pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Marți, a treia zi a Paștilor

Învierea trupurilor

"Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând,
și celor din morminte viață dăruindu-le."
(Troparul Învierii)


Timp de șase săptămâni, cântăm, zilnic, împreună cu Biserica, bucuria care ne-a inundat sufletul în noaptea Învierii Domnului, a Învierii care constituie chezășia învierii noastre. Această bucurie izvorăște din cele două adevăruri pe care le exprimă acest tropar. Pe de o parte, adevărul învierii noastre spirituale, supranaturale, căci, prin patima și moartea pe Cruce, Mântuitorul a plătit în locul nostru prețul răscumpărării din moartea păcatului, reconciliindu-ne cu Dumnezeu-Tatăl, dar ceea ce ne-a dat certitudinea nezdruncinată că această jertfă a Sa a fost primită și deci prin ea ne-a fost restituită de drept viața divină, demnitatea de fii al lui Dumnezeu, este Învierea Sa glorioasă. Această nouă viață dobândită de drept pe Cruce și primită de fapt în Botez, când ne-am unit vital cu Cristos, avem obligația de a ne-o păstra, spori și desăvârși prin înfrânare, mortificare, prin despuierea de egoism, sub toate formele lui, prin deprinderea virtuților creștinești și nutrirea cu trupul și sângele lui Isus, adevăratul Miel pascal.

Al doilea adevăr din care izvorăște bucuria ce o cântăm în troparul citat, este că Învierea Domnului ne-a adus nu numai învierea sufletului din moartea păcatului, ci și certitudinea învierii trupului. Același Spirit Sfânt care L-a înviat pe Cristos va învia și trupul nostru întru mărire, la a doua Sa venire, spre a se bucura dimpreună cu sufletul de răsplata faptelor bune săvârșite împreună în scurta-i peregrinare de pe pământ.

În simbolul credinței mărturisim: "Cred în învierea morților." Și credința aceasta o găsim nu numai în Testamentul Nou, ci și în Testamentu Vechi. Astfel, în profetul Isaia citim: "Morții vor trăi și trupurile vor învia. Deșteptați-vă, tresăltați de bucurie, voi, cei ce zăceți în pulbere. Căci roua Ta este rouă de lumină și pământul îi va naște din nou pe cei adormiți" (Isaia XXVI,19). Iar în cartea lui Iob citim: "Știu că Mântuitorul meu este viu și că El în ziua de pe urmă mă va învia iarăși din pulbere; voi fi îmbrăcat din nou în această piele și Îl voi vedea pe Dumnezeu în trupul meu. Îl voi vedea eu însumi cu propriii mei ochi, eu și nu altul" (XIX,25-27). De asemenea, frații Macabei cântau în fața călăului: "Așadar, tu, nelegiuitule, ne ucizi, însă Împăratul lumii, pe noi, cei ce murim pentru legile Lui, iarăși ne va învia pentru o viață veșnică" (II Macabei VII,9). Ne este prea cunoscută asigurarea ce ne-o dă Isus despre înviere, după ce îl vindecă pe paraliticul de la scăldătoarea de lângă Poarta Oilor. După ce le spune celor prezenți că cei ce ascultă cuvintele Sale vor învia sufletește, adaugă: "Nu vă mirați de aceasta, căci vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Meu și cei ce au făcut fapte bune vor ieși întru învierea vieții, iar cei ce au făcut fapte rele întru învierea osândirii" (Ioan V,25). Și, ca un preludiu și dovadă faptică a acestui adevăr, Mântuitorul săvârșește cele trei învieri relatate de Evanghelie: a fiicei lui Iair, a tânărului din Nain și a prietenului Său Lazar din Betania.

La rândul său, Sfântul Apostol Pavel ne oferă cele mai numeroase descoperiri despre învierea trupurilor, vorbindu-le despre aceasta atât romanilor, cât și grecilor și evreilor, atât în fața sinedriului, cât și în areopag, ba chiar și în fața procuratorilor Felix și Porcius Festus, a împăratului Agripa și a împărătesei Berenice.

Romanilor le scrie: "Același Spirit al lui Dumnezeu care L-a înviat pe Isus Cristos din morți va învia și trupurile voastre cele muritoare" (VIII,14). Iar în Epistola către Corinteni, Sfântul Pavel îi combate pe "unii" care nu credeau în înviere, cu argumentul cel mai puternic, acela al Învierii lui Cristos: "Și, de vreme ce se vestește că a înviat Cristos, cum zic unii dintre voi că nu este învierea morților? (...) Căci de nu învie morții, nici Cristos nu a înviat." Alternativa este clară și categorică: Ori Cristos a înviat, și atunci învie și morții, ori Cristos nu a înviat, și atunci nu învie nici morții. Dar nu, spune Sfântul Pavel, "Cristos a înviat și S-a făcut începutul, pârga, celor adormiți" (XV, pass). Pârga, știm, este primul rod ce se coace și după care urmează, în mod firesc, alte roade coapte. Or, fiind Cristos capul nostru, al creștinilor, care formăm Trupul Său tainic, este logic și normal ca și noi, care suntem mădularele Lui, să urmăm destinul Capului, adică să ajungem acolo unde este El. De altfel, dacă prin Adam cel vechi a venit păcatul în lume, și prin păcat moartea, este firesc ca prin Cristos, Noul Adam, să vină răscumpărarea din păcat și moarte. Dacă prin Adam toți au murit, prin Cristos toți trebuie să înviem.

Învierea trupului o cere și rațiunea luminată de credință. Rațiunea ne spune că dreptatea lui Dumnezeu pretinde ca pentru binele săvârșit să fie răsplătit nu numai sufletul, ci și trupul, care prin membrele și simțurile sale i-a servit sufletului ca instrument. Altfel fericirea omului în cer nu ar fi completă, dat fiind faptul că numai prin unirea celor două componente omul este ființă completă.

Învierea o cere și venerația datorată corpurilor sfinților, pe care Dumnezeu nu le poate abandona descompunerii definitive, fiind ele sfințite, aici pe pământ, nutrite cu Sfintele Taine, temple vii ale Spiritului Sfânt și servitori fideli prin care Dumnezeu a săvârșit atâtea minuni.

Cum vor învia morții, prin ce putere? Cum a înviat Cristos și prin aceeași putere care face ca din bobul de grâu ce putrezește să răsară o plantă nouă cu rod nou; prin aceeași putere care face ca pomul ce părea uscat în timpul iernii să se îmbrace primăvara în frunze și fructe; prin aceeași putere ce face ca din crisalida închisă în gogoașă, ca într-un mormânt, să răsară un fluture multicolor.

Trupul înviat însă nu va fi supus legilor materiei, ci, întocmai ca trupul lui Isus după înviere, va fi glorificat, primind proprietățile spiritului: se va bucura de impasibilitate, adică nu va cunoaște suferința și lipsurile biologice; va avea darul agilității, deplasându-se cu iuțeala gândului; darul penetranței, asemenea lui Isus, care intră în foișorul din Ierusalim prin ușile încuiate, după ce ieșise din mormânt fără să răstoarne piatra; darul strălucirii: "Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor" (Matei XIII,43). Prin înviere, omul întreg, trup și suflet, va redeveni așa cum era primul om în momentul creării.

Fericirea sa, sus în paradisul ceresc, va corespunde măsurii în care a împlinit, aici pe pământ, sfânta voință a Creatorului și Răscumpărătorului său, exprimată în poruncile divine și în cele Bisericești, concretizate în îndatoririle stării de viață a fiecărui creștin. De această fericire se va împărtăși ochiul, care aici, jos, a căutat pe Dumnezeu în minunățiile naturii: în aurora ca și în apusul zilei, în mugurul ce se deschide în căldura soarelui primăvăratic, în florile ce îmbracă livezile și câmpiile, în freamătul codrilor și murmurul izvoarelor, în talazurile mării și în bolta înstelată. Se va împărtăși limba și urechea cu care a ascultat și a cântat, aici pe pământ, cuvântul și laudele Domnului; mâna cu care a trudit pentru pâinea de fiecare zi, și cu care a venit în sprijinul și ajutorul celui lipsit și năpăstuit; picioarele care l-au purtat la locașurile de închinare ca și la patul celui bolnav ca să-i picure în suflet un strop de alinare și speranță. Se va împărtăși omul întreg care, aici, în această scurtă peregrinare, s-a străduit să rămână, în ciuda tuturor încercărilor și prigoanei, un tabernacol viu al Sfintei Treimi, conștient că dacă vom fi pătimit cu Isus, împreună cu El vom fi preamăriți. Și cu cât vom bea mai mult din paharul amărăciunii, cu atât ne vom îmbăta mai mult de bucuriile veșnice ale cerului.

Iată, iubiți ascultători, tot atâtea motive care ne impun un sfânt respect față de propriul trup, care este sacru, pentru că, în primul rând, este creat de Dumnezeu, iar, apoi, pentru că prin Botez el a primit o nouă consacrare spre slujirea lui Dumnezeu și aproapelui. Dar, durere, câte suflete se pierd pentru veșnicie, neștiind sau nevrând să știe că trupul cu simțurile lui le este dat nu ca să-l pângărească prin plăceri dezordonate, transformându-l în cloacă de necurăție, ci să-l păstreze neprihănit ca un templu al Preasfintei Treimi și harpă cu care să-i cânte Creatorului și Mântuitorului simfonie de proslăvire aici și în Cer?

Am primit cu satisfacție hotărârea prin care Primăria municipiului nostru interzice expunerea și vânzarea în public a revistelor și publicațiilor pornografice - care constituie un adevărat atentat la viața spiritual-morală a tineretului -, și îmi place să cred că măsura nu va rămâne doar literă moartă, ca atâtea altele din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, ci va fi urmărită constant aplicarea ei.

În încheiere, să ascultăm spre meditare avertismentul Sfântului Pavel, cu care își încheie capitolul șase din întâia epistolă către Corinteni: "Nu știți că trupurile voastre sunt mădularele lui Cristos? Oare, luând mădularele lui Cristos, le voi face mădulare desfrâului (...) Oare nu știți că trupul vostru este biserica Spiritului Sfânt care locuiește în voi, pe care îl aveți de la Dumnezeu și nu sunteți ai voștri? Căci sunteți răscumpărați cu preț. Măriți, așadar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (I Corinteni VI 15,19-20). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire