pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a X-a de peste an

Spirit și materie

Isus s-a născut la Betleem. Localitatea este un semn profetic pentru Isus, fiindcă el se oferă tuturor oamenilor ca hrană sub chipul pâinii, pentru ca toți să ajungă la același fel de a gândi și de a acționa, să-și însușească aceleași sentimente care au fost și în Cristos (Rom 15,5). Cei care mănâncă pâini diferite, vor gândi diferit despre adevăratele valori și vor ajunge în conflict unii cu alții. Săracul va jindui după pâinea bogatului; bogatul își va apăra cu forța pâinea albă, fără a ține cont de munca săracului. Ura va înflori, răzbunarea va degenera în crimă și moartea își va pune amprenta tot mai mult asupra speciei umane.

Isus s-a așezat la masă cu păcătoșii, arătând că le înțelege felul lor de a fi, de a gândi, de a acționa, că vrea să-i ajute pe toți, bogați și săraci, să se ridice din starea lor de inferioritate, oferindu-le pâinea coborâtă din cer (In 6,51), cuvântul său, trupul său, viața sa, care este izvorul fericirii, armoniei în toate situațiile sociale.

Ce a întrezărit vameșul Levi când Isus l-a chemat ca să-l urmeze? Ce a întrezărit Isus în Levi, când acesta l-a invitat la ospăț împreună cu alți vameși și păcătoși? Cu ce dispoziție sufletească s-a despărțit Levi de bunurile sale materiale, de casnicii săi, de colegii săi vameși etc.? Nu-l mulțumeau bunurile pe care le avea? Se pare că nu. Conștiința îi spunea, și el i-a dat ascultare, că omul este mai presus de materie; și Isus îi oferă un ideal nou, măreț, vrednic de luat în seamă. Să lași toate și să-l urmezi pe un sărac însoțit de alți săraci, a fost necesar, nu atât un act eroic de voință, cât mai ales un har special din partea lui Dumnezeu.

Fariseii nu știau că omul este mai presus de materie prin sufletul pe care îl are?

Știau, dar căutau să compenseze lipsurile spiritului cu jertfele materiale, căutau să-l îmbuneze pe cel ce este spirit în esență cu lucruri materiale brute: viței, miei, țapi etc.; voiau să-l mulțumească pe Dumnezeu cu ceea ce nu se putea mulțumi nici sufletul lor. Bunurile materiale au fost create pentru oameni, spre folosul lor material. Isus ne învață că relațiile noastre cu alți oameni trebuie să se bazeze pe legea sa cea nouă, a iubirii, care singură poate sătura, fiindcă numai ea poate face pe cineva milostiv, caritabil față de alții (cf. Mt 5,45). A-i jertfi, a-i oferi lui Dumnezeu ceea ce el a creat pentru oameni, apare ca un nonsens. Bunurile materiale le putem oferi celor materiali - Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului - dar spiritualitatea prin esență, iubirea trebuie oferită în primul rând celui spiritual prin esență - Dați lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu (Mt 22,21) -, fiindcă jertfa adusă din interes personal, fără iubire față de Dumnezeu, este o insultă adusă spiritului.

Levi a lăsat toate bunurile sale materiale altora pentru a câștiga iubirea divină și fericirea spiritului.

Abraham a crezut și a devenit drept. Noi, urmând chemarea lui Isus de a participa la masa trupului său, trăim credința care ne face drepți și vrednici de învierea spirituală din această lume și de învierea escatologică; când vom mânca la masa Mielului ospățul de nuntă (cf. Ap 19,9).

Să credem! Sensul credinței face parte din firea omului. Credința teologală, dar pus în suflet la Botez, își află mediul propice dezvoltării sale în simțul religios natural al omului și îl face tot mai spiritual, îl înalță peste lumea materială. Credința îl face pe om mai om. Omul fără credință rămâne handicapat din punct de vedere spiritual.

Sfânta Împărtășanie, primită cât mai des, menține în om spiritul de credință, îl face viu și rodnic în fapte bune. Îndemnul profetic: Grăbiți-vă să-l cunoașteți pe Domnul! este echivalent cu îndemnul Bisericii: Luați și mâncați trupul Domnului, beți sângele lui, fiindcă așa cum Ploaia de toamnă și de primăvară dau rodnicie pământului, tot așa creștinul devine capabil de roade spirituale vrednice de Dumnezeu.

Suntem materie, suntem țărână în mare măsură. Din pământ suntem făcuți și din pământ trăim, pământ și praf iar ne-om face, spune un vers dintr-o cântare funebră. În acest pământ din care suntem făcuți, din care trăim și în care ne vom întoarce, Dumnezeu a voit să pună o viață nouă prin sămânța cea bună care este cuvântul său (cf. Mc 4,14 ș.u.). Ca să încolțească și să rodească, trebuie să arăm bine pământul din noi, ca să mențină cât mai mult apa de toamnă și de primăvară. Duhul Sfânt este asemănat cu această apă roditoare. Plugul, menit să tragă în noi brazde adânci, este crucea de fiecare zi, suferințele, încercările, pedepsele datorate păcatelor etc. Uneori acest plug care ne brăzdează spatele, ni se pare, ca și psalmistului (Ps 129,3), că ne vine din partea dușmanilor, dar Isus ne arată că este paharul pe care ni-l dă Tatăl pentru a-l bea împreună cu el. Cel înțelept își bate copilul când îl trimite cu urciorul la apă, ca să nu-l spargă. Dumnezeu trimite multe necazuri asupra celor drepți, nu numai ca să-i ferească de păcat și să-i întărească în virtute, ci și pentru a da faptelor lor putere de mântuire din izvorul harului. Așa și pământul, tot trebuie arat, nu numai cel bătătorit, pietros sau plin de rădăcinile bălăriilor, ci și cel curat, ca să păstreze apa. Tot omul trebuie să sufere într-un fel sau altul pentru progresul său spiritual. Dumnezeu luminează ca soarele peste holdele întinse ale întregului pământ.

Ca să înțelegem acest plan divin, trebuie să ne împărtășim des, să mâncăm trupul peste care Dumnezeu a tras brazdele cele mai adânci, ajungând până în măduva oaselor, până în adâncul inimii, ba chiar al sufletului, încât de pe cruce Isus a strigat cu disperare: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Mt 27,46).

Euharistia este Misterul credinței (LR).

Fides est sperandarum substantia rerum, argumentum non apparentium, adică: Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare în cele nu se văd (Evr 11,2), sau: Credința este dovada văzută (prin fapte) a celor nevăzute, deoarece: Credința, fără fapte, este moartă, spune sfântul Iacob (Iac 2,17). Faptele credinței se arată, în primul rând, prin primirea Misterului credinței, adică a sfintei Împărtășanii.

Ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu acela care trăiește viața lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă viața sa cea nouă în Euharistie fiindcă îi este milă de sufletul nostru flămând după viața spiritului și după fericirea veșnică.

Suntem fiii lui Abraham prin credință (Gal 3,7) când credem că Euharistia ne aduce învierea din morți (cf. In 6,54).

Euharistia este obiectul credinței noastre care ne apără de sincretismul religios modern (combinație incoerentă de culte păgâne și secte creștine) care poate duce pe mulți în rătăcire, la gândul că toate religiile sunt bune, sau că nici una nu este bună.

Euharistia este un dar. Nu o primim pentru meritele noastre, ci pentru a o merita. Greșesc mult acei care n-o primesc pe motivul că nu sunt vrednici. Toți suntem nevrednici de acest dar, dar suntem vrednici de mila lui Dumnezeu și Euharistia este tocmai mila lui Dumnezeu materializată pentru a ne da viața nouă prin care să devenim euharistie, comuniune cu alții, pentru a ne face asemenea îngerilor lui din ceruri care îi aduc lui Dumnezeu închinare, mulțumire și laudă veșnică în spirit și adevăr.

Un ministrant l-a însoțit pe preotul care ducea sfântul Viatic unui bolnav, pictor de meserie. Cum era obiceiul pe atunci, au mers în procesiune, cu lumânări, clopoței și cu cădelnița plină de parfumul tămâiei. A văzut cum bolnavul a primit sfânta Ostie cu toată evlavia și, după ce s-a recules un timp, a privit cădelnița, a luat din ea un cărbune stins și, din câteva linii făcute pe peretele alb, a desenat chipul minunat al lui Isus Cristos. Copilul a rămas uimit și a exclamat: Și eu aș dori să pot desena atât de frumos chipul Domnului. Bolnavul a lăsat să-i cadă cărbunele din mână și i-a spus încet: Pentru a-l arăta altora pe Domnul în frumusețea lui, trebuie mai întâi să-l ai în inimă. Înțelegând lecția, copilul a căutat să se împărătească tot mai des și a devenit renumitul pictor spaniol Murillo (1617-1682).

Datoria noastră este, nu să-l pictăm pe perete, pe pânză, pe sticlă sau pe hârtie, ci să-l facem viu în toată ființa noastră. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire