pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a XXIII-a de peste an

Mister și destin

Creștinul adevărat adună în inima sa un buchet de flori spirituale, virtuți alese, culese din grădina lui Isus, adevăruri învățate la școala sa apostolică. Din acest buchet face parte și prudența mântuirii. Despre dânsa se spune că este mama tuturor virtuților, după cum umilința este temelia, iar iubirea este sufletul lor. Prudența - înțelepciunea mântuirii -, este virtutea care ne arată ce să facem și ce mijloace să folosim ca faptele noastre să fie raționale, dar nu oricum, ci săvârșite sub impulsul darului Duhului Sfânt, al înțelepciunii, care face rațiunea umană capabilă să acționeze pentru un scop supranatural și să folosească acele mijloace care sunt cele mai potrivite în acest sens, conform dictonului latin: Quidquid agis prudenter agas et respice finem - Tot ceea ce faci, să faci cu prudență privind scopul. Din prudență se nasc prevederea, precauția și cunoașterea de sine.

Autorul primei lecturi de azi încearcă să explice prin filozofia elenă că deși foarte greu, se poate totuși ajunge la adevărata înțelepciune necesară pentru a-și deschide calea nemuririi. Aceasta pentru omul normal, stăpân pe sine și curat cu inima, sincer în cugetul său. Omul păcătos este incapabil, trăind după trup, să ajungă aici. Fără siguranța nemuririi omul nu poate fi fericit, fiindcă ea nu poate sălășlui decât în unirea dintre înțelepciunea divină și sufletul omului. Este greu de înțeles, dar ar fi mare imprudență criticarea planului divin, deoarece el aparține înțelepciunii infinite și nu poate fi recepționat în totalitate de mintea mărginită a omului.

Lectura a II-a ne oferă un înalt grad de prudență creștinească. În spirit de prudență, apostolul Paul se supune Legii de a înapoia sclavul, fără însă a canoniza acțiunea sa ca lege. Optica învățăturilor creștine arată limitele legislației. Legăturile dintre Filemon și Paul, părtași ai aceleiași credințe, sunt sub influența trăirii aceleiași iubiri față de cei mici. Alte legături s-au stabilit între apostolul Paul și sclavul Onesim, legături egale cu cele dintre el și Filemon. Noile legături creștine se pot încheia și între un stăpân și un sclav. Paul nu ezită să arate motivul relațiilor sale cu sclavul Onesim, ele sunt bazate pe paternitatea spirituală. Această paternitate nu este rodul unui simplu sentiment de milă, de filo-uman sau cu atât mai puțin dintr-un interes material, ci al apostolatului său care este egal, ba chiar superior paternității fizice. În calitatea sa de tată spiritual, Paul nu este un simplu publicist, unul care doar raportează o stare de fapt, ci el transmite un apel divin; or, cuvântul lui Dumnezeu este eficient și poartă în el viața și rodnicia. Cel care transmite exercită un fel de paternitate (1Cor 4,14-21). Și când apostolul nu se mărginește numai să transmită exact cuvântul lui Dumnezeu, însă îl face viu în persoana sa prin suferință, ca dovadă a iubirii (Gal 4,19), el arată că paternitatea sa este instrumentală, devine instrument viu care cântă gloria lui Dumnezeu în mijlocul furtunilor, la fel după cum viața lui Cristos a fost instrumentul paternității lui Dumnezeu pentru oameni (1Cor 4,15); el a cântat gloria Tatălui până la nimicire, la moartea pe cruce, ca apoi să învie pentru a ne duce pe noi victorioși prin încercări la Tatăl. În baza acestui titlu de instrument viu al paternității divine, Isus poate cere de la ucenicii săi un atașament filial, fiindcă el va dirija paternitatea sa spirituală către Tatăl, fiindcă este numai vicarială (1Tim 2,7). Sfântul Paul nu aprobă sclavia, dar arată că gestul său de iubire poate produce o libertate mult mai mare în Cristos decât cea legală (cf. 1Cor 7,14-24; Rom 6,15-18); el recunoaște relația dintre sclav și stăpân, dar relativizează și subliniază că este provizorie în comparație cu fraternitatea veșnică pe care o stabilește credința.

Biserica n-a fost fondată special pentru a desființa sclavia. Această eliberare din sclavie relevă inițiativa comunităților omenești în sânul cărora creștinismul lucrează și trăiește. Desigur, când oamenii uită de responsabilitățile lor, Biserica trebuie să le reamintească și de înalta lor chemare umanitară. Rolul ei este de a-l elibera pe om de egoismul lui propriu, pentru a-l deschide iubirii divine și fraterne în baza paternității spirituale. Pătruns de această iubire, omul se poate achita foarte bine de datoriile sale pământești. Emanciparea săracilor și a tuturor celor oropsiți și oprimați este una dintre marile sale datorii terestre.

Apostolul Paul, având dreptul de paternitate spirituală asupra lui Filemon, are același drept și asupra lui Onesim. Normal ar fi ca să nu dea cont de Onesim lui Filemon, dar din motive de prudență creștină, necesară nemuririi și unei mai mari înrudiri spirituale, renunță la acest drept și se supune unei legi civile care poruncea predarea sclavului stăpânului său. Ca Filemon să nu facă vreo imprudență dăunătoare noilor relații întemeiate pe credință, îi amintește de dreptul său și-l roagă să-l primească pe Onesim ca pe inima mea, ca pe o inimă paternă plină de iubire față de care are o datorie ce nu se poate plăti decât cu iubire și ascultare.

Nemurirea este o problemă atât de importantă încât nici cele mai strânse relații de sânge nu trebuie să o știrbească prin ceva (evanghelia zilei). Paternitatea spirituală, dobândită de Cristos prin întruparea sa, prin învățătura și pătimirile sale și mai ales prin prezența sa euharistică, a creat între el și noi o relație mai nobilă decât cea de sânge. Dacă s-ar ivi primejdia ca paternitatea naturală să amenințe pe cea supranaturală, prudența cere renunțarea la paternitatea fizică. Ura este păcat, dar se schimbă în virtute când apără paternitatea spirituală cu mijloace oneste. Când cineva îți amenință viața sufletească, ai nu numai dreptul, ci chiar datoria de a-l ocoli, de a nu-i vorbi, de a nu cocheta cu dușmanul.

Dată fiind starea anormală a omului, de a se lega orbește de cele trecătoare (ban, pământ, onoare, plăceri etc.) cu o pasiune mai puternică decât legătura sângelui, Cristos cere, în numele paternității spirituale, să renunțăm și la acestea. A nu renunța înseamnă a face imprudența de a se face de râs în fața cerului și a pământului, așa cum se face de râs omul care începe să zidească, fără să mai termine, precum și soldatul care pleacă la luptă neinstruit și fără arme. Dat fiind faptul că împărăția lui Dumnezeu este iminentă, prudența este strict necesară.

Cum să înțelegem renunțarea la toate?

Cel prudent reușește ca în toate împrejurările să salveze primatul lui Dumnezeu și al sufletului. El nu riscă totul pentru o părticică, nu riscă veșnicia pentru ceea ce este vremelnic. Imprudentul face tocmai contrariul. Cel prudent dovedește, prin alegerea făcută, că este smerit, că nu se teme și nu se scandalizează de misterul crucii, de înțelepciunea lui Dumnezeu, cum spune sfântul Paul; cel prudent cunoaște răul numai pentru a-l defini, pentru a-l combate și pentru a fugi de el (Paul al VI-lea).

Să practicăm prudența mântuirii!

Misterul lui Dumnezeu îl știm, știm că el este cel mai mare mister pentru noi; destinul nostru veșnic îl cunoaștem și îl credem: suntem creați pentru Dumnezeu, pentru viața veșnică. Atât misterul lui Dumnezeu, cât și destinul nostru veșnic, cer din partea fiecărui creștin prudență maximă, nu atât umană, cât mai ales supranaturală, adică pe aceea care se naște din porunca nouă a lui Isus.

Charles de Foucauld, după o viață aventuroasă din prima tinerețe care i-a adus până și excluderea din armată, se convertește și, după o perioadă îndelungată de reflecție, intră într-o mănăstire trapistă unde scrie următoarele: De îndată ce am înțeles că Dumnezeu există, am fost atât de puternic șocat încât n-am mai putut face altceva decât să trăiesc numai pentru el (O. Betz).

Noi pentru cine trăim?

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire