pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a XIX-a de peste an

Frica de Dumnezeu

Mii de griji și necazuri frământă zilnic inima omului și o neliniștesc, ba nici chiar noaptea nu are odihnă inima lui, spune Ecleziastul (2,23).

Lui Isus, în fața frământărilor din inima omului - el știa ce este în inima omului (Lc 9,47) -, mai ales a ucenicilor săi, i s-a făcut milă și, ca un medic iscusit, a prescris o rețetă tămăduitoare în mod miraculos: a înlocuit miile de griji cu una singură. Dacă miile de griji și necazuri neliniștesc, provoacă teamă, obosesc, îmbolnăvesc etc. rețeta Învățătorului, singura grijă prescrisă de el aduce liniște, încredere, bucurie. Această grijă unică este frica de Dumnezeu, ea lungește zilele omului (Prov 10,27).

Cartea Înțelepciunii (lectura I-a) ne spune că evreii și-au dobândit eliberarea din sclavia egipteană datorită faptului că se temeau de Dumnezeu și aduceau jertfe în ascuns, păstrând legătura cu divinitatea și cu faptele pline de credință ale strămoșilor.

Scrisoarea către Evrei (lectura a II-a) pune în lumină credința lui Abraham față de promisiunile divine. Teama de Dumnezeu i-a alimentat credința că, chiar dacă și-ar jertfi pe unicul său fiu preaiubit, pe Isaac, Dumnezeu l-ar învia, pentru a i-l reda, ca să-și țină făgăduința de a-i înmulți neamul mai mult decât stelele cerului și decât nisipul de pe țărmul mării (Gen 22,17).

Isus îi îndeamnă pe apostoli să vândă averile și să facă milostenie; să vegheze ca slugile credincioase și cu teamă să aștepte venirea stăpânului de la nuntă (lectura a III-a).

Ce este și în ce constă această frică de Dumnezeu?

Voi încheia cu ei un legământ veșnic, că nu mă voi întoarce de la ei, dar le voi face bine și le voi pune în inimă frica de mine, ca să nu se îndepărteze de mine, zice Domnul prin profetul Ieremia (32,40). Prin urmare, frica de Dumnezeu este un dar pus în inima omului. Darul are menirea să fericească pe primitor: Le voi face bine, zice Domnul. Cu acest dar a fost înzestrat chiar Mesia (Is 11,3) de către Duhul Sfânt, spre a împlini voința Tatălui în chip desăvârșit, fiindcă Tatăl este mai mare (In 14,28) decât Fiul Omului.

Psalmistul spune că frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii (Ps 110,10).

Cel care nu se teme de Dumnezeu, nu este înțelept, oricâtă știință ar avea, fiindcă Dumnezeu spune că va da pierzării înțelepciunea înțelepților și le va nimici știința plină de îngâmfare (1Cor 1,19-20-24), fiindcă este nebunie înaintea lui Dumnezeu (1Cor 3,19) și chiar diavolească (Iac 3,15).

Frica de Dumnezeu este acea stare de teamă în fața propriei nimicnicii pusă în lumina măreției misterului divin, este o cunoaștere a insuficienței personale în fața plinătății divine, este cunoașterea responsabilității umane în fața autorității divine. Numai cine se smerește și își lărgește inima încontinuu, spre a fi capabilă să primească mai mult din caritatea divină, pe care Duhul Sfânt o revarsă în fiecare credincios (Rom 5,5), poate trăi fericit sentimentul nimicniciei proprii, având toată siguranța că nimeni și nimic nu-l poate despărți de Cristos (Rom 8,35-37) care îl conduce la Tatăl.

Sub domnia lui Filip al II-lea, regele Spaniei, călugării iezuiți au fost chemați la palat și se bucurau de multă trecere. Deși trăiau în mijlocul unei lumi mondene, duceau o viață curată, cumpătată, îngerească, ceea ce l-a determinat pe rege să-i spună într-o zi părintelui Araoz: Se spune că iezuiții au o iarbă care are puterea de a păstra curăția sufletească. Este adevărat? Este adevărat, i-a răspuns el. Și ce fel de iarbă este? a reluat regele. Iarba de care se folosesc iezuiții pentru a se menține curați este frica de Dumnezeu, i-a răspuns părintele Araoz zâmbind. De fapt, frica de Dumnezeu este aceea care conservă toate virtuțile, le ferește de degradare. Frica de Dumnezeu îl determină pe cel credincios să caute cu înfrigurare medicamentul împotriva morții, acel pharmacum immortalitatis despre care vorbește sfântul Ignațiu din Antiohia că îl căutau faimoșii medici din vremea lui, și care la creștini se numește sfânta Euharistie, Pâinea vieții veșnice.

Frica de Dumnezeu, nu numai că apără sufletul și păstrează virtuțile, ci devine izvor de noi haruri. După cum femeia care brodează se servește de ac pentru a introduce în pânză firele de aur, de mătase și ață de toate culorile, tot așa Dumnezeu se servește de acul acesta al fricii pentru a broda cu noi haruri mantia sufletului curat, alb, îngeresc. Prima mărturie ne-o dă însăși preacurata, care spune în Magnificat-ul ei că mila Domnului trece din neam în neam asupra acelora care se tem de dânsul (Lc 1,50). Și cartea Proverbelor își pune întrebarea despre femeie, anume pentru ce ar putea fi lăudată: pentru frumusețe sau pentru hărnicie? Și răspunde că nici pentru una, nici pentru alta, laudă se cuvine numai aceleia care are frica de Dumnezeu (31,10).

Frica de Dumnezeu este cel mai puternic stăvilar împotriva torentului produs de păcatele lumii. Sfântul Grigore cel Mare spune: Cel ce face binele numai de frica pedepsei nu s-a desprins cu totul de păcat și sufletul lui nu este destul de frumos. Numai acela care se teme de Domnul scapă de toate relele pe care le aduce Duhul cel Rău în suflet (sfântul Efrem). Fiule, - zicea bătrânul Tobit fiului său - dacă ne vom teme de Dumnezeu vom evita orice păcate și vom face mult bine (4,21).

Frica de Dumnezeu este o adevărată bogăție sufletească fiindcă ea stă ca acea santinelă înarmată care veghează asupra casei și pune hoții pe fugă, după cum o caracterizează sfântul Ioan Gură de Aur.

Cartea Înțelepciunii spune că acela care se teme de Domnul nu tremură în fața nimănui. Dar cel mai înspăimântător dușman al nostru este moartea. Va veni o clipă în care ne vom prezenta în fața scaunului de judecată a Fiului Omului. Dar Isus spune că acela care veghează, care se teme de Domnul, îl așteaptă, va fi fericit. Învățatul Suarez spunea pe patul morții: N-aș fi putut gândi niciodată că moartea poate fi atât de dulce. Iată-l și pe tâlharul răstignit la dreapta lui Isus. Multe păcate a făcut în viața lui. Cineva s-a rugat pentru el și a primit darul fricii de Dumnezeu. Iată-l cât este de liniștit și cum îl dojenește pe tovarășul său de la stânga Mântuitorului: Nici tu nu te temi de Dumnezeu? că în aceeași osândă ești. Noi pe drept pătimim și primim cele cuvenite după faptele noastre, dar acesta n-a făcut nici un rău (Lc 23,40-41).

Cel care nu se teme de Dumnezeu se teme de moarte, de judecată, de veșnicie, de insultele și de disprețul oamenilor, se teme de sine însuși etc. Acesta tremură în chinuri sufletești mai mult decât de cele trupești. Celălalt se teme numai de Dumnezeu și nu se mai teme de nimic și poate spune liniștit cu psalmistul: Chiar de voi umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele, că tu (Doamne) ești cu mine (Ps 23,4). Frica de Dumnezeu îi aduce tâlharului bucuria să audă: Astăzi vei fi cu mine în paradis (Lc 23,43).

Pe timpul prigoanei catolicilor din Anglia trăia un țesător cu numele de Roger Wrenne în orașul Lancaster. A fost închis și condamnat la moarte pentru credință. Călăul i-a agățat frânghia de gât pentru a-l spânzura, dar aceasta s-a rupt. Judecătorul l-a îndemnat încă o dată, după ce a văzut moartea cu ochii, să renunțe la credința catolică, dar Roger i-a zis: Eu sunt același de mai înainte și s-a grăbit să urce pe locul de execuție. Călăul i-a reproșat: Hei, de ce te grăbești așa? Osânditul i-a răspuns: Dacă ai fi văzut și tu ceea ce mi-a arătat mie Dumnezeu, ai face același lucru ca și mine: te-ai grăbi să mori. Și a murit fericit. Frica de Dumnezeu l-a făcut liber în fața morții, ca pe Isus, care și-a dat de bunăvoie sufletul în mâinile Tatălui ceresc (Lc 23,46).

Apocalipsul sfântului Ioan (11,16-17) ne revelează că cei douăzeci și patru de bătrâni, care stau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor, au căzut cu fața la pământ și i s-au închinat zicând: "Mulțumim ție, Doamne Dumnezeule atotputernic, cel care ești, cel care erai și cel care vii, că ai luat puterea ta cea mare și ai început să domnești și să răsplătești pe robii tăi, pe profeți și pe sfinți și pe cei care se tem de numele tău".

Bucurați-vă și voi toți cei care vă temeți de Domnul, care prețuiți darul Duhului Sfânt, care vă aduce suprema înțelepciune, fiindcă Tatăl a binevoit să vă dea vouă împărăția. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire