pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a XXXI-a de peste an

Întâlnire cu Dumnezeu

Isus, ca Iosua de odinioară (6,1 ș.u.), intră triumfător în Ierihon; dar, spre deosebire de acesta, care a intrat pentru a face dreptate prin foc și sabie, Mântuitorul aduce îndurare și milă, viață și semnele divine ale lui Iahve, minuni aducătoare de credință și convertire. O mulțime entuziastă îl înconjoară și fiecare om voia să fie cât mai aproape de el. Pentru ce atâta îmbulzeală? Toți locuitorii orașului și cei din împrejurimi cunoșteau pe un orb care stătea mereu la poarta cetății și cerșea milă trecătorilor. Auzind că vine Isus, orbul a început să strige: Fiul lui David, ai milă de mine! Striga atât de tare încât mulți au început să-l certe ca să tacă, să nu mai strige în zadar, sunt alte lucruri mai importante pe care Isus le are de îndeplinit și nu are timp de pierdut cu unul ca el bătut de Dumnezeu pentru păcatele lui sau ale părinților lui. Dar orbul și mai tare striga. Isus a auzit și a cerut să fie adus la sine și l-a vindecat. Acesta, plin de bucurie, îl urma pe Isus și-l preamărea pe Dumnezeu. Toți voiau să-i vadă, atât pe taumaturg, cât și pe cel vindecat. Zaheu, mai-marele vameșilor, lasă toate și aleargă să vadă cu ochii lui că Isus este o realitate, că poate face minuni, că se pleacă el însuși cu iubire spre toți cei oropsiți și ca atare trebuie să existe și un Dumnezeu care l-a trimis. Până acum credea că banul este atotputernic, că el poate face toate și de aceea lui îi slujea zi și noapte. Auzind că un om împarte, nu bani, ci ceva ce este mai scump decât tot aurul din lume, lumina ochilor, sănătatea, învie chiar morții și toate le face pe gratis și numai printr-un simplu cuvânt sau gest, lui Zaheu a început să i se clatine credința în avere. Bănuind că există ceva mai bun decât ceea ce avea, a luat-o la fugă și, fiindcă din cauza mulțimii nu-l putea vedea, el fiind mic de statură, s-a urcat într-un sicomor, cu riscul de a fi luat în râs și batjocorit de trecători și, poate, chiar de Isus, știindu-se atât de păcătos, că nu făcea nimic pe gratis, ba mai încasa și ceea ce nu i se cuvenea. Poate orbului s-a îndurat vreodată să-i dea ceva de pomană. Poate tocmai acea pomană pusă în sânul săracului i-a adus harul curiozității de a-l vedea pe Isus și pe cel vindecat... Citim și în viața sfântului Martin că într-o zi, ieșind din orașul Tours, a întâlnit un cerșetor de care i s-a făcut milă și, neavând ce să-i dea, și-a tăiat jumătate din mantaua proprie și i-a dat-o. În noaptea următoare a avut un vis revelator: l-a văzut pe Isus între sfinții cerului îmbrăcat într-o jumătate de mantie strălucitoare și zicând: Iată cu ce haină frumoasă m-a îmbrăcat Martin! Acesta a fost momentul convertirii lui.

Surpriza lui Zaheu nu a fost mai mică: Isus vrea să intre în casa lui, să-i vorbească, să stea la masă cu dânsul, să-l asigure de iubirea lui. Zaheu se aștepta la orice, numai la așa ceva, nu. Din acest motiv a fost cuprins de atâta bucurie că, alergând acasă, pregătește un ospăț bogat și își ia haina de nuntă, adică hotărârea convertirii totale. L-a căutat pe Isus, l-a căutat pe un sărman orb și s-a întâlnit cu Dumnezeu eliberatorul, de aceea îi spune Mântuitorului: Iată, dau jumătate din averea mea săracilor și împătrit acelora care au avut de suferit din cauza lăcomiei mele. Întâlnind iubirea dezinteresată, Zaheu face marea descoperire de a se vedea iubit, tocmai atunci când lumea îl ura și-l disprețuia mai mult. Această descoperire îl face capabil să iubească și să-i facă fericiți pe alții. Dreptatea îi cerea doar atâta: să dea înapoi ceea ce a luat pe nedrept; dar de unde gândul de a da, nu numai ceea ce nu i se cuvenea, ci jumătate din propria avere să o dea săracilor, nu de două ori mai mult sau de trei ori, ci de patru ori mai mult acelora pe care i-a nedreptățit. I-a mai rămas ceva? N-a făcut oare Isus o minune ca Zaheu să nu rămână dator după această dărnicie?

Mulți răi rămân răi pentru că nu-i iubește nimeni, ci toți îi urăsc; nimeni nu le pune medicamentul iubirii pe rana sufletului. Zaheu, înainte de a-l întâlni pe Isus, îi ura pe oameni și le lua ceea ce iubea la ei, banul, argintul și aurul, sperând că va fi fericit; pe zi ce trecea, se simțea tot mai singur, nu ca într-un pom, ci ca într-un pustiu înfiorător; acum îi iubește și le dă și, cu cât le dă mai mult, cu atât se simte mai fericit. De ce? A început să-și regăsească asemănarea cu Creatorul. Când omul dăruiește semenilor săi, participă la fericirea lui Dumnezeu care plouă peste cei buni și peste cei răi și face să răsară soarele său peste cei drepți și peste cei nedrepți; se simte fericit că iubește și poate face numai binele.

Dumnezeu are grijă și de noi. Iubirea sa ne-a pregătit o surpriză atât de mare încât acela care a văzut ceva, sfântul Paul, a rămas fără suflare, fiindcă ochiul omului n-a văzut și la mintea lui nu s-a suit (1Cor 2,9), cu atât mai mult cu cât, așa cum ne relatează Sfânta Scriptură în prima lectură de azi: suntem un fir de praf de pe balanță, ca un strop din roua de dimineață; și totuși suntem mari, chiar foarte mari prin iubirea infinită a lui Dumnezeu.

Pregătirea noastră de pe pământ trebuie să o facem în vederea întâlnirii cu Isus, cu Dumnezeu, cu aproapele, cu orbul vindecat, pentru a vedea frumusețile veșnice. În ce trebuie să constea această pregătire? În întâlnirea cu Isus de pe acest pământ, fiindcă ne-a asigurat: Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor (Mt 28,20). Isus este prezent acolo unde se adună doi sau trei în numele lui; este prezent în cuvântul Scripturii și mai ales în taina sfintei Euharistii, în taina comuniunii cu Dumnezeu și cu aproapele. Acela îl întâlnește cu adevărat pe Isus, care devine un alt Zaheu împărțitor, nu numai al dreptății, dar și al milostivirii. Nu ne vom mira de faptul că la judecată, în ziua de apoi, Mântuitorul va chema în împărăția Tatălui pe toți acei care au făcut un mic bine aproapelui în numele lui, adică în numele iubirii, chiar prin dăruirea unui simplu pahar cu apă (Mt 10,42) și aceștia vor zice uimiți: Doamne, când te-am văzut însetat și ți-am dat de băut? (Mt 25,37). Are multă dreptate poetul George Bernanos când spune: Fiecare față omenească, pe care o întâlnim în lume chiar numai pentru o clipă, ne aduce un mesaj din partea cerului pe care îl putem descifra cu puțină iubire.

Acest mesaj au știut să-l descifreze sfinții. Când maica Tereza de Calcutta a dus în ospiciul ei un sărman indian aruncat în stradă și aproape mort, după ce i-a dat îngrijirile necesare și acesta s-a înzdrăvenit, i-a spus cu sarcasm: Dacă toată viața am trăit ca un câine, de ce vrei ca acum să mor ca un om? Maica Tereza i-a răspuns: Fiindcă am văzut pe chipul tău fața lui Isus îndurerat. Cum spunea sfântul Irineu: Omul cel viu este slava lui Dumnezeu.

Nu trebuie să urcăm în sicomor pentru a-l vedea pe Isus, fiindcă putem descoperi slava lui Dumnezeu la tot pasul. Sfântul Francisc de Assisi a descoperit slava lui Dumnezeu în toate făpturile și a cântat-o cu toată iubirea: Să te laude, Stăpâne, strălucitul frate soare/ ce dă zilelor lumină, florilor le dă culoare/. E frumos, puternic, mare și-n sclipirea-i minunată/ Preaînalte, milostive, la făptură te arată. Un tată l-a întrebat pe fiul său, arătându-i un bob de grâu: Ce ascunde în el? Spre surprinderea lui, copilul a răspuns: Ascunde chipul lui Dumnezeu. Isus ne-a îndemnat să fim ca pruncii pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu. Spre deosebire de acest copil, filozoful existențialist Jean Paul Sartre a spus cu mândrie: Acolo unde se naște Dumnezeu, moare omul. El, fiind ateu, a voit să spună că religia distruge demnitatea umană; în realitate însă fără a-și da seama, a spus un mare adevăr: acolo unde se naște, unde apare Dumnezeu prin nașterea lui Isus Cristos, apare lumina, viața, binele, tot ce-i frumos, apare adevărul și moare omul cel vechi, omul păcatului.

Dumnezeu, prin Isus Cristos, ne-a dat speranța și garanția că îl vom găsi, că ne vom întâlni cu el față la față (1In 3,2). Dacă încă mai suntem orbi și nu ni s-au deschis ochii credinței, să strigăm cu credința orbului din Ierihon: Fiul lui David, ai milă de mine! Dacă mândria, lăcomia și viciul ne țin legați de pământ și ne dăm seama că nu-l putem vedea pe Isus, să ne urcăm în sicomorul lui Zaheu și vom auzi glasul lui Isus: Astăzi vreau să fiu în casa ta, în sufletul tău, în inima ta!

Maranatha! Vino, Doamne Isuse! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire