împrejurare dată este o întâlnire cu Isus. Cum răspunzi întâlnirii? Este nevoie să-ți spună, ca Samarinencei: "Dac-ai ști darul lui Dumnezeu"? Oare nu L-ai primit în copilărie, apoi, mai târziu, în Euharistie, L-ai cunoscut și primit personal, pe acela pe care Îl primiseși prin har în Botez? El îți vorbește în predici, lecturi spirituale; te așteaptă la fiecare cotitură a vieții: "Dă-Mi să beau, dă-Mi gândurile tale, faptele tale, îndoielile și temerile tale, speranțele tale; dă-Mi păcatele tale, dă-Mi viața ta toată, ca s-o curăț, s-o sfințesc cu apa cea vie izvorâtă din coasta Mea pe Cruce, dă-Mi toată iubirea ta". El te așteaptă zi și noapte, te interpelează, iar tu rămâi în tăgadă și refuz. Te complaci în minciună și duplicitate, în bârfeli și calomnii ce ucid sufletul tău și prestigiul semenului, adică ființa lui socială; înșeli bună-credința celor onești prin fățărnicia cu care te strecori în instituții prestigioase tăinuindu-ți legăturile imorale în care trăiești, ca soț ori soție.

Isus te așteaptă. Deschide-ți sufletul, ca Samarineanca, să ți-l lumineze și spele cu apa cea vie a harului, ca să devii și tu printre semenii tăi, ca Fotina, un lampadofor - un purtător de lumină. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire