pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a II-a de peste an

Vinul minunat și minunea vinului

Isus, deși este Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut om ca și noi, afară de păcat (2Cor 5,21; Evr 4,15; 1Pt 2,22), având prieteni și dușmani. Invitat în casele lor, atât de unii cât și de alții, accepta, folosindu-se de aceste ocazii pentru a se destăinui, pentru a-și face cunoscută misiunea mesianică. Începutul a fost la nunta din Cana Galileii.

Lecturile de azi ne oferă un buchet de învățături deosebit de frumoase și mai ales folositoare pentru viața noastră spirituală.

Lectura I-a. Ceea ce vrea să ne dezvăluie Isus la nunta din Cana a fost prezis de sute de ani mai înainte de către profetul Isaia. Acesta afirmă că nunta are un rol de simbol pentru credință și anume: Dumnezeu urmărește unirea cea mai intimă cu omul. Păcatul se opune. Isus a venit să-l înlăture; îl ia asupra sa, ca atât Dumnezeu, cât și omul să sărbătorească cu cea mai mare bucurie unirea ipostatică dintre cele două firi - divină și umană - din Cristos, prin care să se realizeze unirea dintre Dumnezeu și fiecare om. După cum se bucură mirele de mireasă, așa se va bucura Dumnezeu de tine. Când? Când fiecare om se străduiește să atingă intimitatea cu Isus de care s-a bucurat sfântul Paul, afirmând cu sinceritate: Pentru mine a trăi este Cristos (Fil 1,21), fiindcă numai în acest caz viața noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu (Col 3,31), în care suntem, trăim, ne mișcăm (Fap 17,28).

Lectura a II-a. La nunta din Cana începe un raport nou între Cristos și ucenici printr-o legătură bazată pe credință: Au crezut în el ucenicii lui. Din acest raport nou s-a zămislit Biserica; ea se va naște în toată splendoarea existenței sale în ziua de Rusalii prin și sub directa acțiune a Duhului Sfânt (cf. Fap 2,1-47) și Domnul sporea zilnic obștea celor care se mântuiau, apărând în lume ca o comunitate carismatică prin excelență. Unuia Duhul îi dă harul de a comunica înțelepciunea lui Dumnezeu; altuia, același Duh, îi dă harul de a împărtăși cunoașterea lui Dumnezeu; unul primește de la același Duh tăria credinței; altul, puterea de a vindeca; altul, puterea de a face minuni; unul are darul profeției; altul știe să recunoască ceea ce vine de la Duhul Sfânt; unul primește darul de a spune tot felul de cuvinte pline de mister; altul primește darul de a-l explica.

O Biserică atât de minunată nu se putea naște decât din chinuri, suferințe, fiindcă așa este rânduiala pe pământ. La cererea preacuratei Maria de a-i ajuta pe cei doi miri, Isus răspunde că nu a sosit ceasul său. El a făcut minunea, schimbarea apei în vin și ucenicii au crezut în misiunea sa mesianică - el este trimisul lui Dumnezeu - arătând că este profetul care trebuia să vină în lume (In 6,14); dar el numește ceasul său numai pe acela în care ucenicii vor crede în iubirea lui; în acest scop s-a rugat la Cina cea de Taină: Tată, a venit ceasul, preamărește-l pe Fiul tău, ca și Fiul tău să te preamărească pe tine! (In 17,1). Că a fost bun vinul provenit din apă, nu ne îndoim, fiindcă o spune nunul, dar zămislirea Bisericii din vinul minunat este cu adevărat o minune care dăinuie și azi.

Lectura a III-a. "La nunta din Cana, Isus, de la înălțimea perfecțiunilor sale, privește cu ochi îngăduitori stropul de bucurie cu care trudita omenire caută să-și îndulcească puțintel amarul existenței sale; el nu osândește blestematele de băuturi care aduc atâtea rele, ci vrea să prelungească bucuria" (Papini), o înnobilează, o sfințește, o mărește și vrea ca însăși apariția sa între oameni să fie o bucurie de nuntă. Ioan Botezătorul îl numește pe Isus mire și spune despre sine că se bucură foarte mult ascultând glasul lui (In 3,29). Isus însuși s-a definit ca mire și a spus despre ucenicii săi că nu pot fi triști și postelnici atâta timp cât mirele este cu ei (Mt 9,15).

La solemnitatea Nașterii Domnului spuneam că o bucurie continuă este o naștere continuă a lui Isus în noi, acum însă putem spune că bucuria creștină este un semn al preamăririi lui Isus, este adeziunea miraculoasă la opera mântuirii, o convertire continuă spre Dumnezeul vieții fără de moarte și al tinereții fără de bătrânețe; bucuria este semnul celui ce se simte mântuit și, cu cât sunt mai mulți cei care se bucură, cu atât preamărirea lui Cristos este mai mare. Bucuria noastră în Cristos trebuie să constituie misiunea care schimbă apa - lacrimile tuturor suferințelor - în vin; Lacrimae poenitentium vinum angelorum, adică: Lacrimile celor care fac pocăință este vinul îngerilor (sfântul Ambrozie), viața devenind plină de credință, speranță și iubire pentru toți cei cu inima curată din jur.

Ca să ținem mereu aprinsă în suflet flacăra bucuriilor sfinte, Isus a voit ca misiunea de la Cana să aibă un caracter profetic asupra Cinei celei de Taină, când avea să schimbe pâinea și vinul în trupul și sângele său (Mt 26,26-27), oferindu-ni-le ca hrană și băutură spirituală, izvor de bucurii sfinte pe pământ și garanție a participării la ospățul de nuntă al Mielului din împărăția veșnică (Ap 19,1-10), fiindcă această hrană și băutură poartă în sine germenul învierii (In 6,54).

Chemarea noastră în sânul Bisericii constă în a fi vinul miraculos al bucuriilor spirituale. Cine ne mai poate ajuta?

La nunta din Cana, preacurata Fecioară Maria se arată ceea ce va fi pentru Biserică: mijlocitoarea tuturor harurilor. Când ea a constatat lipsa vinului și încurcătura mirilor, vine cu credință și cu autoritate la Isus, Fiul ei, zicând: Nu au vin. Ruga ei este o poruncă? Ruga este poruncă numai când este pornită dintr-o iubire total dezinteresată, deoarece iubirea sau este gratuită sau nu este iubire. Era obiceiul atunci, dar și azi, de a se aduce un dar celor doi căsătoriți, fiind la început de drum și, cum tot începutul este greu, iubirea transformată în caritate, darul constituie un motiv de bucurie pentru a înfrunta necazurile viitoare. Preacurata Maria crede că a sosit momentul ca Fiul să-și ofere darul acolo unde lipsea totul, vinul care are menirea să înveselească inima omului (Ps 104,15). Isus îi răspunde cu o zicală la modă pe atunci care avea sensul: Oare ne privește pe noi să rezolvăm problema sau pe ei? Răspunsul lui Isus nu trece peste limitele bunei-cuviințe, ci arată un motiv întemeiat pentru a se scuza, anume că misiunea sa mesianică este independentă de orice legătură de rudenie. Numai că preacurata sa mamă îl cunoaște și știe să-i citească gândurile ascunse sub vălul unor cuvinte aparent reci; prin urmare, cere slujitorilor să facă tot ceea ce el le va spune. Iubirea se poate înveli și în cuvinte reci, ba uneori chiar așa trebuie să se procedeze. Îmi amintesc de un episod din romanul lui Alessandro Manzoni - Logodnicii -, cum un croitor, om simplu dar măreț în amabilitatea sa, cunoscând pe cineva mai sărac decât el, a adunat din cele ce avea pe masă într-o zi de sărbătoare, le-a pus într-o strachină, a mai înfășurat o pâine într-un șervet și le-a dat fiicei sale, zicându-i: Ia legătura aceasta, mai ia și această sticlă cu vin și du-te la văduva Maria! Spune-i că i le-ai adus ca să se bucure și ea împreună cu pruncii ei. Dar să i-o spui frumos, așa încât să nu se pară că este pomană. De vei întâlni pe cineva, să nu spui unde te duci!

Știm să oferim cu gingășie în așa fel ca darul să nu umilească pe aproapele? Putem oferi garanția sfințeniei noastre când ducem darul de nuntă? Nu facem bine altora din interes material, pământesc, din dorința de a fi stimați, apreciați, lăudați? A da cu gând străin de iubire curată înseamnă a face un fel de campanie electorală sau filantropie, nicidecum caritate creștină.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire