pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Preasfântul Trup și Sânge

Pâinea cea vie

Biserica, în fiecare zi a anului, celebrează taina Euharistiei; o oferă lui Dumnezeu ca jertfă de laudă, o dă credincioșilor ca hrană și o păstrează în tabernacol drept centrul spiritualității noastre de fiecare clipă. Din aceste motive, solemnitatea de azi nu este atât amintirea instituirii ei ca sacrament, cât mai ales celebrarea unui mister viu și actual (Intimità divina).

Fiecare celebrare euharistică înseamnă o victorie zilnică, iar toate împreună trec pe sub arcul de triumf al trupului și sângelui celui Înviat din morți, actualizând prezența sa divină în om până la sfârșitul lumii (cf. Mt 28,20).

În ce constă această victorie zilnică?

Grija deosebită a lui Moise (lectura I-a) era de a ține trează conștiința poporului asupra minunilor săvârșite de Dumnezeu și mai ales de mana minunată, ca să rămână credincios. Poporul israelit voia ca Iahve să-i înțeleagă suferințele fizice și cerințele materiale, crezând că, având tot belșugul, se va îndrepta mai ușor spre cunoașterea lui Dumnezeu și păzirea poruncilor sale. Pe de altă parte, Dumnezeu voia ca poporul să-i înțeleagă programul său spiritual, că omul nu trăiește numai cu pâine, iar satisfacerea trebuințelor pământești, temporale, nu duce la cunoașterea celor veșnice, ci din contra, satisfăcând mai întâi cerințele sufletești, trupul nu mai are trebuințe deosebite. Pentru a-i aduce la această convingere, Dumnezeu le-a dat mana. Se satură și de ea, deși avea în sine orice plăcere, și vor murmura din nou.

Superioritatea Euharistiei față de mană a fost pusă în evidență de Isus în timpul vieții sale pământești și azi Biserica îi continuă acțiunea. Biserica, asemenea lui Moise, ne reamintește prin solemnitatea de azi de pâinea și vinul pe care nici Moise și nici profeții nu le-au cunoscut, că ne sunt date spre a ne mări foamea și setea după infinit, după viața veșnică. Dacă Euharistia ar fi numai pentru suflet, ar fi suficientă adorația ei, dar, fiind și hrană necesară învierii trupului, este necesar ca Euharistia să fie mâncare și băutură, ca să întipărească și în trup viața cea nouă și dorința după viața veșnică, să primească germenul învierii. Este știut că total numai Dumnezeu poate mulțumi inima omului, dar înțelegem necesitatea celebrării zilnice a Euharistiei? Este victoria zilnică asupra morții.

Euharistia este definită drept Misterul credinței (LR) și ne ajută să intrăm zilnic în misterul Preasfintei Treimi, spre a stabili o intimitate cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Ajungându-se la dorința vieții veșnice și a fericirii totale în Dumnezeu, mai departe se pune problema înfăptuirii ei. Sfântul apostol Paul ne arată calea (lectura a II-a): prin binecuvântarea unui potir și frângerea unei pâini, prin care se intră în misterul lui Cristos și prin el în misterul Tatălui și al Duhului Sfânt, spunând: Dacă mă iubește cineva, va păzi cuvântul meu, Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și lăcaș (templul Duhului Sfânt) la el vom face (In 14,23). În această intimitate se află toată fericirea sufletului credincios.

Euharistia este definită ca jertfă neînsângerată a crucii. Devenind hrană, jertfa ne face părtași ai vieții divine, fiindcă atât la jertfele evreilor cât și la cele ale păgânilor, era credința că zeul, respectiv Iahve la evrei, mânca din aceeași jertfă care îi era oferită, împreună cu cei care i-o ofereau și astfel jertfa ca hrană dădea tuturor aceeași viață. Se spune că omul este ceea ce mănâncă (Feuerbach), numai că Euharistia pe care o mâncăm este mâncată deja de Dumnezeu în momentul în care dispare substanța pâinii și a vinului și apare substanța trupului și sângelui lui Cristos care are menirea să ne asimileze pe noi, dându-ne o viață nouă și încadrându-ne în trupul mistic, asigurându-ne viața veșnică, biruința totală asupra morții.

Cu toate că Euharistia ne asimilează, caracteristic mai este faptul că la masă se leagă cele mai multe prietenii, deoarece vinul dezleagă limbile și bucuria de a fi împreună cu cei care mâncăm dezleagă inimile. De obicei la nunți, la cumetrii, la diverse întruniri cu caracter sărbătoresc și chiar la praznice pentru răposați, oamenii sunt mai deschiși, mai darnici și mai receptivi. Fiecare comesean vesel, mulțumit, fericit oferă vecinului său un pahar cu vin, o felie de pâine etc. Darul ne leagă pe unii de alții, ne deschide spre înțelegerea altora și ne leagă pe toți de Dumnezeu, așa cum boabele de grâu se leagă și formează pâinea și bobițele din struguri își unesc mustul și formează vinul.

Ceea ce a împlinit trupul (soma), adică totalitatea ființei umane a lui Cristos pe pământ în serviciul divin și uman, aceea trebuie să împlinească Biserica și fiecare membru al ei în parte. Isus a fost pe pământ în serviciul divin ca revelator, adorator, jertfă, cult etc. Același lucru trebuie avut în vedere la împărtășirea cu trupul său. Ceea ce a împlinit pe pământ în slujba oamenilor - învățătură, hrană, vindecare, salvare, minuni etc. același lucru trebuie avut în vedere la împărtășirea cu trupul său. Nu numai Biserica, dar și fiecare creștin în parte, trebuie să devină obiect revelator (cf. In 13,35); adorator (cf. In 4,23); jertfitor (Evr 13,15; 1Pt 2,5); învățător (cf. Mt 5,19); vindecător (cf. Mc 16,18) etc.

Sfinți și sfinte au trăit ani și zeci de ani hrănindu-se numai cu sfânta Împărtășanie. Tereza Neumann a trăit peste douăzeci de ani numai cu sfânta Împărtășanie; Ecaterina Emerich, doisprezece ani; Angela de Foligno, doisprezece ani; Nicolae Flüe, nouăsprezece ani; sfânta Lidvina, doi ani etc. Primii creștini au împărtășit lumea păgână cu trupul și sângele lor vărsat pentru Cristos. Din acest motiv se spune că sângele martirilor, sămânța creștinilor.

Ceea ce mai caracterizează Euharistia ca jertfă este iubirea divină care ne scutește de alte jertfe costisitoare. În Vechiul Testament citim despre o mulțime de jertfe care se cereau de la evrei: arderi de tot (cf. Lev 1,2-3; de mâncare (cf. Lev 2,1; de împăcare

(cf. Lev 3,1; pentru păcat (cf. Lev 4,3) un vițel fără meteahnă, chiar dacă păcatul a fost săvârșit din neștiință; pentru vinovăție (cf. Lev 6,6) un berbec fără meteahnă; pentru jertfă de ispășire, de împăcare (cf. Lev 16,3) un vițel și un berbec etc. Pe când în Noul Testament ni se cere să primim jertfa lui Cristos de pe cruce ca pe cea mai mare laudă, mulțumire ce se aduce lui Dumnezeu; ea mijlocește și ispășește pentru întreaga lume. Cu toate acestea mulți rămân indiferenți față de această iubire și o iau în seamă doar la Paște sau la Crăciun și, nu rareori, pentru a da doar un plus de poezie vieții. Și chiar dintre cei care se împărtășesc mai des, câți o fac în spirit evanghelic, de jertfă? Faptul următor s-a petrecut la Sinaia în anul 1977, în timpul exercițiilor spirituale pentru preoți. La sfânta Liturghie de încheiere, a venit la împărtășanie un tânăr necatolic, pe care parohul îl cunoștea și nu i-a dat sfânta Taină. Tânărul s-a supărat și l-a lovit peste mână, împrăștiind sfintele Ostii, apoi s-a repezit să ia sfânta Taină din tabernacol. Împiedicat, s-a întors să fugă din biserică, lovind pe cei care îi stăteau în cale. Parohul ne-a explicat că acel tânăr l-a întrebat într-o zi despre Euharistie și, aflând că este Taina care ne dă o viață nouă, că acei care se împărtășesc vor deveni în viața veșnică asemenea îngerilor, el a spus: Dacă așa stau lucrurile, atunci se merită ca sfânta Împărtășanie să fie furată, dacă nu ți se dă. Și el a voit, probabil, să-l răpească pe Dătătorul vieții veșnice. O fi fost el nebun, după cum susțineau unii, dar era logic. Mulți suntem chemați să-l primim, ba chiar ni se poruncește să-l primim în timpul Paștelui, și câți ascultăm?

Sfânta Euharistie este dar ceresc; ea ne dă siguranța victoriei asupra morții. Nu se cuvine să facem sărbătoare?

Doamne Isuse Cristoase, om și Dumnezeu ascuns în sfânta Taină a altarului, ajută-ne ca, ori de câte ori ne împărtășim sau participăm la rugăciunile liturgice ale Bisericii, să devenim noi înșine hrană: unora drept credință, altora drept speranță, dar pentru toți iubire care face sărbătoare; celor săraci să le fim ajutor, celor bolnavi să le fim medicament, celor bătrâni sprijin, celor ce mor viatic. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire