pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Nașterea Domnului

(Liturghia din noapte)

Cristos s-a născut

Deși evanghelistul Luca pune data nașterii lui Isus în zilele când a ieșit porunca de la cezarul August să se facă recensământul Imperiului Roman totuși evenimentul unic al istoriei umane a avut loc în momentul în care a fost profețit și stabilit de Dumnezeu, care a trimis mesagerii săi să confirme acest lucru prin apariția și cântarea lor plină de bucurie: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință!

Din mulțimea de profeții, am ales-o pe cea a lui Daniel, care și el fixează data calendaristică în stil profetic. În capitolul al II-lea al cărții sale găsim alegoria mesianică: o petricică se desprinde de pe vârful muntelui, se rostogolește la vale și, lovind o statuie uriașă ce-i stătea în cale, o sfărâmă în bucăți. Statuia, făcută din patru feluri de materiale: aur, argint, aramă și fier amestecat cu argilă, simboliza imperiile neobabiloniene: medo-persan, grec și roman. Piatra care s-a prăvălit și a sfărâmat statuia s-a prefăcut într-un munte înalt care a umplut pământul. Profetul Daniel lămurește: Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea nici unui popor. Ea va sfărâma și va nimici toate celelalte împărății, dar ea va dăinui veșnic. Și încheie: Dumnezeul cel mare a făcut cunoscut împăratului cele ce se vor întâmpla în viitor.

Cunoscând această profeție, Pascal, marele cugetător francez, face următoarea reflecție: S-a prezis că Isus Cristos va fi mic la început și că apoi va crește; piatra cea mică a lui Daniel.

În capitolul al VII-lea profeția lui Daniel se clarifică și mai mult: Iată că pe norii cerului venea unul ca un fiu al omului; înainta spre cel îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea lui. I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea lui este o stăpânire veșnică și împărăția lui nu va fi nimicită niciodată. Expresia de Fiu al Omului și-a însușit-o Isus, ca un semn al împlinirii profeției. Evanghelistul Matei relatează această expresie de treizeci de ori pentru a demonstra că Isus este Mesia prezis de Daniel.

Punctul culminant al profeției mesianice îl atinge Daniel în capitolul al IX-lea, unde se spune: Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea dreptății celei veșnice, până la pecetluirea vedeniei și profeției și până la ungerea Sfântului sfinților. Cuvântul a pecetlui înseamnă că i s-a pus data precisă. În forma profetică săptămâna înseamnă șapte ani. Deci: șaptezeci de săptămâni înseamnă 70 x 7, adică 490 de ani. De când începe numărătoarea lor? Profetul Daniel precizează și acest lucru: de la emiterea decretului de reîntoarcere și de reconstruire a Ierusalimului și până la un principe Mesia. Decretul este dat de Artaxerxe în anul al șaptelea al domniei sale, adică în anii 458-457 înainte de Cristos. Numărând 490 de ani, începând cu această dată, ajungem la anul 32-33 după Cristos. Dacă știm anul mântuirii, anul morții și învierii, sau, după cum spune profetul: până la ispășirea nelegiuirii și până la ungerea Sfântului sfinților, știm și anul nașterii sale deci cu 33 de ani mai înainte.

Nu numai Cărțile Sfinte l-au prezis, nu numai poporul lui Israel era în așteptarea lui, ci toate popoarele l-au așteptat și la toate popoarele găsim preziceri despre apariția lui Mesia în Palestina. Astfel, istoricul Iosif Flaviu, vorbind despre războaiele dintre evrei și romani, susține că ceea ce i-a îndârjit mai mult la război a fost o profeție echivocă, găsită tot în Sfintele Scripturi, potrivit căreia în acel timp, "unul", provenind din țara lor, ar fi devenit stăpânitorul lumii. Evreii s-au luptat să-l apere, romanii să-l distrugă. Deci: atât evreii, cât și romanii erau conștienți că în acel timp trebuia să apară Mesia. Alți doi mari istorici - Tacit și Suetonius - ne relatează în cărțile lor că popoarele erau în fierbere în pragul secolului pe care noi îl numim primul după Cristos. În opera sa Historiae, Tacit notează: Cei mai mulți erau convinși că se găsește în vechile scrieri ale profeților că Orientul, către acest timp, se va ridica în putere. Și din Iudeea va veni stăpânitorul lumii. Suetonius, la rândul său, povestind viața împăratului Vespasian, scrie: Creștea în tot Orientul vechea și constanta părere că a fost scris destinul lumii că din Iudeea va veni în acea vreme stăpânitorul lumii. Pe de altă parte, astrologia babiloniană, cea mai celebră din lumea antică, nu numai că era și ea în așteptarea lui Mesia provenind din Palestina, dar prezisese exact și data venirii lui. Și, dacă întrebăm arheologia, martora fidelă a istoriei lumii, ne va răspunde și ea că s-a născut Mântuitorul lumii, fiindcă la Ierusalim era un obicei: când apărea un învățător distins al Legii, i se dădea numele de rabi - învățător, iar numele lui era trecut într-un catalog, într-o condică de onoare. Săpăturile arheologice efectuate la Ierusalim au dat la iveală o placă de marmoră pe care sunt trecuți principalii rabini de la templu. Printre ei se află trecut și Isus din Nazaret.

Isus-rabi i-a învățat la templu pe contemporanii săi, dar pe noi ne cheamă mereu la ieslea sa, ca să ne arate cât de mare este dragostea lui Dumnezeu Tatăl față de noi și să învățăm de la dânsul că este blând și smerit cu inima, pentru a găsi pacea, fericirea și liniștea inimilor noastre.

Nașterea lui Isus este o realitate istorică, pentru ca și iubirea noastră să fie o realitate vie, o dovadă, un act oficial al existenței sale în noi, cum o declară apostolul Paul: Cristos trăiește în mine.

Celebrul orientalist englez, sir Rawlingson, a avut toată dreptatea când a afirmat: Creștinismul se deosebește de celelalte religii ale lumii tocmai prin caracterul său istoric. Religiile Greciei, Romei, Egiptului, Indiei, Persiei, ale Orientului în general, au fost sisteme speculative, care nici nu au încercat măcar să-și atribuie o bază istorică. Exact contrariul creștinismului. Cristos s-a născut și s-a integrat în istoria lumii, ca omul să se integreze în viața cea nouă, în viața dumnezeirii, care este iubirea.

Putem susține că suntem creștini adevărați? Suntem dovada vie a nașterii lui Isus? Lăsăm după noi, în istorie, dovada iubirii?

Michelangelo, acest geniu al picturii și sculpturii, a făcut o vizită unui alt mare artist, lui Rafael. Negăsindu-l acasă, a luat o foaie de hârtie și a desenat pe dânsa chipul unui apostol și i-a lăsat-o pe masă. Când s-a întors acasă și a văzut desenul, Rafael a spus: Aici a fost Michelangelo!

Se cunoaște că ne-a vizitat Cristos prin sfânta Împărtășanie? A lăsat în fiecare dintre noi chipul unui apostol?

Pahomie, soldat în armata lui Constantin cel Mare, era păgân. Lupta contra lui Maxențiu. Înaintând cu trupele sale, obosit și flămând, a ajuns într-un oraș din Egipt, aproape de Alexandria. Oamenii, văzându-i în ce hal arată, le-au adus pâine și apă. Pahomie a rămas atât de uimit încât nu-i venea să creadă că este posibil așa ceva. A întrebat: Cine sunt aceștia? I s-a răspuns: Aceștia sunt creștinii. Pahomie s-a interesat de credința lor, s-a botezat și apoi a scris o pagină de aur în istoria Bisericii, a fost viața sfântului Pahomie, plină de minuni apostolice.

Nașterea Domnului trebuie să fie pentru clipa în care noi scriem noi pagini de aur în istoria Bisericii prin viețile noastre sfinte, fiindcă în noi trebuie să trăiască Isus Cristos. Pentru aceasta s-a întrupat și s-a născut în lumea noastră, ca s-o îndumnezeiască. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire