pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Învierea Domnului

Cristos a înviat!

De două mii de ani, întreaga lume creștină se bucură de învierea Domnului.

Tot de două mii de ani acest eveniment unic din întreg universul este cercetat, analizat, contrazis cu îndârjire, dar și apărat cu eroism. Toți oamenii caută argumente: unii pro și alții contra învierii.

Femeile, venite la mormânt dis-de-dimineață în prima zi a săptămânii să caute un mort, devin ele însele un semn psihologic al învierii lui Isus prin comportamentul lor. Erau îndurerate din cauza morții Învățătorului și îngrijorate din cauza pietrei de pe mormânt. Cine le-o va da la o parte, ca apoi să-i ungă trupul? Apropiindu-se, văd piatra răsturnată și mormântul deschis. Durerii și îngrijorării i se adaugă curiozitatea: Cine a înlăturat piatra? Intră în mormânt și văd un înger, care le asigură că Isus a înviat. Curiozității i se adaugă uimirea. Uimirea nu ține mult, fiindcă se transformă în frică și frica le pune pe fugă. Vestea îngerului li se pare de necrezut și, ca să nu fie considerate nebune și luate în râs, tac și nu spun nimănui nimic. Aceste emoții și sentimente sufletești atât de naturale, normale, sincere sunt semnul adevărului. Aceste persoane simple nu aveau puterea și intuiția fățarnică de a face comedie din drama sfâșietoare a morții lui Isus. Ele sunt sincere până și în gestul rușinos al fugii, semn de lașitate prin părăsirea unei acțiuni bine intenționate.

Tot una dintre ele ne oferă semnul inimii ca dovadă a învierii, ea este Maria Magdalena. Se obișnuiește să se spună: Cine iubește nu minte. Or, Maria Magdalena afirmă că l-a văzut pe Isus înviat. Iubirea ei sinceră și curată nu-i putea permite să născocească o astfel de minciună. Minciuna este o injurie adusă persoanei iubite; ea nu poate usca lacrimile inimii și nici nu poate izbucni în cântări de bucurie. Înțeleptul Solomon a recurs la argumentul inimii pentru a o descoperi pe adevărata mamă a pruncului viu (1Rg 3,25).

Mormântul gol este și el un semn al învierii, dacă nu pentru alții, atunci a fost pentru ucenici și, în primul rând, pentru femeile venite să-i ungă trupul lui Isus. La obiecția unora că s-au înșelat, că acela pe care l-au văzut nu era Domnul, ei și ele puteau răspunde: De-ar fi fost altul, n-ar fi fost mormântul gol.

Semnul răsplății formează armonia dintre agonie și extaz.

Îngerul vestește femeilor venite la mormânt bucuria învierii și le impune datoria de a vesti ucenicilor și lui Petru întâlnirea din Galileea. Pe pământ toată bucuria se plătește și toată infidelitatea se dojenește sau pedepsește. Isus înviat îi va dojeni pe apostoli pentru lașitatea și fuga lor, dar pe femeile pline de grijă față de trupul său din mormânt, pentru faptul că s-au sculat dis-de-dimineață, pentru procurarea mirodeniilor pentru îmbălsămare, străbaterea drumului, preocuparea pentru înlăturarea pietrei de pe ușa mormântului, Isus le răsplătește cu bucuria învierii sale înaintea ucenicilor.

Semn contrar uzanței istorice din acel timp.

Evangheliștii, preocupați mai mult de adevăr decât de uzanța timpului, când mărturia femeilor nu avea nici o valoare apodictică, respectă cronologia aparițiilor lui Isus înviat așa cum au avut loc, chiar cu riscul de a nu fi acceptată mărturia lor. Spre rușinea lor, bărbații sunt constrânși să-și recunoască slăbiciunea. Învierea lui Isus este aceea care restabilește demnitatea femeii în istorie: pot da mărturie despre adevăr. O vrea Dumnezeu.

Trebuie să avem un afect plin de toată iubirea față de Isus, iubire pe care să o facem semn vizibil în iubirea efectivă față de aproapele!

Din aparițiile lui Isus înviat, atât apostolilor, femeilor evlavioase cât și altor ucenici, a luat ființă un alt semn, care apoi a devenit un argument istoric viu: sensul comun. Zilnic, un număr tot mai mare de oameni accepta Botezul. Cei încreștinați, cuprinși de euforia învierii Domnului, își vindeau și împărțeau săracilor bunurile materiale. Au sărăcit din punct de vedere material, dar au îmbogățit patrimoniul spiritual al Bisericii, fiindcă păgânii îi priveau cu admirație cum se iubesc și viața lor le trezea interesul față de învățătura lui Isus, față de învierea lui.

Înainte de venirea lui Isus în mărirea dumnezeirii sale pe norii cerului, noi trebuie să realizăm o întâlnire personală cu el în iubire, ca apoi să dea ființei noastre muritoare slava învierii sale și fericirea împărăției Tatălui său. Realizăm întâlnirea personală cu Isus prin primirea sfintei Împărtășanii din care căpătăm sensul existenței noastre din plinătatea lui Cristos din noi și putem spune cu sfântul Paul: Trăiesc eu, dar nu mai trăiesc eu, Cristos trăiește în mine (Gal 2,20), sau cu marele savant Pierre Teilhard de Chardin: Sunt o frunză, dar prin transformările chimice, care se elaborează în laboratorul nervurilor mele, eu sporesc vitalitatea întregului organism și degajez oxigenul de care are nevoie universul. Oxigenul, de care are trebuință universul, este iubirea. Fă, Doamne, ca în laboratorul spiritului meu să se distileze, din materiile pământului, din truda mea, din durerile mele, din moartea mea, mireasma cerească a iubirii.

Închei cu un exemplu grăitor. Pe vremea împăratului Napoleon Bonaparte al Franței, un cavaler a voit să facă un cadou logodnicei sale, de sărbătorile Învierii, însoțit de cele mai alese urări. A realizat cel mai mare ou roșu din lume, cât o căsuță, pe care l-a așezat într-o caleașcă aurită, trasă de șase cai frumoși și i l-a trimis de Paște la Paris. Curioșii de pe străzi s-au luat după caleașcă, să vadă cui îi este destinat frumosul ou roșu. Caleașca și prețiosul dar, ajungând la casa logodnicei, din partea superioară a oului roșu s-a deschis un căpăcel și din el au ieșit porumbei albi care au zburat în cele patru zări; în partea laterală a oului s-a deschis o ușă și din ea au ieșit doi copilași în costume aurii de pui de cloșcă, purtând în mânuțele lor o inimă de aur, pe care au oferit-o logodnicei și în tot acest timp din interiorul oului se auzeau cântări de Paște cu nemuritorul Aleluia.

Cristos este mirele. Mireasa este Biserica.

Primul dar al lui Cristos înviat, făcut Bisericii, este pacea. Simbolul păcii sunt porumbeii. Isus spune ucenicilor: Pace vouă!

Inima de aur este însăși inima lui Isus, care ne aduce harul mântuirii, viața cea nouă în Duhul Sfânt, rod al învierii, care ne face atât de frumoși încât, după cum spune sfântul Bonaventura, am muri de fericire, dacă am vedea un suflet îmbrăcat în har, am crede că îl vedem pe Dumnezeu însuși.

Să-i oferim lui Isus inimile noastre, ca să le facă asemenea cu inima sa în viață pentru a ne iubi veșnic. Amin. Aleluia.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire