pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a VIII-a de peste an

Cine dă valoare faptelor?

Răspunsul este prompt: inima smerită.

Ce este smerenia?

Fără o descoperire divină, susține sfântul Laurențiu Iustiniani, nimeni nu poate ști ce este smerenia; de aceea, afirmă mai departe sfântul Ieronim, cei mai mulți îmbrățișează numai umbra smereniei.

Ca să nu facem în zadar umbră pământului, să învățăm de la sfântul Bernard, sperând că a fost inspirat când a definit: Smerenia este o virtute care îl face pe om să se disprețuiască pe sine în urma unei adevărate cunoașteri de sine.

Pentru ca faptele bune, pe care suntem îndemnați în lecturile zilei să le săvârșim, să aibă valoare maximă, smerenia trebuie să le premeargă, să le însoțească și să le urmeze, susține sfântul Augustin; altfel, adaugă sfinții Grigore și Bernard, cel care adună o mulțime mare de fapte bune, de virtuți, dar nu o are pe aceasta, aruncă praf în vânt; este joc de copii; se face umbră pământului. Numai smerenia stă la temelia sfințeniei (sfântul Ciprian); ea este prima dintre virtuțile creștine (sfântul Ieronim); ea este temelia și casa forte a tuturor virtuților (sfântul Bernard); ea este mama, rădăcina și izvorul tuturor virtuților (sfântul Grigore).

Sfinții, care au studiat mai profund problema smereniei, au descoperit în ea mai multe trepte. Astfel: sfinții Benedict și Toma de Aquino enumeră douăsprezece; sfântul Anzelm, șapte; sfântul Bonaventura, trei. Vom reflecta asupra celor trei trepte ale smereniei propuse de sfântul Bonaventura, ca analizând faptele în lumina lor, să vedem dacă ele au sau nu au valoare.

Pe treapta întâi a smereniei urcă cei care au o proastă părere despre ei înșiși. Ca să poți avea o astfel de părere despre tine însuți, trebuie să te cunoști profund în lumina învățăturilor evanghelice; trebuie să cunoști marea răutate chiar și a celui mai mic păcat, precum și sărăcia enormă adusă sufletului de păcatele mari, trăind într-o stare de tensiune continuă la care ne supune credința, asemenea sfântului Paul care spune: Nu mă știu cu nimic vinovat, dar nu în aceasta sunt justificat (1Cor 4,4). Aceasta ne poate face să ne încredem total în Dumnezeu, fiindcă nu găsim în noi nici un sprijin. În încercări Dumnezeu ne poate spune: Îți ajunge harul meu, fiindcă puterea mea se desăvârșește în slăbiciune (2Cor 12,9). Ca să nu ne descurajăm ne duce la convingerea că tocmai când suntem slabi, atunci suntem mai tari, mai puternici (2Cor 10), ca să nu ne lăudăm decât cu slăbiciunile proprii (1Cor 12,6).

Este greu de ajuns aici. Thales, unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei antice, întrebat care dintre științele naturale este mai greu de dobândit, a răspuns: Cunoașterea de sine. Între cei din vechime era renumit dictonul: Cunoaște-te pe tine însuți (Socrate). Sfinții Augustin și Bernard afirmă în această privință că dictonul - Gnoti se auton - Cunoaște-te pe tine însuți -, pus în practică, duce la cea mai înaltă și la cea mai folositoare știință, duce la formarea omului de caracter.

Treapta a doua a smereniei stă în a primi cu bucurie disprețurile care vin din partea altora.

Dacă cineva are o proastă părere despre sine și este convins de acest adevăr și se bucură că se poate încrede total numai în Dumnezeu, de ce să nu se bucure când și alții au aceeași părere? Părerea altora îi întărește convingerea în adevăr și adevărul eliberează (In 8,32).

Pentru a urca pe această treaptă este nevoie să se țină cont de următoarele dispoziții: de a nu căuta lauda și părerea oamenilor, ci de a le înconjura cu grijă; de a răbda disprețul fără tulburare; de a nu se lăsa impresionat de laudele și părerile lumii. (Sfântul Francisc Borgia se mâhnea mult de laudele oamenilor. Întrebat: De ce? a răspuns: Dacă le iau în seamă, îmi iau plata pe pământ și este fum, chiar dacă laudele sunt întemeiate; dacă nu sunt întemeiate, mă tem că mă va pedepsi Dumnezeu, fiindcă primesc ceea ce nu se cuvine).

Cineva a spus: Piatra de încercare a smereniei este răbdarea față de aproapele.

Pe treapta a treia a smereniei urcă marii sfinți care, dotați fiind de Dumnezeu cu multe și mari carisme și haruri, cu daruri naturale și supranaturale, cinstiți și apreciați de toți oamenii, nu se mândresc, nu-și atribuie nimic lor înșiși, ci toate le atribuie lui Dumnezeu și ei se tem ca nu cumva să nu corespundă darurilor primite, ca nu cumva să socotească aceste carisme drept plată pentru virtuțile proprii, când în realitate sunt pentru alții.

Isus, în calitate de Fiu al Omului, este smerenia divină întrupată, este pe cea mai înaltă treaptă, fiindcă s-a smerit făcându-se om și ducându-și crucea până la moartea de pe Calvar și tot ceea ce a avut mare și frumos a atribuit Tatălui, pe care l-a proclamat mai mare decât dânsul (cf. In 14,28). Alături de Isus este preacurata, plină de har (Lc 1,28). Ea recunoaște că Domnul i-a făcut lucruri mari de care se vor bucura toate neamurile, de aceea sufletul era într-o stare continuă de preamărire a lui Dumnezeu, într-o continuă fericire, fiindcă a privit la smerenia roabei sale (Lc 1,46-49). Fecioara din Nazaret a trăit toată viața în conformitate cu cuvântul Domnului: Cu cât ești mai mare, cu atât să te smerești mai mult și vei afla har înaintea lui Iahve (Sir 3,18).

Nu insist asupra acestei trepte de umilință, fiindcă sunt rari sfinții și persoanele înzestrate de Dumnezeu cu atât de multe și mari daruri, dar doresc să ne oprim și să reflectăm mai mult asupra unei constatări făcute de sfântul Augustin, care spune: Teribilă este mândria: ea preface îngerii în diavoli; prețioasă este smerenia, ea preface pe oameni în îngeri.

La această transformare minunată - de oameni în îngeri - ne cheamă lecturile de azi. Cunoașterea de sine duce la umilință; umilința duce la roade bogate de virtute; roadele duc la Dumnezeu prin aproapele pentru care sunt făcute (lectura I-a). Putem continua prima lectură așa: Dumnezeu urmărește pe pământ distrugerea păcatului și moartea morții prin înviere. Cristos este Fiul Omului, instrumentul de care se folosește Dumnezeu Tatăl pentru a-și atinge scopul; stăruind în fapte bune, noi înșine devenim instrumente vii în mâna lui Dumnezeu (lectura a II-a). Fiecare faptă bună este o poartă care se deschide înaintea lui Isus și-i dă acces în inimă.

Fariseii socoteau că o faptă bună este cu adevărat bună în măsura în care este în conformitate cu Legea. Isus o consideră bună în măsura în care corespunde intenției drepte, pornită din inimă, din iubire și este bazată pe smerenie, fiind făcută sub inspirația Duhului Sfânt.

Ucenicul nu poate fi mai presus de învățătorul său? În probleme umane, pământești, poate fi mai presus. În cazul de față, privind Legea, nu poate, fiindcă Învățătorul este numai unul (Mt 23,8) și nu poate fi depășit în smerenie; oricât ar tinde ucenicii să-l egaleze, vor fi mereu la început de drum. Învățătorul învățătorilor este acela care se cunoaște perfect pe sine, așa cum îl cunoaște Tatăl (In 19,15), adică în mod desăvârșit și numai el, în lumina cunoașterii desăvârșite poate da lecții: Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihna (fericirea) sufletelor voastre (Mt 11,29). Cine se hazardează să dea lecții despre smerenie, dar nu le trăiește, este un ipocrit (lectura a III-a).

Ca faptele să aibă puterea necesară de a face fericit pe autorul lor atât pe pământ cât și în ceruri, trebuie să pornească dintr-o inimă smerită, fiindcă Învățătorul spune: Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăția cerurilor (Mt 5,3).

Trebuie să fie un lucru foarte prețios smerenia, dacă și mândriei îi place să se ascundă sub mantia ei pentru a nu cădea în dispreț; iar, pe de altă parte, trebuie să fie un lucru deosebit de urât mândria, când nu îndrăznește să se arate descoperită, dar este constrânsă să se acopere cu vălul smereniei, spune sfântul Bernard.

Fiindcă inima smerită dă valoare faptelor noastre, să ne rugăm asemenea sfântului Francisc de Assisi: Doamne, dacă vrei să-mi dăruiești darurile tale, să-mi fii și păzitor, deoarece eu nu mă pot încrede în mine, fiindcă sunt un tâlhar atât de mare încât pot fura și de la tine!

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire