pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a II-a după Crăciun

Duminica recunoștinței, promisiunilor și a cererilor

Sfântul Ioan Gură de Aur numește Crăciunul drept mama tuturor sărbătorilor, adică a întregii revelații care ne umple inima de bucurie pe pământ.

Că primul Crăciun a avut un răsunet imens, unic în cursul istoriei, este un fapt de netăgăduit: de aici a început numărătoarea anilor, de aici a luat naștere o nouă civilizație, cea mai extinsă, cea mai avansată: literatura, artele, arhitectura, muzica; în parte chiar și științele au rămas profund influențate de acest eveniment (Tihamer Toth).

Când au fost alungați din paradisul pământesc, Adam și Eva erau triști. Tristețea lor a durat până când li s-a născut primul copil, pe care Eva, luându-l în brațe și privindu-l cu atenție și iubire maternă, tresaltă de fericire și-i spune lui Adam: Privește în ochii lui! Paradisul pe care l-am pierdut este aici! Așa ne relatează o veche tradiție. Avem să-i mulțumim lui Dumnezeu că prin pruncul divin ne-a descoperit că paradisul pământesc este cu noi. Ceea ce spune atât de frumos poetul P. Cernea:

Și dacă melodii divine
Vă smulg în ceruri, tremurând,
E că un neam întreg ce vine
Se bucură cu voi în rând;

Și dacă în ora fermecată
Asemeni zeilor păreți,
E că trăiți, ca-n vis, deodată
Atâtea mii și mii de vieți.

Părinții au prima datorie de recunoștință, fiindcă prin fiecare nou-născut le intră în casă pruncul Isus, aducându-le cheia fericirii: Cine primește pe unul dintre aceștia mici, pe mine mă primește, afirmă Mântuitorul lumii (Mc 9,37).

Sfântului Gerard Macella, pe când era copil, i s-a întâmplat un caz atât de neobișnuit încât cu greu s-ar putea crede, dacă n-ar fi fost cercetat și recunoscut de Biserică în actele beatificării sale. Cazul

l-am relatat și într-o predică din anul trecut însă îmi place atât de mult încât nu pot să nu-l repet. Gerard slujea ca servitor episcopului de Lacedonia. Într-o zi, a fost văzut palid și înspăimântat învârtindu-se în jurul fântânii din piața catedralei, oprindu-se din când în când spre a privi adâncul întunecos. Nici el nu-și putea închipui ce și cum s-a întâmplat. Deodată, a auzit o bufnitură. Era cheia de la palatul episcopal care i-a alunecat din mână pe când se juca și a ajuns în adâncul fântânii. Ce era de făcut? Ce avea să spună stăpânul său bolnăvicios și cam nervos? Mă va da afară și-mi voi pierde pâinea, se gândea el. Unde mă voi duce? Orfan, fără casă și fără de lucru. Din ce voi trăi? Cine mă va ajuta? Deodată, i-a venit o idee. Străbate piața în fugă; intră în catedrală; se apropie de ieslea în care se afla statuia pruncului Isus; o ia în brațe și-i spune: Pruncușorule Isus, numai tu mă poți ajuta, numai tu și nimeni altul. Pescuiește-mi cheia, te rog! A legat statuia pruncului Isus de frânghia fântânii și i-a dat drumul încet spre adânc. Când a simțit că a ajuns în apă, i-a strigat tare și plin de încredere: Pruncușorule Isus, adu-mi cheia! A început să învârtească roata trăgând statuia afară. Un strigăt de bucurie a făcut să răsune piața; pruncușorul Isus avea în mânuța sa cheia. A luat statuia în brațe și, după ce a sărutat-o cu foc, a dus-o la locul ei în iesle.

Nefericiți sunt părinții care nu găsesc în mânuțele pruncilor cheia fericirii și care nu văd în ochișorii lor nevinovați paradisul!

Dându-ne bucuriile sărbătorilor de Crăciun, avem datoria să-i mulțumim lui Dumnezeu, prin Fiul său, pentru toate.

"Îți mulțumim că ne-ai dat noaptea binecuvântată în care steaua a strălucit deasupra peșterii din Betleem, revărsând lumină mai întâi asupra pașilor noștri care orbecăiau în întunericul păcatului și al ignoranței, fiindcă ceea ce știm despre Dumnezeu, despre noi înșine, despre sensul vieții noastre și despre veșnicie, ne-a învățat lumina acestei stele. Lumina ei ne-a descoperit că Dumnezeu, care a zidit lumea prin atotputernicia sa, iubește pe toți oamenii și pe fiecare în parte cu inimă de părinte, de tată și mamă.

Îți mulțumim, pruncule Isus, nu numai pentru câte ne-ai învățat, dar mai ales pentru ceea ce am primit de la tine: îți mulțumim pentru că ai venit, ne-ai vizitat și te-ai jertfit pentru noi! Ce valoare ar fi avut sufletul nostru, cel atât de des neglijat, de atâtea ori aruncat la gunoi, în noroi, de atâtea ori dat morții păcatului, dacă tu nu te-ai fi născut în peștera săracă și rece pentru a ne arăta valoarea lui? Îți mulțumim pentru fiecare pas pe care l-ai făcut pentru noi, pentru fiecare picătură de sudoare, pentru fiecare lacrimă și pentru fiecare picătură de sânge vărsat pentru noi, îți mulțumim pentru batjocurile îndurate: scuipăturile primite, cununa de spini, pentru rănile sfinte, pentru crucea purtată în locul nostru, pentru infernul morții cu care ai pecetluit prețul sufletului nostru și l-ai mântuit" (Tihamer Toth).

Îți făgăduim, ca semn al recunoștinței noastre vii, că vom păstra nealterată credința noastră în dumnezeirea și omenitatea ta. Vom lupta ca fiecare tratat de pace să poarte pecetea credinței în pacea pe care ne-ai adus-o din cer, ca săbiile să fie topite și prefăcute în pluguri și lăncile în seceri (cf. Is 2,4).

Îți făgăduim că lumea ne va cunoaște că suntem ai tăi de pe dragostea pe care o vom avea unii pentru alții (cf. In 13,35), ca toți să recunoască împlinirea profeției lui Isaia, anume că în împărăția ta pot să trăiască la un loc lupul cu mielul și leopardul cu iedul (11,6).

Îți făgăduim că te vom urma și vom face ca și alții să te urmeze pe calea ce ne-ai arătat-o și care ne duce la viața veșnică.

Pruncule divin, îți mulțumim, îți făgăduim, dar te mai rugăm ceva: să ne lași harul și pacea ta! Fără harul tău nu putem face nimic și fără pacea ta nu ne putem bucura de nimic; fără harul tău nimeni nu poate ajunge în cer spre a-i aduce slavă lui Dumnezeu și fără pacea ta nimeni nu poate fi de bunăvoință pe pământ.

Într-o zi, sfântul Ambrozie dicta lui Paulin, secretarul său, aceste cuvinte: Cristos trăiește în mine; adică trăiește acea pâine vie care a coborât din cer și s-a născut la Betleem, trăiește iubirea sa, pacea, dreptatea, înțelepciunea sa. Putem spune și noi același lucru?

Într-o zi, Petru i-a spus lui Isus: Doamne, iată: noi am lăsat toate și te-am urmat, ce răsplată vom primi? Răspunsul lui Isus a fost prompt și categoric: Adevăr zic vouă, că voi care m-ați urmat, la nașterea din nou a lumii (la înviere), când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel (Mt 19,27-28).

Noi ce am lăsat pentru Isus în aceste zile, ca să ne învrednicim de vreo răsplată la cea de-a doua naștere a lumii? Am lăsat ura? Beția? Înjurătura? Necurăția? Am lăsat un ban pentru un sărac?

Fiecare lasă ceva, după credința vie pe care o are, fiindcă numai aceasta acționează prin caritate (Gal 5,6).

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire