pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici pentru duminicile și sărbătorile de peste an
pr. Gheorghe Neamtiu

achizitionare: 20.09.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Tăierea împrejur. Sfântul Vasile cel Mare. Anul nou

Întrucât timpul nu ne permite să cuprindem în meditația noastră toate cele trei aspecte ale sărbătorii de azi, ne vom limita reflecțiile doar asupra Tăierii împrejur a Domnului nostru Isus Cristos și asupra începutului Anului nou civil, urmând ca despre Sfântul Vasile cel Mare - întemeietorul marelui ordin monahal răsăritean care îi poartă numele - să se vorbească la 30 ianuarie, când va fi sărbătorit din nou, împreună cu ceilalți doi mari Sfinți Părinți răsăriteni: Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur.

I. În Cartea Facerii, XVII 12 și 14, Dumnezeu îi poruncește lui Avraam: "În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească să fie tăiat împrejur a opta zi (...). Iar cel de parte bărbătească, netăiat împrejur, care nu se va tăia împrejur, în ziua a opta, sufletul acela, se va stârpi din poporul Meu, căci a călcat legământul Meu."

În virtutea acestui legământ încheiat de Dumnezeu cu Avraam, acesta și poporul evreu ce se va naște din el trebuia să-I rămână credincios lui Dumnezeu, păzindu-I poruncile; în schimb, Dumnezeu îi va asigura, lui și poporului, asistența și ocrotirea Sa deosebită, precum și stăpânirea asupra Canaanului. Ca semn al acestei alianțe, Dumnezeu a instituit Tăierea împrejur, care cum știm este prototipul, prefigurarea Sfântului Botez, din Legea Nouă, Taina prin care noul născut intră în rândul poporului ales, în Biserica lui Cristos.

Isus Cristos, fiind Fiul lui Dumnezeu, consubstanțial, de o ființă cu Tatăl, nu avea nevoie să Se taie împrejur, dar ca om, născut în sânul poporului ales, S-a conformat legii, primind acest ceremonial sacru. Și a făcut-o cu un întreit scop: să arate coreligionarilor Săi, încă din primele zile ale vieții Sale pământești, că nu a venit să strice legea, ci ca s-o împlinească; să inaugureze, prin această primă vărsare de sânge, în mod anticipat, jertfa mântuirii noastre din păcat, și să ni Se ofere pildă de smerenie prin supunerea la lege, evitând astfel sminteala pe care ar fi pricinuit-o prin nesupunere.

Odată cu ceremonialul Tăierii împrejur, Fiul lui Dumnezeu își primește numele de Isus, comunicat de îngerul Gavriil Mariei, la Buna-Vestire, nume care, cum știm, înseamnă Eliberator, Mântuitor, prin harul și puterea căruia trăim, credem, sperăm, iubim și ne mântuim.

Iată un prim motiv pentru care ne bucurăm în această zi.

II. Dar, azi, ne mai bucurăm și pentru că Dumnezeu ne-a învrednicit să pășim într-un nou an, har deosebit, care însă comportă pentru fiecare o mare răspundere: aceea de a întrebuința timpul ce ne stă în față în scopul de a repara trecutul cu greșelile și păcatele lui, prin trăirea în spirit de penitență și rugăciune, înnoindu-ne astfel sufletește prin eliminarea păcatului și însușirea virtuților copilului Isus, pentru a crește mereu spiritualicește în El și prin El, urmându-L în viața de fiecare zi.

Dar, oare, bilanțul spiritual cu care am încheiat examenul de conștiință, pe care presupun că fiecare l-am făcut la cumpăna dintre anul ce a trecut și cel în care am intrat, îmi dă dreptul să sper că , după atâtea infidelități, Dumnezeu mă va mai răbda încă un an?

La Sfântul evanghelist Luca, Isus Se adresează evreilor cu următoarea parabolă: "Cineva avea un smochin în via sa și a venit să caute rod și nu a aflat. Și a zis către îngrijitorul viei: «Iată, trei ani sunt de când vin căutând rod în smochinul acesta și nu aflu. Taie-l, pentru ce mai și cuprinde pământul?» Iar acesta, răspunzându-i i-a zis: «Doamne, lasă-l și în acest an, până îl voi săpa și voi pune gunoi, doar va face rod, iar de nu, îl vei tăia în anul care vine»" (Luca XIII,6-9).

Stăpânul viei din această parabolă este Dumnezeu, via este neamul omenesc, smochinul este poporul evreu ales de Dumnezeu ca să se împărtășească primul din roadele mântuirii de pe Cruce, iar îngrijitorul viei este Isus Cristos, Care S-a ostenit mai mult de trei ani, vestind Evanghelia mântuirii în mijlocul lui, fără ca acesta să-I aducă lui Dumnezeu roadele așteptate, adică fără să primească și urmeze Cuvântul lui Isus.

În această pildă, nu ne regăsim, oare, și noi, unul fiecare? Nu trei ani de-a rândul, ci, poate, o viață, Dumnezeu ne-a răbdat, așteptând an de an să-i aducem roadele cuvenite potrivit îngrijirii deosebite ce ne-a acordat-o Îngrijitorul Divin al viei, Isus Domnul. Și, de atâtea ori, văzând neordinea noastră, nepăsarea și neconlucrarea cu harurile Sale, oferite prin Fiul Său, era hotărât să ne taie firul vieții: "Taie-l, pentru ce mai și cuprinde pământul?" Isus însă, arătându-I Tatălui rănile suferite pentru noi, L-a rugat: "Doamne, mai lasă-l și în acest an, doar va aduce rod, iar de nu, îl vei tăia în anul care vine." Și Tatăl, în mila Sa, ne-a acordat mereu câte un an, mereu noi termene.

Și, acum, după atâtea infidelități, nu ne simțim constrânși să ne întrebăm: Oare îmi va acorda Dumnezeu încă un an de probă, ori ca mâine voi fi tăiat, ca un smochin sterp, și aruncat în foc? Și în ce foc? Ce voi face dacă în clipa când nu gândesc voi fi chemat din lumea timpului în lumea Veșniciei prin cuvinte ce îngheață bătăile inimii: "Mergi de la Mine, blestematule (...)!" Atunci zadarnic voi implora păsuire ori milă: "Doamne, mai lasă-mă numai o clipă, să repar ce am stricat." Sentința va fi definitivă, inapelabilă și pentru o veșnicie.

O, iubiților, cât de puțin ne gândim că într-o clipă ne putem pierde veșnicia și cât de prețios este timpul! Nu greșesc dacă afirm că timpul valorează cât veșnicia. Într-o clipă de căință desăvârșită, Dismas, tâlharul de-a dreapta lui Isus a primit cerul din mâna lui Isus: "Astăzi vei fi cu Mine în rai", îi spune Isus. Ba putem zice, chiar, că timpul, sub aspectul mântuirii, valorează cât Dumnezeu, deoarece, într-o clipă bine folosită, îl putem dobândi pe Dumnezeu. Fiecare clipă poartă pe aripile ei un har, o lumină divină care, după cum conlucrăm cu ea, ne sfințește sau ne pierde. Acel har divin va fi la judecata particulară ori avocatul nostru, ori acuzatorul nostru. În acea zi, vom fi trași la răspundere pentru atâtea ocazii cu posibilități de sfințire zădărnicite de nepăsarea sau neglijența de o clipă. Un gând bun respins poate avea drept consecință un iad, precum unul primit și fructificat poate aduce cerul.

Iată de ce trebuie să trăim fiecare moment în așa fel încât să fim gata pentru marea întâlnire cu Dumnezeu, Părintele, Mântuitorul, dar și Judecătorul nostru și împlinirea fericirii noastre. "Am totdeauna valiza pregătită. Sunt gata de plecare", spunea în jurnalul său spiritual "il papa buono" (papa cel bun), cum era supranumit Ioan al XXIII-lea, de pie amintire.

În acest scop, vom răscumpăra timpul pierdut în păcat - în neglijență, omisiuni, căderi mai mici sau mai mari -, ne vom dezbrăca, prin penitență și spovedanie, de omul cel vechi și ne vom îmbrăca în virtuțile omului nou, în Cristos, spre a trăi în permanentă comuniune cu Tatăl ceresc. "Să lepădați chipul viețuirii de mai înainte al omului vechi care se strică prin poftele cele ademenitoare", ne îndeamnă Apostolul neamurilor, "și vă înnoiți cu spiritul cugetului vostru, îmbrăcându-vă în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, întru dreptate și sfințenia adevărului" (Efeseni IV,22). Acest adevărat om nou - nu acel fals om nou comunist - să-l zidim unul fiecare în noi înșine, în iubire de adevăr, de dreptate, de bunătate, de dăruire de sine. Numai astfel va dispare minciuna, fariseismul, ura, corupția, din această societate bolnavă de necredință, dezorientată și lipsită de speranță. Numai înnoindu-ne astfel noi înșine vom putea deveni factori de reînnoire sufletească și pentru alții: părinții pentru copii, dascălii pentru elevi, conducătorii de instituții și uzine pentru subalterni, șefii de stat pentru popor, căci reînvierea morală a omenirii pleacă de la fiecare din noi.

De Anul nou, toată lumea își face urări de fericire; toți își doresc sieși, precum și prietenilor și cunoscuților, un an mai bun, mai prosper, cu mai multe împliniri decât anul încheiat. Dar fericirea nu este în afara noastră, ci în noi. "Împărăția cerurilor este în voi", ne-o spune Isus. În pacea cu Dumnezeu, cu aproapele și cu noi înșine. Dacă noi înșine nu ne pregătim fericirea, așa cum spuneam mai sus, atunci, chiar dacă milioane de oameni ne-ar face urări de fericire, toate acestea nu ne vor ajuta la nimic și vor rămâne doar vorbe goale.

Iată de ce, din pragul acestui nou an, vă doresc și vă dorește Biserica, fiecăruia dintre dumneavoastră, cât și celor dragi, să realizați în ființa dumneavoastră, prin trăirea de fiecare zi, omul cu adevărat nou, născut prin har din Cristos; El să vă conducă gândurile, preocupările, conversațiile, faptele, întreg comportamentul, ca să devenim adevărați lampadofori, purtători ai luminii lui Cristos în lume, spre a pregăti ziua în care să domnească "pacea lui Cristos în Împărăția lui Cristos". Doamne, eu sunt smochinul neroditor. Anul ce-mi stă în față este, poate, pentru mine, anul de probă, ultimul pe care mila Ta nemărginită mi-l mai acordă, ca în el să-Ți aduc roadele pe care atâția ani de-a rândul le-ai căutat zadarnic în viața mea. Te rog, nu îngădui să-Ți resping și de data aceasta harurile, ci fă-mă să conlucrez cu ele, cu fidelitate, folosind bine fiecare clipă, ca măcar în acest an să nu Te dezamăgesc, ci să devin smochin roditor, ca Tu, numai Tu, să fii slăvit în viața mea, spre mântuirea și fericirea mea. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire