pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Coborârea Duhului Sfânt

Bucurați-vă în Duhul Sfânt

Marele apostol al neamurilor, sfântul Paul, după ce a străbătut partea de sus a Asiei Mici, a ajuns la Efes, unde a întâlnit câțiva oameni care credeau în Cristos și primiseră botezul lui Ioan. I-a întrebat: L-ați primit pe Duhul Sfânt când ați început să credeți? Răspunsul lor a fost că nici n-au auzit de Duhul Sfânt. Ca să fie creștini adevărați, Paul a trebuit să-i boteze în numele lui Isus și să le dea taina Confirmațiunii. Când și-a pus mâinile asupra lor, Duhul Sfânt a coborât peste ei și au început să vorbească în diferite limbi și să profețească (cf. Fap 19,1-8). Erau cu toții cam vreo doisprezece bărbați.

Rusaliile s-au repetat și se repetă mereu, dar problema este: noi știm cine este Duhul Sfânt? L-am primit? Îl mai avem? Știm ce sunt Rusaliile?

Cartea vieții, Biblia spune multe lucruri frumoase despre Duhul Domnului. El este prezent mereu la începutul tuturor operelor mari ale lui Dumnezeu. Plutește deasupra apelor și le dă sămânța vieții la începutul creației (cf. Gen 1,2). În decursul istoriei formează pe oamenii mari, aleși de Dumnezeu: pe patriarhi (cf. Gen 41,38; Ex 31, 3 ș.u.); pe profeți (cf. Num 24,2; 1Sam 10, 6 ș.u.); pe judecători (cf. Jud 3,10; 6,34 ș.u.); pe apostoli (cf. Lc 1,17; Fap 1,8; 1,16; 2,4 ș.u.) și mai ales putem spune că este tatăl lui Mesia, deoarece a contribuit substanțial la zămislirea lui în sânul Fecioarei Maria (cf. Mt 1,18; Lc 1,20) și pe care îl însoțește în toate momentele vieții, făcându-se simțit în cele mai importante, cum este botezul din apa Iordanului sub formă de porumbel, la ispitirea din pustiu, la începutul și pe toată perioada predicării evangheliei, pe Tabor sub formă de nor etc.

Din relatările Sfintei Scripturi, noi mai aflăm că Duhul Sfânt este a treia persoană din Preasfânta Treime, Dumnezeu adevărat ca și Tatăl și Fiul (cf. Mt 28,19; Fap 5,3); este trimis în lume atât de Tatăl cât și de Fiul (cf. Lc 11,13; 24,49; In 7,37-39 ș.u.); toate darurile deosebite, care ne vin de sus, el ni le împarte (cf. Evr 2,4; 6,4), de aceea Isus îl numește Mângâietorul și Apărătorul (In 14,16; 1In 2,1 - parakletos = para-kalio = avocat), Duhul Adevărului, nu numai pentru că descoperă adevărul, dar și pentru că justifică adevărul contra minciunii din lume, dând mărturie la procesul pe care lumea îl intentează lui Isus din inimile ucenicilor săi, ca ei să devină judecătorii judecătorilor lor. Duhul vădește lumea de păcat, fiindcă păcatul este necredința față de Isus; de dreptate, fiindcă dreptatea este de partea lui Isus preamărit de Tatăl; de judecată, fiindcă verdictul condamnării este deja pronunțat contra căpeteniei acestei lumi (cf. In 16,8-11).

Deci, după cum Isus în toată viața sa pământească ne-a arătat care este poziția lui Dumnezeu-Tatăl față de om, poziția iubirii, tot așa Duhul Sfânt ne arată care este poziția noastră, a fiecărui om, față de Dumnezeu. Această funcție de arătător, ca deget al dreptei părintești, Sfântul Duh o deține și în sânul Preasfintei Treimi, arătând care este poziția Tatălui față de Fiul și a Fiului față de Tatăl. El este acela care ne arată și nouă când și cum trebuie să fie poziția noastră justă față de Dumnezeu (cf. Rom 5,5; 9,1; 1Cor 6,19; 2Tim 1,14) și ne dojenește când suntem în opoziție, ne mustră și ne ajută să ieșim din starea injustă prin rugăciunea sa stăruitoare (cf. Rom 8,26).

Acum, când știm cine este Duhul Sfânt, ne putem întreba: Credem în el? Trăim Botezul? Prin taina Confirmațiunii, ne-am angajat trup și suflet în apărarea sfintei Biserici? Avem conștiința vie a datoriilor stării?

Ce sunt Rusaliile?

În Vechiul Testament erau zile de sărbătoare, de bucurie în care se amintea primirea celor zece porunci pe muntele Sinai și toți fiii poporului ales s-au angajat să le păzească.

În Noul Testament avem Rusaliile din ziua în care Dumnezeu ne-a dăruit pe acela care a făcut din toate poruncile una singură: porunca iubirii, ca din ea să se nască Biserica. Poruncile au format și păstrat un popor ales, poporul lui Dumnezeu, o națiune mică, limitată în spațiu și timp, pe când Duhul Sfânt formează și păstrează Biserica, poporul sfânt de pe pământ, fără limite în timp și spațiu, fiindcă aceste Rusalii sunt un reflex al Rusaliilor din Dumnezeu, deoarece și aici, în sânul Preasfintei Treimi este un dăruitor, care se bucură când dă; este un primitor, care face sărbătoare de recunoștință când primește; și mai este un dar, care constituie bucuria dăruitorului și primitorului. Cel ce dăruiește este Tatăl; cel care primește este Fiul; darul este Duhul Sfânt. Darul fiind veșnic, sărbătoarea de dăruire și de primire este veșnică.

Bucuria sărbătorii din sânul Preasfintei Treimi se revarsă în lume, în creație prin mii și mii de feluri, dar în om în chip special prin Cristos. Din acest motiv Rusaliile formează o sărbătoare pascală, sau, mai bine zis, sunt desăvârșirea Paștelui pământesc. Iată cum: Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om. Murind pe lemnul crucii și înviind biruitor din mormânt, a inaugurat adevăratul Paște, trecerea de la moarte la viața nouă și veșnică a împărăției lui Dumnezeu. Înainte de Paște, Isus ca Fiul Omului în carne și oase, plin de Duhul Sfânt, se putea ruga Tatălui prin acest Duh, spunând: Abba-Tată, dar ca om, nu-l putea trimite oamenilor, fiindcă nu cel mic îl trimite pe cel mare, fiindcă Isus însuși a afirmat că Tatăl este mai mare decât el (In 14,28) și ar fi putut spune același lucru despre Duhul Sfânt ca persoană divină, dar numai înviind, înălțându-se și intrând în drepturile sale divine și depline la dreapta Tatălui, în deplină sărbătoare veșnică, îl poate trimite fiindcă îl posedă total prin meritele sale.

La rândul său, omul îl poate primi numai dacă s-a făcut părtaș al învierii lui Cristos prin Botez și își dovedește învierea prin trăirea Botezului. Numai această trăire a Botezului generează Rusaliile noastre: bucuria primirii Duhului Sfânt și trimiterea lui către semenii noștri care sunt chemați la bucuria vieții veșnice.

Semnul, prin care se cunoaște că omul l-a primit pe Duhul Sfânt, este bucuria cu care el știe să-l dăruiască altora prin exemplul vieții sale înnoite de noua poruncă a lui Isus (cf. In 13,34-35). Intensitatea bucuriei arată măsura posedării și capacitatea de dăruire a Sfântului Duh din fiecare creștin. Revărsarea mulțumirii interne prin revelarea fericirii externe devin Rusaliile omului. Iat-o pe preacurata! În ziua Bunei-Vestiri ea este copleșită de invadarea Duhului Sfânt și de bucuria maternității divine. Ea merge în vizită la Elisabeta și de pe buzele ei se desprinde acel salut care o umple de Duh Sfânt și a făcut să tresară de fericire pruncul din sânul ei, iar Maria a spus: Sufletul meu îl preamărește pe Domnul, și duhul meu tresaltă de bucurie pentru Dumnezeu, Mântuitorul meu (Lc 1,40-47). Clipa în care omul primește și-l dăruiește pe Duhul Sfânt constituie clipa Rusaliilor din sufletul său. În fond, Rusaliile sunt revărsarea bucuriei de a trăi viața cea nouă adusă de Isus, de a-l fi aflat pe Cristos, de a fi ascunși cu el în bucuria Preasfintei Treimi, fiindcă, așa cum spune sfântul Paul: Cei călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, fiindcă numai prin el putem spune: Abba-Tată (Rom 8,14-15).

Într-o pădure din India, spune o legendă, trăia o familie de maimuțe. Era cald, dar odată, pe neașteptate, a venit un val de frig. Ele, tremurând, au văzut un licurici și, crezând că este o scânteie, l-au luat cu grijă, l-au acoperit cu frunze și crengi uscate și au început să sufle, cu speranța că se va aprinde focul și se vor încălzi. O păsărică le-a spus: Degeaba suflați, fiindcă scânteia nu este din foc, ci este un licurici. Dar maimuțele, încrezătoare în deșteptăciunea lor, au continuat să sufle mai departe. Și, fiindcă păsărica insista să le învețe, maimuțele au prins-o și au mâncat-o. Apoi au suflat până au înghețat de frig. Este o poveste, dar nu-i deloc poveste faptul că oamenii suflă în patimi... cu speranța că se vor încălzi. Nu rareori cei care au ciripit că acțiunea lor este zadarnică și înșelătoare, au avut soarta acelei păsărele, mai ales misionarii, dar nu numai ei.

Azi vă fac această rugăminte: Rugați-l pe Duhul Sfânt ca să vă predice cuvântul Domnului mereu prin mine, prin preoții lui Isus! Vă fac această rugăminte deoarece știu că sfântul Augustin avea dreptate când spunea: Noi, preoții, vorbim exteriorului, dinafară, însă numai sfinții vorbesc interiorului prin Duhul Sfânt care deschide inimile, mișcă și edifică.

Trimite, Doamne Isuse, Duhul tău și se va schimba fața atât de pământească din noi și vom deveni ca îngerii împărăției tale! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire