pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a VIII-a de peste an

Colaboratori providențiali

Legea, fiind revelația Vechiului Testament ca alianță între Dumnezeu și om, culminând prin gestul lui Dumnezeu de a scrie cu degetul său cele zece porunci pe muntele Sinai și de a le oferi poporului său prin Moise, a constituit baza spiritualității secole de-a rândul (Ex 24,12). Datorită acestei alianțe, poporul s-a angajat solemn să păzească poruncile și Iahve a făgăduit că dacă o mamă și-ar uita copilul pe care l-a născut, el nu va uita pe Israel (Ex 49,15).

Dumnezeu, a cărui iubire este veșnică și nemărginită, a extins această alianță la toți oamenii prin Cristos; a înscris-o în firea fiecărui botezat prin acțiunea Duhului Sfânt (Mt 1,18).

Dacă legea scrisă pe lespezile de piatră făcea din Israel servitorul lui Iahve, alianța prin Cristos ne face prieteni (In 15,15), ba mai mult, fii ai lui Dumnezeu (Mt 5,45; Gal 3,26). Ne poate uita Dumnezeu?

Chipul lui Dumnezeu, pe care ni-l zugrăvește Biblia, este acela al unui tată care veghează asupra creaturilor și le poartă de grijă: Tu dai de mâncare tuturor viețuitoarelor la timpul potrivit (Ps 145,14; 104,27 ș.u.), atât oamenilor cât și animalelor (Ps 36,7; 147,9). Această grijă, mai mult decât părintească, providențială, se dezvăluie în istoria fiecărei ființe, dar în chip special a omului, nu însă ca un destin care îl imobilizează în fatalitate, nici ca pe ceva magic venit din neant, nici ca o casă de asigurări contra oricăror accidente, nici ca un tată fără pretenții în fața fiilor săi, ci ca providență, adică îl plasează pe om pe temelia speranței, cerându-i colaborarea în calitate de prieten, asociat și mai ales ca fiu conștient de ceea ce va moșteni în conformitate cu efortul depus.

Isus, în timp ce ne descoperă că Providența este expresia infinită a iubirii: Te-am iubit cu iubire veșnică și pentru aceasta ți-am rezervat bunătatea mea (Ier 31,3), ne învață, atât cu cuvântul cât și cu fapta, cum să fim colaboratori ai acestei Providențe. Ca și în Isus, tot așa și în om, răspunsul este dublu: în căutarea împărăției iubirii și în refuzul de a se supune altui stăpân (Mt 6,29-33). Fiul risipitor se întoarce la tatăl cu gândul de a-i fi slugă (Lc 15,19). Colaborarea stă în a-i cere Tatălui să se facă voința sa precum în cer, așa și pe pământ (Mt 6,10), precum în cele prielnice, așa și în cele neprielnice. Colaborarea constă în acea muncă de fiecare zi, care constituie o cerere și o așteptare a pâinii de toate zilele și a tot ceea ce un copil al lui Dumnezeu are trebuință. Colaborarea se arată mai presus de toate prin răbdarea în încercări, asemenea lui Isus care a cunoscut durerea părăsirii din partea Tatălui ceresc (Mt 27,46) și care, rămânând ascultător până la moartea pe cruce, și-a afirmat propria încredere filială prin ultimele cuvinte testamentare: Părinte, în mâinile tale îmi încredințez sufletul meu (Lc 23,46). Cu această încredere a trecut pragul morții și ne-a oferit o lumină unică pentru a ne însoți în traversarea nopții în care de atâtea ori ne duce Cel Rău. Imitându-l pe Cristos, ucenicul poate parcurge căile misterioase ale Providenței și poate câștiga bucuria de a fi martorul credincios al iubirii în care s-a încrezut.

Ca să ne aducă la această stare de dăruire totală în calitate de colaboratori ai Providenței, Isus se folosește de diferite imagini din natură: păsările cerului și florile câmpului, pentru a înlătura din suflet orice îngrijorare și teamă față de hrană și băutură, îmbrăcăminte, locuință etc. Din cauza acestor preocupări, Marta nu are parte de partea cea mai bună pe care și-a ales-o Maria (Lc 10,41), de cuvântul iubirii, fără de care pământul rămâne sterp, după cum afirmă Isus în parabola semănătorului (Mc 4,19).

Isus desăvârșește mentalitatea noastră asupra Providenței.

Concepția Vechiului Testament era: păzești Legea, Dumnezeu este dator să te binecuvânteze cu de toate pe acest pământ; nu păzești Legea, ajungi calic, bolnav, orfan etc. pedepsit de Dumnezeu și, dacă Dumnezeu pedepsește pe cel rău, atunci cei buni pot profita de pe urma lui: pot lua celui pedepsit tot ce i-a mai rămas, chiar și viața. Faptele de milostenie propuse de profeți erau pentru bunăstarea vieții de pe pământ. Numai în cărțile Macabeilor găsim că pomana poate avea valoare pentru viața veșnică.

Se arată colaborator providențial omul care nu este sclavul banului, mamonei, ci știe să le dirijeze toate spre slava lui Dumnezeu: Și prezentul și viitorul, spune sfântul Paul, toate sunt ale voastre; dar voi sunteți ai lui Cristos și Cristos este al lui Dumnezeu (1Cor 3,22). Din păcate însă avem cazuri în rândul creștinilor noștri care uită de demnitatea lor. O mamă poate crește zece copii, dar zece copii uită ușor de mama lor, motivând stupid că nu le-a lăsat și nu le dă bogăția pe care o cred ei că li se cuvine.

Dreptatea lui Dumnezeu, pe care avem datoria s-o căutăm, este aceea a păstrării valorilor, așa cum ne-a fost dată prin actul creației: Creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți! (Gen 1,28).

Când auzim că se spune: Dumnezeu este drept (Catehism), ne gândim la faptul juridic, că el răsplătește binele și pedepsește răul, dar Sfânta Scriptură vrea să ne spună că el este credincios, fidel față de legământul său, față de cuvântul dat. A căuta dreptatea lui Dumnezeu, după îndemnul lui Isus, înseamnă a fi la fel ca Dumnezeu: credincioși făgăduințelor, fideli față de Cristos. Dreptatea lui Dumnezeu este garanția credinței noastre. Dacă datorită Vechiului Legământ ni l-a dat pe Cristos, pentru cel Nou, ce nu ne va da? Toate ni le dă prin Cristos (Col 3,11).

Model de colaborator al Providenței ne este sfântul Francisc de Assisi, în care rezum toată ceata cerească și pământească a acelora care au fost, sunt și vor fi asemenea lui. În Cântarea făpturilor, Francisc spune:

Preaînalte, bune Doamne, ție-ți dau fără-ncetare
Orice laudă și slavă, orice binecuvântare.
Ție singur se cuvine toată cinstea îngerească.
Omul însă nu e vrednic sfântul nume să rostească.
Să te laude, Stăpâne, strălucitul frate soare
Ce dă zilelor lumină, florilor le dă culoare;
E frumos, puternic, mare și-n sclipirea-i minunată,
Preaînalte, Milostive, la făptură te arată.
Să te laude, Stăpâne, sora lună și voi stele
Ce sunteți podoaba nopții, credincioase santinele.
Să te laude, Stăpâne, vântul, scumpul nostru frate,
Ce, când vrea, întreg pământul într-o clipă îl străbate.
Să te laude, Stăpâne, sora apă cristalină
Ce-i curată și plăcută, pe-nsetați ea îi alină.
Să te laude, Stăpâne, focul, frate fără vină,
Când e frig, ne dă căldură, când e noapte, dă lumină.
Să te laude, Stăpâne, și pământul, mama noastră,
Ce produce trandafirul, viorica cea albastră.
Să te laude, Stăpâne, cel ce iartă din iubire,
Cel ce-ndură pentru tine nedreptăți și prigonire!
Fericiți cei blânzi și pașnici! Vrednicii ei multe-adună
Și primi-vor, Preaînalte, paradisul drept cunună.
Să te laude, Stăpâne, sora moarte cea trupească,
Care intră orișiunde, chiar și-n camera regească.
Vai de cel ce moare, Doamne, săvârșind nelegiuire!
Fericit cel drept căci zboară la eterna fericire.
Lăudat să fii, Stăpâne! strige azi orice ființă
Cu iubire și cu cinste și cu sfânta umilință.

(Traducere și versificare de pr. Anton Tălmăcel)

Prin om, orice ființă este rânduită să aducă laudă Creatorului.

Aceasta este și misiunea noastră providențială. Prin împlinirea ei căutăm împărăția și dreptatea lui Dumnezeu.

Sfântul Paul ne oferă un model de căutare a împărăției și dreptății lui Dumnezeu când spune: Prea puțin îmi pasă că mă judecați voi sau dacă mă judecă oamenii. Nici eu nu mă judec pe mine însumi. Nici voi să nu vă grăbiți să judecați, dar așteptați venirea Domnului. Atunci fiecare va primi de la Dumnezeu lauda ce i se cuvine (1Cor 4,3-5).

Amin. Așa să fie! De la tine, Doamne, aștept coroana răsplății!

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire