pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a XIV-a de peste an

Pacea lui Cristos

Analizând convorbirile zilnice ale oamenilor, constatăm că cele mai multe se axează pe lipsuri. Săracul vorbește despre avere, flămândul despre mâncare, bolnavul despre sănătate, bețivul despre băutură, orfanul despre părinți etc. Dar întotdeauna s-a vorbit cel mai mult despre pace, fiindcă de obicei lipsește celor mai mulți și nimeni nu este fericit fără ea.

Deși Isus a afirmat că nu a venit să aducă pace, ci sabie (Mt 10,34), fiindcă pacea lumii este sabie și sabia lui Cristos este pacea sufletelor, tocmai lecturile de azi ne dau o lumină favorabilă asupra sabiei lui Cristos, a cuvântului său care nu este altceva decât ceea ce spune autorul Scrisorii către Evrei: sabia cu două tăișuri (4,12).

Cuvântul lui Dumnezeu nu poate rodi unde nu este pace.

Isus, după ce i-a trimis mai întâi pe cei doisprezece apostoli să vestească evanghelia (cf. Lc 9,1-6), a mai trimis înaintea sa încă alți șaptezeci și doi de ucenici, doi câte doi, să vestească pacea (Lc 10,1-7). Detaliile acestei trimiteri ne arată cât preț a pus Isus pe această pace sufletească și anume: numărul celor trimiși este mare, la prima vedere; totuși i se pare prea mic, fiindcă secerișul este mult și secerătorii sunt puțini; este nevoie de multă rugăciune ca Tatăl să trimită și mai mulți secerători. Alegerea și trimiterea celor șaptezeci și doi corespunde cu chemarea la apostolat a laicilor, dar mai ales cu chemarea persoanelor consacrate: călugări și călugărițe. Cei șaptezeci și doi pregăteau calea lui Cristos și a celor doisprezece apostoli care îl însoțeau în mod obișnuit. Călugării și călugărițele sunt persoanele care, prin trăirea sfaturilor evanghelice, întăresc predica episcopilor și a preoților, sunt secerătorii acelora care au semănat cuvântul Domnului.

Faptul că îi trimite ca pe niște miei în mijlocul lupilor, pe linia întâi a frontului, este o dovadă grăitoare că pacea prețuiește mai mult decât viața vremelnică de pe acest pământ. Ca pacea să nu fie compromisă, îi trimite fără bani, fără merinde, fără încălțăminte și să nu stea să salute pe cineva pe cale, fiindcă împărăția păcii este urgentă. Oare nu așa s-au comportat soldații români la Mărășești? Fiind goi-goluți la baie în Siret, fiind atacați, n-au mai avut timp decât să pună mâna pe baionetă, dar fiind mai sprinteni, au învins.

Isus știe care este boala societății, lipsa de pace chiar în celula ei, în familie; de aceea îi trimite să ducă pacea sa în case - pace acestei case -, iar cei care vor primi pacea, se vor bucura de sănătate - vindecați bolnavii din ea - și de pregustarea fericirii adevărate - s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu - fericirea veșnică.

Dar pe cât de mare va fi fericirea acelora care primesc pacea lui Isus, pe atât de mare va fi nefericirea acelora care o vor refuza, fiindcă mai ușor va fi Sodomei în ziua judecății.

Pacea, pe care ucenicii au primit misiunea să o ducă în lume, este aceea pe care Satana a furat-o strămoșilor noștri Adam și Eva în Eden și pe care Isus, prin întrupare, a venit să o redea lumii - pace oamenilor de bunăvoință (Lc 2,14) - prin cuvântul său; de aceea spune: Am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger, fiindcă i s-a luat prada, pacea, și ea se va odihni peste oamenii de bunăvoință.

Adevărata bucurie a păcii lui Isus trebuie să izvorască nu din înfrângerea, din căderea și nimicirea Celui Rău, ci din biruința binelui, din triumful iubirii. Din acest motiv le spune Isus ucenicilor săi: Nu vă bucurați că duhurile vi se pleacă, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri, că acolo sus este cineva care vă iubește, că vă va da tronul de pe care a căzut Satana.

Pacea lui Cristos aduce vindecarea, nu numai a bolilor sufletești, ci și trupești. Cei mai mulți bolnavi ajung în această stare jalnică datorită faptului că n-au primit pacea lui Cristos. Lipsa păcii duce la mânie, la nervi și de aici la toate bolile, fiindcă, spune profetul Isaia: Non est pax impiis - Nu este pace pentru cei nelegiuiți (57,21).

Există și o falsă pace. Ea este opera Satanei, este o iluzie. Din acest motiv Isus ține să sublinieze distincția dintre pacea sa și pacea lumii (In 14,27). El a venit în lume să aducă pacea cerească tocmai când pe pământ domnea o pace falsă, pax romana, pacea lumii păgâne, pacea idolilor și a tiranilor. După ce romanii au cucerit multe țări, după ce au despuiat popoarele învinse de toate bogățiile lor materiale și spirituale, ducându-le în sclavie, le-au impus pax romana cu sabia, răpindu-le libertatea și independența. Tot cel care ar fi îndrăznit să-și revendice cele mai elementare drepturi umane era redus la pacea mormântului. Pacea romană constituia cel mai crunt război al nervilor, era paravanul revoltelor și al războaielor celor mai sângeroase, era capcana păcii adevărate. Câți au murit pentru libertate în timpul păcii romane? Câți au murit pentru libertate în timpul păcii comuniste? Titus, care conducea asediul Ierusalimului (în anii 66-70 d.C.), răstignea zilnic câte cinci sute de prizonieri în jurul orașului, până n-a mai fost loc pentru cruci și nici cruci pentru trupuri (Iosif Flaviu), așa încât erau legați câte doi sau chiar trei de aceeași cruce. Păcii romane, precum și păcii tiranilor din toate timpurile, i se pot aplica înseși cuvintele Sfintei Scripturi: N-a fost destul că au rătăcit de la cunoașterea lui Dumnezeu, dar trăind în întunericul minților, în război necurmat, ei numesc pace atâtea rele (Înț 14,12).

Cuvintele sfântului Paul din Scrisoarea a doua către Corinteni (13,11) s-ar potrivi ca o concluzie: Fraților, bucurați-vă, fiți desăvârșiți, mângâiați-vă, una să gândiți, pace să aveți și Dumnezeul iubirii și al păcii va fi cu voi, dar nu voi încheia cu acest citat, ci voi adăuga cuvintele poetului Ovidiu (43 a.C. - 17 d.C.): Pacea este prielnică; înlăuntrul păcii s-a născut iubirea (Amores 3,2-50).

Printre primele cuvinte rostite de Isus, după mamă și tată, desigur a fost cuvântul pace, fiindcă evreii se respectau și se salutau cu Șalom - Pace; printre primele învățături aducătoare de fericire, a fost și aceasta: Fericiți făcătorii de pace, că fiii lui Dumnezeu se vor chema (Mt 5,9). Pentru pace a făcut cele mai mari minuni, precum schimbarea apei în vin la nunta din Cana (In 2,1-11); a schimbat trupul morții în trupul învierii: Cristos s-a făcut pacea noastră, făcând din cele două (iudei și păgâni) una, surpând peretele din mijloc al despărțirii și desființând vrăjmășia în trupul său - legea poruncilor și învățătura ei - ca întru sine pe cei doi să-i zidească într-un om nou și să întemeieze pacea. Și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia (Ef 2,14-16; Col 1,20; Ap 1,4); a răsplătit credința cu vindecări trupești și cu pace sufletească (cf. Lc 7,50).

Așadar, crucea și învierea lui Isus au făcut din noi o făptură nouă, om nou și câți vor umbla în această stare cu toată convingerea vor avea pace și milă de la Dumnezeu. Sfântul Paul spune despre sine că poartă în trupul său semnele răstignirii. Care sunt? Pacea lui Cristos care sălășluiește în făptura cea nouă, deoarece nici sabia, nici puterile de acum, nici cele viitoare, nu mă vor putea despărți de iubirea lui Isus Cristos, de pacea veșnică.

Frumoasă este remarca filozofului german I. Kant (1724-1804), citez: Chiar dacă pacea eternă ar fi rămas de-a pururi o simplă dorință pioasă, nu ne înșelăm adoptând ca maximă, că este de datoria noastră să luptăm neîncetat pentru această pace.

Rugăciunile Bisericii, mai ales cele de la sfânta Liturghie, sunt pline de invocații pentru pace, astfel: Binevoiește a-i dărui pacea și unirea, după voința ta; pacea Domnului să fie pururea cu voi; dăruiți-vă pacea; mielul lui Dumnezeu... dă-ne nouă pacea; la terminarea ei, celebrantul îi trimite pe toți, așa cum Isus i-a trimis pe cei șaptezeci și doi să ducă darul ceresc, cu îndemnul: Mergeți în pace.

Domnul să-i odihnească în pace și pe acei care se încred mai mult în arme decât în cuvântul său, iar vouă tuturor, vă urez: o mie de ani, pace! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire