pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a XXX-a de peste an

Conștiința socială

Nu numai simpla curiozitate, ci și interesul material și spiritual ne determină uneori să ne punem aceste întrebări: Care este cel mai civilizat stat din lume? De pe ce se poate cunoaște gradul de civilizație al unui popor? Cum de a ajuns în acest stadiu înaintea altor popoare?

Răspunsuri sunt multe, dar cred că putem cunoaște gradul înalt de civilizație al unui popor în primul rând de pe conștiința lui socială. Aceasta constituie termometrul exact: cu cât conștiința socială este mai vie, mai activă, mai operativă, mai dreaptă, mai spontană, mai plină de respect, de într-ajutorare etc. cu atât gradul său de civilizație urcă mai sus. Nu bunăstarea materială arată gradul de civilizație al unui individ sau al unui popor, nici ordinea menținută de un sistem polițienesc bine pus la punct. Civilizația constă în felul de viață corect; corectitudine izvorâtă din cunoașterea de sine a fiecărui individ în parte, din caracterul său format pe baza unor principii de viață conforme cu etica bunului simț, care se sprijină pe adevăr, bine și tot ce este frumos. Totalitatea indivizilor ca oameni de caracter dă nota de civilizație, caracterul social al unui popor, în care conducătorii dau dovadă de capacitate prudentă și responsabilitate în luarea de decizii și știu să mențină armonia dintre cetățeni prin promovarea conștiinței despre adevărata libertate.

Cine formează conștiința socială a unui popor de caracter?

În primul rând trebuie să-i dăm dreptate lui Napoleon Bonaparte, împăratul francezilor de odinioară, anume că educația unui copil începe cu o sută de ani înainte de a se naște. În primul rând stau părinții. Dar educația părinților când începe, cu o mie de ani înainte de a se căsători? Tot ce-i posibil.

În al doilea rând trebuie să dăm crezare sintagmei atât de cunoscute, anume că geniul este nouăzeci și nouă la sută transpirație și unu la sută inspirație. Geniul unui popor se naște din muncă, din transpirație. Este drept, nu putem tăgădui rolul muncii în trezirea conștiinței sociale, în formarea omului de caracter și a unei societăți pline de genii, dar nici nu putem afirma că numai ea singură a scos lumea din barbarie. Nu putem tăgădui nici rolul puterii prin care șefii de state s-au impus în fața gloatelor rudimentare și nici rolul geniului uman bazat pe inspirație, cum se spune: Poetul se naște, nu se face, care poate ridica un popor la un stadiu excepțional de cultură; nu putem susține că geniul militar al împăraților romani a stat la baza civilizației apusene din antichitate.

Civilizația cuprinde toate aspectele vieții care determină comportamentul specific al unui popor în orice împrejurare; atât la bine cât și la greu el rămâne același, nu se clatină fiindcă își are temelia pe stâncă, pe religie, pe credința curată izvorâtă din revelație. Din cele mai vechi timpuri se știe că popoarele cele mai credincioase au avut cea mai mare influență asupra promovării conștiinței sociale. Cu toate că poetul nostru de geniu, Mihai Eminescu, a afirmat că cele mai civilizate popoare sunt sau au fost catolice, nu putem susține că numai religia - credința în zei sau într-un singur Dumnezeu - a fost factorul hotărâtor și nemijlocit al conștiinței sociale. Zeii răzbunării și ai războiului (nu-l putem exclude nici pe Iahve ca Dumnezeul oștirilor și care a cerut lui Israel, în decursul Vechiului Testament, nimicirea atâtor popoare?) au constituit un factor de frânare a dezvoltării conștiinței sociale.

În firea omului există și simțul moral natural cel mai simplu, concretizat într-o lege simplă: Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu face! Prima lectură scoate în evidență rolul ei benefic. Unii au încercat să ridice nivelul de civilizație prin promovarea moralei naturale pe care au dezvoltat-o și au codificat-o în așa-zisa morală proletară, rupând-o total de simțul religios din om, de înclinația naturală spre credință. Efectele au fost și sunt dezastruoase.

Dacă omul ar avea numai un scop natural, vremelnic pe pământ, legea ar fi suficientă. Legea talionului a dezvoltat-o prin aceea că i-a recunoscut originea supranaturală: Dumnezeu a pus-o în firea umană și trebuie păzită din respect față de autorul ei. Actul voinței divine de a-l răscumpăra pe om din păcat, de a-l ridica la un nivel superior de viață, implică o morală nouă, bazată pe ceva nou. Voința divină a pus la baza vieții noi morala izvorâtă din iubire; nu dintr-o iubire rudimentară, bazată pe carne și sânge, ci pe forma ei spirituală cea mai înaltă, pe Dumnezeu care este iubire prin esență (cf. 1In 4,8).

Ca un om de caracter, tot așa și un popor de caracter are principii de viață scoase din toate valorile posibile: morale, religioase, politice, economice, filozofice, științifice, artistice etc. precum și din stările de spirit și din sentimentele corect aranjate pe scara valorilor care alcătuiesc psihologia specifică acelui popor. Când fiecare individ, educat fiind, se angajează trup și suflet să respecte, să apere și să mărească suma valorilor în mod liber, bazat pe iubire, putem afirma că acel popor a ajuns la maturitate, are conștiință socială vrednică de invidiat. Interdependența valorilor: religioase, politice, economice, filozofice, științifice etc. pe baza iubirii, constituie forma conștiinței sociale menite să stea la baza împărăției lui Dumnezeu, pe care fiecare om este dator să o ceară insistent în rugăciunea Tatăl nostru, prin invocația: Vie împărăția ta! (Mt 6,10). La aceasta ne îndeamnă Isus: Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate celelalte vi se vor adăuga (Mt 6,33), numai că cele mai multe popoare sunt preocupate de pâinea cea de toate zilele, făcând din Dumnezeu un zeu al pâinii, fără împărăție; și așa, tind să rămână atât fără pâine, cât și fără civilizație.

În lectura a II-a, sfântul Paul ne arată influența binefăcătoare a creștinilor pentru civilizarea lumii păgâne prin credința în învierea lui Isus și venirea lui a doua oară spre a elibera omenirea de mânia viitoare. Apostolul se bucură de comportamentul corect al creștinilor fiindcă, nu numai că pune în evidență demnitatea lor individuală, ci mai ales caracterul colectiv, care devine izvor de revelație, conform dictonului: Vox populi, vox Dei, adică: Glasul poporului este glasul lui Dumnezeu. Când comportamentul poporului se bazează pe iubire, Dumnezeu promovează bunăstarea spirituală prin noi și mari carisme, iar bunăstarea materială cu prisosință, având de unde face colecte pentru cei nevoiași.

Porunca iubirii este prima și cea mai mare.

Este prima, după afirmațiile sfântului Augustin, fiindcă este sufletul tuturor faptelor bune, nu numai că este tare ca moartea, dar mai ales pentru faptul că prin ea, faptele bune cele mai mici devin mari. Exemple avem destule în Sfintele Scripturi, precum un pahar de apă (cf. Mt 10,42). Este cea mai mare fiindcă la judecata universală va fi prima asupra căreia ni se va cere cont și în baza căreia vom primi răsplată sau pedeapsă veșnică (cf. Mt 25,35-43).

Noua evanghelizare își propune să revizuiască viața lumii, în individ și colectivitate, prin prisma nerealizărilor Bisericii din perioada celor două milenii de creștinism.

Plângerea unui sărman orb ne poate spune multe: Orbirea mă făcea neom și mă scotea din rândul semenilor mei. Religia s-a mulțumit să mă pună sub unghiul milei, iar societatea, din comoditate, n-a încercat să treacă dincolo de acest prag (Ion Blăjan, Omul cu ochelari negri). Dacă trupul se mulțumește cu hrană, băutură, îmbrăcăminte, medicamente etc. care provin din mila oamenilor, din acte de filantropie, sufletul are trebuință de mai mult: de iubire.

Și acum vă răspund la întrebarea: Care este cel mai civilizat stat din lume. Este acela care apără pe străini, nu asuprește pe văduve și pe orfani, consideră pe bolnavi drept o binecuvântare, pe bătrâni o comoară de înțelepciune, desființează camăta, corupția, exploatarea omului de către om și mai ales a omului de către stat, nu consideră copilul născut o povară și pe cel nenăscut doar un boț de carne ce poate fi aruncat la câini etc. și toate acestea din cel mai nobil motiv: iubirea, prin care fiecare poate vedea în aproapele său persoana umană drept capodoperă a persoanei divine a Tatălui ceresc.

Domnul să aibă milă de noi, ca noi să avem iubire față de toți! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire