pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a IV-a din Post

Lumina vieții

La sfârșitul secolului al XVII-lea protestanții au debarcat în Malabar, încercând să convertească la credința lor pe creștinii catolici de aici, evanghelizați de sfântul Francisc Xaveriu. Șeful de trib le-a zis: Faceți minuni mai mari decât părintele nostru Francisc și vom crede că învățătura voastră este mai bună decât a lui. El a înviat șase morți; voi înviați zece! În fața unei astfel de cereri, protestanții au plecat fără replică. Creștinii din Malabar aveau lumina vieții, păstrau acea kardiognosie - nevinovăția pruncului - prin care se poate citi în inimă.

Avem ochi, ca Samuel, vedem înălțimea, frumusețea, vigoarea omului etc., dar trebuie să învățăm să privim lumea așa cum o privește Dumnezeu: Domnul se uită la inimă. Efortul de a privi cu ochii Domnului, numai inima omului, constituie o pocăință care deschide calea spre fereastra minunilor. Creștinul este uns pentru aceasta: ca să vadă și să umble în lumina feței Domnului (cf. In 8,12). Redobândim kardiognosia prin post, rugăciune și pomană.

Roadele celui care are lumina vieții sunt enumerate de sfântul Paul: bunătatea, dreptatea, adevărul, împlinirea voinței divine, osândirea răului (lectura a II-a).

Orbul din naștere, despre care ne relatează evanghelia de azi, vindecat de Isus, își dovedește frumusețea inimii prin faptele luminii, prin dreptate și adevăr.

Orbul vindecat apără pe binefăcătorul său în fața dușmanilor lui și le spune: Din veac nu s-a auzit că ar fi deschis cineva ochii celui orb. De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, nu ar fi putut face nimic!

Avem curajul să-l apărăm pe Isus în fața dușmanilor săi care ne amenință cu pedepse grele sau chiar cu moartea? Cunoaștem binefacerile lui? Suntem conștienți că prin Botez ne-a deschis ochii sufletului și ne-a dat viața cea nouă ca să vedem drumul către Tatăl și să ne bucurăm de viața lui?

Orbul vindecat suferă pentru binefăcătorul său: este insultat de farisei cu cuvintele: În păcat te-ai născut tot și tu ne înveți pe noi? Apoi este izgonit afară din sinagogă, gest care exprimă o excomunicare, un blestem și cea mai grea afurisenie. Din acest motiv părinții lui se temeau să spună că Isus este binefăcătorul, ca nu cumva să fie și ei excomunicați.

Avem curajul să suferim pentru convingerile noastre religioase?

Nu știu dacă bucuria orbului vindecat a fost mai mare decât durerea de a constata că lumea este oarbă, că este siluit să dea mărturie falsă împotriva evidenței, împotriva bunătății, dreptății, adevărului și carității divine! Oamenii văd și totuși caută să se convingă că evidența îi înșală. Când era orb îl compătimeau ei; acum el vede răutatea din inimile lor și trebuie să-i compătimească el pe dânșii, să sufere pentru vindecarea lor ca să ajungă la lumina vieții.

Dacă Isus, pentru suferințele sale fizice, i-a dat orbului bucuria de a vedea, oare pentru suferințele sale sufletești nu-i va da o bucurie și mai mare? Întâlnindu-l, Isus îl întreabă: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Cine este, Doamne, a zis vindecatul, ca să cred în el? Isus i-a răspuns: L-ai văzut; și cel care vorbește cu tine, acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne! Și i s-a închinat lui Isus cu convingerea că este Dumnezeu. Orbul nu-l văzuse pe Isus în momentul când Isus l-a trimis la Siloe să se spele. A crezut, a mers și s-a vindecat. Acum primește o reconfirmare a credinței sale.

Tu crezi în cuvântul lui Isus și în dumnezeirea lui? Mergi și spală-ți ochii în lacrimi la scaunul de mărturisire a păcatelor și-l vei vedea pe Dumnezeu sub chipul oricărui om! Vei vedea omul și te vei închina Dumnezeului nevăzut, dar perceput cu ochii credinței.

În cele din urmă, fariseii, cărturarii și bătrânii poporului au trebuit să recunoască faptul că vindecarea orbului a fost o minune dumnezeiască. La mormântul lui Lazăr vor spune: Nu putea el, care a deschis ochii orbului din naștere, să facă în așa fel ca acesta să nu moară? (In 11,37). De ce totuși n-au crezut în misiunea mesianică a lui Isus? Fiindcă aveau capul plin cu ideea că Mesia avea să vină din rândul clasei dominante, de sus, din rândul lor și nu din pătura de jos care nu poate onora tagma religioasă care singură apără, păstrează, interpretează și propune Legea; iar ca răsplată a fidelității lor față de Lege, Mesia îi va elibera de toți dușmanii și le va da în stăpânire întreg pământul. Și apoi, chemați la botez de Ioan Botezătorul, nu au răspuns, nu au fost dispuși să caute nevinovăția pruncilor, nu i-au putut citi în inimă. Dar, așa cum le-a apărut Isus, ca Fiul tâmplarului din Nazaret, om din tagma de jos care îndrăznește să-i dojenească pe ei, care se arată ca unul mai presus de Lege și nu respectă sâmbăta, spălăturile rituale, mănâncă și bea cu păcătoșii etc. unul ca acesta nu poate fi Mesia. Ei voiau un Mesia după pofta inimii lor, așa cum și-l zămislise mintea lor pentru interesele lor. Dar când Isus, nu numai că nu ține cont de mentalitatea lor, ci chiar îi declară orbi, că au ca tată pe Satana, că nu sunt fiii lui Abraham decât după trup dar nu după credință, că nu înțeleg cele scrise de Moise și de Psalmi, le zdruncină convingerile și ei, în replică, se încăpățânează și mai mult în orbirea sufletească, urmărind să-l dea morții.

Un mare scriitor francez, dar tot atât de mare necredincios, întrebat: Ce ai face, dacă totuși ai vedea o minune, a răspuns: M-aș duce acasă, m-aș culca și mi-aș pune gheață pe frunte, convins fiind că am febră. Un altul, mă abțin de a-i da numele, și-a confirmat orbirea sufletească prin fraza următoare: Chiar dacă mi s-ar aduce documente cu argumente în favoarea catolicismului așa încât să se poată face un covor de aici și până la Roma, tot n-aș îmbrățișa adevărul catolic. Despre astfel de oameni a spus Isus: Ceasul vostru este ceasul întunericului (Lc 22,53); și Iob: Ziua în amiaza mare dau de întuneric și umblă ca pe timp de noapte în ceas de zi (5,14). A rămâne nesimțitor în fața minunilor înseamnă a avea inima plină de arginți ca Iuda Iscarioteanul, în al cărui suflet dictau patimile. De aceea a spus sfântul Augustin: Nimeni nu este necredincios, afară de cel desfrânat. Iar marele cugetător francez, Blaise Pascal, convertit în urma vederii unei minuni săvârșite cu un spin din coroana Mântuitorului asupra unui ochi distrus al unei călugărițe, a spus: Dacă vrei să fii convins de adevărurile veșnice, nu trebuie să multiplici argumentele, ci să-ți învingi patimile. Tocmai trăirea acestei tensiuni, de a învinge pornirile rele din propria ființă, constituie o componentă a postului care îi place Domnului.

Doctorul Dozous din Lourdes, sceptic în cele religioase, auzind despre minunile și aparițiile sfintei Fecioare de la stânca Massabielle, merge la fața locului convins că toate sunt povești, fantezii, născociri umane sau, în cazul cel mai bun, fenomene naturale interpretate în sens mistic. Vrând să combată, cercetează în amănunțime fiecare semn miraculos și ajunge la convingerea că Dumnezeu există și își dovedește prezența în lume prin fapte minunate. El scrie o carte intitulată în mod sugestiv: Am crezut, fiindcă am văzut. Lui, și nu numai, i se pot aplica înseși cuvintele spuse de Isus lui Toma: Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care n-au văzut și au crezut (In 20,29).

Domnul se uită în această clipă la inima mea și a ta. Ce vede în ea?

Dar eu pot vedea caritatea în inima lui Isus, care nu-i altceva decât inima Tatălui ceresc?

Dă-mi, Doamne, nevinovăția pruncilor ca să pot privi în inimile oamenilor și acolo să te găsesc pe tine! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire