pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a XXXII-a de peste an

Înțelepciune

Quidquid agis prudenter agas et respice finem - Tot ceea ce faci, să faci cu prudență și să privești sfârșitul! - spune un dicton latin, pe care l-am ales ca introducere la această predică, deoarece ne dă noțiunea clară a înțelepciunii: de a face toate cu prudență în vederea unui scop precis și nobil. De altfel, se spune în mod obișnuit că prudența este mama înțelepciunii. În toate timpurile a fost cea mai admirată, cea mai iubită și cea mai căutată. Ea potențează toate facultățile omului și-l face personalitate; iar când cineva ajunge în posesia ei încă din fragedă pruncie, se spune că este copil minune și conlucrând cu darul primit, poate ajunge geniu.

Toți oamenii apreciază înțelepciunea, dar puțini sunt acei care se întreabă: Care este izvorul ei? Dar și mai puțini sunt acei care caută înțelepciunea înțelepciunii, fiindcă nu știu că există și așa ceva.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii de seamă au apreciat că izvorul înțelepciunii îl dețin zeii. Exemple avem destule. Printre cei de frunte se află filozofii Platon și Aristotel; pentru Solomon, este Dumnezeu. Toate popoarele au avut oracole și persoane care treceau drept tălmacii înțelepciunii divine. Înțelepciunea venea în preajma omului pe neașteptate și pe diferite căi, cum ar fi din micro sau macrocosmos, din frumusețe, visuri, apariții, fenomene excepționale, minuni, nașteri, revelație etc. Tălmacii înțelepciunii omenești din zilele noastre sunt filozofii, savanții și toți oamenii de știință și de bună-credință. Einstein, de exemplu, toată viața s-a străduit să afle formula care stă la baza întregii creații, pentru a dobândi tot ceea ce se poate ști despre universul material.

În sine, înțelepciunea este una, numai că are diferite domenii de activitate sau forme de exteriorizare.

Lecturile de la Liturgia cuvântului de azi ne transpun pe plan religios, pentru a învăța cum se poate dobândi înțelepciunea atât de mult râvnită.

În prima lectură se aduc laude înțelepciunii atât în sine cât și celui care o caută. Înțelepciunea este strălucitoare și cel care o găsește este fericit în contemplarea ei. Înțelepciunea este promptă la întâlnirea cu omul și cel care o dorește o poate găsi în fiecare lucru din jurul său.

Se spune că Isus mergea într-o zi cu ucenicii săi și pe cale au întâlnit cadavrul unui câine în putrefacție. Ucenicii strâmbau din nas și scoteau în evidență urâțenia lui, mirosul greu pe care îl răspândea în jur și dezgustul pe care îl trezea. Numai Isus a făcut această remarcă: Priviți ce dinți frumoși are! Dacă nu mă înșel, Bossuet a fost acela care predica într-o bună zi în catedrala "Notre Dame" din Paris despre înțelepciunea divină, scoțând în evidență perfecțiunea cu care Dumnezeu a creat toate. După predică a venit la el un ghebos, un cocoșat și i-a zis: Părinte, ați spus că Dumnezeu a făcut toate cu înțelepciune, dar uitați-vă la mine, sunt eu dovada înțelepciunii? Predicatorul i-a răspuns: Dacă Dumnezeu a voit să facă un cocoșat, atunci l-a făcut perfect.

Omul se poate întâlni cu înțelepciunea la tot pasul, dar în fața morții? Nu cumva moartea este dovada lipsei supreme de înțelepciune? Realizăm lucruri minunate ca să aibă moartea ce distruge? Multe sunt minunile lumii, dar cea mai mare dintre toate este omul, spunea Sofocle din antichitate. Capodopera înțelepciunii de pe acest pământ este omul. Oare este făcut pentru distrugere?

Multe lucruri frumoase a spus sfântul Paul credincioșilor din Tesalonic. Toate erau scoase din depozitul credinței și dădeau omului o înțelepciune deosebită. Fiindcă înțelepciunea divină este infinită, Paul n-a reușit, cât timp a stat în mijlocul lor, să le dea decât o mică parte. După ce a plecat din Tesalonic, fericiții credincioși care se bucurau de înțelepciunea evangheliei, au început să regrete pe cei morți, fiindcă nu vor avea parte de fericirea întâlnirii cu Isus Cristos, Înțelepciunea întrupată, când va veni a doua oară, deoarece, intrați în taina morții, ei au intrat și în taina abisală a ignoranței. Sfântul Paul a căutat să le înlăture și această întristare prin adevărul revelat despre învierea morților. Învierea, culmea înțelepciunii, va aduce dezlegarea enigmei din urmă prin nimicirea morții, distrugând abisul ignoranței. Astfel, ființa umană va intra în starea înțelepciunii perfecte.

Acum este perfect acela care primește în sine germenul învierii și-l dezvoltă prin credință, speranță și iubire. Acest germen este cuvântul lui Dumnezeu în toate formele sale de manifestare, dar mai ales cel din kenoza Scripturii, trupului și sângelui euharistic, în însăși Biserica lui Cristos. Dumnezeu ne-a dat, prin cuvântul său, putința de a lucra și realiza propria înviere. Ea nu ne va veni ca un dar, ci ne este dată în germen spre a o realiza în formă matură fiind noi încă în această viață. Învierea este ca nada din undiță: se prinde numai de acela care o prinde.

Sfântul Anton, abate, spunea ucenicilor săi: Grecii, care învață știința înțelepciunii, întreprind călătorii lungi pe mare și pe uscat, îndură multe osteneli și înfruntă mari primejdii pentru a o câștiga; dar pentru virtute, care este adevărata înțelepciune, nu-i de trebuință să mergi atât de departe, nici să înfrunți atâtea primejdii, nu-i de trebuință nici măcar să ieșiți din camera voastră, deoarece o găsiți și acolo. Ba mai mult: împărăția lui Dumnezeu este în voi (Lc 17,21).Despre această înțelepciune vorbește sfântul Paul credincioșilor din Filipi: Toate le socotesc că sunt pagubă, față de înălțimea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul nostru, pentru că m-am lipsit de toate și le privesc drept gunoaie, numai să-l dobândesc pe Cristos (3,3-8).

Pentru a ajunge la înțelepciunea finală, adică la dezlegarea tainei morții, Isus ne îndeamnă să veghem. Vegherea este dovada iubirii. Ce ar zice un mire, ce ar spune nuntașii, ce ar zice toată lumea, dacă alaiul ar ajunge la poarta miresei și ea ar mai dormi încă? Trezită cu greu, ar zice: Așteptați până mă scol, mă spăl, mă îmbrac și apoi voi veni să văd despre ce este vorba. Ce-i atâta grabă? Ce ați zice despre o astfel de mireasă? În mod obișnuit, lumea care cunoaște starea de lene a unor persoane de acest fel, le ironizează prin strigături precum este următoarea:

Hai mireasă de te scoală!

Ieși afară și te spală,

Că soacra te-o scărmăna

Până ce te-o-nmormânta!

Dar ce rușine va fi, dacă Isus va găsi pe cineva dormind și la șaizeci, șaptezeci și chiar mai mulți ani! Din parabola celor zece fecioare (Mt 25,1 ș.u.), care toate au adormit, învățăm că și sfinții, fiind preocupați și de problemele pământești inerente vieții, au avut și ei anumite slăbiciuni, dar au fost prevăzători ca uleiul din candelă, cuvântul lui Dumnezeu, să nu le lipsească niciodată, îl adună în suflet chiar și atunci când nu-l înțeleg, precum adună gospodarul potcoavele vechi și orice bucată de fier etc. sperând că odată îi vor prinde bine.

Toți oamenii sunt conștienți de sfârșitul lor, dar ce puțini sunt cei care și-l pregătesc cu grijă! Dumnezeu vrea ca sfârșitul nostru pământesc și intrarea în veșnicie să fie o sărbătoare de nuntă. Câți se pregătesc? Numai cinci din zece? Cred că mai puțini, fiindcă aproape în majoritate alungă gândul morții ca pe cea mai neagră ispită.

Doi sfinți, Eusebiu și Amian, stăteau pe iarbă. Amian citea Scriptura și Eusebiu asculta, apoi dădea explicațiile necesare. Într-un anumit moment, Eusebiu a fost furat de alte gânduri distractive privind câmpiile întinse. Amian îi cere explicațiile de rigoare. Eusebiu, fiind distrat, i-a cerut să recitească textul. Amian i-a făcut o mică și subtilă dojană, că îl interesează mai mult câmpul decât cuvântul lui Dumnezeu. Eusebiu s-a simțit atât de vinovat și rușinat încât a făcut vot că nu va mai privi niciodată câmpiile și nici stelele cerului. S-a retras într-o colibă în care a trăit timp de patruzeci de ani, cugetând numai la cuvântul lui Dumnezeu.

Mântuitorul nu condamnă fecioarele pentru că au adormit, dar pentru neglijența lor de a-și procura mai mult ulei, pentru lipsa de prudență față de cuvântul Domnului.

Să ne rugăm: Doamne, dă-ne și nouă înțelepciunea celor cinci fecioare prudente, ca să fim copiii-minune ai împărăției tale de pe acest pământ! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire