pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a IV-a

Poarta oilor

Psalmistul spunea plin de bucurie: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic (Ps 22,1), iar sfântul Petru ne arată că Isus Cristos a ajuns păstorul nostru, nu prin viclenie, răpire sau drept de moștenire, ci prin suferință, prin faptul că a luat asupra sa păcatele noastre și ne-a vindecat prin rănile sale, iar Dumnezeu l-a înălțat ca Domn și Mesia. Isus este păstorul cel bun (In 10,11), iar noi suntem oile și mielușeii turmei sale (cf. In 21,16-18). Aceste adevăruri le-am auzit de mai multe ori și le știm, dar ce a voit să ne spună Mântuitorul prin cuvintele: Eu sunt poarta oilor? Sfântul Augustin spune: Isus împărtășește calitatea de păstor și membrelor sale. Așa, de exemplu, și Petru este păstor și Paul este păstor și ceilalți apostoli sunt păstori. Dar nici unul nu poate spune despre sine că este poarta, excluzând pe toți ceilalți și-a rezervat numai pentru sine calitatea aceasta de a fi poartă prin care să intre turma, sau, cum spunea sfântul Petru în fața Sinedriului: Întru nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor întru care trebuie să ne mântuim (Fap 4,12).

Poarta este aceea pe care o închide și o deschide stăpânul.

Tatăl ceresc este stăpânulabsolut al tuturor lucrurilor și Isus este, folosindu-mă de o lucrare a artistului Brâncuși, Poarta sărutului, adică iubirea prin care și pentru care toate s-au făcut (cf. In 1,3) și: Multe sunt minunile lumii, dar cea mai mare dintre toate este omul (Sofocle). Isus arată prin cuvintele Eu sunt poarta oilor, nu numai valoarea de minune a omului, dar mai ales iubirea pe care Tatăl o are față de om, fiindcă prin Cristos ne deschide calea spre noi realizări și mai minunate, ca de exemplu: Nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis, și eu îl voi învia în ziua de apoi (In 6,44); iar noi, asemenea lui Petru, trebuie să spunem: Doamne, la cine vom merge? Numai tu ai cuvintele vieții veșnice (In 6,68). Petru era conștient de faptul că Isus este poarta minunată și oricine trece prin această poartă ajunge la viața cea veșnică, ajunge nemuritor.

Ceea ce nu trebuie uitat despre poartă este faptul că adesea este lovită, trântită, forțată, murdărită, sărită etc. Acest lucru s-a petrecut și cu Isus în toată viața sa, dar mai ales în timpul pătimirilor. Poarta este un bun păzitor al valorilor, dacă este solidă și rezistentă la toate asalturile. Dar cine-i Isus? El este soliditatea însăși pe care porțile iadului nu l-au putut birui, adică nici moartea, nici lumea și nici iadul, nici Satana.

Afirmând: Eu sunt poarta oilor, Isus afirmă forța sa dumnezeiască prin care își apără turma și în același timp garantează că Biserica, trupul său mistic, va purta amprenta puterii sale: Porțile iadului nu o vor birui (Mt 16,18), ci va birui moartea, va apăra viața, va birui păcatul și va apăra virtuțile, va birui materia și va face să triumfe spiritul.

Ideea de poartă, ca desăvârșire a puterii, s-a păstrat până în zilele noastre. A folosi expresia de chemat la Înalta poartă, înseamnă a fi chemat la cel mai mare și cel mai tare, la judecată. Și cel chemat va veni cu cea mai mare prudență. Prin cuvintele: Eu sunt poarta, Isus vrea să ne amintească de ziua în care va veni ca judecător al tuturor oamenilor.

Trecerea prin poartă trebuie să fie totală. După cum nu poți trece prin ea numai cu piciorul și cu capul să sari peste gard, tot așa nu se poate trece prin Cristos numai acceptând ceea ce place și a respinge ceea ce nu place din învățătura lui. Stăpânitorilor le place să audă: Dați cezarului ceea ce este a cezarului, când este vorba de ascultare și mai ales de impozite, dar nu le place a doua parte: Dați lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu. Tuturor le place fericirea cerului, dar la câți le place suferința, crucea prin care se poate ajunge acolo? Trecerea totală prin poartă înseamnă acceptarea crucii, așa cum ne spune apostolul Petru: Cristos a suferit și v-a dat exemplu, ca să călcați pe urmele lui. Dacă pentru binele făcut veți avea de suferit, rămânând statornici, veți fi plăcuți înaintea lui Dumnezeu.

Glasul Tatălui, care cheamă mereu pe oameni să intre în împărăția sa prin Cristos, sunt apostolii, vestitorii evangheliei.

Când în ziua de Rusalii, Petru anunță poporului din Ierusalim că Dumnezeu l-a înălțat ca Domn și Mesia pe Isus, pe care ei l-au răstignit, aceștia au fost mișcați până în adâncul inimii și au zis: Fraților, ce trebuie să facem?

Dacă ție îți aruncă cineva o greșeală în față, îl numești frate? Ești în stare să spui: Ce trebuie să fac? Cum să ispășesc greșeala și cum pot face ca să n-o mai repet? Dacă ne cercetăm cu sinceritate, în lumina lecturilor de azi, vom constata cu durere că încă nu suntem creștini autentici, nu am pășit total în sânul Bisericii lui Cristos, fiindcă, a intra în sânul Bisericii prin Cristos, înseamnă a trăi aici ca frații, a ne ajuta, a ne ierta, a ne dojeni frățește când greșim etc. Din păcate însă, ne suportăm unii pe alții numai când ne lăudăm unii pe alții, când punem în evidență numai faptele bune reale sau imaginare. De câte ori nu lăudăm pentru a găsi laudă! Astfel ne facem părtași de dojana Mântuitorului: Vai vouă, fariseilor fățarnici, care închideți porțile împărăției cerurilor; voi nu intrați și nici pe alții care ar voi să intre nu-i lăsați! (Mt 23,13).

Poarta centrală și unică de comunicare creștină, atât cu Dumnezeu cât și cu lumea înconjurătoare, trebuie să ne fie Cristos singur. Dacă cineva, pe lângă această poartă, mai păstrează o portiță de comunicare cu egoismul propriu, cu lumea și cu diavolul, poate avea soarta Bizanțului din secolul al XV-lea, care, pe lângă poarta principală pe care gărzile o păzeau cu strășnicie, mai avea o mică portiță lăturalnică, ascunsă, pe care nu prea își băteau capul s-o păzească. Când turcii, conduși de Mahomed al II-lea, au asediat orașul în anul 1453, locuitorii se simțeau în siguranță în spatele zidurilor înalte și al porților puternice. Dar într-o noapte, pe când turcii căutau un loc mai potrivit pentru asaltul cetății, au dat de porta kerka - portița cea mică - descuiată și nepăzită. Au pătruns prin ea cu teamă, ca nu cumva să li se întindă o cursă. Nu le venea să creadă că este posibil, ca pe timp de război, să lași o portiță descuiată și fără pază! Dar, văzând că nu este nici un pericol, au pătruns tot mai mulți și au luat prin surprindere, pe la spate, pe apărătorii de pe ziduri și de la poarta principală, pe care au deschis-o și armatele otomane au intrat cu toată puterea. Lupta a fost sângeroasă. În ziua următoare, la răsăritul soarelui, în orașul fumegând din cauza incendiilor, mii de morți zăceau pe străzi, pe ziduri, pe acoperișul caselor etc. Capul împăratului Constantin al XII-lea Dragases, înfipt într-o prăjină de pe cea mai înaltă parte a cetății, trona peste groaznicul măcel. Puținii creștini care au mai rămas cu viață au trebuit să asiste cu durere la pângărirea celei mai frumoase biserici, "Sfânta Sofia", când lucrurile sfinte: crucile, odăjdiile, icoanele etc. erau scoase afară și arse. Fala orașului, bazilica "Sfânta Sofia", a fost transformată în moschee pentru păgâni. Așa a fost în 29 mai 1453. Azi bazilica este muzeu. Și toate s-au terminat atât de tragic din cauza unei portițe lăturalnice.

Creștinul trebuie să aibă o singură poartă de comuniune cu lumea internă și externă a ființei sale, care se numește Cristos Isus, poarta iubirii, poarta sărutului divin. Cine trece prin această poartă se umple de plinătatea lui Cristos: de iubirea lui dumnezeiască. Dacă omul mai lasă în ființa sa o portiță ascunsă de comuniune cu egoismul, cu lumea și cu Satana, riscă să aibă parte de un sfârșit tragic, fiindcă, așa cum spune sfântul Petru, diavolul mereu ne dă târcoale, căutând pe cine să înghită (1Pt 5,8), căutând să pătrundă în cetatea lui Dumnezeu, în ființa omului din care a fost izgonit prin Botez.

Dacă sfântul Petru îi îndemna pe cei din Ierusalim: Fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus! sfânta Biserică ne îndeamnă azi să trecem total viața noastră prin viața lui Isus, adică să ne trăim Botezul: credința și lepădarea totală de Cel Rău. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire