pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a XXXIV-a de peste an - Cristos, Regele Universului

Trăiau cândva trei regi. Într-o noapte senină au văzut pe bolta cerului strălucind o stea deosebit de luminoasă. Ce să fie? De unde a apărut? Ce vrea să spună? În cele din urmă, toți trei au ajuns la aceeași concluzie: S-a născut un nou rege. Unul a zis: Vreți să mergem și să-l vedem? Ceilalți doi au spus: Să mergem! Dar ce să-i ducem în dar? Au convenit: Să-i ducem aur, smirnă și tămâie. Au luat darurile și au pornit la drum. Pe drum au început să se certe între ei, care să-și prezinte darul mai întâi. Regele cu tămâie voia să fie primul fiindcă regii din acea vreme se credeau zei, iar tămâia era semnul recunoașterii ca atare. Tot primul voia să fie și regele cu darul de aur, susținând cu bună dreptate că pământul nu-și recunoaște mai bine regele decât prin strălucirea aurului. Cel de-al treilea, cel cu smirna, voia să fie tot primul, fiindcă darul său aducea recunoașterea că împărăția noului rege va fi veșnică. Și fiindcă cel mai arțăgos se arăta regele cu aur, ceilalți doi, pentru pace, au cedat. Când au ajuns la locul unde se afla cel căutat, regele cu aur a intrat primul; a îngenuncheat lângă leagănul cu fân, care nu era decât ieslea și în spatele lui s-au aliniat ceilalți doi. Regele prunc și-a scos mânuța din fașă și punând-o pe capul regelui cu aur, ca și cum ar fi voit ca prin blândețe să strivească mândria, i-a zis: Aurul nu este pentru mine! și primi numai tămâia și smirna, semnul divinității și al împărăției veșnice. Primii care l-au recunoscut pe Isus ca rege au fost regii, numai că în fața lui Pilat, Isus recunoaște: Da, eu sunt rege, dar împărăția mea nu este din lumea aceasta (In 18,36). Tâlharul de pe crucea din dreapta lui Isus recunoaște în Isus pe regele său și-i cere să-și aducă aminte de el în împărăția sa (Lc 23,42).

Astăzi ne-am adunat să-l recunoaștem și noi și să-l sărbătorim pe Isus Cristos ca pe regele nostru. Nu i-am adus aur, știind că nu este rege ca și ceilalți regi ai pământului, ci iubirea de aur a inimilor noastre; i-am adus tămâia evlaviei, recunoscând dumnezeirea sa și smirna credinței și speranței în împărăția sa veșnică.

Voi depune un efort pentru a vi-l descrie pe Isus Cristos în strălucirea regalității sale, deși știu că mantia regală pe care i-o croiesc din cuvinte este prea strâmtă, prea scurtă și prea puțin decorată, brodată și din materiale prea puțin valoroase, față de regalitatea sa care cuprinde: infinitul, veșnicia, atotputernicia, atotștiința, sfințenia, dreptatea, timpul și întreg universul. Recunoscând că mintea noastră nu poate cuprinde dimensiunile acestei regalități, să ne întoarcem la lucruri mai simple. Să ne închipuim că suntem în Vinerea Mare și ne-am urcat pe Golgota. În fața noastră se desfășoară o dramă înfiorătoare: trei cruci sunt înălțate și pe ele se chinuie trei ființe omenești. Pe crucea celui din mijloc este atârnată o inscripție în trei limbi care indică motivul condamnării lui: Isus nazarineanul regele iudeilor. Pilat, rugat să corecteze acest înscris, a răspuns sec: Ce-am scris, am scris (In 19,22). După magi, Pilat este acela care, în numele imperiului roman, recunoaște că Isus este rege. Dar ceea ce era scris, era numai o parte din adevăr; Cristos este, nu numai regele iudeilor ca fiu al lui David (Lc 1,32-33), ci al omenirii întregi, al întregului univers, fiind icoana Dumnezeului nevăzut, născut înainte de orice făptură, toate fiind create prin el, în cer și pe pământ, văzute și nevăzute, toate prin el și pentru el au fost create. El este capul corpului, al Bisericii; el este începutul, întâiul-născut dintre cei morți, ca între toți el să fie cel dintâi, deoarece lui Dumnezeu i-a plăcut ca întreaga plinătate să locuiască în el și prin el și pentru el să le împace pe toate, aducând pacea prin sângele crucii sale (Col 15-20). Da, Isus este rege, fiindcă este imaginea perfectă a Tatălui, expresia desăvârșită a perfecțiunilor sale. Rădăcina autentică a regalității lui Isus stă în originea sa din Tatăl, din care s-a născut mai înainte de toți vecii (Crezul), ca rod al iubirii sale veșnice - iubire din iubire. În mod cert, fiind el rodul iubirii veșnice și infinite, sfinte și atotputernice, posedă bunuri care constituie o adevărată împărăție. Și, fiindcă s-a făcut ascultător până la moartea pe cruce, Tatăl i-a dat un nume care este mai presus de orice nume, ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul celor din cer, de pe pământ și din iad, să mărturisească orice limbă că Isus este rege - domn - spre slava lui Dumnezeu Tatăl (Fil 2,8-11).

Dacă vrem să citim istoria lui Dumnezeu, istoria regalității lui Isus, prin care putem înțelege istoria omenirii, a noastră, trebuie să-l cunoaștem și să-l înțelegem pe acest rege răstignit. El este cheia cunoașterii istoriei și a mântuirii lumii. Istoria lui Dumnezeu este cea mai simplă: Dumnezeu este cel ce este (Ex 3,14) și, Cel ce este, este iubire (1In 4,8). Prin Cristos Isus de pe cruce, prin acest rege țintuit pe lemn, fiindcă iubirea divină vrea să devină istorie omenească, istoria noastră.

Recunoscând că Isus este rege, noi credem că prin el, Dumnezeu ne-a dovedit în mod clar că realizarea deplină a omului se poate obține numai prin ascultarea de voința lui: slujirea aproapelui. Numai trăind ca Isus, pentru a-i sluji pe oameni, putem înțelege superioritatea sa regească și simți fericirea de a-i spune, așa cum i-au spus triburile lui Israel lui David, când au venit la el în Hebron: Noi suntem din același sânge cu tine (lectura I-a: 2Sam 5,1), suntem fiii aceleiași iubiri, domnim împreună cu tine, fiindcă Servire Christo regnare est. Numai prin această slujire devenim oamenii păcii și reconcilierii. În Biserica lui Isus Cristos, care s-a născut la piciorul crucii, funcția, autoritatea, nu este dată pentru afirmarea personală, ci ca pe o carismă, dată în funcție de caritate și unitate. Domnim cu Cristos când slujim pe semeni; înțelegem regalitatea sa când trăim slujirea, când devenim ascultători asemenea lui Isus față de voința Tatălui. Istoricul Plutarh spune că Agesilau, regele Lacedemoniei, ducea victorios lupte în Asia, când a primit ordin să se întoarcă acasă. A oprit cuceririle și imediat s-a întors acolo unde a fost chemat. Plutarh remarcă încântat: Nicicând n-a făcut acest bărbat ceva mai măreț și mai mare decât atunci când a dat această strălucită pildă de ascultare și supunere față de patrie. Vom împărăți cu Cristos, dacă vom mânca aceeași hrană pe care a mâncat-o el: Hrana mea este să fac voința celui care m-a trimis (In 4,34).

Sărbătoarea de azi este o chemare de a pătrunde până în încăperea cea mai intimă, cea mai tainică a sufletului, a inimii, a ființei noastre, spre a constata dacă în anul bisericesc, care a trecut, roadele vieții noastre pot fi garanția vieții veșnice, garanția intrării în împărăția lui Cristos, pe care prefața Liturghiei de azi o numește: împărăția veșnică și universală; împărăția adevărului și a vieții, împărăția sfințeniei și a harului, împărăția dreptății, a iubirii și a păcii.

Oare nu ne trezim angajați mai degrabă în împărăția minciunii și a morții, în împărăția păcatului și a întunericului, în împărăția nedreptății, a urii și a răzbunărilor?

Fac parte din împărăția lui Cristos acei care l-au găsit pe Cristos pe calea adevărului și a vieții, pe calea sfințeniei și a harului, pe calea dreptății, iubirii și păcii. Și cu cât îl vom găsi mai mult, cu atât îl vom căuta mai mult și-l vom iubi mai mult.

Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice și noi am cunoscut și am crezut că tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu (In 6,68-69). Păstrează-ne în veci pentru slava împărăției tale! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire