pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Coborârea Duhului Sfânt

A reînnoi fața pământului

În ziua de Rusalii, pe când apostolii cu preacurata Maria se aflau în Cenacol scufundați în rugăciune, Sfântul Duh aprinde asupra lor limbi de foc. Cei prezenți au înțeles glasul acestui semn: chemare la biruință, la victorie pe urmele lui Isus. Duhul Sfânt vine asupra lor cu putere, cu vuiet de furtună, cu cutremur de pământ, cu săbii de foc; și totuși cu nonviolență. Acest fenomen cosmic le dă curaj; privesc lumea de pe o poziție de forță diferită de cea războinică; și totuși au certitudinea victoriei; se bucură anticipat atât de mult încât cei care îi văd pe apostoli au impresia că sunt "beți".

Dacă ar trebui să dăm un răspuns la întrebarea: Cine este Duhul Sfânt în lumina relatării din Faptele Apostolilor, am putea spune că este vinul divin oferit ucenicilor înainte de a porni la asalt pentru a cuceri lumea. Sovieticii se îmbătau înainte de a porni pe front, ca să uite de pericolul morții și să facă acte inconștiente de eroism.

Isus, vorbind despre Duhul Sfânt, a spus că este izvor de apă vie (In 7,38: Is 58,11; Zah 14,8) care conștientizează pe cel care pornește la luptă pentru adevărata viață veșnică și cine o bea simte necesitatea de a se smeri până la eroism, asemenea lui Cristos. Duhul Sfânt vine ca ploaia din cer și produce efecte minunate în natură, în acele semințe care s-au smerit sub brazdă; toate plantele se ridică apoi spre cer, înfloresc și aduc roade. Fără prezența Duhului asupra apei, ca la începutul creației (cf. Gen 1,2), nici apa nu poate produce nimic; fără el nu poate fi viață nici pe pământ și nici în cer. Duhul Sfânt este respirația, suflul viu al lui Dumnezeu. Ba mai mult, fără Duhul Sfânt însuși Dumnezeu ar fi mort, ar fi un cadavru divin; dar așa, prin Duh - Spirit, ceea ce în limba latină înseamnă suflare vie, putem spune că universul este infinit datorită suflului vital al Dumnezeului viu, dovada că trăiește, creează, recreează, înfrumusețează, reînnoiește mereu fața pământului. Duhul Sfânt este iubirea pururi nouă, care ne dă mărturie continuă despre Isus (cf. In 15,26) și se concretizează în lume prin martorii învierii (Lc 24,48). Duhul Sfânt, apa vie, se smerește și spală, nu atât picioarele ucenicilor, cât mai ales sufletele scufundate în mocirla păcatului și din adâncul lor se roagă cu suspine negrăite și exultă în cele sfinte, precum în preacurata și în verișoara ei Elisabeta (Lc 1,41-47). Din acest ultim motiv îl descrie sfântul Paul drept dulcele oaspete al sufletului nostru (Rom 14,17), fiindcă ne dă bucuria de a-l preamări pe Dumnezeu în toate. De câtă bucurie au fost cuprinși credincioșii din Efes, când sfântul Paul le-a dovedit acest adevăr mângâietor și ei l-au primit pe Duhul Sfânt și s-au umplut de darurile lui, mai ales de cel al limbilor și al profețiilor! Duhul Sfânt nu vine ca un musafir pasiv, inactiv sau interesat de binele său, ci vine cu forța creatoare de minuni, ca să realizeze în noi chipul lui Cristos, chipul omului nou care trăiește din spiritul iubirii și al adevărului - Am fost mântuiți cu un botez al renașterii și reînnoirii în Duhul Sfânt - spune sfântul Paul (Tit 3,5), ca în ziua de apoi să fim ca îngerii lui Dumnezeu (Mt 22,30).

Omul devine ființă nouă în măsura în care primește un duh nou, duhul adopțiunii de fiu al lui Dumnezeu (cf. Gal 4,6). Faptele cele bune devin autentice când copiii divini le săvârșesc și Duhul Sfânt își pune pecetea sa pe ele, ca apoi să-i poată spune lui Dumnezeu: Abba-Tată.

Dacă prin sfântul Botez am primit adopțiunea de fii prin Duhul Sfânt, prin sfântul Mir primim, nu numai demnitatea de colaboratori la opera mântuirii, ci chiar carismele necesare pentru a reînnoi fața pământului, pentru a realiza un cer și un pământ nou. Această stare este superioară aceleia de fii adoptivi, fiindcă prin carismele Duhului Sfânt devenim părinți adoptivi, adică părinți care adoptă fii pentru împărăția lui Dumnezeu. În Duhul Sfânt, rugăciunea învățată de la Isus, Tatăl nostru devine eficientă, adică face ca împărăția lui Dumnezeu să fie o realitate vie în mijlocul lumii, prin faptul că oamenii, împlinind voința divină și se iubesc între ei, arată tuturor o realitate cerească - precum în cer, așa și pe pământ.

Isus, învățătorul nostru divin, ne-a arătat necesitatea de a-l avea pe Duhul său, spunând: Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care Tatăl îl va trimite în numele meu, el vă va învăța tot adevărul (In 14,26), fiindcă, adaugă sfântul Paul: Nimeni nu poate spune că Isus este Domn, decât sub inspirația Duhului Sfânt (1Cor 12,3).

Duhul Sfânt își îndeplinește această misiune de a învăța, nu numai printr-o iluminare interioară a sufletului, dar mai ales prin mijloace externe: Sfânta Scriptură, tradiție și Magisteriul Bisericii. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu deoarece este scrisă sub inspirația Duhului Sfânt, iar prin cuvintele profeților și apostolilor răsună glasul său, spune documentul conciliar Verbum Dei (9,21).

Trebuie să-i cerem lumină pentru a înțelege și putere pentru a păstra sensul Scripturii, iubirea divină care ne atrage spre cele cerești, mai ales azi când lumea tinde tot mai mult spre cele pământești.

În ziua Bunei-Vestiri, Sfântul Duh a coborât asupra preacuratei Maria și ea a zămislit trupul fizic, pe Fiul Omului; în ziua de Rusalii, Sfântul Duh coboară asupra apostolilor uniți în rugăciune cu Fecioara Maria și se zămislește trupul mistic al lui Cristos, sfânta Biserică. Așa cum Fiul Omului a fost mereu sub influența Duhului Sfânt, de la zămislire la înviere și înălțare (cf. Lc 1,35; Rom 8,11; Fap 1,9), la fel stau și vor sta lucrurile cu Biserica până la sfârșitul veacurilor.

Misiunea Sfântului Duh în Biserică este, nu numai de a o sfinți, ci și de a o face catolică, universală. Atât darul limbilor, vuietul, cât și cutremurul de pământ de la Rusalii, sunt grăitoare în această privință, fiindcă rup baricadele iudaismului naționalist și deschid oamenilor calea spre egalitate și fraternitate, calea intrării păgânilor în Biserica lui Dumnezeu, în care fiecare botezat, cum spune A. Stoger: fiecare om are obligația de a descoperi, de a accepta și de a-și trăi darul (carisma) care i s-a dat lui personal, de a-l pune în slujba comunității, de a-l face catolic, ecumenic, fiindcă numai dăruind se dobândește fericirea împărăției lui Dumnezeu.

Minunile Rusaliilor de azi, prin care Duhul Sfânt își face simțită prezența în lume, tunetele care străbat întreg pământul sunt sfinții cu virtuțile lor eroice, minunile și aparițiile preacuratei Fecioare Maria, dintre care aș aminti pe cea de la Fatima (Portugalia) din 13 octombrie a anului 1917, când peste șaptezeci de mii de persoane, la strigătul Luciei: Priviți soarele! și-au îndreptat ochii spre cer și iată că norii se destramă, ploaia încetează și soarele apare ca o perlă uriașă și vie. Dintr-o dată, acest soare straniu începe a tremura, a se agita cu mișcări bruște, începe să se rostogolească în jurul său ca o roată care aruncă jerbe de foc în toate direcțiile și care capătă diferite culori. Cerul, pământul, arborii, stâncile, fețele oamenilor, îmbrăcămintea lor, norii din zare etc. toate apar colorate rând pe rând în violet, galben, roșu, albastru, portocaliu, roz etc. S-a rotit așa trei minute, apoi s-a oprit un moment, după care și-a reluat rotația; apoi începe să se prăvălească în zig-zag spre pământ. Cei peste șaptezeci de mii de spectatori înlemnesc de spaimă, li se părea că astrul minunat va cădea peste ei; dar soarele se oprește, își reia mersul normal și cei prezenți își revin. Cei uzi până la piele de ploaia care nu a contenit de dimineață și până aproape în momentul declanșării fenomenului solar, în cele circa zece minute de la începerea minunii, s-au trezit complet uscați. Toți au mărturisit că a fost ceva înfiorător, dar plin de măreție; a fost ca o spaimă plină de mângâiere, ca două extreme care se ating și dau sentimentul infinitului.

Limbile de foc de azi sunt acelea care pornesc de la Duhul Sfânt și se transformă în mii de limbi ale misionarilor, martirilor, mărturisitorilor evangheliei, savanților, oamenilor de știință care găsesc mereu în descoperirile lor tainele lui Dumnezeu, sunt făcătorii de pace care promovează în lume limbajul iubirii, dar mai ales acei care se roagă pentru convertirea păcătoșilor, ale acelora care ucid cu limba de foc a rugăciunii orice progenitură a iadului. Înainte chiar de a-l primi pe Duhul Sfânt sub chipul limbilor de foc, apostolii au învățat limbajul de foc, plin de smerenie și iubire, de la aceea care îl avea deja pe Duhul Sfânt în inima ei, de la preacurata Fecioară Maria. Cine nu o are pe preacurata de învățătoare, de mamă, nu-l poate avea pe Duhul Sfânt ca limbă de foc în sufletul său, nu poate fi fiu al Mariei, nu poate fi apostol al lui Isus.

Să ne rugăm: Duhul tău, Doamne, să reverse în noi darurile sale spirituale și să plămădească în noi o inimă plăcută ție! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire