pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a XXII-a de peste an

Renunțare și alegere

Isus a venit să ne arate, pe lângă fericirea veșnică ce ne este pregătită în cer, calea fericirii sfinte de pe acest pământ în care constă începutul împărăției lui Dumnezeu. Este adevărat, Mântuitorul numește această cale îngustă. Ne întrebăm: Care este și de ce este îngustă calea?

Profetul Ieremia voia să renunțe la misiunea sa de propovăduitor al legii și al cuvântului lui Dumnezeu, deoarece întâlnea peste tot numai împotrivire. Ispita a devenit un foc chinuitor. Cum a scăpat? A cumpănit lucrurile și a ales în cunoștință de cauză să-i slujească numai Domnului. Alegerea aceasta i-a adus fericire și în necazurile pe care le-a întâlnit.

Sfântul Paul arată credincioșilor din Roma că renunțarea la plăcerile trupești nu constituie adevărata cale care duce la desăvârșire și la fericire, ci alegerea ca, spre slava lui Dumnezeu, trupul să fie oferit ca o jertfă vie, sfântă și plăcută Domnului.

Isus anunță ucenicilor necesitatea de a merge la Ierusalim ca să pătimească multe și să fie ucis. Petru nu înțelege această necesitate a suferinței și mai ales a morții, deși Mântuitorul le pusese în legătură indisolubilă cu învierea. Cum spune proverbul: Să nu dai cioara din mână pe cea din par, așa și el: socotea că Isus ar face mai bine să-și apere viața pe care o are, decât să renunțe la dânsa pentru cea pe care nu o are. Era logic în gândirea sa umană. Era necesar ca el să intre în logica divină a iubirii. Isus îl dojenește cu cea mai mare asprime: Pleacă, satano, că nu cugeți cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Prudența umană este lașitate în fața iubirii divine. Prudența renunță; iubirea alege. Isus nu renunță la viață și la fericire prin suferință și moarte, ci alege învierea, alege culmea fericirii, iar în fața ei suferința de câteva ceasuri și moartea nu contează, învierea este veșnic fericită și izvor de fericire pentru cei care cred își riscă vremelnicia pentru veșnicie. Cristos este calea; ea este îngustă aici, fiindcă tot pământul este îngust față de împărăția cerească, dar el îi invită pe ucenici să-l urmeze și se vor convinge.

Renunțarea este dureroasă fiindcă este rodul unei constrângeri, pe când alegerea făcută cu credință, cu speranță și mai ales cu iubire, este plină de fericire, fiindcă este rodul libertății. Iată această învățătură ilustrată printr-un exemplu. Eu, sau oricare dintre noi, dau cu împrumut o sumă mare de bani unui om oarecare. Acesta îmi dă garanția cuvântului său că mi-i va restitui după o lună. În loc să mi-i restituie, vine și se plânge că îi mai trebuie o sumă oarecare. Îi mai dau și de data aceasta. Își dă din nou cuvântul că îmi va restitui toți banii peste o lună. Dar peste o lună vine să-mi ceară alții. Nu-i mai dau și îi cer să-mi restituie suma totală. Se plânge că nu are, dar să-l mai aștept. Îl caut și observ că se ferește din calea mea. I-am cerut o dată, de două ori, de trei ori și, în cele din urmă, am renunțat la acei bani... Ori de câte ori voi întâlni acea persoană, un ghimpe îmi va înțepa inima și nu o voi privi cu drag. Dar să iau lucrurile altfel! Vine omul și-mi cere în împrumut o sumă de bani. Eu îi dau, nu cu împrumut, ci aleg să fac o faptă de caritate, îi dau de pomană o dată, de două ori, de câte ori pot. Ori de câte ori mă voi întâlni cu acea persoană, inima mi se va umple de bucurie pentru că am avut posibilitatea să fericesc pe cineva, care mă va saluta cu zâmbetul pe buze și cu toată dragostea.

Domnul, spre a ne face fericiți, ne cere să ne dăruim lui, să-l alegem pe dânsul înaintea tatălui, mamei, fraților și surorilor, ne cere să ne dăruim în totalitate: trup și suflet pentru totdeauna, adică să-i păzim poruncile din iubire.

Iar ca dăruirea noastră să nu devină obiect de mândrie, sau de dispreț față de cei care nu ne urmează, trebuie să învățăm ceva și din pățania lui Petru. Când Isus l-a pus piatră de temelie a Bisericii, în loc să răspundă alegerii pline de iubire a lui Isus cu alegerea sa plină de recunoștință, crede că Isus i-a devenit datornic pentru că i-a dat răspuns corect la întrebarea despre ce spun oamenii că este el și prin urmare, ar trebui ca Isus să asculte și de învățătura lui de a nu merge la Ierusalim pentru suferințe și moarte: Să nu ți se întâmple ție acestea! Dojenit atât de aspru, impresionat până în adâncul sufletului că Isus, atât de blând poate să dojenească atât de greu, Petru cade pe gânduri și meditează profund, ca să afle unde este greșeala pe care a comis-o. Nu va înțelege diferența dintre renunțarea pe care el a propus-o lui Isus și alegerea pe care acesta a făcut-o decât după coborârea Duhului Sfânt, care îl va umple de înțelepciune, înțelegere, știința celor de mai mare valoare și de puterea de a alege, asemenea lui Isus, voința Tatălui. Isus a voit să aleagă moartea? Nu, el a ales voința Tatălui și implicit toate cele legate de împlinirea ei. Mântuitorul însuși subliniază această dăruire total liberă. Privind din exterior, am fi înclinați să spunem că și-a impus o moarte violentă; dar în realitate suntem în fața unui dar al vieții, făcut cu deplină cunoaștere și libertate. El dăruiește din proprie inițiativă această viață pământească, pe care nimeni nu este în măsură să i-o ia (In 10,18). Cu atât mai mult se cuvine ca noi să oferim ceea ce putem pierde, să alegem viața pe care cel care ne-a dat-o, Dumnezeu, ne-o poate lua. Să o dăruim, ca să primim în dar viața nouă prin înviere. Acest fel de alegere constituie o cale îngustă, fiindcă sunt foarte puțini acei care o înțeleg și riscă să meargă pe dânsa.

Cât de mult suferă în zadar cei care renunță la Dumnezeu, la credință și la viața sacramentală, nădăjduind că își vor găsi fericirea în cele lumești, trecătoare. Suferința lor o putem deduce din unele expresii ale unor cunoscuți necredincioși precum Haine, Voltaire, Lenau și alții.

A trăi este a suferi; întreaga lume este un spital imens și medicul este moartea, zicea Haine cu tristețe.

Ce este viața veșnică, nu știu, dar că viața pământească este o farsă proastă, o știu bine, spunea Voltaire cu mândrie descurajantă.

Cel mai fericit dintre toți este cel care moare de copil, zicea Lenau cu un dram de deznădejde.

Coppée, renumitul scriitor francez, a căutat în zadar fericirea fără Dumnezeu. Ajungând aproape la disperare, și-a recăpătat credința pe patul de suferință și a mărturisit: Viața (fără Dumnezeu) este ca o ceapă, dacă o tai, începi să plângi.

Chopin, mare compozitor, pe patul de moarte, sărutând crucifixul, a spus: Abia acum sunt la izvorul fericirii.

Toți acei care știu să-l aleagă pe Isus, aleg fericirea, viața, învierea.

Alegerea învierii este o condamnare la moarte a egoismului și o înscriere în logica lui Dumnezeu. În fiecare dintre noi este un Petru care protestează la această condamnare la moarte a amorului propriu. Chemarea noastră de azi stă în a ne converti la logica lui Dumnezeu prin Isus Cristos, el fiind logica supremă a iubirii.

Când preotul a intrat în camera unde sfânta Tereza a Pruncului Isus era în agonie și a încercat să o îmbărbăteze pentru a accepta renunțarea la această viață, ea i-a răspuns: Părinte, nu-i nevoie de resemnare decât pentru a trăi. Să mor, mă bucur, deoarece însuși Isus îmi va veni în întâmpinare. Și când cineva se află cu Isus, nu moare, ci intră în viață.

Alegând pe Isus, sfântul Ignațiu de Antiohia a spus: Pot veni asupra mea: focul, crucea și fiarele sălbatice; de mi s-ar sfărâma oasele, de mi s-ar sfâșia trupul, de mi s-ar chinui până și sufletul, toate le voi suferi, numai să pot vedea într-o zi pe Cristos.

Sfântul Augustin predica tuturor credincioșilor din Hippona. După ce le-a arătat iubirea și bunătatea lui Dumnezeu pe de o parte și răutatea păcatului pe de altă parte, le pune această întrebare: Dacă voi ați aduna toate comorile lumii, toate plăcerile, toate bunurile pământului, pe de o parte, iar de partea cealaltă ar fi Dumnezeu și voi ar trebui să alegeți, ce ați face? Un strigăt puternic a umplut biserica: Piară bunurile lumii! Nouă să ne rămână Dumnezeu!

Dar noi?

Sfântul Paul ne spune pe cine și de ce să alegem pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu însuși, în nemărginita sa iubire, ne-a ales pe noi înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți, să fim instrumente vii care să-i cânte gloria sa pentru toată veșnicia (cf. Ef 1,4.12). Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire