pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica I-a de peste an - Botezul Domnului

Bucuriile să crească

Sărbătorile Crăciunului ne-au umplut sufletul de bucurie. Firesc este ca ea să crească. De copilul nou-născut se bucură tata, mama, frații și surorile. La nașterea lui Isus s-au bucurat: preacurata, sfântul Iosif, îngerii, păstorii și magii. Când copilul este dus la Botez, bucuria se răspândește și crește, atât în cei amintiți cât și în alții, cum sunt: nașii, preotul, rudele, credincioșii acelei comunități, biserica întreagă fiindcă primește un nou mădular sfânt.

Dumnezeu Tatăl își prezintă Fiul la botezul lui Ioan, iar bucuria sa infinită și-o manifestă în lume, cu intenția vădită de a o împărtăși tuturor oamenilor, zicând: Acesta este Fiul meu iubit în care îmi aflu toată bucuria.

Fiindcă prin botezul său Isus împarte oamenilor viața cea nouă, zămislită de la Duhul Sfânt în sânul Fecioarei, inaugurând Botezul nostru, minunile de la apa Iordanului sunt mai mari decât cele de la nașterea lui. În noaptea sfântă steaua strălucitoare ne-a arătat locul unde s-a născut Mesia, pe când la botez intervine chiar Tatăl ceresc; în noaptea de Crăciun au coborât îngerii, au cântat și au chemat pe păstori la iesle, dar la botez coboară însuși Duhul Sfânt și-l arată oamenilor pe Fiul lui Dumnezeu făcut om, purtător al germenului de viață nouă, de viață veșnică; în noaptea de Crăciun Isus era ca un prunc micuț culcat în ieslea săracă, acum apare ca om desăvârșit, în floarea vârstei, capabil să ne ofere sprijinul său plin de caritate; în noaptea de Crăciun ne-a oferit doar lacrimile sale de copil, aici se arată ca adevărat mântuitor, care înfăptuiește dreptatea, oferind apa Iordanului pentru spălarea sufletelor de păcat și împăcare cu Tatăl; în noaptea de Crăciun cerul era întunecat, acum, la botez, cerul se deschide în timp ce Isus era în rugăciune pentru noi, pentru fericirea noastră cea veșnică.

Bucuria noastră crește și mai mult când cunoaștem motivele pentru care Isus, Fiul lui Dumnezeu, mai curat decât lacrima unui înger, a voit să se supună ritualului umilitor al botezului lui Ioan, apărând printre cei prezenți ca un păcătos oarecare.

Prezentându-se să primească botezul, în realitate a venit să ne aducă Botezul său din Duh Sfânt și foc, împlinind voința Tatălui (cf. Mt 3,14 ș.u.). Își face loc printre păcătoși punând în evidență valoarea persoanei umane oricât ar fi ea de acoperită de păcate, fiindcă Tatăl ceresc își exprimase bucuria de a fi cu fiii oamenilor încă din Vechiul Testament (cf. Prov 8,31), iar Isus vrea să desăvârșească în oameni ceea ce simte Creatorul relativ la sensul vieții noastre. Pentru a desăvârși în om bucuria Tatălui, Isus ia asupra sa păcatele oamenilor, făcându-se mielul de jertfă pentru ispășirea lor (cf. In 1,29-36).

De fapt, botezul lui Isus în Iordan primit de la Ioan, fiind "botezul pocăinței", anunță și pregătește botezul său "în moarte" (cf. Lc 12,50; Mc 10,38), încadrând astfel viața sa publică între două botezuri. Începând cu postul de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și până la moartea pe cruce, Isus a trăit ceea ce a primit: botezul pocăinței. Tocmai botezul sângelui, adică al morții, este încununarea botezului primit de la Ioan, de aceea sfântul Ioan evanghelistul ține să-l scoată în evidență afirmând că din coasta lui a ieșit sânge și apă, când sulița soldatului roman i-a deschis-o (In 19,34). Apoi, când spune că Duhul, apa și sângele sunt intim unite și dau aceeași mărturie, adăugând: Acesta este cel care a venit prin apă și sânge: Isus Cristos; nu numai prin apă, ci prin apă și sânge; și Duhul este cel care mărturisește, fiindcă Duhul este adevărul. Căci trei sunt care dau mărturie în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt. Și trei sunt care dau mărturie pe pământ: Duhul, apa și sângele și acești trei mărturisesc la fel (In 5,6-8), îi pune în evidență efectele minunate. Duhul, apa și sângele dau mărturie despre aceeași iubire divină față de noi, oamenii.

În primul rând, botezul lui Isus primit de la Ioan este încoronat de coborârea Duhului Sfânt asupra lui în chip de porumbel și de proclamarea solemnă a Tatălui care îi arată filiațiunea sa divină.

În al doilea rând, coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus la botez constituie o învestitură corespunzătoare profețiilor lui Isaia (cf. Is 11,2; 42,1; 61,1) și în același timp este o prevestire a Rusaliilor care vor inaugura botezul în Duh și foc la nașterea Bisericii (cf. Fap 1,5; 11,16), pe care apoi, prin intermediul Bisericii, îl vor primi toți acei care vor intra în sânul ei (cf. Ef 5,25-32; Tt 3,5 ș.u.).

În al treilea rând, recunoașterea lui Isus ca Fiu din partea Tatălui ceresc prevestește filiațiunea adoptivă a celor care vor crede în Cristos și îl vor proclama ca Domn (Rom 10,9), ca o participare la filiațiunea de natură - părtași ai naturii divine (2Pt 1,4) - ca o consecință a primirii Duhului Sfânt (cf. Gal 4,6), a vieții noi, adică din Duh și Fecioară.

În al patrulea rând, din faptul că botezul în moarte, ca urmare a acelui trebuia să pătimească toate acestea Cristos (Lc 24,26), a condus pe Isus la înviere, urmează că primind plinătatea Duhului Sfânt, omenitatea sa glorificată a devenit spirit dătător de viață (1Cor 15,45), împărtășind din plinătatea sa pe Duhul Sfânt tuturor celor ce cred în el. Fără botezul lui Isus, noi nu am fi primit pe Duhul Sfânt ca plinătate a vieții, nu ne-am fi făcut părtași ai naturii divine, nu am fi avut viața cea nouă ca început al vieții veșnice.

Pentru ce s-a botezat Isus, știm, dar nu este lipsit de importanță să știm și de ce a voit să fie botezat de Ioan Botezătorul.

În vederea botezului lui Isus, Ioan a fost sfințit și umplut de Duhul Sfânt încă din sânul mamei sale Elisabeta (cf. Lc 1,41); a fost atât de sfânt în viața sa încât însuși Mântuitorul îi aduce omagiul suprem, zicând: Om mai mare ca Ioan nu s-a născut din femeie, și: El este îngerul trimis să-i pregătească drumul (Mt 11,10-11). Dar Isus ține să adauge: cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât Ioan. Despre cine spune Isus că cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât Ioan? Despre acela care primește viața cea nouă, viața zămislită în sânul Fecioarei prin puterea Duhului Sfânt. Ioan avea viața naturală din tatăl său Zaharia și din mama sa Elisabeta, era viața omului vechi, om născut din femeie prin putere bărbătească, chiar dacă a fost adus în starea nevinovăției lui Adam de dinainte de păcat prin puterea Duhului Sfânt, care a invadat ființa Elisabetei la vizita preacuratei Fecioare Maria. Viața nouă constă în unirea ipostatică dintre firea dumnezeiască și cea omenească, unire unică, realizată numai prin atotputernicia Duhului Sfânt. Cine primește această viață nouă este mai mare decât orice om născut pe cale naturală, chiar dacă s-ar bucura de nevinovăția inițială a lui Adam. Viața trupească, viața naturală, ni se dă fără să fim conștienți de dânsa, pe când viața nouă este mai prețioasă, nu numai prin unicitatea ei, dar și pentru faptul că nu ni se dă decât printr-un act de voință din partea noastră. Actul voinței este determinant pentru viața nouă, fiindcă realizează o unitate cu voința Tatălui ceresc.

Ioan, conștient de viața cea nouă, pe cât era de mare, pe atât era de smerit în fața lui Isus și se consideră doar un glas care strigă în pustiu; nu se consideră nici învățător și nici profet, ba nici vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintelor; când îl vede pe Isus ca om, îl recunoaște ca Dumnezeu și zice: Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ia asupra sa păcatele lumii. Și, dacă unii dintre ucenicii săi îl părăsesc, Ioan nu se supără, ci cu smerenia care îl caracterizează recunoaște adevărul: El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.

Smerenia Fecioarei din Nazaret l-a atras pe Isus în sânul ei; smerenia lui Ioan îl atrage pe Isus la apele Iordanului, unde, botezându-l pe Isus ca să se împlinească dreptatea, Ioan se botează pe sine, acceptă voința lui Isus, care este una cu voința Tatălui, și astfel devine părtaș de viața cea nouă care se împarte prin sacramentul Botezului care acum se inaugurează.

Isus a voit să fie botezat de Ioan pentru a nu fi acuzat de farisei și să nu devină piatră de sminteală pentru cei slabi în credință. Numai cunoașterea învățăturii despre semnificația botezului lui Ioan ne deschide calea spre o cunoaștere mai profundă a tainelor lui Isus. Sfântul evanghelist Marcu ne spune: Pe când umbla Isus prin templu, s-au apropiat de dânsul arhiereii, cărturarii și bătrânii și i-au zis: "Cu ce putere faci acestea?" Iar Isus le-a zis: "Vă voi întreba și eu pe voi un lucru, la care de îmi răspundeți, vă voi spune cu ce putere fac acestea. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeți-mi!" Iar ei se gândeau în sine, zicând: De vom zice că este din cer, ne va zice: Pentru ce dar nu l-ați crezută? De vom zice că este de la oameni, ne temem de popor; fiindcă toți credeau că Ioan era adevărat profet. Deci, răspunzând, i-au zis: "Nu știm". Iar Isus

le-a zis: "Nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea". Isus nu le-a revelat secretul puterii sale fiindcă ei n-au acceptat botezul lui Ioan. Dacă Isus n-ar fi primit botezul lui Ioan, ei l-ar fi acuzat că nu împlinește voința lui Dumnezeu, că nu pregătește calea venirii lui Mesia. Cu atât mai mult, Isus nu se revelează acelora care nu-i primesc Botezul ca sacrament dătător de viață nouă.

Un alt motiv al botezului lui Isus în apa Iordanului poate fi și acesta: aici s-au săvârșit unele dintre cele mai mari minuni din istoria Israelului, salvând flacăra spiritualității aprinsă de Iahve în sânul poporului ales. Amintesc doar câteva: Naaman sirianul s-a curățat de lepră, după ce s-a spălat de șapte ori (2Rg 5,14); Iosua a oprit apele și poporul a trecut ca pe uscat (Ios 4,7); profetul Ilie lovește apele cu mantaua și traversează albia Iordanului ca pe uscat (2Rg 2,8). Isus desăvârșește spiritualitatea Vechiului Testament și Iordanul devine un loc de referință pentru spiritualitatea Noului Testament, pentru adevărul religiei creștine.

Vorbind păgânilor, sfântul Augustin le spunea: Dacă voiți să vă convingeți că religia noastră este adevărată, priviți cum trăiesc creștinii! Între noi nu există nedreptate, nici înșelăciune; totul este iubire, curăție, evlavie.

Oare tot așa este și azi între creștini? Se vede în noi viața cea nouă primită la Botez?

Cel care va crede și se va boteza se va mântui (Mc 16,16). Comentariile sunt de prisos, fiindcă Isus a spus acest adevăr.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire