pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Sfântul mare martir Gheorghe, purtătorul de biruințe

Creștinismul nu cunoaște decât un singur fel de a trăi viața: trăirea după chipul lui Cristos, care ne spune: " (...) pildă v-am dat, ca precum am făcut Eu să faceți și voi" (Ioan XII,14-15). Cei ce își închipuie că ei, în calitate de creștini, ar putea să gândească, să simtă, să voiască și să lucreze altfel de cum a făcut-o Isus Cristos, se înșeală amarnic și își primejduiesc însăși mântuirea veșnică. Singura trăire cu adevărat creștinească este trăirea eroică, absolută, plenară, trăirea la înaltă tensiune, care merge până la totala dăruire a ființei noastre. De aceea, creștinismul nu este un lucru ușor, comod și scutit de riscuri. Satana a scornit o filosofie primejdioasă cu care face mai mult rău în lume decât cu toate vicleniile și seducțiile lui, și anume: filosofia după care creștinul se poate mulțumi cu calea de mijloc, adică să nu fie păcătos ordinar, dar nici să vizeze sfințenia, fiindcă aceasta nu ar fi decât pentru cei puțini aleși, pentru sfinți; or, aceștia sunt foarte rari. Ferește-te de extreme, stai cu "prudență" la mijloc, nu risca nimic: așa vei dobândi și viața pământească și viața veșnică. Din păcate, foarte mulți creștini și-au însușit acest mod de a concepe și trăi viața, spre bucuria Iadului. Or, acest chip de gândire greșită este osândit în modul cel mai categoric de Cristos. "Nimeni nu poate sluji la doi domni (...) Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei; ne avertizează răspicat Isus în predica de pe munte" (Matei VI,24). Iar astăzi, în pericopa evanghelică pe care am auzit-o, ne promite soarta Lui: "Dacă M-au prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni". Pe Mine M-au calomniat, M-au scuipat, M-au batjocorit, și tu cauți laudele lumii? Pe Mine M-au biciuit și M-au încununat cu spini, și tu cauți satisfacerea dezordonată a simțurilor și osanale? Fața Mea a fost desfigurată de lovituri și trupul Meu acoperit de vânătăi, țintuit pe Cruce , vibra de durere ca strunele întinse ale unei viori, și tu îți ferești fața de orice adiere de vânt și ți-o sulemenești cu intenții necurate și te revolți când trupul tău pe drept este atins de vreo o boală? Să știi însă că singurul mod demn de a-ți trăi viața este acela întipărit în viața Mea și reprodus în viața aleșilor Mei: eroismul creștin, care nu se împacă cu moleșala simțurilor, cu lâncezeala, cu jumătățile de măsură ale omului căldicel, astâmpărat, care trăiește într-un continuu compromis: "Știu faptele tale, că nu ești nici rece nici cald: o, de ai fi rece ori cald! Iar fiindcă ești căldicel și nici cald și nici rece, te voi vărsa din gura mea" (Apocalipsa III, 15-16). Acest avertisment aspru, adresat unui episcop din Laodiceea, prin gura Sfântului Ioan Evanghelistul, se adresează și oricărui creștin lânced, deoarece trăirea plenară a credinței îi obligă pe toți, deopotrivă, potrivit stării sociale a fiecăruia. Și Biserica a avut și are în sânul ei exemple de astfel de trăire, valabile pentru toate timpurile.

În conștiința multora însă s-a strecurat greșita mentalitate că unii creștini, îndeosebi militarii, chemați prin definiție la o viață de eroism natural, ar fi scutiți de obligația trăirii plenare a credinței. Menirea lor ar fi apărarea patriei chiar cu prețul vieții, dar nu și trăirea și apărarea credinței cu același preț.

Sfântul mucenic Gheorghe ne arată însă, prin viața sa, că cine este gata să moară pentru țară nu-i iertat să fie laș ori trădător când i se cere să-și apere credința, adică drepturile Împăratului ceresc.

Născut în anul 280 în Lydia Palestinei, ca fiu al unui slujbaș împărătesc, a fost crescut de mamă-sa în credința creștină. Avea 17 ani. Biografii spun că era frumos, inteligent, robust și de o politețe neobișnuită. Împărat pe acel timp era Dioclețian care, cunoscându-i vrednicia și capacitatea, îl numi tribun (comandant peste o mie de soldați) în garda sa personală. Astfel, tînărului ofițer i se deschidea un viitor strălucit.

Dar Gheorghe era nu numai ofițer, ci creștin ofițer, pe când Dioclețian era împărat păgân, care prigonea pe creștini mai mult decât o făcuse Nero.

Tribunul Gheorghe se găsea la mijloc între Cristos, Dumnezeul său, și Dioclețian, împăratul său; între creștinii nevinovați care mureau în chinuri nedrepte și păgânii care le aplicau; între datoria sa de creștin care se închina adevărului și datoria sa față de împăratul care îi cerea să se închine minciunii.

Gheorghe putea face multe compromisuri. Ar fi putut să fie "prudent", "să nu dea cu piciorul norocului", "să împace și capra și varza", dacă nu s-ar fi arătat creștin și nu ar fi spus împăratului că legile împotriva creștinismului sunt nedrepte, și dacă la întrebarea împăratului nu ar fi răspuns ferm: "sunt creștin", ci ar fi dat un răspuns echivoc, evaziv, zicând că "doar simpatizează" sau că "a fost cândva, dar..., că, în fine, sunt și creștini răi.

El era însă în primul rând creștin și apoi ofițer. El nu putea fi "prudent", nu putea vorbi în doi peri, nu avea două feluri de onoare, nu putea "împăca și capra și varza". Această conștiință clară și fermă îi spunea că trebuie să aleagă: Creștinismul ori păgânismul.

Și a ales creștinismul: total, absolut. Împarte săracilor banii, hainele și avuția moștenită de la părinți; își concediază servitorii și așteaptă cu seninătate și neclintire urmările curajului de a fi luat apărărea creștinilor în fața capului încoronat.

"- Până când, o, împărate și voi cruzi dregători, veți porni mânia voastră contra creștinilor, aducând judecăți nedrepte asupra oamenilor nevinovați? ... Pentru ce îi prigoniți?! ... Credeți oare că zeii voștri sunt vii și puternici? ... Vă înșelați, căci singur Dumnezeul creștinilor este viu și adevărat". Gheorghe îl înfruntă pe Dioclețian tânărul tribun.

- Cine te-a îndemnat la o vorbă atât de îndrăzneață? întreabă împăratul.

- Adevărul, îi răspunde tribunul Gheorghe.

- Care adevăr?

- Isus Cristos cel prigonit de voi.

- Nu cumva ești și tu creștin?

- Sunt rob al lui Cristos și nădăjduiesc în El. Împăratul sare ca mușcat de șarpe:

- Gândește-te la ce vorbești, gândește-te la viitorul tău."

După ce îl supune la torturi, împăratul e gata să-l ierte și să-l copleșească cu "onoruri și favoruri" cu condiția să se întoarcă la păgânism, dar Gheorghe îi răspunde cu același neînfricat curaj:

" - Nu-mi trebuie favorurile și bunătățile tale, căci nimic nu mă va putea despărți de Stăpânul meu, Domnul Cristos, căruia îi sunt rob până la moarte." (Cf. Al. L. Moldovanu, Viețile Sfinților, III, p.207, cit. la Ilarion Felea, op. cit., p.171-172).

Torturile sunt reluate. După ce fu răpus cu sulița, care însă s-a îndoit, a fost legat pe o roată țintuită cu piroane și aruncat într-o vale. Dar și de acolo, prin minune, scăpă teafăr. Mulți, văzând aceasta, s-au încreștinat. Printre ei a fost și soția lui Dioclețian, Alexandra. (Ioanu Papiu, Cuventări Bisericesci, tom. IV, Gherla, p.63). Ca urmare, ea fu aruncată în temniță, unde a și murit. Gheorghe nu-l roagă pe Dumnezeu să-l scape, socotind că dacă ar face-o s-ar împotrivi Evangheliei Stăpânului său, care făgăduise prigoane celor ce îl vor urma; or, el nu vrea să fie mai presus de Maestrul și Domnul său, nici să aibă altă soartă decât El, care a spus: "Nu este sluga mai mare decât domnul său. De M-au prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni: de au păzit cuvântul Meu și al vostru îl vor păzi (...) Scoate-vă-vor din sinagogi: și va veni vremea când tot cel ce vă va omorî va gândi că aduce închinare lui Dumnezeu" (Ioan XV,20, XVI,2).

De aceea, mucenicul Gheorghe nu cere decât putere ca să poată răbdă până la capăt.

- Gheorghe, se auzi o voce de sus, nu te teme! Eu sunt cu tine.

În cele din urmă, după cumplite suferințe, sfântul a fost decapitat în Lydia sau Diospoli, pe la anul 304 d. Cr. (Cf. Ioanu Papiu, op. cit., p.52), primindu-și astfel cununa de martir, răsplata celor ce îl mărturisesc pe Împăratul Cristos cu tărie și statornicie până la sfârșit. Pomenirea lui s-a sărbătorit încă de pe timpul lui Constantin cel Mare care, în urma biruinței repurtate contra lui Liciniu, a dispus ca sfântul să fie venerat ca patron al armatei creștine.

Viața pilduitoare și moartea eroică a Marelui mucenic Gheorghe este un imbold de bărbăție și statornicie în trăirea creștină de fiecare zi, nu numai pentru cei din tagma lui, ci pentru noi toți, care, prin Taina Sfântului Mir, ne-am înrolat ca ostași în armata lui Cristos, căci dacă numai unora le este dat să-și afirme credința cu prețul sângelui, apoi toți, fără deosebire, suntem obligați la martiriul alb, adică să ne afirmăm și să trăim credința, acceptând jertfele de fiecare zi și de fiecare clipă impuse de datorințele noastre față de cultul lui Dumnezeu, față de semenii noștri și față de noi înșine. Și cu toate că acest martiriu este mai puțin dureros decât martiriul roșu - al sângelui -, el este mai supărător, prin durata lui de o viață întreagă.

Se spune că Napoleon, cu prilejul unei parade militare, trecându-și în revistă armata se opri în fața unui plutonier bătrân ce purta urmele rănilor primite în bătălii. Impresionat de chipul desfigurat, împăratul îl întrebă, pe rând, dacă a participat la diferitele campanii duse de împărat. La toate întrebările veteranul răspunse: prezent.

Felicitându-l, Napoleon îi atârnă pe piept marea cruce a "Legiunii de onoare".

Iubiți creștini, în ceasul suprem al Judecății, când Împăratul Cristos își va trece în revistă marea Sa armată, care suntem noi toți care îi purtăm numele, fericiți vom fi dacă la toate întrebările privitoare la ascultarea Liturghiei, la mărturisire, la cuminecare, la ajutorarea celor nevoiași, la mângâierea celor bolnavi și întristați, la înfrânarea pasiunilor dezordonate, la suportarea batjocorilor pentru credință, vom putea răspunde "prezent". Atunci în văzul lumii întregi, Împăratul cerurilor ne va așeza pe creștet cununa celor mântuiți care L-au mărturisit pe El înaintea oamenilor prin trăirea credinței, cu tărie, până la ultima suflare. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire