pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a XXIII-a de peste an

Corijarea frățească

Dragostea față de aproapele este o lege generală. Ea cuprinde o mulțime de aspecte ale vieții. Lecturile de azi se încadrează în această lege, dar se axează pe un aspect parțial: datoria de a dojeni pe cel care greșește.

Din lectura I reținem: Dacă tu nu vei dojeni pe cel păcătos, sângele lui îl voi cere din mâna ta. În legătură cu această datorie, Isus spune: Dacă îți va greși fratele tău, mergi și-l mustră. Din felul în care sfântul Paul privește lucrurile aflăm că păcatul nu este slăbiciune, ci îngroparea propriilor talente, în loc de a le distribui. Azi, de exemplu, ne arată că în contul iubirii nu am pus niciodată destul, ci mereu rămânem datori. Unul dintre talanți, (sau talentele) pe care îl are fiecare om și îl poate pune în contul iubirii, este dojana frățească. Legea iubirii creștine o mai putem formula și așa: Dacă mântuiești pe altul, te mântuiești; dacă nu mântuiești pe altul, nu te mântuiești nici pe tine însuți.

Dojana frățească este de două feluri: una care obligă din dreptate și alta din iubire. Prima este aceea la care sunt ținuți toți acei care au primit o autoritate și o putere de la Dumnezeu asupra altora, cum sunt: părinții, tutorii, stăpânii, superiorii bisericești, autoritățile civile etc. A doua obligație de a dojeni - din iubire - privește pe toți oamenii, de orice condiție sau stare. Despre aceasta vom medita în minutele următoare, fiindcă ea apare clar din Liturgia cuvântului.

Toți sunt de acord că superiorii sunt datori să dojenească pe supușii lor când greșesc și, dacă nu o fac, în fața lui Dumnezeu se fac vinovați de păcate străine, de cele ale celor pe care nu au căutat să-i corijeze.

Când este vorba de a dojeni pe alții, față de care cineva nu are nici o responsabilitate legală, se găsesc o mulțime de scuze prin care cineva își declină competența.

Datoria corijării aproapelui izvorăște din însăși firea omenească. Toți avem aceeași natură și toți suntem datori să luptăm pentru apărarea ei. Păcatul, fie el oricât de mic și de ascuns, nu dăunează niciodată numai unuia singur, ci întotdeauna are urmări triste și asupra altora, mai ales asupra Bisericii lui Cristos, fiindcă fiecare este un mădular al unui întreg. Un singur dinte de la rotița unui ceasornic de este rupt, strâmb sau uzat, este suficient ca să nu mai arate ora exactă.

Datoria de a corija pe aproapele când greșește își are rădăcina mai ales în învățătura lui Isus: Dacă îți va greși fratele tău, mustră-l! fiindcă orice greșeală pune în joc onoarea Tatălui ceresc și respectul față de aproapele.

Regele Cresus, fiind bătut de Cirus, a fost prins și un soldat a ridicat sabia asupra lui ca să-l ucidă. Fiul lui Cresus, deși era mut, înspăimântat că tatăl său va fi omorât, a depus un efort atât de mare încât i s-a rupt legătura limbii și a strigat: Oprește-te, nenorocitule! Nu lovi! Este tatăl meu. Efortul apărării tatălui i-a redat glasul. Noi vom dobândi glasul îngerilor, dreptul de a cânta în împărăția lui Dumnezeu, în măsura în care ne vom strădui să-i apărăm onoarea dojenind pe cei care îi încalcă legile.

Dar nu numai onoarea lui Dumnezeu ne cere aceasta, ci și respectul și dragostea față de aproapele. A spune cu nelegiuitul Cain: Sunt eu oare păzitorul fratelui meu? (Gen 4,9), înseamnă a ne atrage blestemul lui Dumnezeu. Mântuirea sufletului este supremul bine al omului. Dar, a-l lăsa pe cineva să meargă spre osândă constituie suprema răutate, suprema lipsă de iubire.

Este adevărat că a-l dojeni pe aproapele este un lucru penibil, dar greutatea nu-i motiv suficient pentru omiterea datoriei, ci impune doar găsirea mijloacelor necesare de îndulcire a dojanei. Sfântul Toma de Aquino spune că dojana este totdeauna îndulcită când este făcută cu iubire și nu cu patimă, fiindcă iubirea dă înțelepciune și prudență. Dojana frățească bine făcută cu dragoste este deosebit de folositoare, ne asigură sfântul Paul. Este folositoare în primul rând celui care o face: Cel ce va întoarce pe păcătos de la calea cea rea, va acoperi multe păcate; și apoi celui dojenit. Sfatul sfântului Augustin este acesta: Iubește și fă ceea ce-ți place! Dacă taci, taci din dragoste; dacă vorbești, vorbește din dragoste; dacă îl corijezi pe cineva, corijează-l din dragoste; dacă ierți, iartă din dragoste! Să ai în inimă rădăcina dragostei, fiindcă din această rădăcină nu poate odrăsli decât binele!

Renumitul medic De Borg, întorcându-se odată de la un bolnav, a trecut printr-o pădurice. Un tânăr îi ieși în cale cu pistolul în mână, somându-l să-i dea banii. Medicul, fără a-și pierde cumpătul, a scos banii și i-a dat, zicându-i cu bunătate: Prietene, de ce te ocupi cu această meserie atât de urâtă, care, mai devreme sau mai târziu, te va duce la ștreang și apoi, gândește-te, vei fi pedepsit și de Dumnezeu. Nu te gândești că odată va trebui să mori? Nu-ți pasă de sufletul tău? Ești botezat și vei ajunge de rușine atât pe pământ cât și dincolo. Tâlharul a pus capul în pământ și a plecat. După șapte ani, pe când De Borg se afla într-un oraș, simți o mână pe umăr. Întorcându-se, a văzut un domn bine care l-a salutat cu gentilețe și l-a poftit acasă la el. Acceptând, a găsit o casă bine pusă la punct, soția cu pruncul în brațe îi poftește la masă. Înainte de a se așeza, stăpânul casei cade în genunchi la picioarele medicului zicând: Stimate domnule, ceea ce vedeți aici, după Dumnezeu, vă datorez. Vă mai amintiți de acel sfat dat unui tâlhar care v-a luat banii acum șapte ani în urmă? Eu sunt. Poate v-aș fi ucis, dar acele cuvinte pline de dragoste nu le-am uitat niciodată; ele m-au întors la Dumnezeu. După ce i-a restituit suma, au luat masa împreună plini de fericire. Nu este minunat?

Dar nu trebuie să credeți că în toate ocaziile, în care vedeți pe cineva greșind, trebuie să dojeniți. În multe cazuri nici nu este prudent de făcut această dojană.

Suntem scutiți de a dojeni pe cel care greșește când nu avem toată certitudinea că acela a săvârșit greșeala, fiindcă i-am da motiv de supărare și de tulburare din cauza unor bănuieli închipuite și neîntemeiate. Ca să merite dojană, greșeala trebuie să fie mare, sau chiar dacă este mică în cazul în care ar fi scandal mare. Nu este prudent a face dojană mare pentru greșeală mică sau nesigură.

Mai suntem scutiți de această datorie când dojana ar fi zadarnică, spre exemplu unui om beat, unuia care deja s-a corectat sau altuia care deja a fost dojenit.

Cu atât mai mult ne putem dispensa de această datorie când avem o siguranță morală că, în loc să-i fie de folos, ar provoca un rău mai mare.

Dacă de multe ori dojana este inutilă, rugăciunea făcută pentru convertirea păcătosului este de mare folos, fiindcă, spune Isus: Dacă nu ascultă nici de Biserică, să-ți fie ca un păgân și un vameș, adică impune o grijă și mai mare, o iubire și mai înflăcărată, asemenea cu cea a lui Cristos însuși, care a venit să caute și să mântuiască prin propriul sânge ceea ce era pierdut, cerându-se o jertfă deosebită.

Dacă totuși mustrarea este necesară pentru a apăra cinstea lui Dumnezeu sau reputația aproapelui, ori pentru a împiedica scandalul, nu trebuie să o lăsăm nici în cazul în care nu am avea nici o speranță că îi va fi de folos celui dojenit, dar va fi de folos acelor persoane care sunt martore la delict.

Simpla frică de a supăra pe aproapele sau de a-l întrista nu constituie o scuză valabilă. Mă bucur că v-am întristat, zice sfântul Paul Corintenilor, nu pentru întristare, dar pentru că întristarea v-a adus la pocăință (2Cor 7,9).

Dacă pentru o dojană făcută din iubire vom avea de suferit, să ne amintim de cuvântul lui Isus: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este împărăția cerurilor (Mt 5,10).

Ca dojana să aibă efect, cel ce o face trebuie ca el însuși să fie vrednic de laudă, fără greșeala dojenită.

Să-l rugăm pe Domnul să ne învețe această formă dificilă a dragostei, care știe să corijeze fără să descurajeze, care știe să lupte fără să ofenseze, știe să vindece prin atotputernicia lui divină pe toți acei pe care nu-i pot vindeca slabele noastre mustrări. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire