pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a XXVIII-a de peste an

Unirea sfântă

De multe ori și în multe feluri auzim vorbindu-se despre unire, precum: Unirea dă putere; unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește (Vasile Alecsandri, Hora unirii); și cei slabi, dacă sunt uniți, devin puternici (Schiller) etc.

Eforturile și jertfele oamenilor pentru unirea națională au fost și sunt uimitor de eroice. Organizațiile mondiale, care urmăresc unitatea în anumite puncte de vedere, sunt nenumărate. Începând de la ONU și până la OMS, de la Organizația Mondială pentru Protecția Mediului și până la apărarea câinilor vagabonzi, sunt sute și sute de asociații culturale, politice, sportive, economice, religioase și chiar teroriste. Cu toate acestea, dezbinarea, ura, războiul și crima continuă să stoarcă multe lacrimi. Eforturile pentru unire sunt lăudabile, dar insuficiente pentru a învinge coalițiile răului, despre ale căror căpetenii Isus spune că sunt mai înțelepte decât fiii luminii (Lc 16,8).

Domnul ne atrage privirile spre dânsul ca să considerăm miezul teologic, sfânt al unirii dătătoare de fericire. El însuși s-a rugat ca toți să fie una și pentru această unitate și-a dat viața pe lemnul crucii. Privită prin Isus Cristos, unirea este împărăția cerurilor, împărăția lui Dumnezeu, a fericirii totale, prefigurarea împărăției escatologice, fiindcă nimic nu-i mai frumos și mai plăcut decât ca frații să trăiască împreună în dulce armonie (Dt 25,5).

Când profeții anunțau venirea lui Mesia, făceau apel la ideea că atunci Iahve va aduna, nu numai cele douăsprezece triburi ale lui Israel, ci toate neamurile pământului care se vor împărtăși din credința lui Abraham.

Evreii au slujit, prin credința lor centrată în jurul unui singur Dumnezeu, ca nucleu unitar în istoria omenirii, dar când misiunea lor s-a terminat, au fost înlocuiți de Biserica lui Cristos, care a pus bazele unirii pe modelul Preasfintei Treimi, unire rezultată numai din iubire. Din acest motiv, Biserica nu poate fi ea însăși, dacă nu rămâne punte de legătură între oameni, între oameni și Dumnezeu, tot numai prin iubire. Legea iubirii fiind una, așa cum a așezat-o Cristos într-o lege nouă - față de Dumnezeu și față de aproapele - mântuirea, adică ajungerea la starea de fericire veșnică, nu poate avea decât un caracter comunitar și solidar. Numai o colectivitate unită pe principii solide poate fi motiv de bucurie. Baza oricăror principii solide, oricăror legi, trebuie să fie aceeași: iubirea. Banchetul oferit de tatăl fiului risipitor la întoarcerea acestuia oferă satisfacție, înțelepciune, înțelegere, bucurie, admirație, comuniune, siguranță. Banchetul oferit de Irod, bazat pe principiile satisfacțiilor senzuale, oferă crimă, moarte, întristare, lacrimi, teamă, josnicie, regres spiritual și chiar material. Multe și variate sunt întrunirile omenești: ședințe, mitinguri, festivaluri, olimpiade, sportive, turistice etc., dar ce lasă în suflet afară de o amintire efemeră, plăcută sau neplăcută?

Sfântul Paul invită la o întrunire, la un festival al iubirii, al carității. Ce ar fi dacă s-ar organiza festivaluri ale întrecerilor în caritate? Fiecare organizație locală, regională sau internațională să adune și să ofere celor nevoiași lucrurile necesare vieții lor? Cred că am avea, nu amintiri, ci o viață fericită, plină de frățietate, o viață care oferă, nu speranța fericirii, ci unirea ca izvor aducător de fericire. Un festival al carității ar duce la distrugerea egoismului distrugător al unității celor chemați la adevărata viață. De unirea credincioșilor din Filipi, sfântul Paul s-a bucurat mai mult decât de alimentele pe care le-au adunat și i le-au trimis.

Secretul bucuriei de la festivalul carității nu va sta în mâncărurile și băuturile alese, ci în faptul înfrățirii oamenilor, în faptul că toți vor fi conștienți de gradul de rudenie care există între ei. Mulțimea, animată de sentimentul fraternității în Cristos și al paternității divine, care în sine are mai mult decât o putere magică, pe cea a Duhului Sfânt, va fi cu adevărat făcătoare de minuni: va înlătura moartea pe veci, va șterge lacrimile de pe fețele oamenilor și fiecare în fiecare va vedea fața lui Dumnezeu (lectura I-a).

Apostolul Paul își manifestă deschis bucuria pe care o simte datorită filipenilor caritabili, cu toate că el era evreu, iar ei erau proveniți dintre neamurile păgâne, dar uniți prin Botez, adică prin Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt în sânul Bisericii predestinate pentru viața veșnică. Bucuria înfrățirii prin Botez, prin aceeași credință, speranță și iubire de pe acest pământ constituie preludiul fericirii veșnice din sânul Preasfintei Treimi, nu numai din veșnicie, ci chiar de pe acest pământ, așa cum ne spune Mântuitorul: Dacă mă iubește cineva, Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și lăcaș la el vom face (In 14,23). A lupta pentru o cauză atât de nobilă, nu epuizează ființa umană, ci îi dă putere să se bucure de toate, de foame ca și de săturare, de lipsuri ca și de belșug, de sănătate ca și de boală etc. Sfântul Paul spune clar că el renaște la o viață nouă în măsura în care poate experimenta caritatea lui Cristos din comunitatea sa.

Ne înălțăm la cer escaladând pământul, apreciind fiecare treaptă și făcându-ne treaptă pentru fiecare frate. În aceasta constă chemarea noastră la nunta Mielului. Invitația este întotdeauna un motiv de bucurie, sau, așa ar trebui să fie. Chiar când cineva ne invită să-l ajutăm la o muncă grea, trebuie să ne bucurăm pentru faptul că suntem socotiți folositori, utili, că avem o valoare care nu trece neobservată, că cineva are încredere în noi, că investește în noi un gram de aur, un dram de iubire. Cu atât mai mult pare absurd comportamentul celor invitați la nuntă care au ucis pe cei care i-au chemat. Dar, dacă ne-am cerceta pe noi înșine în lumina harului, am vedea câte absurdități găsim în viața noastră de fiecare zi. Cine nu știe că beția, ura, mânia și răzbunarea sunt surori cu nebunia? Și? Cine nu știe că blestemul, înjurătura, vorbele murdare sunt rostite de bădărani? Și? Iată absurditatea multora dintre noi: trăim majoritatea vieții ca nebunii, conduși de fantezii murdare și nu de idei logice; omorâm în noi înșine tot ceea ce este sfânt, bun, drept, frumos, curat, cinstit, divin, prin îngrămădirea unor păcate peste altele. Culmea nebuniei: avortul. Ființa umană care se zămislește în sânul matern constituie întotdeauna o chemare la nuntă. Și? Uneori chiar mamele criminale, ca să nu apară ca niște ființe absurde și degenerate în sentimentele lor materne, își ascund păcatul sub vălul evlaviei, al religiozității, dar la judecata lui Dumnezeu vor apărea fără haină de nuntă, vor apărea ca o insultă adusă vieții, ca un refuz adus lui Isus care a spus: Cine primește pe unul dintre aceștia mici în numele meu, pe mine mă primește (Mc 9,37). De aceea, pedeapsa rezervată lor - legarea mâinilor și a picioarelor și aruncarea în întunericul de afară - va fi mai mare decât a ucigașilor din parabolă.

Iată cele trei pedepse ale celor excluși din împărăția lui Dumnezeu, care vor ști ce este fericirea, dar nu o vor gusta din cauza caracterului lor egoist: 1) vor fi legați la mâini și la picioare, adică reduși la neputința totală de a mai avea comuniune cu alții; 2) aruncați afară, se vor simți izolați de întreaga creație, nici măcar un câine nu va veni să le lingă rănile ca lui Iob aruncat pe grămada de gunoi; 3) în întuneric, adică vor fi mereu apăsați de propria povară a conștiinței care îi va determina să plângă și să scrâșnească din dinți ca disperații. Abisul întunecat al singurătății și diversitatea chinurilor: lupta cu sine pentru a se nimici total, pentru a se întoarce în nimicul din care au fost creați și incapacitatea de a se anihila etc. toate vor degenera în ură împotriva celor din iad, din rai, din purgator și de pe pământ. Nu este roz deloc gândul celor păcătoși când își zic: Ei, și ce dacă mă voi duce în iad? Acolo nu sunt tot oameni? Ce vor face ei, voi face și eu! A fi dat afară, legat la mâini și la picioare, înseamnă singurătate și neputință totală. Vai celui singur (Qoh 4,10), spune Scriptura.

Adunați pentru jertfa Mielului, sfânta Liturghie ne dă dreptul la nunta Mielului.

Am acceptat invitația cu intenția cea bună? Avem haina de nuntă?

Iată, spune Domnul, eu stau la ușă și bat; dacă cineva aude glasul meu și-mi deschide, voi intra la el și voi cina cu el și el cu mine (Ap 3,20). Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire