pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica după Înălțare

Suficiență

Când Isus le-a spus ucenicilor săi că se duce la Tatăl, a spus acest adevăr cu atâta bucurie, cu atâta mulțumire încât Filip i-a spus: Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de-ajuns (In 14, 1-12). Înainte de înviere și înălțare nu le erau suficiente prezența, minunile și învățătura lui Isus pentru a fi fericiți și mulțumiți, dar voiau să-l vadă și pe Tatăl. Acum, după înălțare, nu le mai este necesară nici prezența vizibilă a lui Isus pentru a fi mulțumiți. Cine le-a dat această satisfacție, această mulțumire, suficiență? Răspunsul este: starea lor de oameni noi, oameni în care Cristos, înălțat în sufletele lor, îi atrage la Tatăl.

Omul cel nou, realizat prin opera răscumpărării, în primul rând este preacurata Fecioară Maria. Ea a rămas în mijlocul ucenicilor în mod vizibil, dar comportamentul ei, care nu diferă cu nimic de cel pe care l-a avut la vizita pe care a făcut-o după Buna-Vestire la Elisabeta pe care a umplut-o cu Duhul Sfânt și a făcut să tresalte de bucurie pruncul din sânul ei, deși nu-l vedea pe Răscumpărătorul din sânul Mariei (Lc 1,41-44), acum este rândul ucenicilor să tresalte de bucurie în preajma ei, fiindcă ea era cea mai fericită de înălțarea Fiului, mai fericită decât atunci când a spus: Sufletul meu preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu mântuitorul meu (Lc 1,46-47). Care mamă n-ar fi fericită, dacă ar ști că fiul ei, plecat oricât de departe, este înălțat pe tronul regal și este pe deplin fericit? Fericirea și mulțumirea mamei lui Isus stau în centrul unității primei comunități creștine care forma sâmburele Bisericii. Cine poate sta lângă foc fără să se încălzească? Cine putea sta în preajma fericitei mame și să nu se umple de fericire? Conciliul Vatican II a pus în lumină poziția unică a preacuratei în istoria mântuirii. Smerita fiică a vechiului Israel, Maria, este în același timp cea dintâi-născută, dar și mamă a omului nou, după cum este fiică și mamă a lui Dumnezeu. Este fiica întâi-născută a Bisericii, adică este primul rod al mântuirii, prototipul realizat de Dumnezeu pentru ceilalți răscumpărați, capodoperă divină, răscumpărată în chip minunat în vederea meritelor Fiului său (LG 53), prima mlădiță altoită în vița divină, prima prin care trece toată seva divină a harului și apoi se împarte altor mlădițe. Mai presus de toate, Maria este mama Bisericii fiindcă a fost predestinată din veșnicie ca să fie mama aceluia care trebuia să dea viața cea nouă Bisericii sale. Mântuirea, promisă de Dumnezeu încă de la începutul lumii (cf. Gen 3,15), a ajuns la oameni prin mijlocirea acestei umile fecioare. Când Fiul lui Dumnezeu a luat din sânul ei natura omenească, spre a elibera, prin misterele firii sale trupești, omul de păcat (LG 55), a ales-o și a împodobit-o dumnezeiește. Astfel Maria, întâi născută dintre cei răscumpărați, devine mama celor răscumpărați, mama noului popor al lui Dumnezeu. Sfinții Părinți, comparând-o cu Eva, o numesc pe Maria drept "mama celor vii" și afirmă: Moartea ne-a venit prin Eva și viața prin Maria (LG 56). Mama Mântuitorului este, de fapt, mama celor mântuiți, nu numai prin faptul că a născut pe Fiul lui Dumnezeu pentru viața pământească, dar mai ales pentru faptul că a fost intim asociată de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt la opera de mântuire a Fiului Omului. Zămislindu-l pe Cristos, născându-l, hrănindu-l, prezentându-l în fața Tatălui ceresc la templu, suferind cu el agonia crucii, a cooperat în chip cu totul special și unic la opera Mântuitorului, pentru a restaura în sufletele oamenilor viața supranaturală (LG 61). Fiecare gest al Mariei are, datorită unirii intime cu Fiul său, o valoare mântuitoare. Datoria de mamă, pe care a exercitat-o față de Isus, se extinde la toți cei care cred în el. La piciorul crucii, când Isus o încredințează lui Ioan, dar mai ales în Cenacol, unde așteaptă înconjurată de ucenici pe Duhul Sfânt, Maria apare din plin în postura ei de mamă a Bisericii. Nucleul Bisericii, ucenicii și cei prezenți aici, găsesc în inima ei maternă un suport solid. Prin rugăciunea ei își găsesc forța și rodnicia apostolică. Cu Maria se bucură din plin în viața harului, având în ea siguranța reușitei lor apostolice. Prin urmare, primul lucru pe care Maria l-a transmis Bisericii, în calitatea ei de mamă, a fost suficiența în Cristos, fericirea de a-și ști victoria asigurată încă înainte de a începe lupta (cf. Intimità divina).

Noi, cei atât de zbuciumați, atât de neliniștiți, de nemulțumiți și de nefericiți, trebuie să o iubim pe preacurata, să o chemăm în ajutor și mai ales să-i urmăm exemplul de unire continuă cu Isus prin păstrarea cuvintelor lui în inima noastră.

Ce studiezi? l-a întrebat prefectul păgân al Romei pe sfântul Iustin. Am studiat rând pe rând toate științele și am ajuns să mă opresc la doctrina creștină, a răspuns el. Iar când prefectul căuta să-l constrângă pentru a renunța la Cristos, i-a replicat: Nici un om în toate mințile nu abandonează adevărul pentru greșeală. Pentru adevărul doctrinei lui Cristos a murit ca martir.

Adevărul trăit de Fecioara Maria i-a mulțumit pe apostoli și au preferat să moară și ei, ca să poată trăi din plin viața veșnică, viața cea nouă în Cristos.

În al doilea rând, ceea ce i-a făcut pe apostoli să creadă că prezența vizibilă a lui Isus nu le mai este necesară, și chiar să se bucure de plecarea lui, a fost rugăciunea lui Isus însuși, făcută cu glas puternic, în care el se complace în smerenia de a pune accentul pe caracteristica sa de fiu, ca om, fiindcă Tatăl este mai mare. Isus este Fiul unic al lui Dumnezeu Tatăl și prin divinitatea sa este egal cu Tatăl. Dar Tatăl a ținut să se descopere lumii pe sine însuși prin Fiul, iar Fiul se identifică pe sine prin Tatăl într-o convorbire veșnică și desăvârșită, cu toată înțelepciunea, înțelegerea, puterea, știința și pietatea care este Duhul Sfânt în persoană. Isus, prin har, îl face pe om părtaș al filiațiunii sale divine, dacă nu prin aceeași natură, totuși prin aceeași convorbire divină dintre sine și Tatăl, prin Duhul Sfânt revărsat în inimile noastre (cf. Rom 5,5), prin înțelepciune, înțelegere, sfat, putere, știință, evlavie și frica de Dumnezeu. Din acest motiv a spus sfântul Ioan evanghelistul: Celor care l-au primit, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu (In 1,12), nu numai cu numele, ci chiar în realitate (cf. 1In 3,1). Această putere stă în noi și se vădește prin rugăciunea noastră compusă din suspinele negrăite ale Duhului Sfânt (Rom 8,26) și din actul voinței prin care mărturisim că Isus este Domnul (Rom 10,9). Așa avem parte de mulțumirea lui Isus de a fi Fiul Omului, de a fi desăvârșit în rugăciune, de a desăvârși rugăciunile noastre.

Când ucenicii i-au spus: Doamne, învață-ne să ne rugăm (Lc 11,1), ei au simțit că Dumnezeul nevăzut, Tatăl, își face simțită prezența în cel care se roagă, în Isus și acesta este pe deplin mulțumit. Iar Isus, ca ucenicii să fie la fel de mulțumiți când el va fi nevăzut în mijlocul lor, îi învață să se roage Tatăl nostru. Din rugăciunea lui Isus, ei au dedus unirea intimă ce se poate realiza între invizibil și vizibil. Rugăciunea lui Isus i-a dus la maturitatea spirituală, la conștiința că se pot încrede în orice moment în acela care a devenit invizibil prin înălțare și le reprezintă cauza lor la tronul Tatălui ceresc pentru a dobândi sensul Tatălui, adică direcția spre iubirea deplină.

În al treilea rând, ceea ce i-a făcut pe apostoli să creadă că prezența vizibilă a lui Isus nu le mai este necesară și chiar să se bucure de înălțarea lui, au fost cuvintele: Mă duc și voi veni din nou la voi. De m-ați iubi, v-ați bucura că mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât mine (In 14,28); Eu îl voi ruga pe Tatăl și alt apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi întotdeauna. El este Duhul adevărului (In 14,15); În ziua aceea veți recunoaște că eu sunt în Tatăl meu, că voi sunteți în mine și eu în voi (In 15,20).

Apostolii se bucură că Isus, pe care ei îl iubesc atât de mult, după ce a suferit atâtea, acum este în siguranță în sânul Tatălui, ca și în sufletul lor, disponibili să-l apere cu propriul sânge.

Deoarece sunteți părtași la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, pentru ca să aveți parte de bucurie și fericire la arătarea slavei lui (lectura a II-a). Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire