pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica Floriilor

Bucurie și durere

Bucuria nopții de Crăciun s-a născut din faptul că a venit pe pământ cel de veacuri profețit, Mesia, Mântuitorul. Vestea nașterii sale este purtată pe aripi de duhuri cerești până în lăcașurile vii ale inimilor omenești și răsună mereu preamărirea lui Dumnezeu din ceruri și este tot mai acută dorința oamenilor de bunăvoință după pace pe pământ. Atunci, bucuria a fost umbrită de sărăcia peșterii și de răceala acelor oameni care i-au refuzat un loc în căsuța lor. Azi? Să vedem ce ne spune Liturgia cuvântului.

Prima lectură, pe care am ascultat-o înainte de procesiune, ne descrie o bucurie mai mare decât cea din Noaptea de Crăciun. Tot Ierusalimul a ieșit în întâmpinarea lui Isus cu cântece, cu ramuri verzi în mâini, cu hainele întinse pe cale și chiar măgărușul, care în Noaptea de Crăciun s-a mulțumit doar să sufle pentru a mai încălzi atmosfera rece din grajd, acum îl poartă țanțoș pe Isus pe spatele său.

Pentru ce toate acestea? Care este cauza schimbării?

Ne-o spune clar sfântul evanghelist Ioan: Dădea mărturie poporul care fusese cu el când chemă pe Lazăr din mormânt și-l învie din morți. Pentru aceasta îl și întâmpină poporul, pentru că auzise că făcuse această minune (In 12,17-18).

Poporul și-a amintit că Mesia va fi rege, așa cum au prezis profeții. Cât timp și-a desfășurat activitatea publică, Isus nu a cedat mulțimilor entuziaste care voiau să-l răpească și să-l facă rege (cf. In 6,15); nu se opune regelui Irod care îl suspecta ca pe un concurent la tron (cf. Lc 13,31); nu se opune împăratului roman, căruia i-a plătit chiar dajdie (cf. Mc 12,13-17); dar nu refuză actul de credință mesianică a lui Natanael, care îi spune: Învățătorule, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești regele lui Israel (In 1,49); nu refuză aclamațiile mulțimii și mai ales pe cele ale copiilor care îl proclamau drept fiul lui David și regele lui Israel (Lc 19,38; In 12,13); iar la întrebarea lui Pilat: Tu ești regele iudeilor? (Mc 15,2; In 18,33-37), răspunde clar că este rege în sens mesianic (cf. In 18,36-37); tâlharului din dreapta crucii sale, care îl recunoaște rege în sens mesianic, cerându-i un loc în împărăția sa, îi răspunde: Astăzi vei fi cu mine în paradis (Lc 23,43); Pilat i-a pus ca document istoric o tăbliță pe cruce cu inscripția: Isus nazarineanul regele iudeilor (In 19,19). Isus, prin care toate s-au făcut (In 1,3), a fost recunoscut ca rege de întreg Universul prin aceea că la moartea lui toate s-au zbuciumat: catapeteasma templului se rupe în două de sus până jos, soarele se întunecă, pământul se cutremură, stâncile se despică, mormintele se deschid și multe trupuri ale drepților răposați învie (cf. Mt 27,51-53; Mc 15,33); centurionul roman și cei care îl păzeau au fost cuprinși de mare spaimă și au zis: Într-adevăr, acesta era Fiul lui Dumnezeu (Mt 27,54).

Regalitatea cea mai nobilă, cea mai sfântă, cea mai puternică este aceasta care aparține numai Fiului lui Dumnezeu. Pe aceasta au aclamat-o cei prezenți la intrarea lui Isus în Ierusalim?

Înviindu-l pe Lazăr, Isus le-a dovedit tuturor în modul cel mai clar posibil că el este Mesia, fiul lui David. Nu se putea să le zboare mintea la regele David, fără să nu-și amintească și de împărăția lui pământească, prosperă, glorioasă, independentă. Ce putea realiza Fiul lui David altceva dacă nu tot o astfel de împărăție? Evreii visau că Mesia va învia morții, cu gândul că aceștia vor forma o armată de eliberare înzestrată cu puteri divine, pentru a-i învinge pe toți dușmanii, și în primul rând pe asupritorii romani; visau că urmașii lui Abraham, mulți ca stelele de pe cer și ca nisipul de pe țărmul mării, vor domina lumea în veci. Temându-se de propriile lor visuri, arhiereii și fariseii au zis în fața Sinedriului: Ce ne facem, căci omul acesta multe semne face? Dacă îl lăsăm așa, toți vor crede într-însul și vor veni romanii și vor nimici templul și neamul nostru (In 11,47-48). Pentru aceasta au hotărât să-l omoare pe Isus, dar și pe Lazăr înviat (In 12,10). Caiafa, marele preot al acelui an, a pecetluit soarta lui Isus prin sfatul său profetic: Este mai bine pentru noi să moară un singur om pentru popor, decât să piară întreaga națiune (In 11,50). Și în aceeași zi au luat hotărârea să-l ucidă (In 11,5).

Va permite Tatăl ceresc o astfel de crimă împotriva Unsului său?

Și totuși, Iuda îl vinde (cf. Mt 26,49); ucenicii îl părăsesc (cf. Mt 26,56); Petru cel viteaz se leapădă de el de trei ori (cf. Mt 26,70-72-74); cohorta, tribunul și servitorii îl prind, îl leagă, îl târăsc în fața lui Ana și Caiafa (cf. In 18,12); sluga arhiereului îl lovește (cf. In 18,22); este târât în fața lui Pilat și învinuit pe nedrept (cf. Mt 27,12-11-31); este biciuit (cf. In 19,1) încoronat cu spini, îmbrăcat cu haină de batjocură, pălmuit (cf. In 19,2-3); i se pune crucea pe umeri, sub povara căreia cade de mai multe ori; este silit să bea vin amestecat cu fiere și apoi, gol- goluț, este răstignit în fața mulțimii și a acelora care îl insultau (cf. Mt 27,32-44); și, în sfârșit, moare pe cruce ca ultimul borfaș între doi tâlhari (cf. Mt 36,45-50).

Și Tatăl? Tace...

Această tăcere de mormânt a Tatălui ne cam revoltă și parcă ne vine să-i dăm crezare lui Nietzsche, care a exclamat cu satisfacție irațională: Gott ist tot, adică: Dumnezeu este mort. Această crimă de proporții cosmice l-a revoltat și pe păgânul Clovis, regele francilor. Înainte de a se boteza, ascultând pentru prima dată lectura pătimirilor Domnului, a sărit furios în sus, și-a tras sabia din teaca de la șold și a exclamat: Dacă aș fi fost eu acolo cu francii mei! Voia să spună că ar fi împiedicat o astfel de crimă. Și Tatăl ceresc tace... Nu poate face nimic pentru Fiul său iubit în care, așa cum declarase în două rânduri în mod solemn, își găsește toată bucuria? (Mt 3,17; 17,5).

A nu înțelege tăcerea lui Dumnezeu înseamnă a cădea în greșeala lui Iuda, a-ți pierde credința. Dacă mașinăria inventată de un savant merge perfect, conform cu toate normele stabilite, ce rost are să intervină? El stă, privește, admiră și se bucură de reușită. Voința Tatălui a fost ca neamul omenesc să fie răscumpărat, mântuit. Fiul său s-a angajat să vină pe pământ, între oameni și să-i împlinească voința, oricât l-ar costa. Drumul este greu, dureros, dar voința Tatălui se realizează cu cea mai mare precizie. Isus este maestrul care duce planul la îndeplinirea desăvârșită, depășind, rând pe rând, toate obstacolele pe care Vrăjmașul din vechime i le scoate în cale pentru a-l abate de la țintă. Isus urcă pe Calvar cu fruntea sus, merge la moarte ca un om liber, fără să țină cont de eroarea judiciară, convins că acest moment este unic în iubirea sa față de Tatăl și mântuitor pentru întreaga omenire, că acest moment este rânduit de Tatăl în mod logic în alcătuirea istoriei în care orice om este chemat să-și trăiască viața pentru alții, să ia parte la bucuria comunitară a veșniciei într-o unică împărăție (lectura a II-a). Per aspera ad astra - Prin necazuri se ajunge la stele, dicton valabil pentru orice fel de activitate.

O întâmplare moldovenească auzită din gura unui localnic (Oituz, jud. Bacău), din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Un cetățean oarecare, numit Ghitiu, nutrea o ură diabolică față de Biserică. Și, ca să-i facă în ciudă, la Miercurea Cenușii, când toți posteau, el punea să-i cânte lăutarii, bea, mânca mâncarea cea mai gustoasă din carne de pasăre. Seara, când credincioșii mergeau la biserică pentru Calea crucii, el ducea oasele rămase de la ospăț, însoțit de muzică, să le îngroape pe o colină din apropierea satului. A venit războiul cu toate tragediile lui; l-au prins nemții și l-au dus pe aceeași colină, nimeni nu știe pentru ce anume, dar l-au pus să-și sape groapa și când a terminat-o, a fost așezat pe malul ei și i s-a tras un glonț în cap. A fost îngropat alături de bucuria postului său.

Toți locuitorii au spus: Aici se vede clar mâna lui Dumnezeu!

Pe cine porți în triumf în inima ta, în viața ta, în faptele tale, de acela vei avea parte. Dacă îl porți pe Isus, de el vei avea parte! Dacă îl porți pe Satana, cine te va împiedica să nu ai parte de el?

Doamne, tu ești regele măririi veșnice! Condu-ne la Tatăl, fiindcă tu singur domnești în inima mea. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire