pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Nașterea Domnului

(Liturghia din noapte)

Să ne bucurăm: Cristos s-a născut

Bucurie mare vă vestesc pentru tot poporul: Astăzi vi s-a născut Mântuitorul, spun îngerii păstorilor în noaptea sfântă de Crăciun.

Nu există bucurie fără iubire, ne spune papa Ioan Paul al II-lea (Dies Domini nr. 69).

Bucuria nașterii Domnului este pentru tot poporul, pentru întreaga lume, pentru noi.

Nu există bucurie fără iubire. Ca tot poporul să-l iubească și tot omul să-l cunoască, Isus ne-a adus tuturor mântuirea, adică iertarea păcatelor, lipsa noastră de iubire față de Tatăl care ne-a creat. Ca să-l putem iubi ne-a adus o viață nouă în sine - divino-umană - pe care vrea să ne-o împartă la Betleem - Casa Pâinii - prin Euharistie.

Ca noi să ne bucurăm din toată inima, trebuie să-l iubim pe Tatăl care ni l-a trimis pe Fiul; trebuie să-l iubim pe Fiul fiindcă s-a făcut fratele nostru, ca să ne ia de pe suflet povara păcatelor; trebuie să-l iubim pe Duhul Sfânt care l-a zămislit pe Emanuel-Dumnezeu cu noi în sânul Fecioarei Maria din Nazaret; trebuie să o iubim pe Mama-Fecioară care ne-a născut un frate unic, Fiul unic al Tatălui ceresc; trebuie să-i iubim pe îngerii care ne-au adus vestea cerească; trebuie să-i iubim pe păstorii care au voit să ne împartă tuturor fericirea lor!

Auzind de renumele sfântului Toma de Aquino, doi rabini au venit la el și l-au întrebat: Oare Mesia a venit cu adevărat? Fiindcă rabinii cred în scripturile Vechiului Testament, sfântul Toma le-a deschis Cartea Sfântă și le-a arătat cum patriarhul Iacob, simțind că i se apropie sfârșitul vieții, a chemat pe cei doisprezece fii ai săi și i-a binecuvântat pe fiecare în parte. Binecuvântându-l pe Iuda, a spus că el și neamul său vor stăpâni peste poporul ales până la venirea lui Mesia. Atunci își va pierde domnia (cf. Gen 49,8-12). De fapt, la nașterea lui Isus, vița lui Iuda și-a pierdut domnia. Regele Irod nu mai era evreu, ci idumeu, de neam barbar; furase tronul asmoneilor, ultimii domnitori din neamul lui Iuda. Așa că poporul evreu a putut spune lui Pilat adevărul curat, atunci când a cerut moartea lui Isus: Nu avem alt rege decât pe cezar (In 19,15).

Altă dovadă: când poporul evreu a fost dus în robia babilonică și împăratul Nabucodonosor a distrus templul din Ierusalim, profetul Daniel a prezis că Mesia va veni la împlinirea marelui jubileu de 500 de ani cu aceste cuvinte: Să știi și să înțelegi că de la ieșirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului și până la Cel-Uns - Cel Vestit - sunt șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni (Dan 9,25). Adică după o perioadă de nouă jubilee (anul jubiliar era anul 50) va urma marea bucurie a jubileului 500, când va veni Mesia. Socotind anii profețiți de Daniel, ajungem la perioada când s-a născut Domnul.

Sfântul Toma, referindu-se la profeția lui Isaia - Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și vor chema numele lui Emanuel (7,14) - le spune că aceasta s-a împlinit în Maria, fecioara din Nazaret, mama lui Isus. Profetul Mihea, la rândul său, spune: Și tu, Betleeme, mic ești între orașele de căpetenie ale Iudeii, dar din tine va ieși propovăduitorul care va conduce pe poporul meu Israel (5,2). Iată, le spune sfântul Toma, Cărțile voastre Sfinte adeveresc faptul că Mesia s-a născut și că el este Cristos. Pe cine mai așteptați? Alt Mesia nu va veni. Rabinii au plecat tot cu îndoiala în suflet, dar apoi au cugetat mai mult la cele spuse de sfântul Toma de Aquino, au cercetat Scripturile și s-au convins de marele adevăr al venirii lui Emanuel. Fericirea lor a fost deplină când au primit Botezul.

Marele cugetător francez, Blaise Pascal, susține: Cea mai însemnată dintre dovezile lui Isus Cristos o prezintă profețiile. De ele s-a îngrijit Dumnezeu cel mai mult, căci evenimentul care le-a împlinit e un miracol ce dăinuie de la nașterea Bisericii până la sfârșit. De asemenea, Dumnezeu a făcut să apară profeți timp de 1600 de ani, iar vreme de 400 de ani după aceea a răspândit toate aceste profeții prin toți iudeii, care le duceau prin toate colțurile lumii. Iată care a fost pregătirea pentru nașterea lui Isus Cristos, a cărui evanghelie trebuind să fie crezută de toată lumea, a fost nevoie nu numai să existe profeții pentru a o face crezută, ci și ca aceste profeții să ajungă în toată lumea, pentru a o face îmbrățișată de toată lumea (Misterul lui Isus, Ed. Dacia, Cluj 1998, nr. 142).

Putem spune cu toată bucuria: Cristos s-a născut cu adevărat!

S-a născut și a venit să ne aducă foc din cer și nu dorește altceva decât ca acesta să se aprindă și să ardă (cf. Lc 12,49). Focul este însuși Duhul Sfânt, este iubirea, este a treia persoană divină. El a plutit deasupra apelor la începutul creației și a făcut să apară viața (cf. Gen 1,2). În Adam a pus viața superioară în care s-a putut oglindi Dumnezeu însuși. Păcatul a făcut ca în această viață să apară un gol, o prăpastie între Dumnezeu și om. Isus s-a născut ca să umple golul cu viață: Am venit ca oițele mele să aibă viață, spune Mântuitorul (In 10,10). Pentru această viață Isus însuși se dă oamenilor ca hrană: Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi (In 6,54).

Afirmă Isus mai departe despre venirea sa următoarele: Am venit pentru a face judecată, ca cei fără vedere să vadă, iar cei ce văd să devină orbi (In 9,39). A face judecată nu înseamnă a judeca lumea, ci a da lumii înțelepciunea divină, judecata dreaptă; înseamnă a da omului cele șapte daruri ale Duhului Sfânt: înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, puterea, știința, evlavia și frica de Dumnezeu. Spunea cineva, nu de mult: Cine o face pe marele, pe adultul, pe raționalistul, pe filozoful, pe savantul în fața Dumnezeului său care se face prunc, nu va înțelege nimic din taina Întrupării (Cantalamesa). Umilința stă la temelia înțelepciunii.

Am venit în lume ca să fiu lumină. N-am venit să judec lumea, ci să o mântuiesc, spune Isus mai departe (In 12, 46-47). Isus este lumina noastră pentru a-l înțelege pe Tatăl. Ceea ce este invizibil în Fiul este Tatăl și ceea ce este vizibil în Tatăl este Fiul, afirma sfântul Irineu. Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul său, prin care a creat lumea, spune autorul Scrisorii către Evrei (1,1-2). Prin Isus cunoaștem glasul Tatălui, cunoaștem opera sa în centrul căreia l-a așezat pe Fiul său. Nu numai că noi nu-l cunoaștem pe Dumnezeu decât prin Cristos, afirmă Pascal, dar nu ne cunoaștem nici pe noi înșine decât prin Cristos (o.c., nr. 197). Pot spune că mă cunosc pe mine însumi prin Cristos, ca să pot spune cu sfântul Paul: Trăiesc eu, dar nu mai trăiesc eu, Cristos trăiește în mine (Gal 2,20)?

În fața lui Pilat, Isus dă această mărturie despre venirea sa în lume: Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume: să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu (In 18,37). Ce este adevărul? ne întrebăm cu Pilat. Adevărul ni-l spune același autor pe care l-am mai citat de câteva ori în această predică, Pascal: Întruparea arată omului mărimea mizeriei sale prin măreția remediului de care a fost nevoie (o.c., nr. 155). Se întreba psalmistul, cu privire la mărimea abisală a păcatului: Greșelile cine le va pricepe? (Ps 18/19,13). Dacă mintea nu poate pătrunde în abisul păcatului, nu poate înțelege nici abisul smereniei lui Isus, care s-a oferit drept remediul păcatului. Adevărul este că Isus a venit să ia asupra sa abisul păcatelor noastre.

Dacă pentru un ateu ca Jean Paul Sartre semenii sunt infernul, pentru noi trebuie să fie un mesaj paradisiac, ca și pentru George Bernanos, pe care îl putem descifra cu puțină iubire.

Doamne, Isuse, care ai venit între noi și ne-ai adus: foc din cer, viață veșnică, pe Duhul Sfânt cu darurile sale, lumina cea adevărată, adevărul și dumnezeirea ta, ce ne ceri în schimb?

La îndemnul Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea - Nu vă temeți să-i dați lui Cristos timpul vostru! (Dies Domini nr. 7) -, Isuse, prunc dumnezeiesc, îți oferim toți anii vieții noastre, ca să domnești în inimile noastre și să le faci mai umane, să ne faci domni.

Întind brațele către Eliberatorul meu, care, fiind prezis vreme de 4000 de ani, a venit să sufere și să moară pentru mine pe pământ, în timpurile și împrejurările prezise, și, din mila sa, aștept în pace moartea, în speranța de a fi unit pe veci cu el, și totuși trăiesc în bucurie, fie că am parte de binefacerile pe care mi le oferă, fie că am parte de relele pe care mi le trimite spre binele meu și pe care m-a învățat să le îndur prin propria pildă (Blaise Pascal, o.c., nr. 277).

Mândrie, ieși din mine! strigă marele Bossuet, vino și plesnește de rușine în fața ieslei!

Să-i dăm lui Isus păcatele noastre și el ne va da nevinovăția sa!

Se mai poate folosi următorul exemplu: Pe când era copil și se juca în fața casei părintești, Ferdinand, adică sfântul Anton de Padova de mai târziu, a auzit bătăi în poartă. A alergat să vadă cine este. În fața porții a văzut un copil de vârsta lui, de o frumusețe uimitoare, cu o traistă de cerșetor pe umăr. Ce dorești? l-a întrebat Ferdinand. Drumețul a pus traista jos, a desfăcut-o și l-a invitat să privească înăuntru, zicându-i: Iată ce vreau! Vreau inima ta. În traistă avea o mulțime de inimi roșii, parcă vii și strălucitoare. Dar cine ești? l-a întrebat Ferdinand. Nu-i nevoie să-ți spun, a zis micul cerșetor de inimi, fiindcă mămica ta ți-a vorbit de multe ori despre mine, și, strângându-și traista, a dispărut. Era Isus care i-a cerut inima. Fernando i-a dat-o, o dată pentru totdeauna. Mai târziu pruncul Isus îi va apărea și îl va întări în munca apostolică. Pe sfântul Anton de Padova îl vedem mereu în icoane și statui cu pruncul Isus în brațe, fiindcă în el și-a găsit toată bucuria vieții. Pruncul din iesle ne cere și nouă inima, pentru a revărsa într-însa bucuria cerească.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire