pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a XX-a de peste an

Alegere în genunchi

În orașul Copenhaga (capitala Danemarcei) se păstrează o statuie a lui Isus de mare valoare artistică. Într-o bună zi, un turist o privea și era tare nedumerit pentru faptul că nu observa nimic deosebit de frumos, deși avea un așa renume. Un cunoscător din preajmă îi dezvălui secretul, zicându-i: Domnule, trebuie să te așezi în genunchi și așa să o privești. Numai așa îți poți da seama de frumusețea ei. Turistul s-a conformat și a rămas extaziat minute în șir în fața statuii lui Isus.

La prima vedere ni s-ar părea că evanghelia de azi nu conține nimic extraordinar, frumos și divin, ci, din contra: dezbinare între doi și trei din aceeași casă, între tată și fiu, între mamă și fiică, soacră și noră, lucruri atât de des întâlnite și atât de neplăcute. Dar, ca să înțelegem valoarea și frumusețea cuvintelor lui Isus - N-am venit să aduc pace, ci dezbinare - trebuie să îngenunchem și să ne rugăm.

Împărăția lui Dumnezeu este desăvârșirea și împlinirea comuniunii dintre Dumnezeu și oameni prin Isus Cristos și Duhul său Sfânt. Deja profeții Vechiului Testament au anunțat împărăția și au descris-o ca pe un timp de pace, de binecuvântare, de belșug și de fericire deosebită, un timp al frăției universale. Orice barieră va fi eliminată dintre oameni și va lua ființă un popor unic pentru slava unui singur Dumnezeu. Isus înfăptuiește planul lui Dumnezeu în omenire, după cum fusese profețit. Mesia vine să-i adune pe fiii risipiți. Ultima sa rugăciune a fost pentru unitate: Tată, ca toți să fie una, precum noi una suntem (In 17,21).

Cum se pot împăca aceste cuvinte cu expresiile evangheliei de azi?

Dezbinarea începe de la Isus, din cauza lui Isus. Deși Mântuitorul a dus o viață desăvârșită și a propus omenirii etica perfecțiunii până la asemănarea cu etica divină - precum Tatăl vostru este desăvârșit (Mt 5,48) -, totuși a fost urât, chiar unii ucenici l-au părăsit, unul l-a vândut și mulți îl urăsc și azi, fără să-l fi cunoscut. Ba mai mult, a prezis că și cei care vor fi ai săi, îi vor trăi cuvântul, vor avea aceeași soartă (Mt 10,21-23).

Cine poate dezlega acest mister? Ura împotriva lui Isus a fost profețită de bătrânul Simeon care, luând pruncul în brațe, a spus: Iată, acesta este pus spre căderea și ridicarea multora în Israel și semn căruia i se va zice împotrivă; iar celei mai apropiate ființe de el, mamei sale Maria îi spune: Și prin sufletul tău va trece sabia (Lc 2,34-35).

Isus însuși și-a prezis ura multor oameni și a luat-o drept argument pentru a se deosebi de alții, spre a-și dovedi divinitatea sa.

Reiau constatările făcute de un mare orator, Tihamer Toth, care spune: "Dacă am considera pe Cristos numai din punct de vedere istoric, am ajunge la cea mai stranie și unică concluzie și anume: de când este lumea nu s-a auzit ca o persoană să fie urâtă și după două mii de ani de la trecerea din această lume. Care personaj istoric mai este urât măcar la o sută de ani după moarte? Omenește vorbind, poate cineva, dacă a săvârșit o faptă mare, eroică, să-și prezică admirația, cinstirea, gloria din partea posterității. Dar ura? Nici cei mai mari tirani, conștienți de tirania lor, nu au putut spune că vor fi urâți secole de-a rândul. Prevederea lui Isus este mai mult decât omenească și împlinirea ei întocmai este cel mai mare lucru ce ne uimește. Uimirea este îndreptățită, mai cu seamă de faptul că viața, faptele și învățătura lui Isus nu au nimic tiranic. Ce este rău în viața lui? De ce patimă a fost stăpânită ființa lui? Cui a făcut vreo nedreptate? Cine l-a putut învinui măcar de un singur păcat? Sau, poate învățătura lui este o minciună vrednică de ură? Nu. Miliarde și miliarde de oameni au găsit-o vrednică de crezare, au trăit-o în toată dimensiunea ei, s-au jertfit pentru ea, au fost fericiți prin ea și binefacerile aduse societății cuprind toate nivelurile vieții din toate locurile și timpurile. Dar dacă în viața și faptele lui nu găsim nimic tiranic, atunci să admitem că învățătura sa este o minciună vrednică de dispreț. În acest caz iubirea practicată de miliardele de oameni a fost falsă. Să încercăm să înlocuim iubirea din inimile celor înșelați cu ura vrednică de minciună! Ce va rezulta? Ar scoate ura față de Cristos popoarele din barbarie, așa cum le-a scos iubirea sa? Ar forma ura suflete devotate față de săraci și suferinzi, așa cum a format iubirea? Ar face ura față de Isus oameni mai cinstiți, ar pune averile în mai mare siguranță și ar înlătura războaiele? Nu. Atunci de ce este urât Cristos? De ce sunt persecutați cei ai lui Cristos?"

Heinrich Böll descrie în romanul său - Unde erai, Adame? - cum comandantul unui lagăr de deținuți și-a format un cor din rândul prizonierilor. Fiecare nou venit în lagăr trebuia să-și încerce calitățile vocale în fața lui. Cel care era admis în cor, era sigur că poate scăpa de exterminare. O tânără evreică, încreștinată, a început să câte Litaniile Tuturor Sfinților. Cântarea l-a înfuriat atât de mult pe comandant încât și-a scos pistolul cu mâna tremurând de nervi și a tras orbește în sărmana fată, strigând ca ieșit din minți: Omorâți-i! Împușcați-i pe toți blestemații aceștia! Subordonații au început să tragă și masacrul a început. Corul a încetat să mai existe în lagăr, dar credem că sfinții și îngerii i-au primit în corul lor ceresc.

A fost Cristos tiran?

Tihamer Toth continuă: "Chiar de ar fi fost, de ce nu este pus în rând cu alți tirani ai omenirii? De ce nu este urât Nero? De ce nu sunt urâți Domițian sau Dioclețian etc. care au asuprit și au strivit mii și mii de vieți nevinovate? Nero a fost, cât timp a trăit, urât pentru tirania lui și istoricul Tacit regreta că nu are o daltă destul de puternică pentru a însemna pe veci pe stâlpul infamiei numele lui. Dar după ce a murit, azi, cine-l mai urăște? Isus de ce este urât, înjurat, contrazis etc. la două mii de ani de la moarte? Înseamnă că el nu a fost un simplu om ca și ceilalți oameni. Înseamnă că, deși a murit, este totuși viu. Înseamnă că mulți simt puterea lui care le strivește patimile păcătoase".

Viața celui drept este o veșnică dojană a celui nedrept, a celui vicios. Viața lui Abel era o dojană continuă adusă lui Cain. Păcătosul, ca să-și găsească o scuză pentru viciile sale, vrea să-i facă pe toți la fel cu el și, când nu reușește, nimicește pe toți cei care îi stau în cale cu speranța că nimeni nu-l va mai dojeni, învinui și condamna. Când conștiința, martorul fărădelegilor de zi și de noapte, se transformă în judecător, când nelegiuitul se simte urmărit, condamnat, el se simte incapabil să-și schimbe viața, ajungând la descurajare, la disperare și la sinucidere.

Autorul Scrisorii către Evrei ne îndeamnă să ținem privirea ațintită spre Isus, fiindcă el este cel care s-a împotrivit păcatului până la sânge pentru noi și tot el este recunoștința noastră față de îndurarea divină.

Dacă nu simți încă bucuria de a-l avea pe Cristos de partea ta, aceasta se datorează faptului că încă nu te-ai împotrivit păcatului până la sânge, n-ai pus mâna pe sabia cu două tăișuri, pe care să o folosești cu îndemânare pentru a pătrunde până la despărțitura dintre suflet și spirit, dintre vertebre și măduvă (Evr 4,12), adică nu ai folosit cu iubire cuvântul lui Dumnezeu pentru a scăpa de tot ce-i rău, n-ai declarat război propriilor patimi. Frumusețea divină a acestei dezbinări dintre virtute și patimă o poate descoperi numai acela care îngenunchează și-l privește pe Isus răstignit și-i contemplă iubirea.

Doamne, arată-ne fața ta și vom fi mântuiți! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire