pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Preasfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu

Fascinația începuturilor

De ce tocmai la începutul anului civil avem solemnitatea "Preasfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu?"

Maria, ca început al unei vieți noi prin unirea dintre natura divină și cea umană, operă a Duhului Sfânt din sânul ei, este o taină care a fascinat nu numai o lume întreagă de sfinți, ci chiar pe Dumnezeu însuși. Cu opt zile în urmă, purtătorul vieții noi a apărut în lume și lumea cu inima curată, precum bătrânul Simeon și profetesa Ana, a tresărit de bucurie, presimțind un nou început de milostivire a lui Dumnezeu.

În Egipt, la Alexandria, există o tradiție curioasă: în noaptea de Anul Nou, între orele 23 și 24 ale anului care se termină, toată lumea aruncă pe fereastră, în plină stradă, toate lucrurile vechi, uzate, sticle și oale sparte, cratițe găurite, cutii ruginite etc. Nimeni nu îndrăznește să se avânte pe stradă între aceste ore, de teamă să nu se trezească el însuși cu capul spart, sau chiar mai rău.

Dacă același lucru l-ar face oamenii și cu sufletul, și de Anul Nou ar arunca vechiturile păgâne - păcatele de tot felul -, ar simți fascinația vieții noi apărute în lume, prezentată lumii reprezentate de Simeon și Ana, de Născătoarea de Dumnezeu.

Fraților, dacă încercăm să clădim o nouă fericire în anul acesta pe mormanul de vechituri, de patimi ale anului trecut, ne asemănăm cu omul nebun din evanghelie, care și-a clădit casa pe nisip (cf. Mt 7,26).

Începutul unui nou an a fost întotdeauna sărbătorit cu un fast deosebit de toate religiile de pe pământ, fiindcă el ne cheamă mereu să medităm misterul fascinant al începutului a toate: de la cosmos la microcosmos, și mai ales apariția primului om. În acest sens, prima zi a Anului Nou exercită o fascinație și o atracție deosebită, are o însemnătate și o putere de evocare cu totul specială asupra sufletului, fiindcă în măsura în care ne apropiem de începutul a toate, ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, începătorul a toate, de Isus Cristos prin care și pentru care toate s-au făcut (In 1,2-3).

Pentru noi, creștinii, Liturgia cuvântului din prima zi a anului ne reamintește de binecuvântarea Creatorului dată fiecărei ființe la începutul lumii (cf. Gen 1,28) și reînnoită în special asupra poporului lui Dumnezeu (lectura I-a); ne reamintește de nașterea lui Cristos din Fecioara Maria, începutul unei lumi noi, izvorâte din viața nouă adusă de Isus, prin care devenim fii ai lui Dumnezeu cu dreptul de fi ca îngerii cerului spre a moșteni împărăția lui Dumnezeu (lectura a II-a); ne reamintește de prima recunoaștere a lui Cristos ca Mântuitor și Domn, vestită prima dată păstorilor și păstrată ca fiind cea mai scumpă comoară de o inimă omenească, cea a preacuratei Fecioare Maria.

Toate aceste trei lecturi sunt axate pe tema începutului. Totul este îmbrăcat într-o mantie de sărbătoare și se desfășoară într-o atmosferă de bucurie, fiindcă numai sfârșitul comportă melancolie și tristețe, când tot ceea ce este bun și frumos se termină. Începutul înseamnă vitalitate, bucurie, energie nouă, entuziasm de primăvară, climat de speranță și de sărbătoare. Dacă ar trebui să dăm o denumire comună acestor trei lecturi, n-ar fi alta mai potrivită decât aceasta: fascinația începuturilor.

Este prima zi a Anului Nou, este sărbătoarea Mariei ca mamă a lui Dumnezeu și Ziua Mondială a Păcii. Imposibil de a le cuprinde pe toate trei într-o singură predică. Ideea comună a "începutului" ne poate ajuta să le medităm cu mai mult folos.

Tema creației

Începutul lumii și al timpului, al omului și al istoriei constituie un mister care își are rădăcinile în însuși misterul iubirii lui Dumnezeu. Sărbătoarea liturgică a începutului de an este comemorarea misterului bucuriei divine, când, din mâinile atotputerniciei sale divine a izbucnit primul lucru care a luat ființă. Cum a privit Dumnezeu primul lucru creat? Și-a reînnoit oare bucuria din clipa în care l-a născut în sânul său pe Fiul său unic? Bucuria veșnică de atunci se răsfrânge și acum, la începutul lumii, bucurie pe care o simte mama când își naște rodul iubit al inimii, așa cum spune Isus: Femeia... după ce naște copilul, nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume (In 16,21). Cu ce bucurie a privit Dumnezeu miracolul apariției cosmosului din nimic și a văzut că toate erau foarte bune (Gen 1,31)?

Bucuria veșnică și binecuvântarea dată au menirea să-și pună amprenta pe fiecare început din creație și în această bucurie divină trebuie să ne găsim resortul de a face, de a realiza ceva bun pe pământ, de a colabora cu Tatăl și cu Fiul: Tatăl meu lucrează mereu și eu lucrez, spune Isus (In 5,17).

Tema răscumpărării, reînnoirii creației

Nașterea lui Isus dintr-o femeie, din Maria preacurata, prin opera Duhului Sfânt, constituie începutul unei vieți noi, a unei lumi noi. La începutul anului suntem chemați să ne adâncim, prin intermediul celebrării liturgice, în posesori ai noii vieți din Isus Cristos, prin autorul acestei vieți noi, Duhul Sfânt, pentru a întrezări demnitatea noastră de creaturi noi prin Botez, aceea de fii ai lui Dumnezeu și de moștenitori ai bucuriei divine dintru început. Spre a ilustra această idee, avem la îndemână lectura a II-a: Iată, spune sfântul Paul, după ce puteți cunoaște că sunteți fii: Dumnezeu a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său, care strigă: "Abba", adică: "Tată". Așadar nu mai ești rob, ci fiu; iar dacă ești fiu, ești și moștenitor prin harul lui Dumnezeu. Spunând Tată lui Dumnezeu, strigăm după bucuria începutului nostru!

Tema păcii

Pacea, care în această zi prezintă o temă obligatorie, constituie adevărata amprentă a realizării creației, adică acea odihnă, pace în care s-a scufundat Dumnezeu în ziua a șaptea, după ce a constatat că toate erau foarte bune (Gen 2,3); constituie adevărata amprentă a bucuriei învierii realizate de Cristos prin opera răscumpărării și pe care o oferă ucenicilor săi în prima zi a săptămânii, prevestind apariția unei lumi noi, când le spune: Pace vouă! Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate (Lc 24,36; In 20,21-23)).

Fiecare păcat este contra păcii, fiindcă tinde se readucă lumea în haos, în nimic. Orice efort pentru pace ne plasează în rândul fiilor lui Dumnezeu, despre care Isus spune că sunt deja fericiți (cf. Mt 5,9), deoarece ei gustă de pe acum bucuria începutului: pacea veșnică din sânul Preasfintei Treimi.

La început de an se fac proiecte și se iau hotărâri.

Păstorii ne arată calea pe care trebuie să mergem pentru a trăi cum se cuvine în tot Anul Nou care ne stă înainte. Ei au crezut în Isus Cristos, recunoscând în el pe Mesia și pe Domnul, stăpânul a toate, devenindu-i primii apostoli.

Vestea extraordinară adusă de solii cerești plini de strălucire în miez de noapte și cântul lor fermecător i-au lăsat nedumeriți: dorm? visează? totul e o nălucire? Pentru a învinge teama de toate acestea, se îndeamnă unii pe alții: Hai să mergem până la Betleem! Ei, care până acum nu se puteau dezlipi de staulul oilor în miez de noapte, acum lasă toate și pornesc spre ieslea indicată. Au o singură dorință, o singură grijă: meargă cât mai repede, cu grabă mare. Nu iau în seamă distanța mare, întunericul apăsător, soarta turmelor lăsate, primejdiile din cale etc. Îndemnul dă roade: pornesc și merg grăbiți spre viitor, spre bucuria începutului mântuirii, cu speranța că îl vor afla pe Mântuitorul lumii, începutul fericit a toate.

Avem ceva din spiritul păstorilor când nedumerirea încearcă să pună stăpânire pe noi? Hai să mergem! este primul pas spre fericirea infinită.

O dată hotărârea luată, păstorașii vin grăbiți. De unde graba? Din credința vie în cuvântul îngerului.

Credința este aceea care îl pune pe om în mișcare; cu cât este mai mare, cu atât se aleargă mai repede. Cineva spunea despre unii creștini de azi: Vin la biserică precum melcii; stau ca pe spini și pleacă grăbiți ca iepurii.

Trebuie să știm și să credem acest mare adevăr aducător de pace: graba spre Isus este timp câștigat pentru începutul fericirii veșnice.

Graba păstorilor mai izvora și din speranța că vor fi binecuvântați de noul rege abia născut, de cel prezis de profeți și atât de mult dorit de patriarhi.

Celor fără de credință și speranță, Isus le trimite acest avertisment: Mă veți căuta și nu mă veți găsi! (In 7,34).

Ajunși la ieslea din peștera săracă, găsesc pe pruncul Isus înfășat și culcat pe paie.

Ca îndoiala să nu le întunece credința, păstorii cad în genunchi, își închid ochii și se roagă. Rugăciunea îi va ridica și-i va face să se întoarcă la turmele lor lăudând și preamărind pe Dumnezeu. Din acea clipă ei trăiesc bucuria mântuirii: viața cea nouă în Cristos.

Păstorii au povestit multora cele auzite și văzute în acea noapte binecuvântată. Câți i-au crezut și s-au dus la Betleem? S-au minunat, s-au mirat de cele auzite și le-au uitat. Când vor veni magii se vor cutremura împreună cu Irod și cu tot Ierusalimul.

Nouă ni se vestește bucuria că Isus va reveni cu mărire și slavă pe norii cerului înconjurat de sfinți și de îngeri (cf. Mt 25,31). Ne grăbim să-i ieșim în întâmpinare cu candela aprinsă? Ne grăbim să înlăturăm din noi întunericul păcatului?

Maria, mama lui Isus, Născătoare de Dumnezeu și Regina păcii, să ne ajute ca în toate zilele Anului Nou să ducem la îndeplinire misiunea ce ne-a fost încredințată de păstori, de a vesti lumii bucuria Crăciunului: s-a născut Emanuel - Dumnezeu cu noi - fiindcă el și numai el este pacea noastră (Ef 2,14). Amin și, La mulți ani, tot: Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire