pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a XXXIV-a de peste an - Cristos, Regele Universului

Regalitate și divinitate

Anul liturgic se încheie cu frumoasa solemnitate a lui Cristos, Regele Universului. Isus vrea să se încoroneze cu noi, cu iubirea noastră, cu ființa noastră reînnoită de opera răscumpărării sale și prin noi cu întreaga creație care așteaptă arătarea în slavă a fiilor lui Dumnezeu (cf. Rom 8,19).

Pilat l-a întrebat pe Isus: Așadar, tu ești rege? (In 18,37). Păgân fiind, el nu știa că profeții au prezis că Mesia va fi rege (cf. Is 9,6-7); că fusese vestit în mod solemn de arhanghelul Gabriel că va sta pe tronul lui David (lectura I-a), că magii i-au adus daruri și i s-au închinat ca unui rege divin (cf. Mt 2,2), de aceea Isus însuși îi descoperă lui Pilat adevărul despre regalitatea sa cea nouă care nu-i din această lume (cf. Lc 23,3), dar cum avea să înțeleagă noua regalitate a iubirii acela care căuta să o înțeleagă prin prisma regalităților despotice din această lume? Ceea ce nu a înțeles, arogant fiind, a încercat să ironizeze, dând dispoziție ca pe crucea lui Isus să fie pusă în scris cauza condamnării lui: Isus nazarineanul regele iudeilor. Și, ca toți locuitorii imperiului să-i înțeleagă ironia, înscrisul de pe cruce a fost redactat în cele trei limbi de circulație internațională: latinește, grecește și evreiește. El nu știa că Dumnezeu se poate folosi de propria lui ignoranță pentru a lăsa lumii o mărturie despre unul dintre cele mai mângâietoare adevăruri: Isus Cristos este regele tuturor celor de limbă latină, greacă și ebraică, al tuturor locuitorilor care vorbesc limbajul iubirii de pe pământ și chiar din ceruri, fiindcă prin el și pentru el s-au făcut toate (In 1,3) și din plinătatea lui am primit noi toți har peste har (In 1,16), adică viața nouă.

Dat fiind faptul că puțini oameni înțeleg în ce constă viața nouă în Cristos, puțini sunt acei care îi înțeleg regalitatea, care nu are nimic în comun cu regalitățile lumii acesteia, lume bazată pe o viață învechită de răutatea păcatului, pe acea viață de sustragere de sub autoritatea lui Dumnezeu, pe care Adam și Eva au voit să fie stăpâni prin știința binelui și răului spre a fi nemuritori (cf. Gen 3,5).

Nici chiar lecturile de la Liturgia cuvântului de azi nu ne oferă o înțelegere totală a regalității lui Isus. Ea, fiind o realitate divină, se înscrie în mister. Tocmai datorită faptului misterios al regalității divine, trebuie să fie pentru noi un îndemn de a încerca să pătrundem în acest adevăr, fiindcă, cu cât adevărul este mai misterios, cu atât harul divin este mai îmbelșugat pentru acela care încearcă să-l pătrundă cu iubire.

Lectura I-a din cartea profetului Ezechiel (34,11-12; 15-17) ne sugerează ideea că Mesia va fi rege ca un păstor; el va face dreptate între oaie și oaie, va căuta pe cea pierdută, le va hrăni și le va îngriji pe cele bolnave și le va apăra pe toate.

Lectura a II-a (1Cor 15,20-26-28) pune în evidență regalitatea lui Isus din faptul învierii sale din morți și pe faptul că și-a întemeiat o împărăție pe iubire și o va încredința Tatălui în clipa în care ea va fi eliberată de orice rău, de orice păcat și de urmările acestuia, mai ales de moarte, ca să-și ateste caracterul regal al numelui de Cristos, adică: Cel Uns, după cum profețise psalmistul David: Tatăl ceresc l-a uns cu untdelemnul bucuriei (Ps 45,8), deci cu Duhul Sfânt care este bucuria lor comună și care l-a înviat din morți și-i va învia pe toți acei care vor purta, nu atât numele lui Cristos, de creștini prin Botez, cât mai ales prin ungerea cu untdelemnul bucuriei, cu Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul (Crezul).

Misterios este sensul evangheliei de azi (Mt 25,31-46). Cristos șezând pe tronul slavei sale, înconjurat de îngeri și de strălucire cerească, judecă pe cei buni și pe cei răi, deoarece lui i s-a dat toată puterea în cer și pe pământ (Mt 28,19). Imaginile sunt totuși destul de șterse față de realitatea care va fi. Dar numai atunci va fi? Îl sărbătorim azi pe Cristos, Regele Universului pentru ceea ce va fi atunci? Nu. Cristos este regele vieții noastre în totalitatea ei. El pătrunde cu puterea regalității sale și influențează ființa umană în partea ei cea mai tainică, în inimă, în conștiință, căutând să dea la lumină adevărul, fiindcă pentru aceasta a venit în lume, ca tot acela care va asculta de glasul lui, să se nască din adevăr (In 18,37). Adevărul lui Dumnezeu este iubirea (1In 4,18). Tot cel născut din acest adevăr devine copil al lui Dumnezeu (In 1,12); iar prin iubire Dumnezeu devine totul în toți (lectura a II-a).

Iată sensul regalității divine a lui Isus: vrea să ne naștem din adevărul care este iubire și să devenim liberi (In 8,32), copii în care Dumnezeu este totul prin iubirea sa.

Ne sperie oare faptul că regele Cristos va judeca lumea?

Judecata lumii se face acum. Când omul greșește împotriva adevărului, greșește împotriva iubirii; și când greșește împotriva iubirii, greșește împotriva adevărului. Conștiința, care nu-i altceva decât glasul lui Dumnezeu din suflet, aprobă binele și omul este fericit, condamnă răul și omul este nefericit. La sfârșitul lumii regele Cristos va ratifica judecata din propria conștiință a fiecăruia și o va face publică prin răsplata sau pedeapsa pe care și-a ales-o fiecare acum. Regele Cristos se va afirma atunci ca o cheie pentru înțelegerea istoriei lumii, dând în vileag cauza obscurităților, misterelor, tragediilor vieții de pe acest pământ, toate fiind consecințe ale misterului conștiinței umane; va ratifica numai ceea ce conștiința a judecat, a aprobat sau a condamnat, după cum a profețit Mariei bătrânul Simeon că acesta este pus spre căderea și ridicarea multora din Israel, ba chiar și prin inima ei va trece cu sabia, ca să se descopere cugetele inimii, ale conștiinței (Lc 2,35). Astfel, inima, sediul cugetelor conștiinței noastre, despre care sfântul Augustin afirmă că este altarul lui Dumnezeu din om, trebuie pusă în armonie cu iubirea divină, cu voința lui Dumnezeu, trebuie lărgită pentru a primi iubirea pe care Duhul Sfânt vrea să o reverse (Rom 5,5), spre a trăi viața nouă în Cristos.

Sfânta Ecaterina de Alexandria era atât de frumoasă, atât de înțeleaptă și atât de bogată în virtuți, ba chiar și în cele materiale, încât guvernatorul Maximin Daia s-a hotărât să-și lase propria soție și să se recăsătorească cu dânsa. Numai că Ecaterina avea ca rege al inimii pe Cristos și era hotărâtă a-i sluji cu toată ființa sa numai lui, punându-i la dispoziție și bunurile materiale. Au fost aduși cincizeci de bătrâni înțelepți care să o lămurească, să o convingă să renunțe la Cristos, deoarece, ziceau ei: Un om răstignit nu poate fi Fiul lui Dumnezeu. Numai că Ecaterina le-a dovedit că poate fi prin iubirea nemărginită care l-a adus pe cruce pentru noi; și așa i-a convertit ea pe dânșii, care apoi au acceptat credința. Avem curajul sfintei Ecaterina în apărarea lui Cristos?

O mamă lucra la câmp, nu prea departe de casă, unde își lăsase copilașul în leagăn. Când și-a aruncat privirea, a observat ieșind fum prin geamuri. A fugit peste puteri, ca să ajungă la timp. Când a ajuns, casa era în flăcări. A intrat printre flăcări să-și scoată copilul. La ieșirea din casă, pe obrazul drept i-a căzut jarul din grindă. Și-a salvat pruncul, dar pe față i-a rămas o pată urâtă, pe care avea grijă s-o acopere cu baticul. Mai târziu, peste ani, când fetița ei se întorcea de la școală împreună cu o colegă, văd la un colț de stradă cum vântul dezvelește obrazul urât al unei femei. Colega exclamă: Vai, ce urâtă e! Cine o fi? Să scuipăm în sân, ca să nu o visăm la noapte! Fetiței i-a fost rușine să spună că este mama ei, că i-a salvat viața plătind un preț nespus de greu, ci a zis: Nu o cunosc!

Câtă lașitate! Dar noi suntem mai recunoscători? Știm cine este cel bătut în cuie pe lemnul crucii? Știm de ce este atât de urât la față și cu coroana de spini pe cap? N-am spus de atâtea ori cu Petru: Nu-l cunosc pe omul acesta? (Mt 26,72) Fiecare păcat de moarte este o lepădare de Cristos și fiecare păcat mic este un scuipat aruncat pe fața lui. Și cine poate susține că nu a avut sau nu are păcat?

Ca în ziua de apoi să-l putem urma pe regele Cristos, trebuie să facem parte din ceata celor aleși, a acelora care îl cunosc în sfânta Împărtășanie, îl iubesc, îl slujesc și se străduiesc din toate puterile ca și alții să-l cunoască, să-l iubească și să-l slujească în frații lui, în toți oamenii pentru care el și-a dat viața.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire