pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a V-a de peste an

A fi lumină și sare

Isus a spus ucenicilor săi, dar și fiecărui credincios în învățătura lui: Voi sunteți lumina lumii, voi sunteți sarea pământului. Înainte de a-i onora prin aceste cuvinte de lumină și sare, Isus le impune datoria de a fi atare, pentru că el însuși este lumina lumii (In 8,12) și elementul necesar durabilității: de a fi și de a rămâne veșnic (Mt 5,14-16).

Ce este lumina?

Din punct de vedere științific s-au emis mai multe definiții teoretice: că este materie corpusculară, că este un complex de unde etc.; oricum, lumina materială mai are mult întuneric și de aceea nu are o definiție unică și exactă. Lumina materială, aceea care ne vine de la soare, stele, corpuri electrice etc. nu-i nimic, dacă nu este luminată de viață. Lumina luminii este viața, fiindcă ceea ce percepe, aceea luminează, cum se spune în prologul Evangheliei după sfântul Ioan: Viața era lumina lumii (In 1,4). Pentru că Dumnezeu este viața în sine, este lumina luminilor din lume (lume-lumen-lumină).

Fără a intra în amănunte în probleme de anatomie, biologie, chimie, fizică și chiar filozofie, ne oprim la constatarea empirică: lumina toate le pune în mișcare: plantele cresc și rodesc în lumină, animalele, de asemenea, oamenii și întreaga natură se transformă, capătă culoare și frumusețe în măsura în care se bucură de lumină. Sarea, la rândul ei, are o mulțime de întrebuințări benefice: păstrează apa în organism, fără de care s-ar deshidrata; dă gust bucatelor prin condimentare; face ca alimentele să fie digerate mai ușor sau le conservă în timp.

Lecturile de azi nu vor să ne arate ceea ce trebuie să facem, ci ceea ce trebuie să fim: lumină și sare pentru toți.

Isus ne onorează cu cuvintele Voi sunteți lumina lumii și sarea pământului, da, ca să nu ne mândrim, ne arată ce fel de lumină și sare suntem: suntem un mic opaiț care aruncă puțină lumină în jur, opaiț care poate fi pus și sub obroc sau în sfeșnic. Nu suntem soare, stele, becuri incandescente, rug ce nu se mistuie. Nu suntem atât de luminoși încât să devenim obiect de admirație, ci o luminiță în folosul altora unde întunericul este mai mare. Mântuitorul ne sugerează că întunericul este în propria casă, în propriul suflet. Cu toate acestea, lumina, oricât de mică, incomodează pe fiii întunericului. Un exemplu avem în sfântul Thomas Morus și regele Henric al VIII-lea (cf. Un om pentru eternitate).

Nici sarea nu este lucrul cel mai de preț din casă, dar un palestinian de pe vremea lui Isus nu putea să și-o fabrice, ci trebuia să și-o cumpere cu puținii bănuți agonisiți cu trudă. La fel și creștinul, nu este cel mai de preț om din lume, dar oamenii trebuie să-i simtă atât de mult lipsa încât să-și întrebuințeze venitul material, oricât de mic, pentru a-l avea. Fără un creștin autentic, societatea nu are gust, nu are șanse de durabilitate. Un sătuc, oricât de mic, fără bisericuță nu are farmec, nu inspiră siguranță. Farmecul marilor orașe îl dau catedralele impunătoare, ele sunt semnul credinței și al civilizației.

Sarea, chiar dacă se dizolvă în bucate, tot sare rămâne, numai că se face nevăzută și condimentează plăcut din umbră. Misiunea noastră umilă și mică ne cere să ne dizolvăm, să ne facem nevăzuți în ochii lumii, ca oamenii să guste aroma învățăturilor lui Isus, gustul divinului și nu al temperamentului nostru de bolovan dur de sare. Numai dizolvându-ne și făcându-ne nevăzuți putem intra în sufletele altora pentru a le pune acolo condimentul și conservantul vieții lui Isus. Sfântul Bernard obișnuia să spună: Tot ceea ce aș asculta sau aș citi, totul mi se pare fără nici un gust și farmec, dacă nu aflu numele lui Isus.

De fapt, Isus singur este adevărata lumină (cf. In 1,5) și adevărata sare a lumii, fiindcă s-a umilit atât de mult încât a dispărut ca om din fața contemporanilor săi, a devenit ca un vierme care dispare în pământ; a fost răstignit și înmormântat (lectura a II-a).

Sfântul Paul spune credincioșilor din Corint: Eu n-am voit să cunosc printre voi altceva decât pe Isus Cristos și pe acesta răstignit. După cum Isus numai prin cruce a devenit lumină și sare pentru omenire, la fel și creștinul este credincios autentic - lumină și sare - numai prin cruce, prin riscul pe care și-l asumă de a da de gol păcatul lumii prin lumina sa și de a face să usture rănile provocate de păcat, ca sarea care doare, dar ferește de infecție, putrezire. Numai creștinul care face din crucea sa de fiecare zi un act de caritate este lumină lumii și sare pământului. Are dreptate marele cugetător francez, Pascal, când spune: Crucea este aceea care te face să crezi. Un copil crede în cuvintele tatălui și ale mamei tocmai pentru că vede crucea lor de fiecare zi, munca, grijile, ostenelile etc. pentru el; prin acestea viața lui capătă culoare și gust.

Într-o zi, Isus și ucenicii săi stăteau la ușa templului și priveau lumea care venea la casa Domnului. Aproape de intrare era și cutia pentru banii de întreținere a lăcașului sfânt. Ucenicii se delectau privind și admirând pe cei care răsturnau cu zgomot sume mari în cutie. A venit și o bătrânică și a pus doi bănuți, fără zgomot. Nimeni, afară de Isus, nu i-a dat atenție, dar Mântuitorul le spune celor prezenți: Adevăr vă spun, această văduvă săracă a pus mai mult decât toți ceilalți, fiindcă toți au dat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a dat tot ce avea (Mc 12,43-44). Crucea, adică: A dat tot ce avea, a făcut-o lumină și sare, vrednică de crezare, vrednică de admirat și de urmat. O familie săracă, dar cinstită și credincioasă, îl vestește pe Cristos în mijlocul lumii zi de zi, mai mult decât mine la predicile de duminică. O mamă, care primește cu credință copiii pe care Dumnezeu îi dă, este mai vrednică de crezare decât un misionar. O familie îndoliată, care se roagă cu credință și își pune nădejdea în Providență, îl vestește pe Isus răstignit mai mult decât mine. Un pușcăriaș, care nu se revoltă, care își recunoaște vina în fața celorlalți deținuți, îl predică pe Cristos mai bine decât mine. Cuvintele tâlharului de la dreapta lui Isus, recunoscând că își ia pedeapsa pentru fapte, dar Isus suferă nevinovat și, având încredere în nevinovăția lui, i-a zis: Amintește-ți de mine când vei fi în împărăția ta (Lc 23,41-43) va predica până la sfârșitul lumii în chipul cel mai minunat împărăția lui Dumnezeu.

Pictorul italian Coriolan Vighi (1852-1904), înainte de a-și câștiga faima de mare artist, trăia în mare mizerie și ajunsese muritor de foame. Norocul a început de la un simplu act de onestitate și dreptate. Își agățase tablourile pe un gard, în așteptarea vreunui client. Lumea trecea în sus și în jos, unii aruncau o privire în fugă, dar nimeni nu-i acorda nici o atenție. În sfârșit, un cetățean german se oprește, își alege un tablou, întreabă prețul, îi pune banii într-un plic, îl înmânează pictorului, ia tabloul și pleacă. În urmă, Coriolan numărând banii, constată că avea cu o sută de lire mai mult decât ceruse. Crezând că s-a înșelat cumpărătorul, a alergat să-i restituie. Cetățeanul i-a zis zâmbind binevoitor: Știu. Păstrați suta de lire pentru că o meritați. Vă vor fi mai de folos decât mie! Din acel moment germanul a devenit un cumpărător frecvent, un admirator al cinstei și un propovăduitor al talentului artistic al lui Coriolan Vighi și așa a devenit renumit.

O Doamne, spune psalmistul, printr-un om drept tu faci să răsară lumina în întuneric (Ps 112,4).

Antuza, mama sfântului Ioan Gură de Aur, rămânând văduvă la vârsta de douăzeci de ani, a dus o viață atât de corectă încât a smuls aceste cuvinte admirative de pe buzele păgânului Libanus: O, ce femei minunate sunt între creștini! Azi, oare, ce ar spune?

Într-o zi luna s-a plâns soarelui zicând: Dacă ai ști câte rele văd eu noaptea pe pământ, ai îngheța de groază. Soarele i-a răspuns: Scumpa mea, eu nu-ți dau lumină ca să privești la cele rele, ci să luminezi calea celor care fac bine.

Cristos, fiind lumina lumii, ne cheamă să fim lumină în întunericul acestui pământ, nu pentru a privi la cele rele, ci pentru a lumina calea acelora care îl caută pe Cristos, fiindcă el ne-a spus: Așa să lumineze lumina voastră... ca toți să-l preamărească pe Tatăl (Mt 5,16), care face să răsară soarele său peste cei buni și peste cei răi, peste cei drepți și peste cei nedrepți (Mt 5,45). Amin. Așa să fim!

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire